Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2502/2022 AI generated

Contestație în anulare inadmisibilă împotriva unei încheieri privind tergiversarea procesului, lipsită de cale de atac conform art. 525 alin. (1) C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 2502/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petitioner's appeal in cassation against a previous decision, which had previously rejected his complaint for lack of interest. The dispute concerned a procedural objection regarding the delay of the case, where the underlying decision (rejecting the delay objection as having no object) was initially upheld by a prior ruling. The decisive legal basis was Article 525(1) of the Code of Civil Procedure, which explicitly stipulates that judgments rendered in such procedural matters are not subject to any form of appeal, establishing that the challenged decision was final and could not be attacked via an appeal in cassation under Articles 457 and 503.

Legislator headnote

AI generated

Art. 525 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ; Contestație în anulare inadmisibilă împotriva unei încheieri privind tergiversarea procesului, lipsită de cale de atac conform art. 525 alin. (1) C. proc. civ: Art. 525 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării contestaţiei, respectiv 31 martie 2022, incidentă speţei în raport de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., prevede că Instanţa va soluţiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecători. Judecata se face fără citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunţare.

Keywords

AI generated
procedural delays Civil Procedure Code matter in dispute appealability of interlocutory decision grounds for cassation objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare deduse judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea civilă nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca lipsită de interes, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

2. Contestaţia în anulare

Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, neîntemeiată în drept, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii civile nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Contestatorul a arătat că are dreptul să declare prezenta cale de atac, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. civ.. A invocat şi art. 458 din acelaşi act normativ, potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces, care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, arătând că hotărârea atacată nu a devenit lipsită de interes.

A mai arătat că motivele contestaţiei la tergiversarea procesului nu au fost analizate, motiv pentru care solicită admiterea prezentei contestaţii în anulare.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 27 octombrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 15 decembrie 2022.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

La 31 martie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A., în legătură cu dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Încheierea nr. 977 din 10 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca lipsită de obiect, contestaţia privind tergiversarea procesului, în legătură cu dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost atacată cu plângere de către petentul A..

Prin încheierea civilă nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca lipsită de interes, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Art. 525 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării contestaţiei, respectiv 31 martie 2022, incidentă speţei în raport de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., prevede că Instanţa va soluţiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecători. Judecata se face fără citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunţare.

Potrivit art. 503 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, iar potrivit art. 457 din acelaşi act normativ, căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte reţine că, prin art. 525 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca încheierile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text să nu fie supuse niciunei căi de atac.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, se constată că, prin excepţie de la prevederile art. 503 C. proc. civ., încheierile pronunţate conform art. 525 alin. (1) C. proc. civ., cum este şi încheierea nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., în temeiul art. 508 din acelaşi act normativ, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii civile nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii civile nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2022.