Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2467/2022 AI generated

Negative competence conflict over civil action for recovery of illegal fine; ex officio invocation of private territorial competence exception barred.

Case Number Decizia nr. 2467/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Haţeg District Court, ordering it to adjudicate the case. The dispute arose from a civil action filed by a plaintiff against a road infrastructure authority to recover a fine illegally paid for lacking an electronic vignette, which triggered a territorial competence dispute after the initial court declined jurisdiction *ex officio* to the defendant's domicile, where it was subsequently declined back. Relying on Articles 129 and 130 of the Code of Civil Procedure, the court held that territorial competence in this context is of a private nature, meaning it cannot be invoked *ex officio* by the court but only by the defendant through a written response or objection; since the defendant did not raise the exception, the plaintiff’s initial choice of the Haţeg District Court became binding, necessitating the assignment of competence to that jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 C. proc. civ, art. 129 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ, art. 129 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative competence conflict over civil action for recovery of illegal fine; ex officio invocation of private territorial competence exception barred: În motivare a statuat că, în principiu, competentă să soluţioneze cererea reclamantului, cu obiect obligaţie de a face, era Judecătoria Sfântu Gheorghe în raport de prevederile art. 107 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction Civil Procedure Code domicile e-justice misuse of a right
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Haţeg sub nr. x/2022, la 13 ianuarie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei să dea un aviz prin care să recupereze banii achitaţi cu titlul de amendă.

În motivare, a arătat în esenţă că a primit nelegal o amendă pentru lipsă rovinietă. A precizat şi faptul că a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie emis de CNAIR, plângere care a fost respinsă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 332 din 8 iunie 2022, Judecătoria Haţeg a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării pricinii în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

A avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, faptul că pârâtul are domiciliul în jud. Covasna, în raza de competenţă a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

2.2 Învestită prin declinare, Judecătoria Sfântu Gheorghe, prin sentinţa civilă nr. 1793 din 19 septembrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Haţeg şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivare a statuat că, în principiu, competentă să soluţioneze cererea reclamantului, cu obiect obligaţie de a face, era Judecătoria Sfântu Gheorghe în raport de prevederile art. 107 C. proc. civ.

Însă, într-un atare caz, competenţa teritorială este de ordine privată, în sensul art. 129 alin. (3) C. proc. civ., astfel că numai pârâtul se putea opune alegerii de competenţă deja realizate de către reclamant, respectiv Judecătoria Haţeg. Or, în prezenta cauză, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Haţeg, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut că nu a fost legal învestită prin declinare, sens în care a declinat, la rândul său, cauza în favoarea Judecătoriei Haţeg.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie o acţiune având ca obiect obligaţie de a face, reclamantul A. solicitând instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., să dea un aviz prin care să îşi recupereze suma achitată cu titlul de amendă pentru lipsa rovinietei.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii astfel cum a fost reliefat în precedent, operează o competenţă teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Verificând actele din dosar, se constată că pârâtul nu a depus întâmpinare în cadrul căreia să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Haţeg.

Aşa fiind, cum legiuitorul a recunoscut, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., exclusiv pârâtului dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, Înalta Curte constată că Judecătoria Haţeg nu putea, din oficiu, să invoce excepţia necompetenţei sale teritoriale, aşa cum a dispus la termenul din 8 iunie 2022, şi să se desesizeze de soluţionarea pricinii. Astfel, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Haţeg a devenit competentă să judece prezentul litigiu, acest raţionament fiind în concordanţă cu considerentele pe care se fundamentează Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Haţeg, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Haţeg.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.