Territorial jurisdiction for succession partition: statutory domicile versus actual residence under Civil Procedure Code Article 118

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 25 ianuarie 2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei: să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului D., cu ultimul domiciliu în Bucureşti; să se constate că este singura moştenitoare care a acceptat succesiunea în termenul legal; să se dispună înlăturarea de la moştenire a celorlalţi moştenitori; să se constate că masa succesorală se compune din 1/2 din următoarele bunuri: o casă în suprafaţă de 35 m.p. situată în comuna Produleşti, sat E., judeţul Dâmboviţa; teren intravilan curţi-construcţii în suprafaţă de 800 m.p. situat în T.14, P.1; teren agricol intravilan în suprafaţă de 200 m.p. situat în T.14, P.3. Totodată, a solicitat să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 700, art. 728 C. civ. de la 1864.

La 15 martie 2021, reclamanta a formula cerere modificatoare, prin care a arătat ca înţelege să solicite şi partajarea bunurilor ce compun masa succesorală conform cotelor legale şi, totodată, a renunţat la capetele 1, 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.

La 9 noiembrie 2021, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că înţelege să solicite numai partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului D..

II. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1963 din 8 martie 2022, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

În motivare, prima instanţa sesizată a reţinut că dispoziţiile art. 117 alin. (3) ultima teză C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 118 din acelaşi cod, potrivit cărora în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.

Faţă de obiectul cauzei, astfel cum a fost precizat, respectiv partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului D., a constatat că în cauză este competentă instanţa celui din urmă domiciliu al defunctului, aşa cum se prevede în art. 118 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte ultimul domiciliu legal al defunctului D., instanţa a observat că, într-adevăr, atât în certificatul de deces al acestuia, în certificatul de moştenitor nr. x din 30 mai 2002 emis de BNP F., cât şi în evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, D. figurează cu domiciliul în Bucureşti, până la 25 octombrie 1999.

Cu toate acestea, instanţa a avut în vedere, cu prioritate, probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că domiciliul în fapt al defunctului nu a fost la adresa din Bucureşti, ci în comuna Produleşti, sat E..

În acord cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a apreciat că noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv, motiv pentru care a reţinut că ultimul domiciliu (de fapt) al defunctului se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Găeşti.

III. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Găeşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 8 iunie 2022, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Constatând incidenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat îndeplinirea oricărei proceduri şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Găeşti a reţinut că potrivit certificatului de deces, D. a decedat la 9 octombrie 1999, cu ultim domiciliu în Bucureşti, str. x. Succesiunea defunctului a fost dezbătută pe cale notarială, eliberându-se certificatul de moştenitor nr. x din 30 mai 2002 de BNP F., sector 5 Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 36/1995, forma în vigoare la data eliberării certificatului de moştenitor, procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu. Aceeaşi dispoziţie legală se regăseşte în art. 15 lit. a) din Legea nr. 36/1995.

Dezbătând succesiunea pe cale notarială, în faţa unui notar public dintr-un birou notarial situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, părţile din prezenta cauză, în calitate de moştenitori, au recunoscut competenţa teritorială pentru derularea procedurii succesorale confirmând astfel ultimul domiciliu al defunctului, astfel cum este menţionat în certificatul de moştenitor.

Cum în prezenta cauză se solicită suplimentarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului D., devin incidente dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

Ţinând seama de obiectul cererii de chemare în judecată, în temeiul textelor de lege menţionate, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia defunctul a avut ultimul domiciliu.

În condiţiile în care succesiunea defunctului a fost dezbătută în faţa unui notar public din circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, a cărei competenţă a fost stabilită conform menţiunilor din certificatul de deces şi dispoziţiilor legale şi a fost eliberat un certificat de moştenitor care produce efecte juridice, instanţa a considerat că susţinerile părţilor referitoare la un alt ultim domiciliu în fapt al defunctului decât cel din certificatul de deces sunt lipsite de relevanţă pentru stabilirea competenţei teritoriale în cauză.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de partaj succesoral a bunurilor ce constituie masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D..

În litigiul pendinte, ambele instanţe aflate în conflict au stabilit că sunt incidente dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., însă au interpretat noţiunea "cel din urmă domiciliu" în mod distinct.

Potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ., în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2.cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

Textul legal enunţat precizează în mod clar aplicarea sa în timp, respectiv, faptul că în materie de moştenire este competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului "până la ieşirea din indiviziune", adică atâta vreme cât între moştenitori subzistă starea de indiviziune.

Cum în cauză obiectul acţiunii îl constituie tocmai solicitarea de sistare a stării de indiviziune în raport de defunctul D., decedat la 9 octombrie 1999, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x, rezultă că instanţa competentă a soluţiona pricina, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., este cea în circumscripţia căreia se regăseşte ultimul domiciliu al acestuia, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru stabilirea instanţei competente din perspectiva prevederilor art. 118 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt relevante dispoziţiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

În cauza dedusă judecăţii, din certificatul de deces seria x nr. x aflat la dosarul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti reiese că ultimul domiciliu al defunctului D. a fost în Bucureşti, str. x, în raport cu acesta urmând a se stabili competenţa instanţei.

Totodată, şi la emiterea certificatului de moştenitor nr. x din 30 mai 2002 emis de BNP F. s-a avut în vedere ultimul domiciliu al defunctului, conform menţiunilor din certificatul de deces.

Împrejurarea că, anterior decesului, defunctul a locuit o perioadă de timp în comuna Produleşti, judeţul Dâmboviţa nu are nicio relevanţă asupra stabilirii instanţei competente, în analiza căreia interesează locul de domiciliu, iar nu locul decesului, câtă vreme ceea ce este relevant în determinarea competenţei este ultimul domiciliul al defunctului, care se stabileşte conform art. 954 alin. (2) C. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.