Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5714/2004 AI generated

Validity of 1974 decree transferring emigrant's property share to state; sufficiency of cassation grounds

Case Number Decizia nr. 5714/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the municipality’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower appellate decision that ruled in favor of the claimant and ordered the transfer of ownership. The dispute concerned the validity of a 1983 administrative decision that allegedly transferred the claimant’s 13/16 undivided share in an apartment to the state following their departure from the country, challenging this act as inconsistent with the 1965 Constitution and Decree no. 223/1974. The court determined that the municipality’s appellate criticism regarding the merits was too generic to meet the statutory requirements for a Cassation appeal, while its objection to the award of legal costs was invalid because filing a merit-based appeal that resulted in the upholding of the underlying action constituted a procedural fault under Article 274(1) of the Civil Procedure Code, thereby justifying the cost allocation against the losing party.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Validity of 1974 decree transferring emigrant's property share to state; sufficiency of cassation grounds: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9. S-a criticat hotărârea instanței pentru greșita respingere a apelului și pentru că în mod nelegal a fost obligat la cheltuieli de judecată în lipsa culpei procesuale.

Keywords

AI generated
transfer of property grounds for cassation article of civil procedure administrative decree departure from a country procedural costs

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București la 18 februarie 1997 reclamantul T.M. prin mandatar D.A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA, devenit pe parcursul procesului SC R.V. SA și D.S. pentru a se constata nelegalitatea deciziei 1933 din 1 octombrie 1983 emisă de Consiliul Popular al municipiului București, lipsa titlului valabil al statului asupra cotei indivize 13/16 din imobilul situat în București.

S-a mai solicitat să se constate că reclamantul are asupra acestui imobil o cotă parte de 13/16 iar pârâta D.S. de 3/16, să se dispună ieșirea din indiviziune pentru atribuirea întregului imobil reclamantului cu obligarea acestuia la sulta corespunzătoare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul a fost dobândit prin cumpărare, la 13 aprilie 1971 de către părinții lui T.T. și T.C. Moștenitorii părinților sunt reclamantul și pârâta D.S. conform certificatului de moștenitor cu cotele reale consemnate de 13/16 și respectiv 3/16. După plecarea din țară a reclamantului cota acestuia a fost abuziv trecută în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 223/1974, act normativ care încalcă dispozițiile Constituției din 1965.

În proces au intervenit M.G., M.E. și G.M. în interes propriu solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. M.E. a decedat la 12 octombrie 1998 astfel că în locul ei au rămas ca moștenitori legali ceilalți doi intervenienți și a fost introdusă în cauză, în aceeași calitate, I.M.

Judecătoria sectorului 1 prin sentința civilă 13335 din 9 septembrie 1999 a declinat cauza la Tribunalul București care, prin sentința civilă nr. 393 F din 25 mai 2000 a secției a V-a civile a admis acțiunea precizată, a atribuit reclamantului imobilul și l-a obligat la 46.352.000 lei sultă către pârâta persoană fizică. Au fost obligați ceilalți pârâți să lase în proprietate apartamentul și a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție.

Curtea de Apel București prin decizia 777/A din 13 decembrie 2000, secția a III-a civilă, a respins apelul Municipiului București, ca inadmisibil și ca nefondat apelul intervenienților.

Curtea Supremă de Justiție prin decizia 3997 din 13 noiembrie 2000 a admis recursurile pârâtului Municipiului București și intervenientului și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță, constatând că în litigiile în care se pune în discuție dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, acest organ al administrației publice locale, ca organ deliberativ și respectiv Municipiul București, ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 248 A din 23 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile pârâtului Municipiul București și intervenienților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9. S-a criticat hotărârea instanței pentru greșita respingere a apelului și pentru că în mod nelegal a fost obligat la cheltuieli de judecată în lipsa culpei procesuale.

Recursul este nefondat.

Instanța a dat o corectă soluționare cererii de cheltuieli de judecată solicitată în apel de intimatul reclamant în raport de respingerea apelului.

În apelul său pârâtul a criticat soluționarea pe fond a cauzei, ca urmare s-a opus admiterii acțiunii ceea ce în cazul admiterii acțiunii, se traduce prin culpa procesuală a celui care a pierdut. Ca urmare cererea de cheltuieli de judecată a reclamantului de la pârâtul căruia i s-a respins apelul este întemeiată și justificată de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privește critica greșitei admiteri pe fond a apelului, aceasta a fost făcută generic fără ca recurentul să indice vreun motiv care să se înscrie în art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.

De altfel cu privire la modul de soluționare a acțiunii pe fond și-a schimbat ulterior poziția de vreme ce a emis la 30 mai 2003 Dispoziția nr. 1013 prin care a atribuit în natură reclamantului cota parte de 13/16 din imobilul în discuție.

Pentru considerentele de mai sus, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 248/A din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.