Cassation appeal nullified for lacking genuine illegality grounds where short-term adverse possession just title argument merely re-litigated factual evidence

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în data de 10 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar şi Statul Român, prin Ministerul de Finanţe Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate, asupra imobilului teren în suprafaţă de 677,06 mp, situat în Bucureşti, str. x, prin efectul uzucapiunii de 10-20 de ani.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1846-1847 C. civ., art. 1895 şi art. 447 C. civ., art. 82 din Legea nr. 71/2011 şi art. 25 din Legea nr. 213/1998.

Prin sentinţa civilă nr. 15264 din 05 decembrie 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 19 decembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 207 din 14 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local Sector 4 al Municipiului Bucureşti, în sprijinul pârâtului Municipiul Bucureşti.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 207 14 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 31 martie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În dezvoltarea recursului, recurentul a învederat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material, respectiv a art. 1895 şi art. 1897 alin. (1) din C. civ. de la 1864.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, dispoziţia nr. x/2007 a fost contestată în sensul că instanţa a fost învestită cu o cerere de soluţionare a tuturor celorlalte notificări care vizau terenul în întregul său, în acest sens fiind înregistrat pe rolul Tribunalului, secţia a IV-a civilă, dosarul nr. x/2017, cu termen de judecată în data de 04 mai 2022.

Testamentul autentificat sub nr. x/2002 constituie pentru reclamant un just titlu, în sensul art. 1897 alin. (1) din C. civ. de la 1864, pentru terenul în suprafaţă de 1044 mp situat în Bucureşti, Calea x sector 4 şi, ca atare, pentru diferenţa dintre terenul restituit în natură în baza Dispoziţiei nr. 7340/2007 şi cel notificat în suprafaţă totală de 1044 mp, respectiv pentru suprafaţa de 677 mp, sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii de scurtă durată.

Concluzionând, recurentul a susţinut că împrejurarea că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, terenul în suprafaţă de 1044 mp a devenit proprietate publică nu reprezintă relevanţă raporat la momentul începerii posesiei, uzucapiunea consolidând un drept născut anterior.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti au depus întâmpinare, în data de 16 mai 2022, prin care au solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată care vor fi solicitate printr-o cerere distinctă.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimaţii au învederat că recurentul a indicat formal dispoziţiile art. 1895 şi pe cele ale art. 1897 din C. civ. de la 1864, fără a prezenta motivele pentru care s-ar reţine că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea acestor norme legale. Practic, prin argumentele invocate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul se referă la situaţia de fapt şi la probele administrate în cauză, care vizează temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, contrar dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, plata taxei judiciare de timbru aferentă soluţionării recursului a fost eşalonată în 12 rate lunare, recursul este formulat în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că intimaţii-pârâţi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti au invocat prin întâmpinare excepţia nulităţii recursului.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în data de 13 septembrie 2022.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi în condiţiile art. 248 şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 207 din 14 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind menţinută soluţia instanţei de fond care a respins acţiunea, apreciindu-se, în esenţă, că reclamantul nu deţine un just titlu, ceea ce face inoperantă uzucapiunea de scurtă durată, iar legatul cu titlu particular nu produce efecte translative decât pentru suprafaţa notificată, care deja a fost restituită reclamantului, pentru suprafaţa excedentară, ce face obiectul cauzei, neputând constitui just titlu.

Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1895 şi art. 1897 alin. (1) C. civ. de la 1864, însă se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost prezentate, nu conţin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speţă, incidenţa unui motiv de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a făcut referire la situaţia de fapt a litigiului, arătând că suprafaţa de teren este de 1044 mp înscrisă în toate notificările adresate Minicipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001, iar nu doar cea înscrisă în notificarea nr. x/2002, aspect care rezultă din Dispoziţia nr. 7342/2007 prin care au fost soluţionate toate notificările defunctei B. cu privire la întregul teren, iar faptul că prin această dispoziţie a fost restituită doar suprafaţa de 367,2 mp nu înseamnă că justul titlu invocat de reclamant ar viza doar această suprafaţă.

A mai susţinut recurentul că testamentul constituie just titlu, în sensul art. 1897 alin. (1) C. civ. de la 1864, pentru întreaga suprafaţă de 1044 mp, deci şi pentru diferenţa de 677 mp dintre terenul restituit în natură şi cel notificat, fiind îndeplinite condiţiile uzucapiunii de scurtă durată.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că interpretarea probelor administrate de către instanţa de apel este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi că nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanţa de apel a apreciat şi evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de interpretare a testamentului lăsat recurentului fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

De altfel, se constată că instanţa de apel a analizat în cuprinsul deciziei recurate că autoarea reclamantului a solicitat, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, restituirea suprafaţei de 367,20 mp din suprafaţa totală, arătându-se maniera de calcul a cotei cuvenite, iar testamentul lăsat de aceasta reclamantului a vizat terenul a cărui restituire a fost solicitată, astfel că în favoarea reclamantului a fost instituit un legat cu titlu particular reprezentat de suprafaţa notificată care a şi fost restituită în natură.

În acest context, în raport cu considerentele instanţei de apel anterior prezentate, se reţine că acest motiv al recursului vizând aplicarea art. 1895 şi art. 1897 alin. (1) C. civ. de la 1864, astfel cum a fost susţinut de către recurentul-reclamant, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situaţia de fapt aşa cum a fost stabilită de către instanţa de apel, care însă nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Astfel, referirea recurentului la aceste dispoziţii legale a fost invocată din perspectiva aprecierii probelor de către instanţa de apel, întrucât recurentul nu a criticat modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziţii de drept material, ci s-a limitat la a indica probatoriul administrat în cauză, susţinând că testamentul resprezintă just titlu pentru întreaga suprafaţă de teren, fără să combată considerentele instanţei de apel în sensul că nu este îndeplinită condiţia justului titlu, de vreme ce imobilul obiect al testamentului lăsat în favoarea reclamantului este reprezentat de imobilul din notificarea nr. x/2002, respectiv terenul în suprafaţă de 367,2 mp, restituit acestuia prin dispoziţia nr. x/2007.

Înalta Curte reţine că, sub acest aspect, recurentul nu a făcut trimitere la considerentele instanţei de apel, la modalitatea în care a fost aplicat ori interpretat aceste texte legale; or, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Ca atare, invocarea de către recurentul-reclamant a dispoziţiilor de drept material este una formală, susţinerile acestuia din cuprinsul recursului nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal aspecte de netemeinicie ale litigiului, fără avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local Sector 4 al Municipiului Bucureşti, şi va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local Sector 4 al Municipiului Bucureşti.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.