Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2364/2022 AI generated

Conflict of jurisdiction resolved by assigning exclusive competence to the court that authorized the original execution

Case Number Decizia nr. 2364/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Buzău Court to adjudicate the case, confirming that this court possesses exclusive territorial competence. The dispute involved a debtor’s challenge, filed under provisions for contesting execution and nullity of contracts, against an invoice subject to a compulsory enforcement file; the Buzău Court initially declined jurisdiction arguing exclusive competence lay with the Bucharest Court of the debtor’s domicile, while the Bucharest Court declined jurisdiction characterizing the claim as a private order contract dispute or applying the principle of the unity of the enforcement court. Relying on the principle of the unity of the enforcement court and the binding precedent established in the interest of law regarding the territorial competence of the court that authorized execution, the High Court determined that the court which initially authorized the compulsory execution retains competence for all subsequent incidents, including contests to execution, regardless of the debtor's domicile, thereby assigning the case to the Buzău Court as the enforcement court.

Legislator headnote

AI generated

art. 443 C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 712 alin. (2) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction resolved by assigning exclusive competence to the court that authorized the original execution: Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, din dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi ale art. 651 C. proc. civ. reiese că, în cererile având ca obiect contestaţie la executare, competenţa teritorială este exclusivă, respectiv cea de la domiciliul/sediul debitorului şi părţile nu o pot înlătura, iar în speţă, domiciliul debitorului se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Keywords

AI generated
resolution of jurisdictional dispute assigned competence unity of proceedings enforcement decision territorial law conflict of interests

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând , asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă, la data de 04 martie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., Regia Autonomă Municipală "RAM" Buzău, Primăria Municipiului Buzău, D., E. S.R.L. (fostă F. SRL), a contestat, în temeiul art. 712 alin. (2) şi art. 443 C. proc. civ., factura RAM nr. x/12.02.2020, ce face obiectul executării silite aferentă dosarului execuţional nr. x/2021 aflat pe rolul BEJ G..

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 712 alin. (2), art. 427 alin. (4) şi art. 443 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3343 din 14 iunie 2022, pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, din dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi ale art. 651 C. proc. civ. reiese că, în cererile având ca obiect contestaţie la executare, competenţa teritorială este exclusivă, respectiv cea de la domiciliul/sediul debitorului şi părţile nu o pot înlătura, iar în speţă, domiciliul debitorului se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8013 din 06 octombrie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a apreciat că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de anulare a unei facturi, iar simpla indicare a dispoziţiilor art. 712 alin. (2) C. proc. civ. nu poate califica cererea ca fiind contestaţie la executare, întrucât solicitarea reclamantului nu priveşte anularea unor acte de executare, pentru că nu s-a indicat vreun număr al unui dosar de executare (depunerea actelor dintr-un dosar de executare fiind urmarea unei adrese a Judecătoriei Buzău), iar obiectul cererii a fost clarificat prin precizările orale ale reclamantului în sensul că solicită anularea facturii şi nu înţelege să formuleze contestaţie la executare.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată reprezentat de anularea facturii pentru vicii de consimţământ, transfer de proprietate şi dezacordul calităţii, instanţa a apreciat că, în speţă, competenţa teritorială este de ordine privată şi se determină potrivit dreptului comun, fiind incidente prevederile art. 107 C. proc. civ.

Instanţa a mai reţinut că în situaţia în care este depăşit momentul procesual al depunerii întâmpinării, prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., fără ca pârâţii să invoce necompetenţa de ordine privată, excepţia necompetenţei teritoriale nu mai poate fi invocată, dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. fiind imperative.

Astfel, instanţa a arătat că neinvocarea în termenul legal a excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârâţi are ca efect câştigarea competenţei de soluţionare a cauzei de către instanţa judecătorească ce a fost învestită, iar dat fiind faptul că sediile unora dintre pârâţi se află în municipiul Buzău, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Buzău, raportat la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Pe de altă parte, această instanţă a reţinut că şi în ipoteza în care s-ar aprecia că obiectul cererii este contestaţie la executare, deşi reclamantul nu a solicitat anularea unor acte de executare ori a unei executări silite, tot Judecătoriei Buzău îi aparţine competenţa de soluţionare a pricinii, având în vedere dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum şi aspectul că domiciliul în fapt al debitorului este situat în Buzău, aşa cum reclamantul însuşi a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi oral la termenul de judecată.

Instanţa a avut în vedere şi exigenţele principiului unicităţii instanţei de executare şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia nr. 20/2021 privind examinarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021, prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Conchizând, această instanţă a observat că Judecătoria Buzău a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului, reţinând calitatea sa de instanţă de executare, sens în care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat judecata cererii în favoarea Judecătoriei Buzău.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea prin care reclamantul a solicitat, în temeiul art. 712 alin. (2) şi art. 443 C. proc. civ., anularea facturii RAM nr. x/12.02.2020, ce face obiectul executării silite aferente dosarului execuţional nr. x/2021 aflat pe rolul BEJ G..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Buzău şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima făcând aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi reţinând că domiciliul contestatorului este în Bucureşti, iar a doua instanţă reţinând că, raportat la obiectul dosarului care este "anulare act autentic", norma de competenţă incidentă în speţă este de ordine privată şi nu putea fi invocată din oficiu, iar în ipoteza în care s-ar aprecia că obiectul pricinii este contestaţie la executare, sunt incidente considerentele deciziei RIL nr. 20/2021, respectiv principiul unicităţii instanţei de executare.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului şi ale dosarului execuţional nr. x/2021 al G., Judecătoria Buzău, secţia civilă este instanţa care a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului A., prin încheierea 30 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea respectivă, instanţa de executare a încuviinţat executarea silită a mai multor facturi fiscale, printre care şi factura nr. x/12.02.2020, ce face obiectul judecăţii, şi a respins încuviinţarea executării silite pentru o serie de alte facturi fiscale emise pe numele debitorului.

În atare condiţii, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aplicând pentru identitate de raţionament aceste statuări şi în speţa de faţă, se reţine că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite pentru factura nr. x/12.02.2020 a fost admisă de Judecătoria Buzău, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport cu alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, şi anume Judecătoria Buzău, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Buzău este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.