Cassation nullity for lack of substantive legal critique in compensation claim for detention conditions

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 75.600 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru 126 de zile petrecute în mod nelegal în detenţie.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 148 şi urm. art. 155 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate - art. 55 indice (1), alinatele (1)-(2) şi 3 lit. e), c), d), e), f), respectiv aliniatul (8).

Prin încheierea din 29 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 20 mai 2019, sub nr. x/2019.

Prin precizarea depusă în data de 11 octombrie 2019, reclamantul a arătat că nu solicită instanţei să judece dacă a fost sau nu supus la rele tratamente, acest lucru fiind de notorietate şi condamnat de CEDO în mod constant, ci solicită acordarea de daune morale pentru dreptul acordat prin legea compensatorie, care la 30 de zile în condiţii inumane acordă 6 zile în plus ca executate, drept de care reclamantul nu a beneficiat.

Prin încheierea din 08 noiembrie 2019, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., motivat de neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de a indica în mod neechivoc cu cine înţelege să se judece.

Prin precizarea depusă în data de 03 decembrie 2019, reclamantul a indicat că înţelege să se judece cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, precizare raportat la care instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi rectificarea citativului.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 05 iunie 2020, tribunalul a respins excepţia netimbrării, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 986 din 24 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 593A/2021 din 08 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 989 din 24 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost anulată sentinţa apelată şi, evocând fondul, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată, şi a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs preclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 23 iunie 2022 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că nu a beneficiat de cei 3000 euro, fiind popriţi de Statul român în contul bancar de la B., fiindu-i astfel încălcat dreptul al un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin decizia civilă nr. 593A/2021 din 08 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 989 din 24 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost anulată sentinţa apelată şi evocând fondul a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată, şi a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată, reţinându-se, în esenţă, că deşi reclamantul nu a beneficiat de Legea nr. 169/2017, care nu era în vigoare la data eliberării sale condiţionate, prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată la data de 16 mai 2019, în cauza Suditu şi alţii împotriva României s-a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul condiţiilor materiale inadecvate de detenţie suportate de reclamantul A. în detenţie, Guvernul României având obligaţia de a plăti acestuia echivalentul în RON al sumei de 3.000 euro, pentru acoperirea prejudiciului moral, material şi a cheltuielilor de judecată, iar această hotărâre a fost pusă în executare, prin ordinul de plată nr. x/21.08.2019, Ministerul Finanţelor Publice achitând reclamantului echivalentul în RON al sumei de 3.000 euro, sens în care nu mai sunt incidente dispoziţiile din Legea nr. 169/2017, în raport cu dispoziţiile art. 55 indice 1 alin. (6) din lege care a statuat în acest sens.

Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., că nu a beneficiat de cei 3000 euro, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Raportat la aceste argumente invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acesta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-şi nemulţumirea cu privire la poprirea sumei de 3000 euro în conturile bancare.

Ca atare, invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. este una formală, susţinerile acestuia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, prin raportare la raţionamentul şi argumentele instanţei de apel.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 593A/2021 din data 08 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 593A/2021 din data 08 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.