Territorial jurisdiction for paternity establishment claims: applicable domicile rules and conflict of jurisdiction between domestic and international civil procedure provisions

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 24 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au formulat acţiune în stabilirea paternităţii minorei C., în contradictoriu cu pârâtul D., solicitând a se constata că minora, născută la 5 februarie 2021 în Spania, îl are ca tată biologic pe reclamantul B.. Reclamanţii au solicitat, de asemenea, emiterea documentelor de stare civilă ale minorei, în sensul celor atestate de înscrisurile de la dosar, respectiv emiterea certificatului de naştere cu menţiunea că reclamantul B. este tatăl biologic al copilului. Ulterior, au precizat obiectul dedus judecăţii, respectiv tăgadă paternitate şi stabilire paternitete.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 414 şi următ. C. civ.

La termenul de judecată din 31 mai 2022, Judecătoria Iaşi a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, reţinând conţinutul raportului de anchetă socială şi susţinerile părţilor.

2. Hotărârea Judecătoriei Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 6246 din 9 iunie 2022, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, potrivit referatului de anchetă socială întocmit în cauză, reclamanţii, cetăţeni români, domiciliază în Anglia, reclamanta aflându-se în România temporar, până la finalizarea procesului.

Instanţa a constatat că reclamantul B. şi pârâtul D. locuiesc în prezent în Anglia, însă în perioada august 2020 - noiembrie 2021, reclamantul a locuit în Spania, alături de reclamantă. A reţinut că aceasta are loc de muncă în Marea Britanie, fiind de profesie tehnician ecolog, iar în prezent se află în concediu de creştere a copilului, încasând de la statul englez indemnizaţia aferentă.

Judecătoria Iaşi a reţinut că, la momentul formulării cererii, domiciliul tuturor părţilor era în afara României, în prezent doar reclamanta aflându-se cu minora în ţară, temporar, pe durata procesului.

În acest context, a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să judece cauza, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. referitoare la procesul civil internaţional (cuprinse în Cartea a VII-a), precum şi cele ale art. 1072 alin. (2) din acest act normativ, întrucât niciuna dintre părţi nu are domiciliul în fapt în România şi nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 7934 din 3 octombrie 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în acord cu hotărârea pronunţată de Judecătoria Iaşi, că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la procesul civil internaţional (Cartea a VII-a), întrucât litigiul are un element de extraneitate, constând în domiciliul pârâtului care se află în Marea Britanie.

Instanţa a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, având în vedere prevederile art. 4 lit. a) din convenţie şi obiectul litigiului.

Reţinând dispoziţiile art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a constatat că reclamanta A. locuieşte împreună cu minora C. în municipiul Iaşi, Bd. x, jud. Iaşi.

A mai constatat că reclamanţii au precizat că la această adresă locuiau reclamanta şi minora la data introducerii cererii de chemare în judecată şi că aici locuiesc şi în prezent, fiind în imposibilitate de prezentare în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta fiind cu minora în Iaşi, iar reclamantul aflându-se la muncă în Anglia.

În raport de domiciliul legal şi faptic al reclamantei şi al minorei, instanţa a apreciat că reclamanţii au uzat de posibilitatea conferită de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul alegerii instanţei competente să judece cauza în acord cu dispoziţiile art. 116 din acest act normativ.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanţa competentă să judece cauza poate fi identificată, potrivit dispoziţiilor de drept comun.

De asemenea, a observat că textul de lege care stabileşte competenţa de soluţionare a cauzelor în procedura stabilirii filiaţiei, art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) se referă la noţiunea de "domiciliu", care este definită de art. 87 C. civ., în sensul că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

A reţinut şi prevederile art. 89 alin. (2) C. civ. privind stabilirea şi schimbarea domiciliului, precum şi pe cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, apreciind că reşedinţa reprezintă un element de identificare al unei persoane, alături de nume şi codul numeric personal, persoana fiind liberă să îşi aleagă domiciliul sau reşedinţa.

Astfel, instanţa a considerat că, în vederea stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei trebuie să se aibă în vedere regula generală în materie de domiciliu/reşedinţă, respectiv că reclamanţii şi minora au domiciliul pe care l-au ales în mod liber şi care este înscris în buletinul de identitate al reclamanţilor, pe raza Judecătoriei Iaşi.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a arătat că trebuie să se aibă în vedere şi imposibilitatea de prezentare a părţilor în faţa instanţei, aspect ce conduce la o administrare anevoioasă a probatoriului, eventual a expertizei judiciare în specialitatea genetică, în măsura în care se va impune în raport de obiectul dosarului. Şi, chiar dacă este reglementată instituţia comisiei rogatorii, a apreciat că administrarea probelor prin intermediul acestei proceduri constituie o excepţie de la regula privind administrarea probelor direct de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei şi poate conduce la depăşirea duratei rezonabile pentru soluţionarea cauzei.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei deduse judecăţii constă în acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul D., prin care s-a solicitat stabilirea paternităţii minorei C. faţă de reclamant şi emiterea certificatului de naştere cu această menţiune.

În raport de situaţia de fapt expusă şi de finalitatea urmărită prin promovarea acţiunii, Înalta Curte constată că scopul procesual al reclamanţilor constă în răsturnarea prezumţiei de paternitate a pârâtului, prevăzute de art. 414 C. civ., şi stabilirea filiaţiei minorei C. faţă de tatăl său biologic, reclamantul B..

Întrucât pârâtul D. este cetăţean albanez, având domiciliul în Marea Britanie, ţară în care locuieşte şi reclamantul B. în virtutea raporturilor sale de muncă, se constată că prezenta cauză implică un element de extraneitate, fiind incidente dispoziţiile legale din C. proc. civ. referitoare la procesul internaţional, de vreme ce chestiunea filiaţiei nu a fost tranşată printr-o convenţie internaţională sau tratat/convenţie bilaterală.

Referitor la competenţa instanţelor române în soluţionarea cauzei, în raport de obiectul acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1081 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţele judecătoreşti române sunt, de asemenea, competente să judece procesele referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicţie judecătorească, cetăţean român cu domiciliul în străinătate; procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român."

Reiese astfel, că acţiunea pendinte face parte din categoria cererilor privind filiaţia, reglementate de dispoziţiile art. 421-449 C. civ.

Legiuitorul a reglementat distinct competenţa teritorială în materia cererilor referitoare la filiaţie, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stabilind că, în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul pârâtului, fie celei de la domiciliul reclamantului. În această categorie sunt incluse cererile denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă/stabilire paternitate.

Înalta Curte constată că, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât şi art. 114 din acelaşi act normativ se referă la cereri date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, inclusiv cele privitoare la tăgada paternităţii, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

Înalta Curte reţine că, potrivit menţiunilor inserate în cartea de identitate a reclamantei, anexată cererii de chemare în judecată, aceasta domiciliază în jud. Iaşi.

Din concluziile referatului întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială - Serviciul Autoritate Tutelară Protecţia Minorilor şi Familiei a Municipiului Iaşi, din dispoziţia Judecătoriei Iaşi (încheierea din 3 mai 2022), reiese că reclamanta locuieşte împreună cu minora C. la domiciliul său legal din municipiul Iaşi, aflându-se temporar în România, până la finalizarea litigiului pendinte.

Prin precizările depuse la solicitarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti urmare rezoluţiei din 24 iunie 2022, reclamanta a arătat că domiciliază efectiv, de la data introducerii acţiunii civile pendinte, în municipiul Iaşi, Bd. x nr. 9 jud. Iaşi, unde se află şi minora. De asemenea, a susţinut că, la aceeaşi adresă domiciliază legal şi reclamantul B., aspect ce este confirmat de menţiunile cuprinse în cartea de identitate a acestuia, anexată, în copie, precizărilor.

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul D., reclamanta a afirmat că domiciliul acestuia este în Anglia, în această ţară aflându-se în prezent şi reclamantul B., în desfăşurarea raporturilor sale de muncă.

Având în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale art. 113 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, prin care a fost instituită o competenţă teritorială alternativă în cazul acţiunii în tăgada paternităţii, în sensul că, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., poate fi învestită şi instanţa de la domiciliul reclamantului.

Art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în cererile privind stabilirea filiaţiei, fiind aplicabil alternativ cu art. 107 din acelaşi cod, în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente din punct de vedere teritorial.

În speţă, reclamanţii au ales să învestească Judecătoria Iaşi cu soluţionarea acţiunii, în considerarea domiciliului reclamantei A. lor din municipiul Iaşi, Bd. x nr. 9 jud. Iaşi.

Astfel, sunt relevante prevederile art. 87 C. civ., conform cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", precum şi cele ale art. 91 din acelaşi act normativ, care stipulează că dovada reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.