Territorial jurisdiction for contesting forced execution: court of execution authorization versus location of enforced assets under transitional application of the 1865 Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Contestaţia la executare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 20 iunie 2022, sub nr. x/2022, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata C., împotriva actelor de executare silită efectuate în anul 2022 în dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Asociaţi "D.".

În drept, au invocat dispoziţiile art. 399 alin. (1), (2) şi 3 C. proc. civ.

Intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, netimbrării şi tardivităţii, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiate.

La primul termen de judecată, din 29 iulie 2022, Judecătoria Braşov, verificându-şi din oficiu competenţa de soluţionare a cauzei, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale absolute.

2. Hotărârea Judecătoriei Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 6751 din 1 august 2022, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Braşov a reţinut, cu privire la aplicarea legii în timp, că potrivit art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 (care a intrat in vigoare la 15 februarie 2013 şi care conţine norme tranzitorii cu caracter general, menite să reglementeze orice succesiune viitoare de norme de procedură civilă, ivită după adoptarea sa), "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Reţinând că executarea silită a fost începută sub imperiul vechii reglementări de procedură civilă, instanţa a apreciat că aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la executare silită, respectiv tuturor procedurilor judiciare incidente, prin urmare şi contestaţiei la executare.

Analizând actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2012, ataşat dosarului cauzei, Judecătoria Braşov a constatat că executarea silită a început la solicitarea creditoarei E. S.A., la 24 ianuarie 2012.

Reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 373 C. proc. civ., conform cărora "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afară de cazurile în care legea dispune altfel", Judecătoria Braşov a constatat că, din motivarea cererii formulate reiese că debitorii contestă executarea silită însăşi, invocând neregularităţi ale cesiunii de creanţă intervenite între creditori, prescripţia şi perimarea executării silite, precum şi lipsa certitudinii creanţei, iar nu neregularităţi ale unui act de executare silită anume.

Astfel, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este instanţa în circumscripţia căreia se efectuează executarea silită, respectiv Judecătoria Buftea, care a încuviinţat executarea silită.

3. Hotărârea Judecătoriei Buftea

Prin sentinţa civilă nr. 13972 din 21 septembrie 2022, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 şi ale art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, contestaţia la executare dedusă judecăţii este supusă normelor C. proc. civ. de la 1865.

Sub aspectul competenţei teritoriale, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Buftea a arătat că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a constatat că, în ipoteza în care debitorul are bunuri situate în localităţi diferite şi înregistrează venituri din muncă într-o altă localitatea decât cea în care domiciliază, competentă să soluţioneze contestaţia la executare este oricare dintre judecătoriile în circumscripţia teritorială unde au fost dispuse măsuri de executare silită.

Nu a reţinut argumentul instanţei de trimitere, în sensul că, raportat la motivele de contestaţie la executare invocate, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Buftea, întrucât competenţa se stabileşte în funcţie de obiectul contestaţiei, care nu se confundă cu motivele de contestaţie la executare, acestea fiind utile pentru stabilirea limitelor şi întinderii analizei legalităţii demersului execuţional contestat.

Însă, în speţă, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de contestator împotriva contestaţiei la executarea silită însăşi, a apreciat că revine oricărei instanţe în circumscripţia căreia au fost realizate acte de executare silită competenţa de soluţionare, inclusiv Judecătoriei Braşov, contestatorul înţelegând să conteste însăşi adresa de înfiinţare a popririi emisă de SCPEJ D.&D. Direcţiei Regionale Vamale Braşov, de unde contestatorul obţine veniturile salariale.

Judecătoria Buftea a reţinut şi faptul că, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente şi că, raportat la obiectul contestaţiei la executare, oricare dintre instanţele prevăzute la art. 373 alin. (2) din acest act normativ sunt deopotrivă competente.

Cu toate acestea, faţă de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., alegerea competenţei se poate face exclusiv de către reclamant, instanţa nefiind îndreptăţită, în acest caz, să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

A arătat că Judecătoria Braşov este competentă să soluţioneze cauza în temeiul dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., aceasta având posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei doar în ipoteza în care nu ar fi fost una dintre instanţele în circumscripţia cărora se efectuează acte de executare silită. Acest aspect reiese indubitabil din însăşi actele de executare contestate în cauză, contestatorul motivând alegerea competenţei prin acţiunea introductivă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 399 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1856 (aplicabil în cauză în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi de data declanşării executării silite, 24 ianuarie 2012), "Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare."

Alin. (2)1 al aceluiaşi articol prevede că, "după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale; (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

Potrivit normelor legale citate, contestaţia la executare poate fi formulată împotriva actelor de executare sau executării silite însăşi şi a încheierilor întocmite de executorul judecătoresc în exercitarea atribuţiilor sale, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, această cale de atac purtând, pentru situaţiile enumerate, denumirea de contestaţie la executare propriu-zisă.

Aşadar, ceea ce este determinant pentru stabilirea instanţei competente să judece contestaţia la executare este obiectul acesteia. Reglementări în acest sens sunt conţinute de alin. (3) al art. 373 C. proc. civ., fiind de competenţa instanţei de executare soluţionarea contestaţiei la executare propriu-zise.

În cauză, prin cererea dedusă judecăţii, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata C., împotriva actelor de executare silită efectuate în anul 2022 în dosarul execuţional nr. x/2012 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Asociaţi "D.", solicitând anularea actelor de executare silită din anul 2022 (acte de înfiinţare poprire etc.) şi să se dispună încetarea executării silite.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, creanţa urmărită silit a fost deţinută iniţial de creditoarea E. S.A. în baza contractului de credit nr. x din 17 iulie 2008, fiind cesionată în favoarea F. S.R.L. prin contractul nr. x din 27 februarie 2017, şi, ulterior cesionată de această din urmă societate în favoarea C. prin contractul nr. R3 din 27 februarie 2017.

Înalta Curte constată că, în motivarea contestaţiei la executare, contestatorii au susţinut intervenirea perimării executării silite, că intimata C. a fost reprezentată în faţa organului de executare de o persoană care nu avea dreptul de a efectua acte de dispoziţie, că cesiunea de creanţă nu a condus la transferul executorialităţii creanţei, aceasta neavând caracter cert, lichid şi exigibil la momentul înfiinţării popririi, în anul 2022, iar termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită era împlinit la data înfiinţării popririi, motive de nelegalitate ce vizează însăşi executarea silită efectuată prin actele de executare întocmite de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Asociaţi "D." în dosarul de executare nr. 69/2012, în raport de care s-a dispus cu privire la cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea E. S.A..

Conform art. 400 alin. (1) C. proc. civ., "Contestaţia se introduce la instanţa de executare".

În cauză, edificatoare pentru stabilirea instanţei competente să judece contestaţia la executare este încheierea nr. 831 din camera de consiliu din 16 februarie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care Judecătoria Buftea a admis cererea formulată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti "D." cu privire la încuviinţarea executării silite privind-o pe creditoarea E. S.A., în contradictoriu cu debitorii B. şi A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. x din 17 iulie 2008.

Chiar dacă executarea silită a fost demarată de organul de executare prin poprire, asupra conturilor sau altor venituri obţinute de debitori, inclusiv asupra celor încasate de contestator de la terţul poprit Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, acest aspect nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare de către Judecătoria Braşov, câtă vreme, prin încheiere irevocabilă, s-a încuviinţat executarea silită de către Judecătoria Buftea în circumscripţia teritorială a acestei instanţe, precum s-a menţionat în cuprinsul încheierii nr. 831 din camera de consiliu din 16 februarie 2012, pronunţate în dosarul nr. x/2012.

Pentru considerentele expuse şi în aplicarea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.