State liability for delayed criminal proceedings and unenforceable civil title barred by insufficiently specialized cassation grounds

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la 3 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestuia la plata sumei de 1.920.000 RON, reprezentând daune materiale pentru durata îndelungată a procedurii penale, în care a avut calitatea de persoană vătămată şi la plata sumei de 9.400.000 RON (2.000.000 euro, la un curs de 4,7 RON/euro), reprezentând daune morale, precum şi la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 998-999 C. civ., ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportată la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor. Pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea Tribunalului Suceava

Prin sentinţa nr. 975 din 22 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ridicată prin întâmpinare. A respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea Curţii de Apel Suceava

Prin decizia nr. 121 din 5 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 975 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

4. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2035 din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 121 din 5 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă. A casat în tot decizia atacată şi în parte, sentinţa nr. 975 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă. A trimis cauza, spre rejudecare, la acelaşi tribunal. A menţinut soluţia sentinţei de respingere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Suceava la 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2019*.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârea Tribunalului Suceava

Prin sentinţa nr. 2121 din 9 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

6. Hotărârea Curţii de Apel Suceava

Prin decizia nr. 660 din 23 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2121 din 9 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

7. Recursul

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., afirmând că decizia recurată este nelegală şi contrară normelor de drept naţional şi european, fiind ignorate drepturile sale materiale şi morale.

Recurentul a susţinut că nu este vinovat de tergiversarea soluţionării plângerilor penale, de faptul că organele de cercetare penală au disjuns din dosarul penal iniţial unele cereri, parte dintre rezoluţiile date de procuror nefiindu-i, de altfel, comunicate.

A apreciat că intimatul Statul Român este vinovat de pasivitatea organelor sale, care ar fi trebuit să-i apere drepturile materiale şi morale şi să înfăptuiască justiţia.

Recurentul a criticat faptul că prin decizia recurată s-a reţinut în mod greşit că se face vinovat de nerecuperarea sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1596 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. x/2009, care a făcut obiectul executării silite efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc B..

Contrar celor reţinute de curtea de apel, recurentul a afirmat că soluţia pronunţată de instanţă încalcă dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituind un exces de putere.

A arătat că i s-a încălcat dreptul de a fi sprijinit în aplicarea legii de către intimatul Statul Român, aflându-se în posesia unui titlu executoriu fără efect juridic, aspect ce a făcut imposibilă acţiunea sa privind recuperarea sumei de 15.000 euro şi utilajul vândut făptuitorilor.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

7. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 20 septembrie 2022, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 3 octombrie 2022, recurentul a solicitat respingerea excepţiei de nulitate invocate de intimat prin întâmpinare.

Prin rezoluţia din 10 octombrie 2022, Înalta Curte a stabilit termen pentru analiza admisibilităţii recursului în şedinţa publică din 24 noiembrie 2022, cu citarea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 490 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a pus în discuţie, cu prioritate, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de nulitate a recursului invocată de intimat prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată.

Art. 487 din acelaşi act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurentul a invocat, generic, nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în sensul că nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituie un exces de putere.

În sprijinul acestei susţineri, recurentul a arătat că i s-a încălcat dreptul de a fi sprijinit în aplicarea legii de către intimatul Statul Român, iar titlul executoriu pe care îl deţine este lipsit de efecte juridice, fapt ce a determinat imposibilitatea recuperării sumei de 15.000 euro şi a utilajului vândut făptuitorilor.

În această situaţie, a apreciat că intimatul Statul Român este vinovat de pasivitatea organelor sale, care ar fi trebuit să-i apere drepturile materiale şi morale şi să înfăptuiască justiţia.

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu vizează argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate.

Astfel, pentru a pronunţa decizia recurată, curtea a reţinut că, îndreptând acţiunea împotriva statului, reclamantul a tins la angajarea răspunderii civile delictuale, obiective, independente de orice vinovăţie a statului, în calitatea acestuia de garant al legalităţii, căruia îi incumbă şi riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiţie, cu respectarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor, iar faptul că partea a indicat, ca temei juridic, şi dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., nu putea avea semnificaţia încadrării demersului acestuia în sfera unei răspunderi civile delictuale de drept comun, bazate pe ideea de vinovăţie a statului, în legătură cu desfăşurarea în concret a anchetei şi urmăririi penale, ci doar pe aceea a indicării instituţiei juridice căreia i se circumscriu, de o manieră generică, pretenţiile, ca sediu al materiei răspunderii delictuale extracontractuale.

În acest context, instanţa de apel a analizat motivele de apel invocate de recurent prin cele două memorii de apel formulate în cauză în termenul legal, referitoare la nesoluţionarea laturii civile în procesul penal, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 1596 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 2560 din 2 decembrie 2010 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1 mai 2009, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata către recurent a sumei de 15.000 euro. În acest context, curtea a constatat că, deşi recurentul s-a aflat în posesia unui titlu executoriu, care a fost pus în executare silită, a fost imposibilă realizarea creanţei din cauza faptului că debitorul nu deţinea bunuri urmăribile.

A apreciat că faptul că, pe parcursul executării silite, nu s-a reuşit recuperarea creanţei de 15.000 euro şi că apelantul ar fi fost nevoit să se adreseze şi autorităţilor din Germania (unde debitorul s-ar fi aflat), nu sunt de natură a aprecia că este nefondată concluzia instanţei de fond precum că reclamantul avea deschisă calea unei acţiuni civile separate sau că intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ar putea răspunde pentru imposibilitatea executării unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Curtea a examinat şi caracterul rezonabil al daunelor morale solicitate de recurent şi a constatat că, din cuprinsul memoriului de apel nu a reieşit faptul că suferinţele morale au fost determinate neapărat de durata procedurii penale, ci de procedura de executare silită.

Analizând în continuare motivele de apel referitoare la imposibilitatea recuperării prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între durata procedurilor judiciare şi afecţiunile medicale ale recurentului, instanţa de apel a arătat că, din cuprinsul încheierilor pronunţate în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Paşcani nu a rezultat că recurentul s-ar fi constituit parte civilă în dosarele de urmărire penală, iar suferinţa sa cea mai mare a fost generată de procedura de executare silită.

Raportând aceste argumente ale curţii de apel, care susţin dispozitivul deciziei recurate la motivele de recurs invocate în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că acestea nu conţin critici cu privire la judecata realizată în etapa procesuală anterioară, ci nemulţumiri legate de modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2016 al Judecătoriei Paşcani şi de imposibilitatea recuperării creanţei constatate prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1596 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. x/2009.

Or, în legătură cu aceste ultime aspecte recurentul a susţinut încălcarea dreptului său la un proces echitabil, încălcare ce a fost determinată, potrivit afirmaţiilor sale, de durata excesivă a urmăririi penale şi de lipsa de eficacitate juridică a titlului executoriu, fără însă a combate argumentele instanţei de apel privind lipsa condiţiilor pentru angajarea răspunderii statului, în calitatea sa de garant al bunei funcţionări a serviciului public al justiţiei.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că recurentul a nesocotit judecata anterioară şi natura căii extraordinare de atac a recursului, criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului neputându-se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres reglementate prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi forma obiect de cenzură în prezenta cale de atac, întrucât nu vizează soluţia pronunţată de instanţa de apel (care a dispus respingerea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 2121 din 9 noiembrie 2021 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă) şi nici argumentele care au stat la baza adoptării acesteia.

În cauza de faţă, chiar dacă recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparenţă de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat. Aceasta, întrucât recurentul avea obligaţia de a expune în concret argumentele de natură juridică în raport de care a considerat că soluţia instanţei de apel este nelegală, formulând critici în legătură cu soluţia pronunţată cu referire la acţiunea civilă cu care a învestit instanţa de judecată.

Din această perspectivă, criticile formulate în prezenta cale de atac nu antamează soluţia instanţei de apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 660 din 23 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE;

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 660 din 23 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.