Adverse possession claim over municipal land barred at appellate stage due to failure to pay judicial stamp tax

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 26 ianuarie 2018, sub numărul x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că a dobândit, prin uzucapiune şi joncţiunea posesiei, dreptul de proprietate asupra imobilului - teren intravilan în suprafaţă de 164 mp situat în Bucureşti, str. x, şi să dispună înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 6373 din 15 mai 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanta pe A. şi pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, către Tribunalul Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 859 din 31 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea precizată, a constatat că reclamanta a dobândit, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 129 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar B. şi a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 127A din 7 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general, împotriva sentinţei civile nr. 859 din 31 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu reclamanta A., ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 127A din 7 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 477 C. civ. de la 1864, art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, art. 4 şi art. 25 din Legea nr. 213/1998, instanţa de apel statuând că în mod corect s-ar fi apreciat de către instanţa de fond că este justificată calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, existând identitate între subiectele dreptului substanţial.

Motivarea instanţei de apel este reflectată în considerentele hotărârii pronunţate la pag. 7, unde după ce sunt analizate criticile din motivele de apel cu privire la incidenţa în cauză a Decretului nr. 111/1951, a H.G. nr. 662/1991 şi a O.G. nr. 128/1998, apreciindu-se că nu sunt incidente în cauză, se realizează apoi o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 477 C. civ., art. 4, şi art. 25 din Legea nr. 213/1998, precum şi de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Astfel, instanţa de apel reproduce textul articolului 477 C. civ. de la 1864, făcând apoi referire la art. 25 din Legea nr. 213/1998, pentru a ajunge la concluzia că, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că acest teren s-ar afla în proprietatea vreunei persoane, terenul ar aparţine ex lege domeniului privat al municipalităţii (în speţă Municipiul Bucureşti), chiar în lipsa formalităţilor care să consacre acest lucru (acest raţionament fiind, în acord cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/1998), în condiţiile în care, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, la momentul intrării în vigoare a acestei legi, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor aflate în administrarea primăriilor, au trecut în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale.

S-a apreciat că Municipiul Bucureşti are calitatea de proprietar nediligent al terenului în litigiu (în suprafaţă de 129 mp), în condiţiile în care nu există formalităţi "care să consacre acest lucru", simpla referire la art. 477 C. civ., art. 4 şi art. 25 din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, nefiind de natură să conducă la concluzia caracterului nefondat al apelului Municipiului Bucureşti.

Instanţa de apel face referire explicită la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 pentru ca Municipiul Bucureşti să aibă calitatea de proprietar nediligent, trebuie să existe dovezi certe şi indiscutabile în sensul c, la momentul apariţiei legii, acest teren chiar se afla în administrarea instituţiei (şi în proprietatea Statului Român) pentru a putea deveni prin efectul legii proprietarul terenului respectiv, calitatea de proprietar fiind condiţionată în mod explicit de calitatea anterioară de administrator.

În speţă nu s-au făcut dovezi certe că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, Municipiul Bucureşti avea calitatea de administrator (şi astfel, calitate de proprietar nediligent).

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Timbrajul

Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti datorează taxă judiciară de timbru în cuantum total de 2.725,32 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, cu referire la modul de calcul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ.

Conform dovezii de înmânare de la fila x, recurentului-pârât i s-a adus la cunoştinţă, la 15 aprilie 2022, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare.

6. Procedura parcursă în faţa instanţei de recurs

La 3 octombrie 2022 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză. În cuprinsul raportului s-a reţinut că urmează a fi analizate cu prioritate excepţia netimbrării recursului.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei netimbrării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

În prezenta cauză, în sarcina recurentului Municipiul Bucureşti prin Primar general s-a stabilit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantum de 2725,32 RON, calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurentul a fost înştiinţat că are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru la 15 aprilie 2022, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la dosarul de recurs. De asemenea, în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat părţii, s-a consemnat faptul că recursul este supus taxei judiciare de timbru, iar recurentul nu a făcut dovada complinirii acestei obligaţii, astfel încât urmează a fi analizată cu prioritate excepţia netimbrării recursului.

Totodată, prezintă relevanţă împrejurarea că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici cerere de ajutor public judiciar.

Cum recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, deşi a fost legal înştiinţat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport cu prevederile legale menţionate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula, ca netimbrat, recursul printr-o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva deciziei nr. 127 A din 7 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.