Exclusive territorial jurisdiction over partition of successive inheritances under Art. 118(2) CPC

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 22.07.2019 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C. şi D., să se dispună ieşirea din indiviziune atât cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/15.10.2012, cu suprafaţa de 117.400 m2, rămas de pe urma defunctului E., cât şi cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, cu suprafaţa de 100.000 m2, rămas de pe urma defunctei F.. S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor la plata cotei-părţi ce le revine din cheltuielile de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2147/17.03.2022 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, în ceea ce priveşte capătul de cerere de chemare în judecată, având ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, excepţie invocată din oficiu şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în ceea ce priveşte capătul de cerere de chemare în judecată având ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

A fost disjunsă cauza, în ceea ce priveşte capătul de cerere de chemare în judecată având ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/15.10.2012, şi dispusă formarea unui nou dosar având ca obiect acest petit, cu termen de judecată stabilit la 21.04.2022, orele 10:30.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză, în ceea ce priveşte capătul de cerere de chemare în judecată având ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, starea de indiviziune a părţilor din prezenta cauză rezultă nu din titlul de proprietate, ci din succesiune.

Astfel, titlul de proprietate nr. x/20.09.2006 este emis pe numele defunctei F. şi nu s-a sistat starea de indiviziune dintre moştenitorii acestei defuncte cu privire la terenul menţionat în acest titlu. De aceea, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a capătului de cerere aferent revine instanţei celui din urmă domiciliu al defunctei.

Or, ultimul domiciliu al defunctei F., decedată la 01.04.1995, a fost situat în mun. Bucureşti, Drumul Taberei, nr. 39, conform certificatului de moştenitor nr. x/17.06.1996, eliberat de Biroul Notarului Public G. , adică în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti (potrivit anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993, pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii).

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5793 din 05.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, în cauză este vorba de moşteniri deschise succesiv, în concret moştenirea lui F., cu ultim domiciliu în Bucureşti, Drumul Taberei nr. 39, sector 6 şi a lui H., cu ultimul domiciliu în municipiul Ploieşti, Aleea x, jud. Prahova, iar alegerea de competenţă aparţine reclamantei, care a adresat cererea de chemare în judecată Judecătoriei Ploieşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie ieşirea din indiviziune cu privire la terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, emis pe numele lui F..

Din cuprinsul certificatului de moştenitor nr. x din 17.06.1996, dosarul Judecătoriei Ploieşti, rezultă că moştenitori ai defunctei F. sunt H. şi I..

Potrivit certificatului de moştenitor nr. x din 08.02.1996, dosar Judecătoria Ploieşti, de pe urma defunctului I., decedat la 29.04.1995, a rămas, ca unică moştenitoare legală, soţia acestuia, reclamanta A., iar conform certificatului de moştenitor nr. x din 17.10.2014, dosar Judecătoria Ploieşti, de pe urma lui H., decedată la 30.09.2014, au rămas ca moştenitori pârâtele D. şi B..

În speţă, ambele instanţe aflate în conflict au stabilit că sunt incidente dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., norme care reglementează o competenţă teritorială exclusivă în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu al defunctului.

În sfera reglementată de art. 118 C. proc. civ. sunt incluse şi cererile care au ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la imobilele care fac parte din masa succesorală.

Ca atare, este atrasă competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu al defunctului chiar dacă s-a dezbătut succesiunea şi s-a realizat partajarea bunurilor menţionate în certificatul de moştenitor, (cele menţionate în certificatul de moştenitor nr. x/17.06.1996, eliberat de Biroul Notarului Public G.), însă se solicită împărţirea altor bunuri succesorale, pentru care s-a emis titlu de proprietate ulterior dezbaterii succesiunii - terenul menţionat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006 - cum este cazul de faţă.

Or, cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, având ca obiect ieşirea din indiviziune, priveşte două moşteniri succesive, respectiv cea a defunctei F., cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Drumul Taberei nr. 39, potrivit certificatului de moştenitor nr. x din 17.06.1996 eliberat de B.N.P. G., şi cea a defunctei H., decedată la 30.09.2014, cu ultimul domiciliu în municipiul Ploieşti, Aleea x, jud. Prahova, potrivit certificatului de moştenitor nr. x/17.10.2014, eliberat de B.N.P. J., împrejurare care atrage incidenţa art. 118 alin. (2) C. proc. civ. ce stabileşte că cererile în materie de moştenire formulate potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv, sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.

Or, în cazul în care o atare stare de indiviziune atrage competenţa exclusivă alternativă a unor instanţe diferite dar în mod egal competente, titularului cererii de chemare în judecată judiciar îi revine alegerea între instanţele deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cum dreptul de opţiune al reclamantei, conferit de norma înscrisă în art. 118 alin. (2) C. proc. civ., s-a exercitat la momentul sesizării Judecătoriei Ploieşti în a cărei circumscripţie se situează ultimul domiciliu al unuia dintre defuncţi, aceasta devine în mod definitiv competentă să soluţioneze litigiul, aceasta fiind o situaţie de prorogare legală a competenţei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploieşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.