Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2262/2022 AI generated

Invalidity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality required for extraordinary judicial review

Case Number Decizia nr. 2262/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the plaintiff’s cassation appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had previously dismissed the appeals of both parties and affirmed the District Court’s judgment. This underlying judgment had partially granted the plaintiff’s claim for moral damages arising from an alleged act of discrimination via a social media post, awarding 5,000 RON for the plaintiff while dismissing the claim for the plaintiff’s wife due to lack of active procedural capacity, and ordering the defendant to remove the discriminatory content and publish the court’s decision. The dispute centered on civil liability for discrimination and the calculation of non-pecuniary damages, with the plaintiff challenging the lower courts' assessment of evidence and legal interpretation. The ICCJ’s decisive ruling was based on procedural grounds, specifically Articles 488, 489, and 496 of the Code of Civil Procedure; the court found the cassation appeal null because the appellant failed to articulate concrete, valid grounds for illegality as required by law, instead merely reproducing arguments from lower instances or criticizing factual findings without linking them to the specific, exhaustive motives for cassation permitted by statute.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 C. pen, art. 16 C. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Invalidity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality required for extraordinary judicial review: , cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 252- 257, art. 1349 şi urm. C. civ., art. 6, art. 10, art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, art. 27 din O.G. nr. 137/2000, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 16 din Constituţia României, art. 16 C. pen., art. 16 C. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation judicial review Civil Procedure Code procedural nullity interpretation of a judgment removal

Cited Legislation

AI generated
art. 16 C. pen
16 din Constituţia României, art. 16 C. pen., art.
art. 16 C. civ
137/2000, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 16 din Constituţia României, art.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Memoriile depuse ulterior la dosar, în datele de 15 noiembrie 2022 şi 16 noiembrie 2022, au fost redactate în aceeaşi manieră şi, fiind în afara termenului reglementat de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
art. 489 alin. (3) C. proc. civ
şi, în acelaşi timp, fără posibilitatea identificării unor motive de ordine publică, în sensul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ele nu au realizat o legală învestire a instanţei.
art. 493 C. proc. civ
Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 6 februarie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin.
art. 488 C. proc. civ
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 6 februarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro pentru acesta şi 500.000 euro pentru soţia sa, C., interzicerea săvârşirea discriminării săvârşite de către pârâtă pe viitor precum şi obligarea acesteia la publicarea hotărârii de condamnare pentru fapta de discriminare precum şi la orice alte măsuri prin care se poate ajunge la restabilirea dreptului de a nu fi discriminat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 252- 257, art. 1349 şi urm. C. civ., art. 6, art. 10, art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, art. 27 din O.G. nr. 137/2000, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 16 din Constituţia României, art. 16 C. pen., art. 16 C. civ.

La termenul din 14 iunie 2019 reclamantul a precizat că îşi micşorează pretenţiile la suma de 400.000 RON, din care 200.000 RON pentru acesta şi 200.000 RON pentru soţia sa, menţionând că nu doreşte ca soţia sa să facă parte din proces, având doar calitatea de persoană vătămată.

Prin sentinţa civilă nr. 443 din 13 septembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă la termenul din 13 septembrie 2018 şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23.10.2019, sub acelaşi număr, fiind repartizată spre soluţionare secţiei a V-a civilă.

La termenul din 12 februarie 2020 reclamantul a depus o cerere adiţională prin care a reiterat aspectele din cererea introductivă şi prin care a precizat că prin hotărârea CNCD din dosarul nr. x/2018 pârâta a fost sancţionată cu amendă de 2.000 RON pentru discriminare, în privinţa sumelor solicitate prin acţiune învederându-se că prejudiciul cauzat prin discriminare este de 250.500 RON pentru reclamant şi 250.500 RON pentru soţia sa.

La 6 iulie 2020 reclamantul a depus o nouă cerere adiţională prin care a reiterat aspectele din cererea introductivă şi a adăugat că afirmaţiile pârâtei au stârnit un val de indignare în rândul românilor din diasporă şi a modificat totodată cuantumul daunelor morale solicitate, acesta solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 RON pentru reclamant şi a sumei de 150.000 RON pentru soţia sa, C..

La 2 iunie 2021 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a precizat că soţia sa este legal îndreptăţită la despăgubiri conform probelor administrate în dosar, a reluat aspectele din celelalte cereri adiţionale şi a adăugat că daunele morale pentru A. şi C. sunt de 348.600 RON în total.

La termenul din 10 iunie 2021 instanţa invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în formularea capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale către C. şi a unit această excepţie cu fondul cauzei, din considerentele enunţate în încheiere.

La 10 iunie 2021, la prezentul dosar a fost anexat dosarul nr. x/2020, în urma admiterii excepţiei litispendenţei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1157/15.07.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. în formularea capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale către C., s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., aceasta fiind obligată la plata către reclamantul A. a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus încetarea încălcării dreptului la demnitate prin ştergerea postării mesajului discriminatoriu de pe pagina de Facebook a pârâtei şi interzicerea pentru viitor a postării mesajului respectiv precum şi obligarea pârâtei la postarea prezentei hotărâri pe pagina proprie de Facebook (după anonimizarea datelor cu caracter personal), la rămânerea definitivă a acesteia.

Totodată, instanţa a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale către C., ca fiind formulat de o persoană care nu are calitate procesuală activă şi restul pretenţiilor formulate de către reclamant, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâta B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 485A din 28 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 1157/15.07.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul susţine, în esenţă, de o manieră incoerentă, confuză, lipsită de rigoare procedurală, că instanţele de fond şi de apel au comis grave erori, fără a avea în vedere probele administrate în cauză.

În continuare, recurentul redă conţinutul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., dezvoltând definiţii preluate din doctrină în legătură cu fiecare dintre acestea, indicând, totodată, într-o înşiruire ilogică şi incoerentă, texte din C. proc. civ., art. 70-75 din C. civ., Legea nr. 303/2004, C. pen., Constituţie, precum şi pasaje din hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte.

Memoriile depuse ulterior la dosar, în datele de 15 noiembrie 2022 şi 16 noiembrie 2022, au fost redactate în aceeaşi manieră şi, fiind în afara termenului reglementat de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, fără posibilitatea identificării unor motive de ordine publică, în sensul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ele nu au realizat o legală învestire a instanţei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. nu a formulat întâmpinare.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3o iunie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 6 februarie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent, probele cerute şi încuviinţate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel şi de instanţa de fond, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susţinând interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

De asemenea, reclamantul a procedat la reproducerea criticilor invocate prin motivele de apel şi a apărărilor formulate în faţa primei instanţe, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Reproducerea textelor legale invocate de recurent, precum şi a diverselor preluări din doctrină, jurisprudenţa naţională şi europeană, fără a arăta, în concret, care sunt greşelile instanţei de apel în raport cu textele legale şi cazuistica judiciară la care a făcut referire recurentul nu pot constitui critici apte a declanşa controlul de legalitate, reglementat doar pentru cazurile de casare expres indicate în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a actelor normative care au stat la baza apărărilor şi criticilor din fond şi apel nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestui text legal, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu fiecare motiv de nelegalitate invocat şi considerentele reţinute de instanţa de apel.

Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurentul-reclamant a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel, susţinând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greşite de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, contestate de recurent, a probelor cerute şi încuviinţate în cursul procesului şi a aprecierii acestora realizate de instanţa de apel şi de instanţa de fond.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a reclamantului faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greşite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului motivelor de apel şi a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 485A din 28 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.