Conflicting territorial jurisdiction in insurance liability claims and consolidation of relative incompetence due to failure to plead

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 28.01.2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 5.708,66 RON, reprezentând contravaloare daună, plata dobândă legala şi a cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 1357 C. civ., art. 58 din Legea nr. 136/1995, art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi O.G. nr. 13/2011.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1168/07.02.2022, Judecătoria Buftea, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

A reţinut instanţa că între părţi a fost încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă în baza căruia a fost emisă, de către reclamantă, poliţa de asigurare RCA seria x/16/H16/DV nr. x. Astfel, cauza este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, între pârât şi reclamantă existând un raport care să izvorască dintr-un contract de asigurare. Prin urmare, reclamanta este parte în contractul de asigurare ce stă la baza acţiunii formulate, iar domiciliul pârâtului, bunurile asigurate şi locul unde s-a produs riscul asigurat se află în Bistriţa, situaţie faţă de care competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1160/12.05.2022, Judecătoria Bistriţa, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A argumentat instanţa că în cauză, raportat la obiectul acţiunii, competenţa este de ordine privată, iar reclamanta are, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, fiind incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.. Totodată, sunt aplicabile şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., conform cărora, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, este competentă să soluţioneze pricina şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este adevărat că atât domiciliul pârâtului, cât şi locul săvârşirii pretinsei faptei ilicite, respectiv a producerii prejudiciului se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Bistriţa, însă dacă reclamantul sesizează o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, fiind în prezenţa unei competenţe relative, doar pârâtul putea să invoce excepţia necompetenţei teritoriale şi să solicite declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii.

În aceste condiţii, prin neinvocarea necompetenţei teritoriale care nu este de ordine publică, de către pârât prin întâmpinare, are loc o consolidare a competenţei teritoriale a instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea, respectiv Judecătoria Buftea, potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin.(3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în răspundere civilă delictuală ce constituie obiect al dosarului de faţă se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului reiese că pârâtul B. nu a depus întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale, aceasta fiind invocată de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din 21 ianuarie 2022, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, neinvocarea excepţiei de necompetenţă privată de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Buftea este competentă să soluţioneze pricina, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.