Revision for contradictory judgments denied where rulings stem from the same procedural flow and address distinct jurisdictional versus merits issues

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Parcursul procesual al litigiului în care au fost pronunţate hotărârile pretins a fi potrivnice în calea de atac a revizuirii

Prin cererea înregistrată la 14 martie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, contestatoarea A. S.R.L. - societate în insolvenţă a chemat în judecată pe intimata Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice din cadrul D.G.R.F.P. Bucureşti, pe calea unei contestaţii împotriva somaţiei nr. x din 13 februarie 2019 şi a titlului executoriu nr. x din 13 februarie 2019, emise de către intimată în dosarul de executare şi comunicate la data de 22.02.2019, acte a căror anulare pentru nelegalitate a solicitat instanţei să dispună.

La 21 mai 2019, contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu creditorul Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice din cadrul D.G.R.F.P. Bucureşti şi terţul poprit B., precizare şi completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei să dispună: 1. anularea somaţiei nr. x din data de 13.02.2019 emise de pârâtă; 2. anularea titlului executoriu nr. x din data de 13.02.2019 emis de pârâtă în dosarul de executare; 3. anularea somaţiei nr. x din 28.02.2019 emise de pârâtă; 4. anularea titlului executoriu nr. x din data de 28.02.2019, emis de pârâtă în dosarul de executare; 5. desfiinţarea popririi instituite în temeiul titlurilor anterior menţionate; 6. restituirea sumelor încasate de către creditoare prin executarea popririi (repunerea în situaţia anterioară - întoarcerea executării); 7. introducerea în cauză a terţului poprit B.; 8. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3983 din 30 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti la data de 06.09.2019.

La termenul din 27 ianuarie 2020, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţului poprit.

Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 24 februarie 2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B. S.A.; a respins contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu B. S.A. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. - Administraţia Sectorului 6 a Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 31.08.2020 sub nr. x/2020.

La termenul din 13 noiembrie 2020, instanţa a acordat cuvântul atât pe nelegala comunicare a hotărârii primei instanţe, cât şi pe excepţia tardivităţii formulării apelului.

Prin decizia civilă nr. 2988A din 27 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca, neîntemeiate, excepţia tardivităţii formulării apelului, precum şi calea de atac.

2. Cererea de revizuire

Decizia instanţei de apel a fost atacată pe calea revizuirii de către contestatoarea A. S.R.L., solicitând anularea deciziei, anularea sentinţei civile nr. 1029/24.02.2020, pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorie.

Motivul revizuirii, încadrat în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., l-a reprezentat contrarietatea deciziei şi sentinţei anterior menţionate cu sentinţa civilă nr. 3983/30.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

3. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

La termenul din 28 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială şi a admis-o prin decizia civilă nr. 2489A, declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire

Prin decizia civilă nr. 137A din 8 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de revizuire, ca nefondată, şi a luat act că revizuenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Hotărârea dată în calea de atac a revizuirii a făcut obiect al recursului exercitat de revizuenta A. S.R.L. - Societate în insolvenţă, prin administrator special C., cale de atac cu care Înalta Curte a fost învestită la 3 mai 2022.

În dezvoltarea criticilor subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., recurenta revizuentă a susţinut, sub un prim aspect, că instanţa de revizuire a statuat greşit că revizuirea unei hotărâri definitive, care încalcă autoritatea de lucru judecat, poate fi formulată doar dacă hotărârile pretins a fi potrivnice au fost pronunţate în cauze diferite şi nu în acelaşi dosar. Textul menţionat în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu impune această condiţie, astfel că instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti, adăugând la lege, şi a încălcat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este adevărat că în doctrină a fost afirmat un asemenea punct de vedere, dar acceptarea sa necondiţionată, fără a face diferenţe specifice, conduce, într-o situaţie precum cea de faţă, la restrângerea nepermisă de legiuitor însuşi a accesului la calea de atac a revizuirii. Mai mult, normele care instituie drepturi procesuale nu pot şi nu trebuie să fie interpretate în sens restrictiv. Dacă sunt susceptibile de mai multe interpretări, interpretarea corectă este în sensul în care ele produc efecte pentru toate situaţiile care se încadrează în ipoteza invocată.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa de revizuire a nesocotit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a împiedicat accesul la o cale extraordinară de atac prevăzută de lege, producând părţii o vătămare care nu poate fi remediată decât prin aplicarea sancţiunii nulităţii, în speţă, prin casarea deciziei.

Sub al doilea aspect, recurenta a evidenţiat caracterul contradictoriu al celor două hotărâri pe care s-a bazat cererea de revizuire, pentru a fi întrunite cerinţele motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Fondul’’ celei de-a doua hotărâri a constat în calificarea acţiunii, în stabilirea unei proceduri pe care recurenta contestatoare trebuia să o urmeze (în opinia instanţei care a pronunţat a doua hotărâre), însă prima hotărâre stabilise această cale, considerată greşită de judecătorii ce au pronunţat a doua hotărâre. Astfel şi din această perspectivă a operat o încălcare a dispoziţiilor procedurale antereferite.

O altă obiecţie la adresa instanţei de revizuire a fost că nu a coroborat dispozitivul cu considerentele decizorii ale hotărârilor invocate, ci a soluţionat cauza comparând exclusiv dispozitivele, prin interpretarea şi încălcarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fine, instanţa de revizuire a plecat de la o premisă greşită, împrejurarea că prin prima hotărâre - sentinţa civilă nr. 3983/30.05.2019 - Tribunalul Bucureşti nu ar fi stabilit că motivele invocate în acţiune s-ar putea analiza pe calea contestaţiei la executare. Or, această instanţă, pronunţând sentinţa de declinare a competenţei, a avut în vedere conţinutul acţiunii şi apărările pârâtei şi, în consecinţă, a calificat acţiunea drept contestaţie la executare.

În opinia revizuentei, hotărârile supuse comparaţiei pe calea revizuirii puteau fi verificate în cadrul ipotezei conţinute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel pentru rejudecarea pe fond a cererii de revizuire.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia sectorului 6 a Finanţelor Publice din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti a fost legal citată în recurs, însă nu şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unei întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul declarat are caracter nefondat, potrivit considerentelor ce urmează a fi expuse.

Prin cererea de revizuire obiect al hotărârii atacate în prezentul recurs, recurenta a supus cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. decizia nr. 2988A din 27 noiembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020 (ce a soluţionat definitiv contestaţia la executare formulată de revizuentă) despre care a pretins că este potrivnică celor statuate prin sentinţa civilă nr. 3983 din 30 mai 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 (de declinare a competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea instanţei civile).

Înalta Curte observă că a fost dedusă judecăţii, pe calea criticilor (încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ.), greşita aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmându-se, pe de o parte, că s-a adăugat o condiţie suplimentară în aprecierea incidenţei cazului de revizuire vizând contrarietatea de hotărâri susţinută în cauză - hotărârile să fie pronunţate în cauze diferite şi nu în cadrul aceluiaşi dosar. Pe de altă parte, în opinia recurentei, prin hotărârea de declinare a competenţei, tribunalul a stabilit în raport de conţinutul acţiunii şi apărările pârâtei că aceasta are natura unei contestaţii la executare, cale de atac considerată greşită de judecătorii ce au pronunţat a doua hotărâre în litigiu.

Niciuna din aceste critici nu poate fi primită.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispoziţiile art. 430, 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză) sau în litigii diferite, dar între care există o anumită legătură (când identitatea celor trei elemente se regăseşte doar parţial); hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Este corect primul argument al instanţei ce a soluţionat revizuirea, dată fiind împrejurarea că hotărârile pretins contradictorii au fost pronunţate în soluţionarea aceleiaşi cereri de chemare în judecată, cu care contestatoarea a învestit instanţa la 14 martie 2019.

Astfel, sentinţa civilă nr. 3983 din 30 mai 2019 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a soluţionat chestiunea competenţei materiale, în sensul declinării pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti în raport de aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 260 Codul de procedură fiscală şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce decizia civilă nr. 2988A din 27 noiembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a soluţionat apelul împotriva sentinţei civile nr. 1029/24.02.2020 dată în contestaţia la executare, aceasta fiind chiar cererea introductivă din 14 martie 2019.

Cele două hotărâri judecătoreşti pretins a fi contrare au fost date în soluţionarea uneia şi aceleiaşi pricini privitoare la contestarea de către revizuenta A. S.R.L. a actelor de executare emise în cadrul dosarului execuţional nr. x, nefiind relevant aspectul că au fost pronunţate în dosare diferite, aceasta constituind o chestiune pur administrativă, cum a subliniat şi instanţa de revizuire.

În concluzie, în cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite etape procesuale sau cicluri procesuale, soluţiile diferă de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

În plus, hotărârile pretins contrare dezleagă probleme de drept distincte survenite în diferite etape de judecare a uneia şi aceleiaşi cereri, cea privitoare la competenţa materială de soluţionare a acesteia şi, respectiv, la temeinicia argumentelor susţinute de parte (fondul cauzei).

Critica susţinută cu trimitere la motivul legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primită, condiţia distinctă, dar subînţeleasă a nepronunţării hotărârilor pretins contrare în unul şi acelaşi dosar fiind una dedusă din sensul şi raţiunea reglementării căii extraordinare de atac a revizuirii, iar nu precum afirmă recurenta, prin erijarea judecătorilor în legislatori.

Este, de asemenea, corect, şi cel de-al doilea argument reţinut de curtea de apel în sensul inexistenţei unei contrarietăţi între cele două hotărâri pronunţate de tribunal.

Astfel, prima hotărâre a tranşat numai problema necompetenţei materiale şi a dispus numai cu privire la norma de competenţă incidentă în raport de natura juridică a actului atacat, acte de executare silită - somaţii şi titluri de executare ce pot fi atacate pe calea unei contestaţii la executare reglementată de art. 260 şi urm. Codul de procedură fiscală cu referire la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care atribuie competenţa în favoarea judecătoriei. Această concluzie a fost întărită şi de către instanţa de executare care, prin încheierea din 4 aprilie 2019 (în dosarul nr. x/2019) analizând petitul acţiunii introductive de instanţă, a reţinut că partea contestatoare nu a solicitat anularea unor acte administrative fiscale, care să atragă competenţa materială a tribunalului, ci anularea exclusiv a unor acte de executare şi a formei de executare silită a popririi, cererea reprezentând o contestaţie la executare de competenţa judecătoriei.

Argumentele care au stat la baza celei de-a doua hotărâri (ce a menţinut sentinţa civilă nr. 1029 din 24 februarie 2020 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti) sunt acelea că motivele dezvoltate în cadrul cererii se circumscriu contestării titlurilor de creanţă în baza cărora au fost emise titlurile executorii în cauză, iar susţinerile referitoare la modul de stabilire a debitelor prin actele administrativ fiscale reprezintă apărări de fond împotriva acestor acte administrative, ce nu pot fi valorificate în cadrul contestaţiei la executare, cale de atac aleasă de contestatoare. Aşadar, câtă vreme motivele invocate nu se circumscriu unor obiecţii privind legalitatea actelor de executare, ci vizează chestiuni de fond în legătură cu actele administrative ce stau la baza emiterii titlurilor executorii (ce pot fi deduse judecăţii numai pe calea contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal) s-a stabilit că nu pot fi supuse examinării de instanţa competentă să soluţioneze contestaţia.

Or, în acord cu aprecierea instanţei de revizuire, între a statua că instanţa de judecată a fost învestită cu o contestaţie la executare împotriva anumitor acte de executare, de competenţa judecătoriei, şi faptul că pe această cale nu pot fi primite motive ce vizează actul administrativ fiscal prin care s-a stabilit obligaţia fiscală supusă executării silite, nu există nicio contradicţie, urmând a fi respinse ca neîntemeiate susţinerile recurentei cu acest obiect.

Împrejurarea arătată de recurentă, cum că în contestaţia la executare ar fi invocat nu doar chestiuni de fond în legătură cu actele administrativ fiscal, ci şi aspecte de nelegalitate a executării înseşi, dar care au rămas neanalizate de niciuna dintre instanţe, excede cadrului procesual al judecării unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, pe calea revizuirii (în general) nefiind posibil a promova un control judiciar asupra hotărârii ce face obiectul acesteia.

Întrucât curtea de apel a realizat o aplicare judicioasă a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în fundamentarea cazului de revizuire dedus judecăţii, recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. - Societate în insolvenţă, prin administrator special C., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. - Societate în insolvenţă, prin administrator special C., împotriva deciziei civile nr. 137A din 08 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.