Injury victim’s appeal time-barred; damages award upheld after tort claim review.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 03.03.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., prin reprezentant legal D., obligarea acestuia la plata sumei de 460.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 25.854 RON cu titlu de daune materiale.

În drept au fost invocate prevederile art. 1349 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a tatălui său, întrucât la data introducerii acţiunii, respectiv la 03.03.2020, împlinise vârsta de 18 ani. A solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş

Prin încheierea din 28 septembrie 2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al tatălui pârâtului, urmând ca toate actele de procedură să se efectueze doar faţă de pârâtul C., personal.

Prin sentinţa nr. 471/21.12.2020, aceeaşi instanţă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 170.000 RON, cu titlu de daune morale; a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia civilă nr. 845/10.02.2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a redus cuantumul daunelor morale la suma de 45.000 RON; a obligat pârâtul şi la plata daunelor materiale în sumă de 10.822 RON către reclamant; a menţinut, în rest, sentinţa.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., ambele părţi.

Recurentul-reclamant A. a învederat următoarele aspecte:

- Instanţa de apel a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii de reprezentant a tatălui pârâtului, reţinând că pârâtul a devenit major la data introducerii acţiunii, în condiţiile în care pârâtul era minor la data săvârşirii faptei (02.11.2017), iar formularea acţiunii civile este ulterioară procesului penal având ca obiect confirmare recunoaştere acord de vinovăţie. În cadrul acţiunii civile pârâtul a fost chemat în judecată prin reprezentant legal, preluându-se calitatea părţilor din procesul penal, iar clarificarea cadrului procesual pasiv era o obligaţie pentru instanţă, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 1372 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală a persoanei obligată la supraveghere;

- Instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia dată fiecărui motiv de apel formulat de pârât, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de conţinut;

- Instanţa de apel nu a motivat şi nu a indicat niciun element care să justifice reducerea cuantumului daunelor morale la suma de 45.000 RON, nu a avut în vedere criteriul echităţii, nu a luat în considerare împrejurarea că fapta pârâtului a fost una care a pus în pericol viaţa reclamantului. Sub acest aspect, instanţa de apel a nesocotit criteriile legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale din perspectiva interpretării şi aplicării normelor legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală, a dispoziţiilor convenţionale şi jurisprudenţei instanţei europene, precum şi a motivării acestei hotărâri, ca o garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 CEDO.

Recurentul-pârât C. a formulat următoarele critici:

- Referitor la motivarea hotărârii, a arătat că există anumite inadvertenţe ce pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv instanţa de apel nu a verificat dacă anumite cheltuieli materiale sunt dovedite sau nu. În acest sens, recurentul-pârât arată că documentele justificative au totalizat suma de 5.510 RON, iar nu suma de 10.822 RON astfel cum a fost acordată de către instanţa de apel. Suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de deplasare prezumate ale reclamantului la Bucureşti nu a fost dovedită, reprezentând astfel o îmbogăţire fără justă cauză. Singura sumă ce are legătură cu problema medicală a reclamantului este cea de 5.510 RON reprezentând şedinţe de kinetoterapie, doar sub acest aspect existând dovezi (chitanţe şi facturi).

- Referitor la cuantumul daunelor morale, a arătat că hotărârea recurată este contradictorie şi sub acest aspect întrucât, deşi instanţa de apel reţine în mod corect faptul că reclamantul a fost cel care a declanşat incidentul alergând după pârât, acordă totuşi acestuia daune morale în cuantum de 45.000 RON care, chiar şi redus în apel, nu se justifică raportat la circumstanţele cauzei. Instanţa de apel nu motivează care sunt argumentele pentru care a acordat acest cuantum al daunelor morale, iar suma acordată este disproporţionată, în opinia recurentului-pârât, în raport de probatoriul aflat la dosar;

- Referitor la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel, analizând aspectul daunelor morale, a verificat în parte înscrisurile vizând acordarea daunelor materiale, astfel că pentru celelalte nedovedite este incident textul legal menţionat.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, recurentul-reclamant A. a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea motivelor deduse judecăţii în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., arătând că recurentul-pârât se referă, în calea extraordinară de atac, la stări de fapt şi elemente probatorii ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală. Cererea de recurs nu cuprinde precizări de natură juridică din care să rezulte eventuale nelegalităţi ale instanţei de apel în ce priveşte reţinerea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale. Simpla indicare a cazurilor de casare, fără a subsuma acestora o argumentare juridică corespunzătoare nu determină încadrarea în dispoziţiile legale astfel invocate dar nesusţinute.

Prin întâmpinare, recurentul-pârât C. a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nul şi inadmisibil pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că recurentul-reclamant deduce judecăţii în prezenta cale extraordinară de atac aspecte de fond ale pricinii, dispoziţii legale neinvocate prin cererea de chemare în judecată şi chestiuni străine de natura cauzei, iar argumentele şi apărările invocate în această etapă procesuală au fost deja analizate de către instanţa de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de partea reclamantă A., Înalta Curte constată că nu poate fi primit, deoarece a fost tardiv formulat.

Astfel, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Examinarea menţiunilor procesului-verbal de înmânare întocmit de factorul poştal E. evidenţiază că hotărârea instanţei de apel a fost comunicată părţii reclamante la data 02.03.2022, dată calendaristică de la care a început să curgă termenul de recurs mai sus arătat.

Cât priveşte menţiunile procesului-verbal de înmânare privitoare la fapte constatate personal de factorul poştal, cum este data înmânării, nu este permisă proba contrară, deoarece, potrivit art. 164 alin. (4) C. proc. civ., aceste menţiuni pot fi combătute doar prin procedura înscrierii în fals.

În considerarea celor arătate, rezultă că, în cauză, nu prezintă relevanţă probatorie înscrisul trimis de apărătorul părţii reclamante la data de 16.11.2022, respectiv, fotocopia plicului cu care ar fi fost transmisă părţii reclamante hotărârea instanţei de apel, plic ce are aplicate două ştampile, una lizibilă, 01.03.2022, a Oficiului poştal Piteşti, şi alta ilizibilă, a unui oficiu poştal din municipiul Bucureşti, indicată de parte a fi 02.03.2022.

Înscrisul menţionat, pentru aceleaşi considerente, nu poate fundamenta nici solicitarea de amânare a pronunţării formulată de avocatul părţii reclamante, justificată pe împrejurarea că intenţionează să facă verificări în legătură cu data remiterii efective a hotărârii instanţei de apel părţii pe care o reprezintă.

Aşa fiind, constatând că termenul de recurs de 30 de zile s-a împlinit la data de 04.04.2022, anterior înregistrării recursului declarat de partea reclamantă, 05.04.2022, acesta va fi respins ca tardiv formulat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa are în vedere că termenele şi condiţiile în care pot fi exercitate căile de atac, cum este şi termenul prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., sunt reglementate prin norme de ordine publică, de la care nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea pârâtă, C., Înalta Curte constată următoarele:

- este inadmisibilă critica prin care se invocă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat criticii, partea pârâtă pretinde că există anumite inadvertenţe în cuprinsul hotărârii recurate care, în opinia sa, sunt rezultatul omisiunii verificării probatoriilor în privinţa unora dintre cheltuieli materiale pretinse de partea reclamantă şi cere instanţei de recurs să analizeze, încă o data toate înscrisurile reprezentând chitanţe şi dovezi ale cheltuielilor materiale

În esenţă, susţine că evaluarea corectă a probatoriilor impunea concluzia potrivit căreia părţii reclamante i se cuvenea doar suma de 5.510 RON, reprezentând costul şedinţelor de kinetoterapie, nu şi a sumei de 5000 de RON, reprezentând prezumate cheltuieli de deplasare ale reclamantului la Bucureşti, doar în baza declaraţiei unui martor şi în absenţa unor bonuri de combustibil, respectiv, a justificării privind alegerea mijlocului de deplasare, centrului medical şi legăturii de cauzalitate dintre deplasări, afecţiunile tratate şi fapta ilicită, şi nici a sumei de 105,4 RON, reprezentând xerocopii şi printuri efectuate în anul 2019, pentru care, de asemenea, nu s-a probat legătura de cauzalitate cu fapta ilicită.

Astfel formulată, critica este inadmisibilă, deoarece recursul este o cale de atac extraordinară care urmăreşte, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu cu aspectele de fapt ale cauzei.

Stabilirea situaţiei de fapt, rezultat al evaluării dovezilor administrate de părţi, este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi aceasta nu poate fi supusă reexaminării pe calea recursului, sub motiv că este greşită, deoarece instanţei de recurs nu îi este permisă o astfel de verificare.

În acest context al analizei, se impune menţiunea că în cuprinsul hotărârii recurate, pe de o parte, sunt evidenţiate probatoriile evaluate la judecata în fond, anume înscrisurile de la filele x şi depoziţia martorului F., şi, pe de altă parte, se indică faptul că acordarea despăgubirilor materiale s-au impus pentru acoperirea cheltuielilor avansate de partea reclamantă pentru îngrijire si recuperare medicală, în sumă totală de 10.822 RON, din care: suma de 5.000 RON, cheltuieli cu transportul pentru investigaţii medicale şi şedinţe de recuperare; suma de 198 RON, cheltuieli cu rapoartele de constatare medico-legală şi de expertiză medico-legală psihiatrică şi suma de 5624 RON, cheltuieli cu medicamente şi şedinţe fiziokinetoterapie.

Subsumat criticii, partea pretinde nemotivarea şi, deopotrivă, motivarea contradictorie a hotărârii recurate şi în privinţa cuantumului daunelor morale, justificat de faptul că atâta timp cât probatoriile evidenţiază responsabilitatea părţii reclamante în declanşarea conflictului în care a fost vătămată, dar şi faptul că aceasta şi-a continuat, ulterior conflictului, viaţa socială, se impunea o reducere mai substanţială a cuantumului daunelor morale sau chiar înlăturarea obligaţiei la plata unor astfel de despăgubiri.

Nemotivarea presupune absenţa cu desăvârşire a oricăror considerente din care să rezulte argumentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de părţi prin apeluri au fost înlăturate, aspect care nu este învederat de partea pârâtă.

Motivarea contradictorie, la rându-i, presupune ca hotărârea recurată să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte şi contradictorii care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către Înalta Curte a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii.

Rezultă că nici nemotivarea şi nici motivarea contradictorie nu se confundă cu eroarea de fapt pretins săvârşită de instanţa de apel prin interpretarea greşită a unora dintre dovezile administrate ori a argumentelor invocate cu privire la acestea de părţi, în susţinerea apărărilor.

Or, în privinţa daunelor morale, se constată că partea, invocând, formal, incidenţa art. 488 alin. (19 pct. 6 C. proc. civ., pune în discuţie, nepermis, modalitatea de apreciere a ponderii unora dintre criteriile stabilite de instanţa de apel pentru evaluarea cuantumului acestor daune, respectiv, inexistenţa obligaţiei de plată a acestora, sub motivul unei erori de fapt care ar fi fost săvârşită de instanţa de apel în evaluarea dovezilor administrate.

Aşa fiind, constatând că, prin argumentele dezvoltate în susţinerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea pârâtă, contrar art. 483 alin. (3) C. proc. civ., dezvoltă argumente relative la considerentele de fapt ale pricinii, urmărind recalificarea faptelor prin reaprecierea probatoriilor de către instanţa de recurs, critica va fi respinsă ca inadmisibilă.

- sunt nefondate criticile prin care partea pârâtă susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat criticii, se pretinde că instanţa de apel, în examinarea obligaţiei de dezdăunare pentru prejudiciul moral, a verificat doar o parte din înscrisurile probatorii ce vizau prejudiciul material şi, deopotrivă, că a ignorat unele dintre circumstanţe factuale corect stabilite, statuând, astfel, eronat, asupra existenţei acestei obligaţii, după caz, asupra întinderii cuantumului despăgubirii.

Susţine partea pârâtă că instanţa de apel, deşi a statuat, corect, că partea reclamantă a declanşat incidentul în care a fost vătămată, prin fugărirea părţii pârâte, precum şi faptul că aceasta şi-a continuat, în aceleaşi condiţii, viaţa de adolescent şi după momentul vătămării, concluzionează, greşit, că se justifică diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă (170.000 RON) doar la suma de 45.000 RON, care, în opinia sa, este, de asemenea, disproporţionată în raport circumstanţele de fapt ale cauzei, necesar a fi recalificate de instanţa de recurs, prin reevaluarea probatoriilor, inclusiv din perspectiva existenţei acestei obligaţii.

Cu titlu prealabil, se impune menţiunea că nici în cadrul acestui motiv de recurs nu vor fi examinate argumentele prin care partea pretinde o greşită evaluare a probatoriilor şi prin care se tinde la reaprecierea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt a cauzei, alta decât dea stabilită la judecata în fond.

Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., părţii nu îi este permis să invoce astfel de argumente prin intermediul căii de atac a recursului, deoarece instanţa de recurs nu rejudecă fondul cauzei, ci examinează doar modul în care judecătorii fondului au aplicat legea situaţiei de fapt, astfel cum a fost stabilită la judecata în primă instanţă şi apel.

Examinând susţinerea prin care se pretinde lipsa unui temei legal al obligaţiei de desdăunare a părţii reclamante pentru prejudiciul moral, se constată că nu poate fi primită întrucât, această obligaţie, ca, de altminteri, şi aceea de desdăunare pentru prejudiciul material, a fost stabilită la judecata în fond a cauzei în sarcina părţii pârâte în temeiul normelor de drept privind răspunderea civilă delictuală, prevăzute la art. 1357 şi urm. C. civ.

Or, referitor la interpretarea şi aplicarea normelor de drept menţionate, partea pârâtă nu a dezvoltat, prin recurs, argumente de nelegalitate, ci se rezumă să facă trimitere la o greşită apreciere de către judecătorii fondului a efectelor acordului de vinovăţie întocmit în procesul penal în ceea ce priveşte fapta ilicită reţinută în sarcina sa, urmărind, nepermis, o reevaluare a acestora, respectiv, să facă trimitere la principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară, specific materiei nulităţii actelor civile, principiu străin raportului juridic dedus judecăţii şi care nu a făcut obiectul analizei instanţelor de fond, critica fiind, astfel, inadmisibilă.

În privinţa argumentelor privind greşita cuantificare a daunelor morale, se constată că sunt nefondate, instanţa de apel identificând, corect, scopul acestei instituţii, a daunelor morale, ca fiind acela de asigurare a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, aşa încât, fără a fi o sursă de îmbogăţire pentru victimă, sumele acordate să acopere prejudiciul moral suferit.

Instanţa de apel a evidenţiat, totodată, că legislaţia internă nu prevede criterii de evaluare a acestor despăgubiri, cuantumul fiind lăsat la înţelepciunea şi aprecierea judecătorului şi, deopotrivă, că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului impune ca valoarea despăgubirii să se afle într-un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorii sociale ocrotite, cu luarea în considerare gradului de lezare, a intensităţii şi gravităţii acesteia.

În considerarea acestor aspecte, instanţa de apel a stabilit, prejudicial, criteriile relevante, necesar a fi avute în vedere pentru evaluarea cuantumului despăgubirii morale, anume: consecinţele negative suferite de persoana vătămată în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială a victimei, eventuala culpă concurentă a acesteia în săvârşirea faptei ilicite.

În continuare, instanţa de apel a făcut aplicarea criteriilor la circumstanţele particulare ale speţei, reţinând, pe de o parte, că partea reclamantă a fost afectată grav în plan fizic prin fapta ilicită săvârşită de partea pârâtă, constatarea medico-legală din 17.02.2018 evidenţiind că a avut nevoie de cca 100 de zile de îngrijire medicală, leziunile traumatice prin secţionarea arterei ulnare drepte punându-i în primejdie viaţa, şi, pe de altă parte, că după accident, aceasta nu a prezentat tulburări de natură psihică, fapt statuat prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit la acea dată.

Cercetând modalitatea concretă în care fapta ilicită a fost săvârşită de partea pârâtă, instanţa de apel a reţinut că se impune a se avea în vedere culpa părţii reclamante în iniţierea conflictului şi, deopotrivă, faptul că vătămarea părţii reclamante s-a produs accidental, ca urmare a faptului că, în fugă, partea pârâtă a împins uşa pe care ieşea, al cărei geam s-a spart, cioburile căzând peste mâinile părţii reclamante, cauzându-i traumatismele descrise în actele medicale.

Instanţa de apel a examinat şi statutul părţilor implicate în conflict, reţinând că cei doi erau adolescenţi, colegi ai aceluiaşi liceu, precum şi trăsăturile de personalitate ale părţii reclamante, reţinând că nu îi plăcea şcoala, fuma, chiulea de la ore si era corigent la mai multe discipline.

În privinţa gradului de afectare, instanţa a reţinut că partea reclamantă şi-a continuat viaţa socială avută şi mai înainte de accident (mergând la fotbal, la filme, la sala de forţă, la cluburi, la bowling), dar că, în anumite momente, era temătoare şi se simţea în inferioritate, dat fiind că nu îşi putea folosi mâna dreaptă, accidentată.

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că în operaţiunea de stabilire a cuantumului daunelor datorate în considerarea suferinţelor de ordin moral ale părţii reclamante, instanţa de apel, în aplicarea criteriilor enunţate, nu doar că nu a ignorat, cum eronat pretinde partea pârâtă, ci, dimpotrivă, că a avut în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, pe care le-a detaliat, inclusiv pe acelea învederate prin recurs, relative la iniţierea conflictului de către partea reclamantă şi la lezarea nesemnificativă a vieţii sale sociale după accident.

Cât priveşte determinarea cuantumului daunelor morale, cât timp se realizează de către judecătorii fondului prin apreciere, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, acesta scapă controlului exercitat de instanţa de recurs.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 845 din 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.