Partition claims over lawyers' partnership assets rejected after special statute rules prevail; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Bucureşti la data de 07.09.2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi SCP Mitel şi Asociaţii, să se constate că reclamanţii sunt titularii, în mod individual, a unui drept de proprietate indiviză asupra patrimoniului de afectaţiune constituit în asociere cu pârâţii C., D., E., pentru exercitarea activităţii în cadrul fostei SCP F. în perioada de referinţă 30.01.2003-15.09.2014 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A. şi în perioada de referinţă 01.03.2006 - 15.09.2014 în ceea ce o priveşte pe reclamanta B., conform cotelor-părţi deţinute de aceştia anterior datei de 15.09.2014 - data retragerii reclamanţilor din această formă de asociere profesională - şi să se dispună împărţirea bunurilor ce compuneau patrimoniul de afectaţiune a fostei SCP F., după cum urmează: bunurile mobile corporale, destinate exercitării activităţii SCP F., ce urmează a fi expertizate din punct de vedere valoric şi atribuite în loturile pârâţilor C., D., E., cu obligarea acestora la plata unor sulte stabilite în mod individual către reclamanţi potrivit cotelor de participare la veniturile şi pierderile asocierii pe care aceştia le deţineau la data de 15.09.2014, ţinând cont de faptul că în perioada cuprinsă între această dată şi cea a promovării prezentei cereri bunurile au fost utilizate exclusiv de SCP Mitel şi Asociaţii, în calitate de continuatoare a SCP F.; creanţele SCP F. şi beneficiile din asociere ce urmează, de asemenea, a fi partajate, reclamanţii urmând să primească o cotă-parte din acestea, potrivit procentului fiecăruia de participare la veniturile şi pierderile asocierii, valabil la data de 15.09.2014.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 255-264 din Statutul profesiei de avocat, împreună cu restul prevederilor legale indicate în cuprinsul cererii de arbitraj.

Ca urmare a acestei cereri, pe rolul Curţii de Arbitraj Profesional a Avocaţilor din cadrul Baroului Bucureşti s-a format dosarul arbitral nr. x/2017.

Reclamanta B. a renunţat la judecata cererii de arbitraj prin declaraţia autentificată sub nr. x/29.03.2018 de către S.P.N. G., declaraţie care a fost depusă la dosarul arbitral în data de 05.04.2018.

Prin încheierea din 12.09.2018, Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaţilor a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii de arbitraj.

Prin cererea modificatoare depusă la dosarul arbitral în data de 12.09.2018, reclamantul A. a solicitat următoarele: să se constate nulitatea absolută a art. 30 din Statutul SCP F., pentru încălcarea prevederilor art. 1523 pct. 5, art. 1527 şi art. 1530 din vechiul C. civ. să se constate nulitatea absolută a art. 25.2 din Statutul SCP F. cu privire la fixarea preţului cesiunii de către Decanul Baroului Bucureşti şi modalitatea de fixare, pentru încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. f)-h) din Statutul profesiei de avocat şi ale O.G. nr. 7/2001; să fie obligaţi pârâţii la plata drepturilor băneşti care i se cuvin cu titlu de cotă-parte din beneficiul net al SCP F. pentru perioada 01.01.2014-15.09.2014, beneficiul net urmând a fi calculat potrivit prevederilor legale aplicabile şi documentelor contabile ale SCP F., în mod special potrivit declaraţiilor anuale de venit aferente anului 2014, depuse sub semnătura pârâtului C. la data de 16.03.2015 şi comunicate de contabila SCP F. la data de 07.04.2015; să se constate că este titularul unui drept de proprietate indiviză asupra patrimoniului de afectaţiune constituit în asociere cu pârâţii C., D. şi E. pentru exercitarea activităţii în cadrul SCP F. în perioada de referinţă 30.01.2003-15.09.2014, conform cotei-părţi avute, şi să dispună împărţirea bunurilor ce compuneau patrimoniul de afectaţiune la data de 15.09.2014, după cum urmează: bunurile mobile, destinate exercitării activităţii SCP F., la valoarea avută la data de 15.09.2014; creanţele SCP F. constând în onorariile scadente şi neîncasate la data de 15.09.2014, inclusiv onorariile de succes prevăzute în contracte de asistenţă juridică, creanţele SCP F. faţă de pârâţi, aşa cum rezultă acestea din documentele contabile la data de 15.09.2014, şi prestaţiile avocaţiale efectuate de S.C. P. F. în favoarea clienţilor săi până la data de 15.09.2014 şi care au fost facturate după data de 15.09.2014.

Prin sentinţa arbitrală nr. 3/16.10.2018, Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaţilor din cadrul Baroului Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei a III-a civilă din cadrul acestui tribunal la data de 02.11.2018, sub nr. x/2018.

Prin cererea depusă la data de 31.05.2019, pârâţii au invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor 3 şi 4 de cerere, cu motivarea că reclamantul nu a respectat prevederilor art. 31.1 din Anexa la Statutul profesiei de avocat în vigoare în 2003.

De asemenea, prin notele de şedinţă depuse la data de 31.05.2019, pârâţii au invocat excepţia nulităţii cererii, în temeiul art. 194 lit. c), art. 196 şi art. 200 din C. proc. civ., motivând că reclamantul nu a complinit, în termenul de 10 zile, lipsurile cererii, astfel cum i s-a pus în vedere de instanţă prin rezoluţia din data de 09.11.2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31.05.2019, prima instanţă a admis excepţia nulităţii capetelor 3 şi 4 de cerere, invocată de către pârâţi. La acelaşi termen de judecată, prima instanţă a constatat că excepţia inadmisibilităţii capetelor 3 şi 4 de cerere, invocată de către pârâţi prin întâmpinare, a rămas fără obiect.

Prin încheierea de şedinţă din 20.11.2019 a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva soluţiei de anulare a capetelor 3 şi 4 de cerere.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2922/16.12.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţiile invocate de pârâţi, ca neîntemeiate; a anulat capetele de cerere 3 şi 4; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1199/A/24.09.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii C., D., E., SCA Mitel şi Asociaţii împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Recurentul a învederat următoarele aspecte:

1. Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea prevederilor art. 6, art. 7, art. 8, art. 13, art. 14 şi art. 15 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul a arătat că la termenul de judecată din data 01.03.2019, Tribunalul Bucureşti a încălcat principiul contradictorialităţii, legalităţii, egalităţii, oralităţii, dreptul la apărare, şi a propriilor hotărâri, precum şi dreptul la un proces echitabil. In acest sens, recurentul precizează că pe data de 27.02.2019, în urma Adunării Generale a Judecătorilor, a fost publicat un comunicat de presă pe site-ul portal.just.ro - secţiunea Tribunalul Bucureşti -Informaţii de interes public - prin care s-a adus la cunoştinţă publicului "amânarea, în intervalul 28.02.2019 ~ 07.03.2019 a dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente ", fiind o formă de protest a magistraţilor. Acest comunicat a fost în acord cu cel care s-a dat în toată ţara, potrivit căruia dosarele având termene de judecată în perioada 28.02.2019-07.03.2019 nu se judecă, având în vedere protestul magistraţilor. A fost astfel un fapt cunoscut public că dosarele având termene de judecată în perioada menţionată nu se judecă. Recurentul, luând act de aceste comunicate, a informat completul de judecată că va lipsi de la termenul de judecată din 01.03.2019, când dosarul urma să se amâne rară niciun fel de discuţii, situaţie faţă de care dosarul ar fi trebuit să se amâne.

Cu toate acestea, la primul termen de judecată din data de 01.03-2019, deşi a dispus amânarea judecării dosarului în acord cu Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor (cauza nefiind urgentă), Tribunalul, pe lângă faptul că a dat cuvântul pârâţilor pe excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată raportat la dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., a decis prin încheiere, să pună în discuţia părţilor, cu privire la îndeplinirea, de către recurent, a unor obligaţii procesuale. Astfel, pe lângă faptul că au avut loc dezbateri la termenul de judecată deşi dosarul trebuia să se amâne iară niciun fel de discuţii ca urmare a protestului magistraţilor anunţat public, încheierea de şedinţă de la acest termen cuprinde şi decizia instanţei privind necesitatea îndeplinirii de către recurent a unor obligaţii, care nu au fost puse în mod legal în discuţia părţilor. Este de reţinut că termenul din 01.03.2019 a reprezentat primul termen de judecată, stabilit de către instanţă după încheierea etapei de regularizare. în măsura în care instanţa avea nevoie de lămuriri suplimentare, acestea trebuiau puse în discuţie părţilor în contradictoriu, la un termen de judecată la care toate părţile urinau să fie legale citate şi nu existau alte impedimente pentru continuarea judecăţii, respectiv protestul magistraţilor anunţat public.

Prin decizia recurată instanţa de apel consideră că reclamantul a avut la dispoziţie 3 luni pentru a se conforma dispoziţiei instanţei luate în data de 01.03.2019, ba chiar stabilind că este culpa exclusivă a reclamantului că nu s-a interesat cu privire la măsurile dispuse:

"(...) în situaţia în care o parte alege să nu se prezinte la un termen de judecată aceasta are obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului ...fără a putea reproşa instanţei că nu i-a comunicat prin citaţie măsurile dispuse ". Ori, reclamantul nu a ales sa nu se prezinte la un termen de judecată, ci instanţa a stabilit că dosarul urma a se amâna fara discuţii ca urmare a protestului magistraţilor anunţat public. Prezenţa părţilor în aceste condiţii la sediul instanţei era inutilă.

În acest mod a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că instanţa de fond a luat decizii la termenul de judecată din 01.03.2019, când cauza trebuia sa se amâne fără discuţii.

2. Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv au fost încălcate încălcarea prevederile C. proc. civ. referitor la aplicarea altei sancţiuni decât cea prevăzută de art. 242 C. proc. civ.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 01.03.2019 reiese că instanţa a stabilit în sarcina recurentului o serie de obligaţii sub sancţiunea anulării prevăzută de art. 196 coroborat cu art. 200 C. proc. civ., iar nu sub sancţiunea suspendării prevăzută de art. 242 C. proc. civ., cum ar fi fost legal. în aceste condiţii, având în vedere că instanţa a dispus anularea cererii, iar nu suspendarea cauzei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor puse în vedere în etapa judecăţii, rezultă că Tribunalul Bucureşti a încălcat dispoziţiile legale privind etapa procedurii de regularizare.

Prin fixarea primului termen de judecată se consideră finalizată etapa regularizării cu concluzia implicită a existenţei unei cereri de chemare în judecată care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Cu toate acestea, instanţa a procedat la aplicarea unei sancţiuni specifice procedurii de regularizare, respectiv cea a anulării cererii de chemare în judecată (mai precis a capetelor de cerere III şi IV), după ce în prealabil a stabilit că cererea de chemare în judecată este conformă dispoziţiilor art. 194, iar lipsurile au fost complinite în termenul de 10 zile. Această măsură este nelegală, întrucât sancţiunea prevăzută de lege după finalizarea etapei regularizării, în ipoteza neîndeplinirii unor obligaţii puse în sarcina reclamantului de către instanţă prin încheiere este suspendarea judecăţii, în acord cu prevederile art. 242 C. proc. civ., iar nu anularea capetelor de cerere, cu privire la care instanţa s-a considerat nelămurită, în temeiul art. 196 C. proc. civ. coroborat cu art. 200 C. proc. civ. Or, soluţia luată de instanţă, de a anula capetele III şi IV de cerere, nu doar că nu este prevăzută de legea procesual civilă, dar încalcă dispoziţiile legale imperative aplicabile, judecătorul fiind ţinut să soluţioneze orice litigiu conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

In mod greşit prin decizia recurată, instanţa de apel a interpretat eronat prevederile din C. proc. civ. ignorând prevederile art. 242 C. proc. civ. şi în particular sancţiunea prevăzută de art. 242 C. proc. civ. respectiv suspendarea judecăţii. Prevederile C. proc. civ. în privinţa sancţiunilor aplicabile reclamantului sunt clare şi se se referă la două etape distincte ale procesului. Sancţiunea constând în anularea cererii este prevăzută la art. 200 C. proc. civ. şi priveşte etapa regularizării. Sancţiunea prevăzută la art. 242 C. proc. civ. constă în suspendarea judecăţii şi se referă la etapa judecăţii, ulterioară etapei regularizării. Sancţiunea suspendării judecăţii prevăzută de art. 242 C. proc. civ. se aplică pentru neîndeplinirea oricăror obligaţii stabilite în cursul judecăţii, prevederile articolului sus-mentionat nefacând distincţie cu privire la un anumit tip de obligaţii. în aceste condiţii, singura sancţiune ce putea fi aplicată reclamantului în etapa judecăţii este cea prevăzută de art. 242 C. proc. civ. respectiv cea a suspendării judecăţii.

Interpretarea eronată dată de instanţa de apel ignoră prevederile art. 242 C. proc. civ.

3. Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material privind modurile după care încetează societatea prevăzute de Cartea III, Titlul VIII, Capitolul 4 din vechiul C. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, recurentul a contestat legalitatea dispoziţiilor art. 30 din Statutul SCP F. având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 1527 C. civ., coroborat cu art. 1523 pct. 5 C. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 1530 C. civ.. Astfel, având în vedere că textul art. 1530 C. civ. nu face distincţie între încetarea totală sau parţială a asocierii, regulile privitoare la împărţeala succesorală se aplică şi în cazul încetării societăţii, în acord cu art. 1527 C. civ. şi art. 1523 pct. 5 C. civ.

Statutul SCP F. nu conţine vreo prevedere cu privire la împărţirea averii societăţii ca urmare a încetării asocierii în baza voinţei exprese a unuia sau mai multor asociaţi, astfel încât prevederile art. 30 sunt nule întrucât ele încalcă prevederile imperative mai sus citate ale C. civ.

Analizând cuprinsul Statutului SCP F. se poate observa cu uşurinţă că voinţa părţilor a fost aceea de a aplica regulile cu privire la societăţile comerciale, în schimbul aportului, asociatul sau acţionarul primind de la societate părţi sociale sau acţiuni, iar la încetarea calităţii de asociat sau de acţionar urmând a cesiona drepturile de creanţă împotriva societăţii către ceilalţi asociaţi sau acţionari către terţi. Acest aspect reiese cu claritate din trimiterea pe care art. 30 o face către art. 25 referitor la cesiune din Statutul SCP F.. Acest lucru nu este legal, întrucât prevederile din vechiul C. civ. şi Statutul profesiei de avocat conform cărora, reţin, pe de o parte, societatea nu are personalitate juridică, iar, pe de altă parte, bunurile puse în comun de către asociaţi pentru exercitarea obiectului societăţii devin coproprietatea în indiviziune a acestora. Ori tocmai aceste prevederi nu sunt respectate de prevederile art. 30 din Statutul SCP F. care prevede modalitatea prin care asociatul care părăseşte societatea urmează să-şi recupereze aportul, articol care asumă că societatea are personalitate juridică, a dobândit bunurile aportate de asociaţi şi a emis în schimbul lor părţi sociale iar asociatul retras îşi valorifică aceste părţi sociale. Sumele de bani aportate de către asociaţi devin proprietatea comună pe cote-părţi a asociaţilor şi nu a societăţii - care de altfel nici nu are personalitate juridică - aşa încât o susţinere în sensul că în schimbul aportului asociatului acesta a primit părţi sociale/de interes este contrară C. civ., iar împărţirea averii societăţii, la încetarea acesteia, nu se poate face printr-o cesiune de părţi sociale/de interes, ci doar potrivit regulilor prevăzute de art. 1530 C. civ.

Raportat la prevederile legale sus-menţionate rezultă ca prin decizia recurată instanţa de apel a greşit atunci când a considerat că "...normele generale sunt înlăturate de la aplicare atunci când există dispoziţii speciale... ". Nu există dispoziţii speciale conform cărora societatea ar putea să aibă personalitate juridica şi respectiv să poată achiziţiona bunurile de la asociaţi iar aceştia să înceteze să aibă calitatea de coproprietari în indiviziune a bunurilor sociale.

4. Decizia recurată cuprinde motive contradictorii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se afirmă prin aceasta că "măsura dispusă de către prima instanţă se înscrie în categoria celor cu caracter preparator, de natură a evita o nouă amânare a judecăţii la termenul următor, astfel că apelantul-reclamant nu poate invoca producerea vreunei vătămări procesuale. Contrar susţinerilor acestuia, prima instanţă (...) doar a dispus, în vederea bunei desfăşurări a procesului, ca reclamantul să precizeze obiectul şi valoarea ultimelor două capete de cerere ".

Totodată, se reţine că "... în situaţia în care o parte alege să nu se prezinte la un termen de judecată aceasta are obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului ... fără a putea reproşa instanţei că nu i-a comunicat prin citaţie măsurile dispuse ".

Pe de altă parte, deşi stabileşte în cuprinsul hotărârii că "măsura dispusă de către prima instanţă se înscrie în categoria celor cu caracter preparator, (...) astfel că apelantul-reclamant nu poate invoca producerea vreunei vătămări procesuale", neexistând deci o vătămare procesuală, instanţa de apel consideră că instanţa de fond a procedat corect la termenul din 31.05.2019, întrucât " reclamantul a avut la dispoziţie aproape 3 luni pentru a depune la dosar această precizare, din moment ce i s-a pus în vedere obligaţia de a preciza obiectul şi valoarea capetelor 3 şi 4 de cerere prin încheierea de şedinţă din data de 01.03.2019."

Se afirmă astfel că, pe de o parte, instanţa nu a decis nimic la termenul de judecată din 01.03.2019, măsurile luate având doar un caracter preparator, şi nu a existat o vătămare a reclamantului, iar pe de altă parte se justifică sancţiunea aplicată de către instanţa de fond, motivat de faptul că reclamantul a avut termen 3 luni pentru a preciza obiectul şi valoarea cererii, din moment ce instanţa i~a pus în vedere la termenul anterior acest aspect.

Rezultă astfel că instanţa de fond a luat decizii la termenul de judecată din 01.03.2019 şi că instanţa de apel nu a mai considerat că măsura are caracter preparator, astfel încât motivele sus-menţionate cuprinse în decizia recurată sunt contradictorii.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la încheierea de şedinţă din 01.03.2019 au arătat că la acel termen nu au avut loc dezbateri contradictorii, instanţa de judecată a pus în vedere recurentului să îndeplinească anumite obligaţii procedurale sub sancţiunea anulării cererii, iar faptul că recurentul a ales să nu fie prezent la termenul de judecată crezând, fără temei, că dosarul va fi amânat, reprezintă o alegere procesuală personală a acestuia.

Referitor la încheierea de şedinţă din 31.05.2019, au arătat că recurentul a fost citat în termenul necesar pentru a se conforma obligaţiilor impuse de către instanţă, anularea cererii de chemare în judecată nu s-a realizat în etapa regularizării, ci în etapa judecăţii, după dezbateri contradictorii, la al doilea termen de judecată, după ce în prealabil i se pusese în vedere recurentului prin încheiere de şedinţă să îndeplinească obligaţiile procedurale.

Cu privire la hotărârea recurată, arată că aceasta este dată cu respectarea legii, art. 25 şi 30 din Statutul societăţii nu încalcă dispoziţiile C. civ., societatea de avocatură este supusă înregistrării şi funcţionării potrivit unei legislaţii specifice, respectiv Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, iar motivele de nulitate invocate de către recurent nu sunt incidente.

Art. 1523 pct. 5 şi art. 1527 C. civ. reglementează încetarea societăţii atunci când un asociat nu mai doreşte asocierea şi părţile nu au prestabilit continuarea asocierii între cei rămaşi, texte inaplicabile în speţă potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Art. 1530 C. civ. prevede că la împărţirea averii societăţii între asociaţi se aplică regulile relative la împărţirea eredităţii, dar acestea nu sunt decât norme supletive, câtă vreme art. 730 alin. (1) C. civ. permite erezilor/asociaţilor să prestabilească modul în care îşi împart averea, iar împărţirea se va face potrivit voinţei lor, fără nici o altă formalitate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate, respingerea tuturor apărărilor formulate prin actul procedural şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 mai 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1199 A din 24 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 16 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu prealabil, se impune menţinerea că recursul este o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de apel care urmăreşte, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În atare condiţii, recursul trebuie să se fundamenteze pe conţinutul hotărârii instanţei de apel, nefiind permisă formularea de critici împotriva sentinţei primei instanţe, care nu pot fi analizate, întrucât instanţa de recurs nu rejudecă cauza în fond, ci examinează doar modul în care judecătorii fondului au aplicat legea.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea reclamantă, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- sunt nefondate criticile prin care partea pretinde incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce permite casarea când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat criticii, partea susţine, în privinţa hotărârii recurate, că instanţa de apel a reţinut, greşit, că nu s-a produs o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin măsurile consemnate în încheierea de şedinţă 01.03.2019, întocmită la judecata în primă instanţă, în absenţa sa, justificată, sub motiv că a avut la dispoziţie trei luni pentru a se conforma obligaţiei de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată pe care a dedus-o judecăţii.

În susţinerea criticii învederează aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora dreptul părţii la o procedură în contradictoriu implică, în principiu, facultatea părţilor dintr-un proces de a lua la cunoştinţă de orice document sau observaţie prezentată în faţa judecătorului, în vederea influenţării deciziei sale şi discutării ei, respectiv, contradictorialitatea trebuie să se poată exercita în condiţii satisfăcătoare, anume, justiţiabilul trebuie să aibă posibilitatea de a se familiariza cu documentele în cauză, să le comenteze într-un mod adecvat şi într-un termen suficient pentru a-şi pregăti argumentele.

Prioritar, se impune, menţiunea că dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii sunt reglementate şi în dreptul intern, prin dispoziţiile art. 6 şi art. 14 C. proc. civ.

În aplicarea acestor principii fundamentale ale procesului civil, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, instanţa fiind datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii şi, totodată, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Corelativ, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările şi să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Prin critica de nelegalitate dedusă judecăţii, partea reclamantă pretinde că instanţa de apel a ignorat principiile de drept menţionate atunci când a analizat măsurile dispuse de prima instanţă la un termen de judecată intermediar, anume la termenul din data de 01.03.2019.

Examinând încheierea de şedinţă din data de 01.03.2019, când partea reclamantă a înştiinţat instanţa că nu se va înfăţişa, în considerarea informării publice privind existenţa unui protest ce afecta activităţile instanţelor judecătoreşti, instanţa de apel a constatat că la acest termen de judecată, prima instanţă a consemnat susţinerile apărătorului părţii pârâte (în sensul va depune, în scris, la dosarul cauzei, excepţia nulităţii prevăzută la art. 194 C. proc. civ., în privinţa cererilor pentru care părţii reclamante i s-a solicitat complinirea lipsurilor, solicitare căreia nu i-a dat curs în termenul legal de 10 zile) şi dispoziţia instanţei prin care partea reclamantă este atenţionată să complinească lipsurile învederate şi a amânat cauza, prorogând discutarea acestei chestiuni litigioase la termenul de judecată 31.05.2019.

Lipsurile la care se face referire în încheiere priveau cerinţe legale, anume de a indica obiectul şi valoarea lui în privinţa unora dintre cererile deduse judecăţii, solicitarea instanţei fiind aceea ca partea să indice bunurile a căror partajare o solicită şi valoarea fiecărui bun în parte, precum şi valoarea obiectului capătului trei al cererii, cerinţe prevăzute la art. 194 şi art. 981 din C. proc. civ., a căror omisiune atrage sancţiunea nulităţii, prevăzute de art. 196 C. proc. civ.

În acest sens, dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. prevăd explicit că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, iar cele ale art. 981 C. proc. civ. obligă partea să arate în cerere, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 194, persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează.

Referitor la menţiunile din încheierea din data de 01.03.2019, se constată că partea reclamantă pretinde că nu puteau fi consemnate decât dacă ar fi fost rezultatul unor dezbateri contradictorii, în prezenţa sa.

Susţinerea părţii, astfel cum a statuat instanţa de apel, este greşită.

Pe de o parte, pentru că simpla consemnare în cuprinsul unei încheieri de şedinţă a unor cerinţe legale, necesar a fi îndeplinite potrivit normelor de procedură, făcută chiar în absenţa părţii, nu este de natură să o prejudicieze ci, dimpotrivă, o informează în vederea pregătirii apărării pentru termenul de judecată la care acestea urmează să se discute, de către toate părţile, cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil.

Pe de altă parte, pentru că nu se identifică vreo normă procedurală care să interzică instanţei consemnarea susţinerilor părţilor care s-au înfăţişat în proces, indiferent de argumentele invocate de partea care nu s-a înfăţişat.

Convingerea părţii reclamante că la termenul din data de 01.03.2019, în contextul informării publice privind măsurile ce vor putea fi luate de instanţele de judecată, instanţa va amâna judecata cauzei, corectă, nu justifică apărarea invocată, potrivit căreia instanţei îi erau interzise consemnări privind activităţile desfăşurate la respectivul termen de judecată.

Aşa fiind, cum cerinţele de ordin procedural au fost doar consemnate la termenul de judecată din data de 01.03.2019 şi cum dezbaterile contradictorii privind îndeplinirea, după caz, sancţionarea neîndeplinirii acestora au fost amânate pentru termenul de judecată din data de 31.05.2019, când părţile au fost citate, corect instanţa de apel a statuat, că nu s-a produs o încălcare a dreptului părţii la un proces echitabil din această perspectivă, cum pretinde partea reclamantă.

În acest context al analizei se impune precizarea că lucrările dosarului evidenţiază faptul că excepţia nulităţii capetelor nr. III şi IV ale cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea de către partea reclamantă a cerinţelor legale menţionate a fost dezbătută şi soluţionată de prima instanţă la termenul de judecată din 31.05.2019.

În considerarea faptului că dreptul la un proces echitabil impune verificări şi în ceea ce priveşte dreptul părţii de a se apăra în mod efectiv, instanţa de apel a evaluat şi timpul acordat părţii reclamante pentru pregătirea apărării din perspectiva excepţiei pe care partea adversă, la termenul de judecată din 01.03.2019 a învederat că o va invoca la termenul din 31.05.2019, dacă lipsurile cererii de chemare în judecată nu vor fi complinite până la acest termen, statuând că intervalul de trei luni dintre cele două termene de judecată a fost suficient pentru a-şi pregăti apărarea.

Contestând această apreciere a instanţei de apel, se constată că partea reclamantă nu argumentează critica şi nu indică impedimente care ar fi împiedicat-o să-şi exercite drepturile, în condiţii de contradictorialitate, la termenul de judecată din 31.05.2019.

Cât priveşte jurisprudenţa instanţei de contencios european invocată, potrivit căreia durata termenului acordat pentru pregătirea apărării trebuie stabilită astfel încât justiţiabilul să aibă posibilitatea de a se familiariza cu documentele în cauză şi comenta corespunzător, se constată că nu este adecvată speţei pendinte, în considerarea faptului că lipsurile constatate se constituiau cerinţe legale impuse pentru exerciţiul oricărei cererii de chemare în judecată, cerinţe cu care partea reclamantă, avocat, este familiarizată.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea reclamantă, referitor la consemnările din încheierea de şedinţă din data 01.03.2019, reiterează şi alte aspecte de ordin procedural săvârşite de prima instanţă şi care, în opinia sa, încalcă art. 6, art. 7, art. 8, art. 13, art. 14, art. 15 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, aspecte ce au fost examinate şi respinse de instanţa de apel, pentru argumentele expuse în cuprinsul hotărârii pronunţate.

Cum, prin recurs, partea reclamantă nu critică considerentele hotărârii instanţei de apel ci pretinde examinarea măsurilor primei instanţe, critica, astfel formulată, nu poate face obiectul examinării.

Subsumat acestei criticii de nelegalitate, partea reclamantă pretinde şi că prima instanţă, la termenul de judecată din 01.03.2019, a statuat, greşit, că neîndeplinirea obligaţiei de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, atrage sancţiunea anulării, prevăzută de art. 196 coroborat cu art. 200 C. proc. civ., şi nu sub sancţiunea suspendării judecăţii, prevăzută la art. 242 C. proc. civ.

Partea nu dezvoltă critica, rezumându-se să afirme doar că instanţa de apel a interpretat greşit normele de procedură mai sus arătate, consecinţa ignorării faptul că prin C. proc. civ. sunt prevăzute două etape distincte la judecata în primă instanţă, anume, etapa regularizării şi etapa judecăţii, fiecare cu sancţiuni proprii.

Prealabil, se impune menţiunea că sancţiune nulităţii cererii de chemare în judecată în privinţa capetelor III şi IV a fost dispusă, astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de şedinţă din 31.05.2019, în aplicarea art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

Norma de drept menţionată prevede următoarele: Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.

Contrar susţinerilor părţii reclamante, instanţa de apel nu doar că nu a ignorat critica părţii ci, dimpotrivă, a statuat explicit că sancţiunea prevăzută la art. 196 alin. (1) C. proc. civ. se poate aplica, atât în procedura de regularizare, cât şi în etapa judecăţii propriu-zise, pe de o parte, pentru că partea pârâtă nu participă la procedura de regularizare şi nu-i sunt opozabile măsurile dispuse în această etapă procesuală şi, pe de altă parte, pentru că în privinţa excepţiei nulităţii absolute, sancţiune instituită prin norma de drept arătată, nu intervine decăderea din dreptul de a fi invocată de părţile litigante.

Cât priveşte măsura facultativă a suspendării judecăţii, prevăzută la art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a statuat, corect, că poate fi dispusă când desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii de instanţa de judecată, altele decât obligaţiile a căror neîndeplinire pun în discuţie legala învestire a instanţei, când se aplică sancţiunea anume prevăzută de lege, anume nulitatea, prevăzută la art. 196 C. proc. civ.

Considerentele instanţei de apel evidenţiază, în contextul analizării acestei critici, şi circumstanţele particulare ale litigiului, ignorate, nepermis, de partea reclamantă, anume faptul că instanţa cu judecata nu a fost învestită, direct, cu cererea formulată de partea reclamantă, ci, prin declinare de competenţă, dispusă prin sentinţa arbitrală nr. 3/16.10.2018, Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaţilor din cadrul Baroului Bucureşti (în dosarul nr. x/2017), în faţa căreia, din economia art. 571-574 din C. proc. civ., rezultă că nu se desfăşoară o procedură de regularizare, ci doar o procedură scrisă şi de comunicare ale actelor depuse de părţi, respectiv că, anterior stabilirii termenului de judecată, prin rezoluţia din data de 09.11.2018, instanţa de judecată, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, a solicitat părţii reclamante ca, în termen de 10 zile, să precizeze valoarea obiectului capătului 3 de cerere, să indice fiecare bun ce compune patrimoniul de afectaţiune şi valoarea sa, să indice cota-parte ce i se cuvine din masa partajabilă şi, totodată, valoarea creanţelor pe fiecare dintre cele trei categorii de creanţe invocate.

Rezultă că partea reclamantă a avut cunoştinţă de lipsurile cererii deduse judecăţii, încă de la debutul procedurii judiciare, şi că, prin refuzul de conformare, a ignorat faptul că, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., îi incumbă obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, finalizarea acestuia.

Cât priveşte convingerea părţii că prin stabilirea primului termen de judecată, etapa regularizării cererii de chemare în judecată a fost depăşită şi că, ulterior acestui moment, instanţa nu mai este abilitată să discute lipsurile cererii de chemare în judecată, se constată că nu se constituie într-un argument juridic de natură să susţină critica dedusă judecăţii în temeiul art. 488 C. proc. civ., care impune părţilor obligaţia de a indica, în concret, în ce constă nelegalitate, cu trimitere argumentată la normele de drept apreciate a fi incidente.

- sunt nefondate criticile prin care partea pretinde incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat criticii, partea reclamantă susţine ca fiind contradictorii considerentele prin care instanţa de apel ar fi reţinut, pe de o parte, că prima instanţă nu a decis nimic la termenul de judecată din 01.03.2019, măsurile luate având caracter preparator şi nefiind apte a-l vătăma, şi, pe de altă parte, că se justifică sancţiunea nulităţii aplicate, motivat de faptul că a avut la dispoziţie trei luni pentru a preciza obiectul şi valoarea cererii de chemare în judecată.

Or, statuând că partea poate cere casarea pentru un astfel de motiv, al contradictorialităţii considerentelor, legiuitorul a avut în vedere că hotărârea recurată cuprinde constatări de fapt distincte şi contradictorii care fac imposibilă aplicarea normelor de drept reţinute de instanţă ca aplicabile raportului juridic dedus judecăţii şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către Înalta Curte a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii.

Rezultă că acest motiv de recurs poate fi invocat de partea interesată în privinţa considerentelor decisive, adică a acelora pe care se sprijină soluţia, ori decizorii, adică a acelora prin care se dezleagă, pe cale incidentală, o problemă de drept esenţială judecăţii, nu în privinţa considerentelor explicative, cum sunt cele criticate de partea reclamantă.

Anume, examinând considerentele relative încheierea de şedinţă din data de 01.03.2019, rezultă că, prin intermediul acestora, instanţa de apel explică de ce consemnările din încheiere, pe de o parte, nu au avut valoare decizională, anume, pentru că nu conţin o soluţie asupra excepţiei nulităţii, ci doar informează părţile cu privire la faptul că o astfel de excepţie ar putea fi dezbătută la termenul viitor, dacă lipsurile cererii de chemare nu vor fi complinite şi, pe de o parte, de ce sunt măsuri preparatorii, anume, pentru că au avut ca scop informarea părţilor pentru a-şi pregăti apărările pentru termenul viitor, în speţă, termenul din data de 31.05.2019.

Cât priveşte soluţia nulităţii capetelor III şi IV ale cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a arătat, a fost dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 31.05.2019, încheiere criticată pe calea apelului şi examinată, în limitele învestirii, instanţa de apel statuând cu privire la legalitatea soluţiei pentru considerentele de drept expuse în cuprinsul hotărârii, nu în considerarea caracterului îndestulător al termenului de trei luni pe care partea reclamantă l-ar fi avut pentru formularea apărărilor, cum eronat afirmă.

Aceste considerente, relative la soluţia pronunţată de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data 31.05.2019, se constată că nu au fost atacate prin recurs, din perspectiva legalităţii aplicării sancţiunii nulităţii.

În atare condiţii, instanţa de recurs nu poate formula aprecieri cu privire justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de apel sub acest aspect, incidental, prin examinarea motivului de recurs bazat pe contradictorialitatea considerentelor, întrucât, prin nerecurare, soluţia dispusă de prima instanţă prin încheierea menţionată, urmare a respingerii apelului, a intrat în puterea lucrului judecat.

- sunt nefondate criticile prin care partea pârâtă susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat criticii, partea reclamanta pretinde că instanţa de apel a statuat, greşit, că normele de drept civil comun invocate, prevăzute la art. 1527, art. 1523 pct. 5, art. 1530 C. civ., ar fi înlăturate de la aplicare în prezenta cauză, întrucât, în opinia sa, nu există norme speciale potrivit cărora societatea de avocatură ar putea să aibă personalitate juridică şi, respectiv, ar putea achiziţiona bunurile de la asociaţi iar aceştia să înceteze să aibă calitatea de coproprietari în indiviziune a bunurilor sociale.

În susţinerea acestei criticii, partea reiterează argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de apel, în baza cărora a pretins nulitatea absolută a art. 30 din Statutul S.C. P. F. şi judecarea prezentei cauze în baza normelor civile de drept comun.

Or, aşa cum s-a mai arătat în cuprinsul prezentei hotărâri, pentru a putea fi analizate, criticile de nelegalitate prevăzute la art. 488 C. proc. civ. trebuie să se fundamenteze pe conţinutul hotărârii instanţei de apel, întrucât instanţa de recurs are a examina legalitatea acestei hotărâri, nu a judeca, în afara hotărârii recurate, motive de fapt ori de drept invocate de părţile litigante în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii la judecata în fond a cauzei.

Potrivit considerentele hotărârii, rezultă că instanţa de apel a înlăturat de la aplicare normele de drept prevăzute la art. 1523 pct. 5, art. 1527 şi art. 1530 C. civ. de la 1864 în baza regulii de interpretare specialia generalibus derogant.

Aceasta, argumentat de faptul că în cazul contractului de societate încheiat între avocaţi în vederea exercitării profesiei de avocat există norme de drept speciale instituite prin Statutul profesiei de avocat, adoptat în temeiul Legii nr. 51/1995, care se aplică cu prioritate şi derogatoriu de la dreptul comun.

Cât priveşte Statutul SCP F., înfiinţată la 09.01.2003, aplicând regula tempus regit actum, instanţa a statuat că normele de drept speciale aplicabile sunt cele prevăzute în Statutul profesiei de avocat adoptat la data de 18.03.2001 de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 284/31.05.2001, acesta fiind întocmit conform modelului cuprins în Anexa VI.

Instanţa de apel a observat, totodată, că art. 30 şi art. 25.2 din Statutul S.C. P. F. redau întocmai conţinutul clauzelor de la art. 30 şi art. 25.2 din Anexa VI la Statutul profesiei de avocat adoptat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, referitoare la emiterea de părţi sociale şi părţi de industrie, fixarea preţului de către decan în caz de neînţelegere între asociaţi cu privire la preţul cesiunii, precum şi fixarea preţului părţilor sociale ale asociatului

Aşa fiind, cum critica părţii reclamante, subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată în termeni generali, nu se fundamentează şi nu combate considerentele de drept ale hotărârii recurate, prin care instanţa de apel, contrar susţinerilor părţii, a identificat norme speciale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în baza cărora a înlăturat de la aplicare normele civile de drept comun, nu poate fi primită de instanţa de recurs.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1199A din 24 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.