Cassation Appeal Null for Failure to Articulate Legality Grounds in Civil Delictual Personality Rights Action

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2021, pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a încălcării drepturilor personalităţii, respectiv: dreptul la demnitate, la onoare, la imagine, la nume, la renume, la sănătate şi la informaţie, prin acţiunea/inacţiunea unor cadre medicale/personal administrativ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1093 din data 16 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, având ca obiect pretenţii, precum şi cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 178/A din data de 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1093 din data de 16 decembrie 2021 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, pe care a menţinut-o.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 178/A din data de 14 aprilie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casare decizie recurate, pe care o apreciază a fi nelegală, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel sau primei instanţe.

Astfel, a susţinut că instanţa a dat o interpretare eronată faptelor petrecute, cu scopul de a muşamaliza acţiunea penală a cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, dar şi a mărturiilor mincinoase.

Totodată, a apreciat că, în speţă, sunt întrunite cele patru condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei ilicite.

În ceea ce priveşte prejudiciul, a arătat că acesta este de ordin moral şi pecuniar, drepturile personalităţii sale fiind grav încălcate prin acţiunea/inacţiunea cadrelor medicale şi a agentului de poliţie.

Făcând o scurtă prezentare a situaţie de fapt, a invocat faptul că, din cauza conduitei doamnei dr. B. şi a acţiunii echipajelor de poliţie i-a fost lezată demnitatea, iar şedinţele de judecată au fost publice şi martorii au minţit. Prin urmare, în opinia sa, există un prejudiciu moral.

În ceea ce priveşte prejudiciul material, a precizat că acesta constă în sumele de bani cheltuite pentru achitarea taxei judiciare de timbru şi redactarea actelor de procedură.

A susţinut că existenţa faptei ilicite a fost dovedită prin probele depuse la dosarul cauzei şi face referire la: procesul-verbal de contravenţie nr. x emis pe numele său de către agentul de poliţie C., care a fost anulat, ca fiind nelegal emis, prin sentinţa civilă nr. 1520 din data de 29 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de către Judecătoria Zalău; faptul că martorii audiaţi în dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021 au minţit cu privire la faptele petrecute la data de 22 martie 2021 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău; respingerea de către instanţa de fond a cererii sale de audiere a numitei D.; împrejurarea că dr. B. a refuzat să sune la Direcţia de Sănătate Publică pentru a se informa cu privire la starea sa de sănătate înainte de a suna la 112; faptul că dr. B. şi agentul de poliţie aveau datoria de serviciu să verifice imaginile de pe camera de supraveghere, însă nu au făcut acest lucru; conduita instanţei de fond care a refuzat să o audieze pe numita D. şi care nu dispus verificarea declaraţiilor date de martori.

Recurentul-reclamant a apreciat şi că există legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, deoarece, dacă nu exista acea acuzaţie neprobată, potrivit căreia ar fi făcut scandal, drepturile personalităţii sale nu ar fi fost afectate.

De asemenea, a susţinut că a probat vinovăţia cadrelor medicale participante la eveniment, dar şi a martorilor mincinoşi - angajaţi în cadrul firmei de pază din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău - prin anularea procesului-verbal de contravenţie, prin declaraţiile contrare date de către E. în faţa a două instanţe de judecată, prin adresa trimisă de către Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, prin refuzul agentului de poliţie C. şi a dr. B. de a verifica imaginile de pe camera de supraveghere din holul spitalului, prin refuzul instanţei de fond de a audia pe D., dar şi prin refuzul instanţei de fond de a verifica declaraţiile date de martorul E. care se contrazic.

Printr-o altă critică formulată, recurentul-reclamant a invocat faptul că a probat toate acuzaţiile aduse cadrelor medicale, agentului de poliţie şi martorilor mincinoşi, însă instanţele de fond şi de apel şi-au îndeplinit sarcinile cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă, astfel că, prin motivările nelegale şi nefondate pe lege a hotărârilor pronunţate în cauză, i-au adus grave prejudicii morale.

Recurentul-reclamant a arătat şi că a probat, prin concluziile scrise depuse la dosar, faptul că martora F. a minţit, solicitând şi verificarea pe teren, prin reconstituirea faptelor, a mărturiei mincinoase a acestei, însă instanţa de apel s-a folosit de această mărturie mincinoasă în soluţionarea cauzei; a reiterat şi susţinerea potrivit căreia instanţa a respins solicitarea sa de audiere a şefei de laborator D., prin care dorea să îşi dovedească nevinovăţia.

A mai invocat recurentul-reclamant şi că instanţa de apel a făcut şi alte susţineri nelegale/nefondate cu referire la declaraţiile martorului G., la verificările efectuate de echipajele de poliţie şi a concluzionat greşit, în opinia sa, că nu a făcut dovada că drepturile personalităţii sale au fost încălcate, precum şi că, nefiind îndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite, nu se mai pune problema verificării existenţei celorlalte elemente necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant vizează cele reţinute de către instanţa de apel în sensul că tribunalul nu a încălcat dispoziţiile legale ce reglementează citarea părţilor.

Astfel, a apreciat că instanţa de apel trebuia să ia act de faptul că tribunalul nu a respectat legea şi nu a dispus citarea părţilor conform prevederilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ., sentinţa pronunţată în cauză fiind lovită de nulitate.

A subliniat că este nelegală constarea instanţei de apel referitoare la faptul că nu a fost citat pentru termenul de judecată din data de 2 decembrie 2021, întrucât avea termen în cunoştinţă, în condiţiile în care nu este vinovat pentru faptul că legiuitorul a edictat legi proaste, greu de aplicat de judecători şi greu de înţeles de justiţiabili.

Totodată, a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu a solicitat citarea părţilor, întrucât a formulat o atare cerere - nr. 2419 din data de 18 octombrie 2021 -, care a fost admisă de către prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2021.

De asemenea, în opinia recurentului-reclamant, argumentele instanţei de apel prezentate în cuprinsul motivării deciziei recurate sunt simple păreri ilicite, bazate pe declaraţiile mincinoase ale martorilor şi pe motivarea nelegală a sentinţei atacate, în condiţiile în care a probat vinovăţia cadrelor medicale, precum şi caracterul mincinos al declaraţiilor date de martorii audiaţi.

Recurentul-reclamant a considerat că este greşită şi constatarea instanţei de apel potrivit căreia judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă nu era obligat să formuleze cerere de abţinere, având în vedere că a formulat plângere penală la SIIJ împotriva acesteia.

A mai susţinut recurentul-reclamant şi faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca fiind reală situaţia de fapt stabilită de către prima instanţă, chiar dacă probele administrate dovedeau o altă situaţie de fapt, context în care, a înţeles să solicite instanţei de recurs să cerceteze probele pe care le-a administrat în cauză.

În continuare, recurentul-reclamant a criticat cele reţinute de către instanţa de apel în sensul că nu a prezentat un document medical din care să reiasă faptul că nu era infectat, precum şi că, din declaraţia martorei F., a rezultat că ar fi făcut scandal în holul laboratorului.

A reiterat şi a subliniat faptul că prima instanţă a refuzat audierea şefei laboratorului şi verificarea declaraţiilor martorilor, probe care i-ar fi dovedit nevinovăţia, precum şi că nu este vina sa că prepuşii intimatului-pârât nu au avut informaţii cu privire la istoricul său medical.

Recurentul-reclamant a precizat şi că a probat susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, instanţa de apel reţinând în mod greşit că nu a făcut acest lucru, precum şi că nu a dovedit că declaraţiile martorilor sunt mincinoase.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este legală, iar partea adversă nu a făcut dovada acuzaţiilor formulate la adresa personalului medical.

În termen legal, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările formulate de către partea adversă şi a solicitat înlăturarea acestora ca nelegale.

II.3. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021,la data de 20 iunie 2022.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 4711 alin. (5) din acelaşi act normativ, prin rezoluţia din data de 8 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, la data de 15 noiembrie 2022, termen la care, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţiei nulităţii recursului.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a indicat în concret care sunt normele de procedură nesocotite de către instanţa de apel şi nici nu a dezvoltat critici care să susţină o lipsă a motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată sau existenţa unor motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, aspectele arătate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nereprezentând critici de nelegalitate formulate la adresa hotărârii atacate.

Astfel, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, recurentul-reclamant s-a referit pe larg la probele administrate în cauză şi la respingerea solicitărilor sale de audiere a şefei de laborator din cadrul spitalului intimat-pârât, precum şi de verificare a declaraţiilor martorilor, pe care le apreciază a fi mincinoase, criticând valoarea probantă dată de instanţă acestora şi contestând realitatea situaţie de fapt stabilită în speţă pe baza acestora.

Or, instanţa de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

În speţă, prin criticile dezvoltate în memoriul de recurs, recurentul-reclamant, în realitate, urmăreşte repunerea în discuţie a probelor şi reconsiderarea concludeţei acestora de către instanţa de recurs, prin stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele de fond, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Aceste susţineri îndreptate împotriva celor reţinute de instanţa de apel cu privire la probele administrate în cauză şi la situaţia de fapt a speţei vizează temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs.

Pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant prin care acesta afirmă că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că normele privind citarea părţilor au fost respectate de către prima instanţă, precum şi că, prin raportare la art. 43 alin. (2) C. proc. civ., drepturile acestuia nu au fost în niciun fel vătămate, Înalta Curte constată că, din această perspectivă, partea nu aduce critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, ci repune în discuţie aceleaşi chestiuni, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat, omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

Pe de altă parte, nemulţumirea recurentului-reclamat cu privire la soluţia dată acestor motive de apel de către instanţă, fără a se arata în ce constă în concret nesocotirea sau aplicarea greşită a normelor legale incidente speţei, precum şi cu referire la modul în care legiuitorul a înţeles să edicteze dispoziţiile legale ce reglementează procedura de citare a părţilor nu pot fi convertite în veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, apte de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate, grefate pe considerentele deciziei atacate, dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 178/A din data de 14 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.