Adverse possession revision appeal annulled for failure to formulate grounds limited to statutory cassation criteria
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the revision applicant, thereby leaving in force the Court of Appeal decision that dismissed the revision request as inadmissible. The case involved a civil dispute regarding adverse possession (usucapion) and property rights, where the applicant sought to revise a final first-instance judgment and challenged the lower court's failure to examine specific factual elements, including possession duration, inheritance succession, and constitutional issues related to nationalization. The Supreme Court ruled that the appeal was null due to non-compliance with procedural law, specifically Article 489 paragraph (2) of the Code of Civil Procedure in conjunction with Article 488 paragraph (1), because the appellant failed to formulate specific legal criticisms framed within the statutory grounds for cassation (such as illegal application of law or violation of procedure) and instead reiterated factual arguments and general claims that did not constitute a valid *devolutive* review of the lower court's reasoning.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Key legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulling the appeal because the grounds invoked were not among the statutory grounds for cassation.
Procedural rule applied in the dispositive to effectuate the annulment of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022
Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin încheierea din 17 septembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2021, în aplicarea dispoziţiilor art. 210 alin. (1) C. proc. civ., a fost disjuns petitul nr. 3 al cererii de revizuire privind contrarietatea de hotărâri şi a fost format un nou dosar, nr. x/2021, având ca obiect uzucapiune revizuire fond, în care are calitate de revizuent A., intimată fiind Comuna Cristian prin Primar.
Prin sentinţa civilă nr. 8579 din 15 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Braşov, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 33/S din 24 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., în favoarea Curţii de Apel Braşov.
2. Decizia Curţii de Apel Braşov, secţia civilă
Prin decizia civilă nr. 1/F din 6 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 6373/2020 a Tribunalului Braşov.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1/F din 6 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a formulat recurs revizuentul A..
În cuprinsul memoriului de recurs, revizuentul susţine că instanţa nu a garantat dreptul la moştenire şi nu a respectat art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi nici Legea nr. 319/1944.
Arată că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive. Învederează că instanţa nu a reţinut în motivare articolele 3 şi 4 C. proc. civ., nu a respectat articolele 4-39, art. 509 din acelaşi act normativ şi a încălcat art. 480, art. 430, art. 431, art. 432, art. 510 C. proc. civ.
Susţine că nu s-a reţinut în motivare decizia Curţii Constituţionale nr. 4/1992 şi nici faptul că Hotărârea nr. 35 din 17 decembrie 2004 a Consiliului Local al Comunei Cristian a trecut imobilul din proprietatea particulară în proprietatea publică a statului, fără să existe documentele prevăzute de Legea nr. 33/1994.
Învederează că nu a fost judecată excepţia de neconstituţionalitate a naţionalizării imbilelor din anul 2004, susţinând că ar fi trebuit să se pronunţe Curtea Constituţională dacă au fost respectate art. 20, art. 44, art. 46 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Arată că instanţa nu a analizat fondul cauzei în dosarul nr. x/2019, nu a conexat acest dosar cu dosarul nr. x/2010 şi cu dosarul nr. x/2013 şi nu a analizat probele pentru a constata că intimata nu îndeplinea condiţiile uzucapiunii.
Învederează că instanţa de apel nu a judecat toate capetele de cerere, nu a reţinut că termenul de 20 de ani pentru uzucapiune nu s-a împlinit şi nu a observat dispoziţiile legale, potrivit cărora o persoană nu poate fi chemată în judecată de mai multe ori.
Susţine că intimata a declarat, în mod mincinos, că foloseşte imobilele fie din anul 1943, fie din 1962 sau 1968, arătând că posesia intimatei a fost tulburată de către recurentul revizuent din 2012, fiind introdus pe rolul instanţelor dosarul nr. x/2013.
Mai arată că, potrivit înscrisurilor de la dosar nu a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctei B. şi arată că este singurul moştenitor legal, invocând dispoziţiile art. 963, art. 964, art. 970, art. 976, art. 1043 şi art. 1044 C. civ.
Solicită instanţei de recurs să conexeze dosarul la cauza nr. x/2021, să analizeze fondul cauzelor şi să stabilească masa succesorală, astfel cum a fost solicitată în dosarul nr. x/2019.
Susţine că intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a cauzei de către instanţele naţionale.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata nu a depus întâmpinare.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi.
Prin rezoluţia din 7 septembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 10 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La acest termen, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadararea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acesteia.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.
Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.
Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulate împotriva sentinţei civile nr. 6373/2020 a Tribunalului Braşov şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, fiind invocată formal încălcarea art. 480, art. 430, art. 431, art. 432, art. 510 C. proc. civ. şi nerespectarea articolelor 4-39, art. 509 din acelaşi act normativ.
Pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, nereprezentând critici ale hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurent privind situaţia de fapt din litigiul de fond şi modul de interpretare a probelor şi normelor legale de către instanţele care au soluţionat litigiul în fond, acestea fiind împrejurări străine de obiectul recursului, ce vizează soluţia instanţei de revizuire.
Fără existenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de revizuire ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor incidente în cauză, instanţa de recurs nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii de revizuire.
Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurentul-revizuent nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Reţinând că recurentul-revizuent nu a prezentat critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 489 alin. (5) din acelaşi act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1/F din 6 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.