Inadmissibility of annulment challenge alleging unexamined illegality grounds as a disguised appeal to a final cassation decision

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 694 din 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 8 iunie 2021 şi a deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a fost obligat recurentul-pârât A. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant B..

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat constestaţie în anulare contestatorul A..

În cuprinsul cererii, contestatorul a susţinut că prin cererea de recurs a invocat critici de nelegalitate, însă instanţa de recurs a anulat recursul, fără a intra în dezbaterea fondului, fiindu-i încălcat dreptul al un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, întrucât nu vizează niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 503 şi 504 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Argumentele redate de către contestator nu pot fi încadrate în cazurile de contestaţie în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată.

Astfel, prin cererea dedusă judecăţii, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia de anulare a recursului declarat împotriva încheierii din 8 iunie 2021 şi a deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, considerând că a dezvoltat critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, însă instanţa de recurs nu le-a verificat şi nu a intrat în dezbaterea fondului, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.

Date fiind solicitările contestatorului, se observă că dacă instanţa învestită cu soluţionarea prezentei căi de atac ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea rapturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune că o soluţie definitivă pronunţată de instanţe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiaşi probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanţa de contencios european (Cauza Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu, etc.)

Totodată, în Cauza Mitrea contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. şi cum contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţiile legale, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 694 din 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimatul B. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţei nr. x/21.07.2022, urmează a fi admisă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa obligării contestatorului A. la plata către intimat a sumei de 1000 RON, pe care o apreciază ca fiind proporţionată, în raport cu activitatea desfăşurată de avocat şi complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul B..

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 694 din 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă contestatorul la plata către intimatul B. a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.