Real estate recovery: Recourse nullified for challenging judicial fees and missing party signatures, violating cassation grounds and formal requirements

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. x/2017, la data de 15.11.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Craiova prin Primar şi Consiliul Local Craiova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 350 mp, situată în Craiova, str. x, iar, în situaţia în care nu mai este posibilă restituirea în natură, să fie obligaţi pârâţii la echivalentul în bani către reclamant, reprezentând contravaloarea terenului.

La data de 04 aprilie 2018, reclamantul A. a mai formulat o acţiune în revendicare imobiliară în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova prin Primar, Consiliul Local Craiova şi B., înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. x/2018, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafeţele de 131 m.p, respectiv de 239 m.p., situate în Craiova, str. x, iar,în situaţia în care nu mai este posibilă restituirea în natură, obligarea pârâţilor la echivalentul în bani către reclamant, reprezentând contravaloarea terenului.

Prin încheierea de şedinţă de la 12 octombrie 2018, tribunalul a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dolj la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj, astfel încât cererile de chemare în judecată au fost soluţionate sub nr. x/2017 al Tribunalului Dolj.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Prin sentinţa nr. 692 din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererilor de chemare în judecată conexate, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului în cadrul cererilor de chemare în judecată conexate, excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia de garanţie a vânzătorului, excepţii invocate de către pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, în cadrul întâmpinărilor şi notelor de şedinţă formulate în dosarele conexate nr. x/2017 şi nr. y/2018 ale Tribunalului Dolj, ca neîntemeiate.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., ca neîntemeiată.

S-au respins cererile de chemare în judecată conexate formulate de către reclamantul A.-decedat şi continuate de către reclamanţii moştenitori C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

S-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie invocată de către pârâţii B. şi Municipiul Craiova, prin primar, prin întâmpinările formulate în cadrul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dolj, conexat la cauza de faţă.

S-a respins acţiunea în revendicare formulată de către reclamantul A.-decedat şi continuată de către reclamanţii moştenitori C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova şi B., privind suprafaţa de teren de 131 mp, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.

S-a respins acţiunea în revendicare formulată de către reclamantul A.-decedat şi continuată de către reclamanţii moştenitori C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova şi B., privind suprafeţele de teren de 350 mp şi, respectiv, de 239 mp, ca neîntemeiată.

Municipiul Craiova şi B., privind suprafeţele de teren de 350 mp şi, respectiv, de 239 mp, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 125/2022 din 30 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanţii C., D., E. şi F..

3. Calea de atac declarată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii C., D., E. şi F., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cuprinsul cererii de recurs, neîntemeiată în drept, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, cu consecinţa eşalonării taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestora pentru soluţionarea apelului, întrucât cuantumul de 3302 RON al taxei judiciare de timbru este foarte mare, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că aceştia nu realizează venituri din care să poată suporta această taxă de timbru.

4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 mai 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

5. Procedura de filtru.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că părţile au deschisă calea de atac a recursului, recursul este timbrat şi este declarat în termenul legal, însă nu este semnat de toţi recurenţii.

Totodată, prin raport s-apus în vedere recurenţilor să depună la dosarul cauzei un exemplar al cererii de recurs semnat de toţi recurenţii-reclamanţi sau mandatul de reprezentare al acestora pentru etapa procesuală a recursului, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

Raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor la datele de 15 şi 16 septembrie 2022.

La 23 septembrie 2022, intimatul Municipiul Craiova, prin primar a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că se impune a se aplica sancţiunea nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii tuturor recurenţilor, cât şi pentru împrejurarea că motivele de recurs dezvoltate prin cererea de recurs nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanţii C., D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 692 din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj.

Se constată că prin recursul formulat, aspectele dezvoltate de recurenţi nu vizează raţionamentul instanţei de apel în pronunţarea deciziei recurate, ci împrejurarea că taxa de timbru stabilită în sarcina lor a fost stabilită într-un cuantum mult prea mare, în opinia recurenţilor, din înscrisurile de la dosarul cauzei reieşind că aceştia nu au venituri suficiente pentru acoperirea unei astfel de taxe.

Sub acest aspect, se impune a fi însă observat că legiuitorul a prevăzut prin O.U.G. nr. 51/2008 soluţii procesuale reglementate tocmai în scopul facilitării accesului efectiv la justiţie a părţii care se află într-o dificultate materială care ar determina o imposibilitate obiectivă de suportare a costurilor procedurii judiciare, precum cererea de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv în O.U.G. nr. 80/2013, mijloace procesuale prin intermediul cărora părţile pot solicita unui alt complet al aceleiaşi instanţe, verificarea legalităţii modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, fiind reglementată posibilitatea părţii litigante de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru.

În privinţa acestor căi de atac speciale, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 7 din 08.12.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii, aplicabile şi în speţă, pentru identitate de raţiune, dat fiind că O.U.G. nr. 80/2013, a preluat la art. 39 dispoziţiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbre din art. 18 din Legea nr. 146/1997 s-a reţinut că reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Ca urmare, nu pot fi invocate pe calea recursului critici care să vizeze cuantumul taxei de timbru stabilite în apel, astfel de argumente putând fi deduse judecăţii exclusiv prin intermediul căii speciale de atac reglementată de art. 39 din O.G. nr. 80/2013.

Deopotrivă, se impune a fi observat că, invocarea imposibilităţii de plată a taxei de timbru datorate în apel, ca urmare a situaţiei materiale precare a apelanţilor putea face obiectul unei cereri de ajutor public judiciar care se impunea a fi adresată instanţei de apel, potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv a unei cereri de reexaminare împotriva modului de soluţionare a ajutorului public, fiind relevant faptul că, în aplicarea principiului legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 din C. proc. civ., şi a regimului derogatoriu al reglementării căii de atac în materia ajutorului public judiciar, în privinţa termenului de exercitare, a instanţei competente, a procedurii de judecată şi a caracterului definitiv al încheierii prevăzute de art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2008, cererea de reexaminare reglementată de această normă este singura cale de atac specifică, de retractare, care poate fi exercitată împotriva încheierii prin care se soluţionează cererea de ajutor public judiciar.

Or, în cauză, se constată că recurenţii nu au înţeles să se folosească de aceste căi de atac speciale în etapa procesuală a apelului, deşi argumentele acestora referitoare la cuantumul prea mare al taxei de timbru puteau fi valorificate exclusiv prin intermediul căilor de atac speciale anterior menţionate, neputând fi circumscrise motivelor de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, în speţă, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia pronunţată, de anulare a căi de atac ca netimbrată.

Întrucât, în cauza de faţă, aspectele invocate de recurenţi nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate, Înalta Curte urmează a reţine incidenţa sancţiunii expres prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Totodată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în cazul părţii reprezentate în proces, numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea, iar în teza finală, se stabileşte că dovada calităţii de reprezentant trebuie anexată cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

În egală măsură, când cererea este formulată de mai mulţi recurenţi, aceasta trebuie să poarte semnătura tuturor recurenţilor, sau, în cazul reprezentării acestora, trebuie anexată dovada mandatului de reprezentare al celor ce nu au semnat cererea, sub sancţiunea nulităţii, sancţiune ce va putea fi aplicată în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de recurenţi, la 28 octombrie 2021, poartă o singură semnătură olografă, deşi recurenţii sunt în număr de patru - C., D., E. şi F. - iar, prin rezoluţia instanţei din 25 mai 2022, s-a dispus citarea acestora cu privire la obligaţia de a complini lipsa semnăturilor sau de a depune dovada mandatului de reprezentare al celor ce nu au semnat cererea, sub sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 7 iunie 2022.

Totodată, această obligaţie le-a fost reiterată recurenţilor prin raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor la datele de 15 şi 16 septembrie 2022.

Recurenţii nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să poarte semnătura tuturor şi nici nu s-a făcut dovada că semnatarul cererii de recurs are mandat de reprezentare din partea celorlalţi recurenţi.

Or, în lipsa semnăturii părţilor, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului la acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii tuturor părţilor, întrucât recurenţii nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a reţine şi incidenţa sancţiunii expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs, în privinţa recurenţilor care nu au semnat această cerere.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanţii C., D., E. şi F..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii C., D., E. şi F., împotriva deciziei nr. 125/2022 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2022.