Contestație în anulare against non-appealable interlocutory order: scope of extraordinary appeal under Art. 503 CPC

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei.

Prin încheierea nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului.

2. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţiei în anulare petentul A..

Prin cererea formulată, petentul şi-a arătat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată în procedura contestaţiei la tergiversare, precum şi faţă de soluţia pronunţată cu privire la plângerea formulată împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În susţinerea cererii, a făcut trimitere la art. 2 şi art. 8 din C. proc. civ. şi la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocând dreptul la apărare şi dreptul oricărei persoane de a i se soluţiona cauza cu celeritate, într-un termen rezonabil.

3. Apărările formulate în cauză.

Intimatele, deşi legal citate pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, nu au formulat întâmpinare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând contestaţia în anulare, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare speciale nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar al deciziei atacate cu contestaţie în anulare, cenzurarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti fiind posibilă doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel şi recurs).

În speţă, însă, astfel cum reiese din lecturarea motivelor contestaţiei în anulare formulate de contestator, aspectele invocate de către acesta drept motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., pentru care părţile au deschisă această cale extraordinară de atac.

Astfel, prin încheierea nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de acesta cu privire la dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca lipsită de obiect, reţinându-se, în esenţă, că petentul nu a indicat care dintre cazurile reglementate de art. 522 din C. proc. civ. sunt incidente pricinii soluţionate prin încheierea nr. 977/10.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, respectiv că acesta a reclamat, în fapt, încălcări a unor drepturi procesuale cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu, care excedează obiectului cauzei în care a fost pronunţată încheierea atacată cu plângere şi nu se circumscriu ipotezelor de contestaţie reglementate de legiuitor, prin raportare la contextual procesual al speţei deduse judecăţii.

Motivele invocate în cuprinsul prezentei contestaţii în anulare reliefează nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată asupra plângerii formulate de petent împotriva soluţiei dată contestaţiei privind tergiversarea procesului prin încheierea nr. 977/10.05.2022, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în opinia contestatorului, criticile sale nefiind analizate sau fiind analizate necorespunzător.

Prioritar se impune a se observa că, motivul de contestaţie în anulare generală sau obişnuită vizează hotărârile judecătoreşti definitive şi care pot fi supuse ca atare acestei căi extraordinare de atac. Or, în discuţie este adusă o hotărâre judecătorească ce nu este supusă, potrivit art. 525 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., niciunei căi de atac.

Totodată, în cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare, astfel cum acestea a fost formulate, nu se regăsesc invocate ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat, considerent pentru care, dând valenţă principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, consacrat de art. 22 alin. final din C. proc. civ., calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Înalta Curte reţine, deopotrivă, că argumentele contestatorului pe lângă faptul că nu vizează o decizie pronunţată în recurs, nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu se invocă nelegala alcătuire a instanţei care a pronunţat hotărârea atacată cu contestaţie în anulare şi nici necompetenţa sa absolută sau omisiunea acesteia de a soluţiona un recurs, după cum motivele invocate nu conturează nici ipoteza existenţei unei "greşeli materiale" cu caracter procedural şi care să fi dus, în mod necesar, la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Tot astfel, pretinzând că instanţa învestită cu analiza plângerii avea obligaţia de a analiza pe fond şi a valida toate argumentele sale, contestatorul nu face altceva decât să conteste îndreptăţirea acestei instanţe de a verifica dacă motivele contestaţiei la tergiversare şi cele ale plângerii se încadrau în prevederile art. 522 din C. proc. civ., urmărind, în realitate, o nouă judecată în fond a acestei căi de atac speciale şi repunerea în discuţie a modului în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile legale reţinute a fi incidente în cauza soluţionată prin încheierea ce face obiectul contestaţiei în anulare.

Or, contestaţia în anulare nu poate viza aspecte ce ţin de stabilirea eronată a situaţiei de fapt sau de interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, obiectul contestaţiei în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situaţii decât cele prevăzute expres de dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Înalta Curte apreciază aşadar, că se impune a se constata că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată în plângerea reglementată de art. 525 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data soluţionării plângerii nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestaţiei în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerinţele imperative prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate.

În acest sens, se reţine că dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat, ca efect al admiterii cererii de ajutor public judiciar formulate de petentul A., rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2022.