Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2178/2022 AI generated

State liability for judicial errors: insufficiency of grave negligence and inadmissibility of new claims on appeal

Case Number Decizia nr. 2178/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as unfounded, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's civil action for damages resulting from alleged judicial errors. The dispute concerned a claim for indemnity under Article 96 of Law No. 303/2004, where the plaintiff alleged that final judicial decisions and enforcement proceedings in prior cases contained errors, such as the miscalculation of legal interest, improper determination of the object of the litigation, and the illegal application of the statute of limitations. The Court held that the cassation grounds were invalid because the appellant merely reiterated arguments already analyzed by the appellate court without identifying specific legal violations under Article 488 of the Code of Civil Procedure, and further found that the issue of the statute of limitations was inadmissible on appeal as it constituted a new claim not raised in the initial petition, violating the principles of tantum devolutum quantum judicatum and Article 478 of the Code of Civil Procedure. The Court also confirmed that the appellate panel's composition of two judges was legally compliant given the applicable transitional provisions of Law No. 304/2004 regarding the case filing date in 2020, and concluded that the lower courts correctly determined that the claimed irregularities did not constitute "judicial errors" of sufficient gravity to trigger state liability, distinguishing mere judicial mistakes from liability-inducing faults.

Legislator headnote

AI generated

art. 628 C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 54 din Legea nr. 304/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; State liability for judicial errors: insufficiency of grave negligence and inadmissibility of new claims on appeal: The dispute concerned a claim for indemnity under Article 96 of Law No. 303/2004, where the plaintiff alleged that final judicial decisions and enforcement proceedings in prior cases contained errors, such as the miscalculation of legal interest, improper determination of the object of the litigation, and the illegal application of the statute of limitations. The Court held that the cassation grounds were invalid because the appellant merely reiterated arguments already analyzed by the appellate court without identifying specific legal violations under Article 488 of the Code of Civil Procedure, and further found that the issue of the statute of limitations was inadmissible on appeal as it constituted a new claim not raised in the initial petition, violating the principles of tantum devolutum quantum judicatum and Article 478 of the Code of Civil Procedure. The Court also confirmed that the appellate panel's composition of two judges was legally compliant given the applicable transitional provisions of Law No. 304/2004 regarding the case filing date in 2020, and concluded that the lower courts correctly determined that the claimed irregularities did not constitute "judicial errors" of sufficient gravity to trigger state liability, distinguishing mere judicial mistakes from liability-inducing faults.

Keywords

AI generated
state liability judicial law article of civil procedure filing of a claim statute of limitations new legal argument

Cited Legislation

AI generated
art. 628 C. proc. civ
x/2018, prin încălcarea art. 628 C.
art. 488 din C. proc. civ
În argumentarea excepţiei nulităţii, intimatul a susţinut că recurentul reclamant nu a indicat în concret niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C.
art. 425 C. proc. civ
Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată arătând că hotărârea instanţei de apel cuprinde argumentele pe care se sprijină, respectând exigenţele art. 425 C. proc. civ.
art. 54 din Legea nr. 304/2004
civ., Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum acestea au fost modificate.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
civ., respectiv nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale, critică ce se circumscrie motivulului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 96 din Legea nr. 303/2004
În acest sens, Înalta Curte reţine că astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul prezentului litigiu l-a constituit o acţiune în despăgubire pentru erori judiciare, întemeiată pe dispozitiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Analizând critica din perspectiva ipotezei de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere dispoziţiile art.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 644/2021
Prin decizia civilă nr. 644/2021 din 21 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited for the dismissal of the cassation appeal as unfounded.

art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008

Provision applied to assign the advance litigation costs to the plaintiff following the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 15.06.2020, sub nr. dosar x/2020, reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâţii Statul Roman prin MFP şi Tribunalul Vâlcea, pentru a fi obligaţi la repararea prejudiciilor cauzate prin eroare judiciară în dosarele nr. x/2018, y/2017, respectiv cele din dos. de ex. aferente, nr. 96/2012 al BEJ B. şi nr. 62/2014 al BEJ C..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 532/2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Vâlcea.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 644/2021 din 21 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 532/2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi în urma rejudecării, admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata daunelor provocate solicitate, respectiv, după caz, trimiterea spre rejudecare.

Se arată că hotărârea este lovită de nulitate, fiind nemotivată, necuprinzând motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale, nefiind soluţionat niciun motiv de apel.

Un alt motiv de nulitate al hotărârii este, în opinia recurentului, încălcarea normelor de drept procesual care reglementează compunerea instanţei, acesta susţinând că apelul trebuia soluţionat în complet de 3 judecători, şi nu de 2 judecători.

În continuare, recurentul a arătat că eroarea judiciară este evidentă în dosarul nr. x/2018, prin încălcarea art. 628 C. proc. civ., care prevede că dobânda se dispune de instanţa de executare prin hotărârea dată cu citarea părţilor, executorul judecătoresc nu calculează şi nu dispune plata dobânzii, decât a actualizării, respective că în acest litigiu nu s-a motivate nimic în privinţa neachitării intergrale a debitului din dosarul de executare nr. 96/2012 al BEJ B. .

Totodată, a arătat că în dosarul nr. x/2017 a fost eronat stabilit obiectul litigiului, dat fiind că acesta a vizat neachitarea cheltuielilor de executare din dosarul nr. x/2014 şi a cheltuielilor de judecată din dosarul nr. x/2011, hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură fiind invocată de instanţă, din oficiu, excepţia prescripţiei, fără a fi invocată de debitor prin întâmpinare şi fără a fi pusă în discuţia părţilor. In plus, a arătat că drepturile salariale au fost achitate eşalonat, până la sfârşitul anului 2018, astfel că prescripţia, ar fi operat distinct pentru fiecare sumă achitată în parte, susţinând, totodată, că există contradicţii între hotărârile astfel pronunţate în cele două litigii.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, în principal ca nul iar, în subsidiar, ca nefondat a recursului declarat de reclamant.

În argumentarea excepţiei nulităţii, intimatul a susţinut că recurentul reclamant nu a indicat în concret niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., nu au fost formulate critici concrete cu privire la raţionamentul curţii de apel care a determinat soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului şi nici nu au fost arătate care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată arătând că hotărârea instanţei de apel cuprinde argumentele pe care se sprijină, respectând exigenţele art. 425 C. proc. civ.

Referitor la susţinerile potrivit cărora apelul trebuia soluţionat în complet de 3 judecători şi nu în complet de 2 judecători, intimatul a solicitat înlăturarea şi acestui motiv de recurs, făcând trimitere la dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, incidente la data soluţionării apelului formulat, respectiv, 21.04.2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prima critică invocată de recurent vizează faptul că hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate, nefiind motivată în condiţiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., respectiv nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi pentru care au fost înlăturate cererile sale, critică ce se circumscrie motivulului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanţa de apel a argumentat soluţia de respingere a apelului, a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate de reclamant, prin raportare la faptele imputate pârâţilor în conţinutul cererii de chemare în judecată, analizând cererea de apel în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei şi de materialul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârşirea pretinselor erori judiciare, în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, respective cele pentru care a apreciat că sentinţa apelată este motivată, respectiv a argumentat lipsa de incidenţă a sancţiunii nulităţii hotărârii apelate ca efect al invocării nulităţii întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român .

Împrejurarea că instanţa de apel a apreciat motivat că reclamantul nu a făcut dovada respectivelor erori prin care să i se fi încălcat grav libertăţile şi interesele legitime, astfel încât să se justifice admiterea acţiunii nu are semnificaţia unei nemotivări a hotărârii recurate, câtă vreme o atare apreciere a fost fundamentată în fapt şi în drept, iar analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei civile apelate s-a raportat la limitele stabilite prin cererea introductivă.

Se impune a fi reamintit în acest context, că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar în raport de cele reţinute sub acest aspect de către instanţa de apel, susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată şi argumentată în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii sale de apel, sunt nefondate.

Aşadar, din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanţa de apel a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe argumentând soluţia de respingere a apelului.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent în acest sens fiind nefondate.

Prin cea de a doua critică adusă deciziei atacate, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, completul fiind format din trei judecători şi nu din doi judecători.

Analizând critica din perspectiva ipotezei de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum acestea au fost modificate.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018, au fost modificate dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, prevăzându-se că "apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel", această regulă fiind aplicabilă, potrivit art. IV din Legea nr. 207/2018, cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv după data de 22 iulie 2018.

Ulterior, prin articolul VI din O.U.G. nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 874 din 16 octombrie 2018, s-a prevăzut că dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020, iar în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

Dispoziţiile menţionate au suferit modificări prin Legea nr. 239 din 19 decembrie 2019 şi prin O.U.G. nr. 215 din 30 decembrie 2020 sub aspectul datei de la care urmau a se aplica, iar prin Legea nr. 198 din 16 iulie 2021 au fost din nou modificate prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul că s-a stabilit că apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Înalta Curte reţine, aşadar, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, că în cazul proceselor pornite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 (23 iulie 2018) şi data publicării Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/2018 (16 octombrie 2018), completul de judecată care soluţionează apelurile este compus din trei judecători.

Or, în speţă, având în vedere că cererea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 15 iunie 2020, prezenta cauză este supusă, în considerarea si a dispoziţiilor art. 25 din C. proc. civ. prevederilor O.U.G. nr. 92 din 15 octombrie 2018, referitoare la judecarea apelurilor în complet format din 2 judecători.

Cum dispoziţiile legale privitoare la compunerea completului au fost respectate, decizia de apel fiind pronunţată de un complet de judecată având alcătuirea prevăzută de lege, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurentul a reiterat argumentele deduse analizei în apel vizând nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanţelor, susţinând că, pe de o parte, acest pârât nu poate fi reprezentat de directorul general sau de către directorul general adjunct al Direcţiei juridice, ci de către ministru, respectiv că aceşti directori nu sunt înscrişi în tabloul consilierilor juridici.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Instanţa de recurs constată însă că, în speţă, aceste argumente nu vizează raţionamentul instanţei de apel în pronunţarea deciziei recurate, ci, aşa cum s-a menţionat deja reprezintă aceleaşi apărări deduse analizei în apel.

Astfel, recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea soluţiei pronunţate de către instanţa de apel sub acest aspect şi nu aduce argumente care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care obiect al recursului îl reprezintă decizia instanţei de apel, iar prin decizia civilă recurată excepţia nulităţii sentinţei apelate a fost respinsă reţinându-se că soluţia pronunţată de prima instanţă nu a fost rezultatul unor excepţii invocate prin întâmpinare, aşadar s-a reţinut lipsa vătămării înregistrate de recurent ca urmare a modalităţii în care a fost întocmită întâmpinarea, legala investirea instanţe de recurs cu această critică, presupunea cu necesitate formularea, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Ca atare, expunerea unor critici identice cu cele formulate la instanţa devolutivă, într-o etapă procesuală distinctă şi restrictivă din acest punct de vedere cum este cea a recursului, determină incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea o astfel de abordare.

În consecinţă, aceste susţineri nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin ultimul motiv de recurs formulat, recurentul a criticat decizia instanţei de apel, susţinând că pe de o parte, că în mod eronat nu s-a reţinut săvârşirea unor erori judiciare în soluţionarea dosarelor nr. x/2018, si respectiv, nr. 1747/223/2017, câtă vreme acestea sunt, în opinia sa, evidente şi dovedite, iar pe de altă parte, s-a ignorat faptul că în dosarul nr. x/2017, nu a fost invocată prescripţia nici prin întâmpinare si nici din oficiu, fiind, încălcate normele referiotare la prescripţie, în contextul în care drepturile salariale au fost achitate eşalonat.

În privinţa ultimei susţineri se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Conform textului anterior citat, în calea de atac a apelului, instanţa verifică numai ceea ce s-a judecat în primă instanţă, neputând fi făcute cereri noi, respectiv formulate pretenţii care nu au fost analizate de prima instanţă ori modificate elementele pe care aceasta le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.

Deducând judecăţii critica în această manieră, recurentul ignoră cadrul judecăţii, aşa cum l-a fixat prin cererea de chemare în judecată, care a făcut obiectul învestirii şi analizei de primă instanţă, stabilind apoi limitele devoluţiunii în apel.

Astfel, cererea de chemare în judecată stabileşte cadrul procesual în limitele căruia se va desfăşura judecata, atât din punctul de vedere al părţilor, cât şi din punctul de vedere al obiectului şi cauzei cererii, iar indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a fundamentului pretenţiei formulate este o componentă a principiului disponibilităţii şi o obligaţie a instanţei de a le respecta, în condiţiile art. 22 din C. proc. civ.

Or, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 iunie 2020, pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în dosarele nr. x/2018, nr. y/2017, respectiv cele din dosarele de executare silită nr. x/2012 şi nr. y/2014, susţinând, în esenţă, că instanţele aveau obligaţia de a calcula şi de stabili dobânda legală, iar nu executorul judecătoresc, că nu era necesară exeprtiza în dosarul de executare nr. 96/2012, că în dosarul de executare nr. 62/2014 nu s-a făcut niciun act de executare, intimatul invocând o creanţă prescrisă şi o datorie stinsă, respective că s-a respins fraudulos conexarea celor două dosare.

Se impune a fi observat, aşadar, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a argumentat şi adus în discuţie, în faţa primei instanţe, o presupusă eroare judiciară săvârşită în dosarele menţionate prin modalitatea de invocare, respectiv prin modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei, în dosarul nr. x/2017 această presupusă eroare judiciară fiind invocată pentru prima oară prin motivele de apel.

Deşi cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instantei de apel, trebuie subliniat faptul că, totuşi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut el, fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Potrivit acestor principii apelul vizează numai ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, neputându-se formula direct, în această cale de atac, cereri noi, respectiv nu se poate extinde, în apel, cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.

Drept urmare, câtă vreme o astfel de argumentaţie vizând o nelegală aplicare în dosarele anterioare a regulilor si normelor care guvernează prescripţia dreptului material la acţiune nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată şi nu a făcut obiectul analizei primei instanţe, o atare pretinsă "eroare judiciară" nu putea fi supusă controlului judiciar în calea de atac a apelului, decât modificând limitele judecăţii direct în apel, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ. şi a principiului mai sus evocat, o atare situaţie neptând fi circumscrisă nici unei ipoteze de explicitare a pretenţiilor cuprinse implicit în cererea de chemare în judecată adresată primei instanţe, în sensul de lămurire a unor pretenţii virtuale.

Aşadar, nu este vorba despre o omisiune de analiză a criticilor din apel referitoare la eroarea judiciară pretins săvârşită prin nelegala modalitate de invocare şi de soluţionare a incidentului prescripţiei, imputabilă instanţei de apel, ci de o corecta delimitare a limitelor judecăţii în apel, pornind de la identificarea a ceea ce a făcut obiectul învestirii.

În fine, în privinţa celorlalte argumente se reţine că respingerea acţiunii reclamantului nu înseamnă, în cauză, că instanţele au uzat de interpretări ori aprecieri greşite ale legii, aşa cum se pretinde în recurs, ci că, verificând pretenţiile deduse judecăţii şi îndeplinirea cerinţelor legale în materie, au tras concluzia că soluţia respingerii acţiunii este cea legală şi temeinică.

În acest sens, Înalta Curte reţine că astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul prezentului litigiu l-a constituit o acţiune în despăgubire pentru erori judiciare, întemeiată pe dispozitiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, reclamantul a pretins faptul că, în urma a două litigii derulate la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoriei Dragăşani şi Tribunalul Vâlcea, soluţionate prin hotărâri apreciate de către reclamant ca fiind nelegale, a fost privat de dobânda legală la care era îndreptăţit în urma executării cu întârziere a sentinţei civile nr. 47/2011 a Tribunalului Vâlcea şi a deciziei civile nr. 1388/2011 a Curţii de apel Piteşti, şi demarării unor proceduri de executare silită ce au constituit obiectul dosarelor de executare silită nr. x/2012 al BEJ B. şi nr. 62/2014 al Bej C., dosare în legătură cu care au fost iniţiate procedurile judiciare înregistrate pe rolul instanţelor menţionate sub nr. x/2017, respectiv, nr. x/2018, litigii soluţionate prin sentinţa civilă nr. 1344/21.12.2018,a Judecătoriei Drăgăşani, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 323A/12.06.2020 a Tribunlului Vâlcea, respectiv prin sentinţa civilă nr. 5296/22.10.2019 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 103/A/21.12.2018 a Tribunalului Vâlcea.

Înalta Curte reţine că, circumscris acestui cadru procesual, în mod corect, instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 96 din Legea nr. 303/2004, în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, respectiv s-a raportat la modul de reglementare al răspunderii pentru erori judiciare de la momentul comiterii pretinselor erori judiciare, stabilind judicios că, în această procedură, nu pot fi analizate orice nemulţumiri ale părţii în legătură cu modul de soluţionare a unei cauze, ci este necesar a se dovedi existenţa unei încălcări de o gravitate însemnată imputabilă magistraţilor sub forma gravei neglijenţe sau relei credinţe.

Astfel, în lipsa unei definiţii clare, precise şi previzibile a noţiunii de eroare judiciară, revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susţinerile părţii ce se consideră vătămată în drepturile sale pot fi sau nu subsumate noţiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operaţiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară şi o greşeală de judecată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care orice greşeală, cât de mică sau neînsemnată, ar fi calificată drept eroare judiciară.

Or, în cauză, instanţa de apel a arătat considerentele pentru care în speţă, nu se poate reţine că hotărârile judecătoreşti definitive invocate de reclamant sunt în mod evident contrare legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, reţinând, judicios, că prin modul de formulare a pretenţiilor deduse judecăţii reclamantul a încercat să provoace o rejudecare a litigiilor anterioare soluţionate în mod definitiv.

Prin urmare, în condiţiile particulare ale speţei, curtea de apel nu avea a face propria analiză a modalităţii în care au fost soluţionate dosarele în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti invocate în cererea de chemare în judecată, simpla invocare de către parte a unei pretinse erori judiciare nefiind suficientă pentru a obţine rejudecare unui proces finalizat în mod definitiv.

Împrejurarea că, în speţă, recurentul reiterează în recurs faptele imputate judecătorilor care au soluţionat cele două dosare, constând în neadministrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului dobânzii legale, greşita stabilire a obiectului litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, nemotivarea în cuprinsul hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018 a aspectului vizând neachitarea integrală a debitului nu semnifică o legală învestire a instanţei de recurs cu analiza acestor argumente, întrucât prin motivele de recurs recurentul trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată.

Or, în speţă, recurentul, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel, fără a arăta în mod clar care sunt erorile săvârşite de către instanţa de apel atunci când respins apelul, iar, pe de altă parte, acesta tinde să critice modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, conduită nepermisă în faza procesuală a recursului care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei de control judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat, ca efect al admiterii cererii de ajutor public judiciar formulate de petentul A., rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 644/2021 din 21 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.