Territorial jurisdiction in collective copyright enforcement: finality of interlocutory order rejecting late-filed incompetence exception

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2021 din data de 01.09.2021 reclamanta UCMR-ADA, A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat:

a. în principal, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publica a operelor muzicale, în perioadele august 2019- septembrie 2019, iulie 2020 - septembrie 2020 şi iunie 2021 - august 2021, în scop ambiental în Parcul de distracţie C. şi în unităţile de alimentaţie publică din localitatea Mamaia, Municipiul Constanţa, Bulevardul x, judeţul Constanţa, precum şi pentru comunicarea publică a operelor muzicale în evenimentele şi în spectacolele organizate în aceste locaţii. În temeiul art. 124 lit. b) din C. proc. civ. a estimat provizoriu valoarea acestor despăgubiri la suma de 214.068 RON plus TVA.

b. în subsidiar capătului 1, obligarea pârâtei la plata sumei egale cu remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, în perioadele august 2019 - septembrie 2019, iulie 2020 - septembrie 2020 şi iunie 2021 - august 2021, în scop ambiental în Parcul de distracţie C. şi în unităţile de alimentaţie publică din localitatea Mamaia, Municipiul Constanţa, Bulevardul x, judeţul Constanta precum şi pentru comunicarea publică a operelor muzicale în evenimentele şi în spectacolele organizate în aceste locaţii. În temeiul art. 124 lit. b) din C. proc. civ. s-a estimat provizoriu valoarea acestor remuneraţii la suma de 71.356,00 RON, plus TVA.

c. a penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere pentru remuneraţiile aferente comunicării publice a operelor muzicale în scop ambiental şi de 0,1%/zi de întârziere pentru cele aferente spectacolelor, până la data 20.08.2021. În temeiul art. 124 lit. b) din C. proc. civ. s-a estimat provizoriu valoarea acestor penalităţi la suma de 123.583,34 RON.

d. la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere pentru remuneraţiile aferente comunicării publice a operelor muzicale în scop ambiental şi de 0,1%/zi de întârziere pentru cele aferente spectacolelor, începând cu 21.08.2021 şi până la plata efectivă a remuneraţiilor care vor fi stabilite prin hotărârea judecătoreasca definitivă;

e. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxă de timbru, 20 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză etc).

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin încheierea din 19 ianuarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivare, a reţinut că la ultimul termen de judecată procedura de citare a fost viciată cu pârâta, care, deşi îşi alesese domiciliul procesual, a fost citată la sediul social. Cu toate acestea, instanţa a luat în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare de pârâtă şi a respins-o ca tardiv formulată. La termenul de judecată din 19 ianuarie 2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a arătat că aceasta este cu scopul de a preîntâmpina pronunţarea unei nulităţi în ipoteza exercitării căi de atac a apelului şi în vederea asigurării dreptului la apărare al pârâtei.

A arătat că izvorul pretenţiilor reclamantei este răspunderea civilă delictuală, aceasta solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor prin comunicarea publică de opere muzicale în cadrul unităţilor de comerţ pe care le operează în Constanţa, în condiţiile în care se invocă omisiunea pârâtei de a declara la organismul de gestiune colectivă activitatea de comunicare operelor muzicale ce reprezintă utilizare în sensul Metodologiei invocate de reclamantă şi de a încheia autorizaţia licenţă neexclusivă prevăzută de lege.

A indicat că, prin decizia în interesul legii nr. 21/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din C. proc. civ. stabileşte că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului.

A conchis că, în speţă, locul săvârşirii faptei ilicite este în Constanţa, astfel încât competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Constanţa conform dispoziţiilor art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

3. Hotărârea Tribunalului Constanţa

Prin decizia civilă nr. 2709 din 14 septembrie 2022, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.

În motivare, a reţinut că, la termenul de judecată din data de 17.11.2021, Tribunalul Bucureşti, reţinând că procedura de citare a părţilor este legal îndeplinită, a pus în discuţia părţilor necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare şi, reţinând că întâmpinarea a fost depusă la dosar cu depăşirea termenului legal de 15 zile, a respins excepţia necompetenţei teritoriale ca tardiv formulată şi a încuviinţat probatoriile solicitate de către reclamantă.

A arătat că această încheiere are caracter interlocutoriu în sensul art. 235 teza a II-a din C. proc. civ., consolidând definitiv competenţa de a soluţiona fondul litigios în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A motivat că nulitatea procedurii de citare a pârâtei pentru termenul de judecată din 17.11.2021 a fost invocată din oficiu, deşi această nulitate nu făcea parte din categoria celor la care se referă 174 alin. (2) sau art. 176 din C. proc. civ., fiind încălcat regimul juridic al invocării acestei nulităţi reglementat de art. 178 din acelaşi cod.

A conchis că, în aplicarea statuărilor cuprinse în Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, Tribunalul Bucureşti este instanţa de fond competentă a soluţiona cauza în fond, deoarece la termenul de judecată din data de 17.11.2021, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită şi la care părţile puteau pune concluzii, a respins excepţia necompetenţei teritoriale ca tardiv formulată prin întâmpinare, nu a invocat din oficiu excepţia de ordine publică a necompetenţei teritoriale, ci dimpotrivă, considerându-se competent, a încuviinţat probatoriile propuse de către reclamantă.

A citat în acest sens Decizia nr. 31/2019 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, care statează că, în situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecăţii constă în cererea de chemare în judecată formulată de UCMR-ADA A. privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, a penalităţilor şi a cheltuielilor de judecată.

Competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri revine, din punct de vedere material, tribunalului.

Pentru a determina care tribunal este competent teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Cauza a fost înregistrată la 01 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, care, prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2021, a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită şi a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, ca tardiv formulată.

Împrejurarea că, ulterior, prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Tribunalul Bucureşti a revenit asupra soluţiei de respingere ca tardivă a excepţiei nu poate avea ca efect juridic revenirea asupra măsurii luate de instanţă anterior; în realitate, soluţia asupra excepţiei necompetenţei nu poate fi schimbată decât prin exercitarea căii de atac a apelului, încheierile interlocutorii putând fi apelate doar odată cu fondul, cum rezultă din prevederile art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 235 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Prin urmare, cum excepţia necompetenţei teritoriale a fost soluţionată prin încheierea interlocutorie din 17 noiembrie 2021, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti a rămas învestit cu soluţionarea cauzei, neputând să revină asupra acestei măsuri, să invoce excepţia necompetenţei teritoriale din oficiu şi să decline competenţa în favoarea unei alte instanţe.

Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a decis că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.