Jurisdictional conflict between administrative and civil courts over challenge to religious property retrocession decision under OUG 94/2000

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 19 octombrie 2020, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Şelari a solicitat anularea deciziei nr. 9254/2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din Romania şi, pe fond, admiterea cererii nr. x din 17 noiembrie 2005, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii mai sus menţionată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 912 din 11 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

A reţinut incidenţa prevederilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, potrivit cărora deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

A mai arătat că notificarea formulată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 şi înregistrată la pârâtă sub nr. x din 17 noiembrie 2005, se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 3 punctul 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, urmând a fi soluţionată în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în vigoare începând cu 20 mai 2013, act normativ care reprezintă dreptul comun în ce priveşte măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În aceste condiţii, curtea de apel a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc competenţa secţiei civile a tribunalului pentru soluţionarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, instanţa a constatat că prevederile art. 3 alin. (7) din acest act normativ, care reglementau competenţa instanţei de contencios administrativ, au fost abrogate implicit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 3 alin. (1) pct. 1, art. 4 şi art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Constatând că imobilul care face obiectul deciziei nr. 9254 din 6 august 2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din Romania se află în Bucureşti, prima instanţă sesizată a apreciat că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1289 din 26 septembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Şelari, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti si Curtea de Apel Bucureşti, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Instanţa învestită prin declinare a constatat că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, care prevăd că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora, iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 îşi găsesc incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, fiind un act normativ cu caracter special, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Din cuprinsul deciziei de retrocedare a cărei anulare se solicită, tribunalul a constatat că aceasta a fost emisă în temeiul art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 3 alin. (11) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România soluţionând prin această decizie cererea formulată, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de Parohia Sfântul Nicolae Şelari.

Ca atare, având în vedere că atât cererea de retrocedare cât şi decizia contestată au fost întemeiate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, instanţa reţinut că soluţionarea litigiului este de competenţa instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din aceeaşi ordonanţă.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal dând eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Şelari a solicitat anularea deciziei nr. 9254/2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din Romania şi, pe fond, admiterea cererii nr. x din 17 noiembrie 2005, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, se reţine că potrivit art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. (7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora [...]", iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel

Trebuie observat că, prin acţiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei nr. 9254/2020 şi admiterea cererii nr. x din 17 noiembrie 2005, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, situaţie care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013.

Este adevărat că prin art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, se prevede că:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiuni.", însă nu se poate ignora că norma specială de competenţă reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecinţă, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziţie legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 îşi găseşte incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesară o manifestare de voinţă expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, în cauza de faţă, reclamanta contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, aflată chiar în sfera acţiunilor care atrag competenţa de soluţionare a instanţei prevăzute de art. 3 alin. (7) din acelaşi act normativ.

Prin urmare, în cazul contestaţiei împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare este situat din punct de vedere administrativ în municipiul Bucureşti, str. x, corespondent cu str. x, arondat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, aceasta este instanţa competentă să judece prezentul litigiu, sens în care Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022.