Territorial jurisdiction fixed at first hearing; Brașov Court deemed competent by legal prorogation, conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 3 mai 2022 sub nr. dosar x/2022, având ca obiect contestaţie la executare, contestatorul A. în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., a solicitat suspendarea şi anularea executării silite pornite la cererea intimatului şi a creditorului până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2020.

II. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Braşov:

Prin sentinţa civilă nr. 6840 din 8 august 2022, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia la executare, formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., în favoarea Judecătoriei Bacău.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., care statuează regula potrivit căreia contestaţia la executare se soluţionează de instanţa de executare, definită prin dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei a constatat că prin încheierea din 23 aprilie 2020, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de petentul BEJ B. şi C., la solicitarea creditoarei D., încuviinţându-se executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 24 iunie 2008, împotriva debitorului A..

De asemenea, instanţa a constatat aplicabilitatea Deciziei nr. 20/2021, pronunţată în recurs în interesul legii de instanţa supremă, prin care s-a statuat că atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În raport cu aceste argumente, s-a reţinut că Judecătoria Bacău a încuviinţat executarea silită contestată, aceasta fiind instanţa de executare din perspectiva dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

III. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Bacău:

Prin sentinţa civilă nr. 5052 din 5 octombrie 2022, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetentei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., în favoarea Judecătoriei Braşov.

Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus trimiterea acesteia instanţei supreme în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Instanţa învestită prin declinare a reţinut că Judecătoria Braşov s-a declarat competentă general, material şi teritorial să judece cauza în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea din 17 iunie 2022, care are caracter interlocutoriu, astfel că leagă instanţa cu privire la soluţia pronunţată asupra acestui aspect procedural.

În motivare, a făcut trimitere la Decizia nr. 27/2021 pronunţată în recurs în interesul legii, prin care instanţa supremă a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă priveşte contestaţia la executare, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., prin care s-a solicitat suspendarea şi anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 323/2020.

Conflictul negativ de competenţă este generat de incidenţa dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., raportat la împrejurarea că Judecătoria Braşov, în calitate de primă instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare, s-a declarat competentă general, material şi teritorial prin încheierea din 17 iunie 2022, iar, ulterior, la 8 august 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Bacău.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în următoarele cazuri: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din acelaşi cod, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Din interpretarea textelor legale enunţate rezultă că, dacă prima instanţă invocă excepţia necompetenţei materiale procesuale după momentul prevăzut expres în art. 131 C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, motivând că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material şi teritorial.

Întrucât Judecătoria Braşov a procedat la verificarea competenţei sale la termenul de judecată din 17 iunie 2022, reţinând că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, iar la termenul din 5 august 2022 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, Înalta Curte reţine că a avut loc o consolidare a competenţei teritoriale, în mod definitiv, în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

În acest sens sunt şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de părţi ori de judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ., astfel că invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Având în vedere considerentele expuse, Judecătoria Braşov este competentă să soluţioneze cauza, această instanţă devenind competentă teritorial ca urmare a prorogării legale de competenţă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022.