Municipality's liability appeal upheld, damages award quashed and remanded for factual clarification on land use impairment

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 30.09.2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Primăria Sector 3 Bucureşti, prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: evacuarea pârâtei de pe terenul situat în Bucureşti, str. x. A, cu obligaţia acesteia de a-şi ridica construcţiile edificate ilegal pe terenul proprietatea reclamantei; obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantă prin lipsa de folosinţa şi beneficiul nerealizat, începând cu 30.09.2013, asupra imobilului - teren situat în Bucureşti; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 406/22.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, iar, prin sentinţa civilă nr. 5270/02.05.2017, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect evacuare şi pretenţii, în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sector 3 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În regulator de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 103F/12.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 22.08.2017, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal, în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2142/24.10.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere având ca obiect evacuare, a admis, în parte, cererea precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 3, prin Primar şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 859.936,24 RON, reprezentând lipsă de folosinţă şi beneficiu nerealizat, pentru perioada 30.09.2013 - 01.01.2017 şi suma de 6405 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta A., cât şi pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin Primar.

3. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 836A din 24 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 2142/24.10.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei 1.205.086 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 30.09.2013-20.04.2018 şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1,07 Euro/mp./lună, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat constând în lipsa de folosinţă, pentru perioada 01.05.2018 - 30.04.2019. De asemenea, a obligat apelantul-pârât la plata sumei de 6.280 RON către apelanta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 836A din 24 iulie 2020 a formulat recurs pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin Primar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susţinut, în esenţă, următoarele critici:

Recurentul susţine că, în considerentele hotărârii recurate, se regăsesc motive contradictorii şi străine de natura pricinii, iar aceste greşeli se datorează faptului că instanţa de fond nu a luat în considerare apărările formulate, precum şi probatoriul administrat de către pârât, probe pe care le consideră utile, pertinente, concludente şi verosimile pentru o corectă şi justă soluţionare a cauzei.

Consideră că, în mod greşit, instanţa de apel a acordat reclamantei contravaloarea lipsei de folosinţă şi pentru o perioadă ulterioară lunii ianuarie 2017 şi nu a reţinut apărările pârâtului raportat la data la care amplasamentul ce face obiectul prezentei cauze (Parcul Gheorghe Tăttărăscu) a fost adus la starea iniţială, fiind desfiinţate lucrările în proporţie de 100%, respectiv fiind ridicate toate aparatele de joacă şi mobilierul urban din locaţie, dovedind acest lucru cu planşe foto. În acest context, întrucât pârâtul nu a stat în pasivitate, ci a trecut la eliberarea terenului, nu poate fi învinuit de rea-credinţă, ţinând cont că a întreprins procedurile de evacuare a mobilierului existent pe imobil.

Totodată, consideră că, instanţa de apel a luat greşit în considerare modalitatea de evaluare stabilită prin raportul de expertiză, efectuat în dosarul nr. x/2016, contravaloarea lipsei de folosinţă fiind stabilită pentru perioada 30.09.2013 până la 20.04.2018, la suma de 1.205.086 RON, reprezentând contravaloarea a 258.719 euro şi nu a luat în considerare faptul că începând cu anul 2017 terenul din prezenta cauză a fost lăsat în deplină proprietate proprietarului. Apreciază că expertul nu a luat în considerare toate caracteristicile terenului şi nu a prezentat modul de stabilire a prejudiciului, prevederile legale avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză, precum şi modalitatea prin care s-a ajuns la valoarea indicată în raport.

În ceea ce priveşte suma acordată cu titlu de despăgubiri, arată instanţei că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la suma de 50.000 euro, iar în această situaţie, rezultă în mod evident faptul că s-a acordat mai mult decât s-a solicitat, motiv pentru care trebuie avute în vedere limitele învestirii de către reclamantă şi în consecinţă să se dea eficienţă principiului disponibilităţii.

De altfel, potrivit probelor de la dosar, terenul situat în Bucureşti a fost adus la starea iniţială, astfel încât soluţia instanţei de apel este rezultatul aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor de drept material referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 şi urm. C. civ., deoarece, în speţă nu sunt întrunite cerinţele legale.

Recurentul arată că în ipoteza în care ar fi existat un prejudiciu, nu s-a stabilit cu certitudine întinderea acestuia, nefiind posibilă luarea în considerare a pretenţiilor reclamantei, nesusţinute de dovezi.

În concluzie, solicită admiterea recursului şi, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, solicită schimbarea în tot a hotărârii recurate, în sensul de a respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

5. Apărările formulate de părţi

Intimata-reclamantă A. a depus, în termenul legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 mai 2022 a fost admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 836 A din 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind respinsă excepţia nulităţii căii de atac, invocată prin întâmpinare şi a fost acordat termen de judecată astăzi, 3 noiembrie 2022, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea, pe fond, a recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este fondat, pentru considerentele care urmează să fie expuse:

1. Sub un prim aspect, recurentul-pârât a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, întrucât instanţa nu a luat în considerare apărările formulate şi probatoriul administrat, precum şi faptului că, în motivare, instanţa de apel se referă la unele fapte pe care le-a interpretat în mod greşit.

Cererea de recurs deşi fundamentată pe motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această susţinere a recurentului nu este susceptibilă de încadrare în cazul de nelegaliatate indicat (care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) şi nici într-un alt motiv de nelegalitate, care să atragă casarea hotărârii recurate.

Din cuprinsul argumentaţiei prezentate reiese că aspectele invocate de recurent vizează netemeiniciea deciziei atacate, de vreme ce acestea se referă la probatoriul administrat, chestiuni care nu pot face obiectul controlului de legalitate. Analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma vreunui motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Critica evocată nu poate fi încadrară nici în pct. 6 al art. 488, întrucât recurentul arată doar generic că decizia instanţei de apel cuprinde motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, fără a dezvolta şi arăta, în concret, care sunt acele considerente contradictorii sau străine care, fie nu susţin dispozitivul sau, dimpotrivă, îl contrazic.

2. Printr-o altă critică, recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanţa a acordat mai mult decât reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, depăşind limitele învestirii sale.

Critica recurentului, deşi susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (şi nu în pct. 8 indicat), nu este întemeiată.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apărările pârtilor şi, în acelaşi context, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În spetă, prin demersul judiciar de faţă, care fixează cadrul procesual în care se va desfăşura judecată, din punct de vedere al părţilor, obiectului şi cauzei deduse judecăţii, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând lipsa de folosinţă şi beneficiul nerealizat, începând cu data de 30.09.2013 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, arătând că îşi va preciza câtimea obiectului cererii de chemare în judecată în funcţie de concluziile raportului de expertiză ce se va întocmi în cauză.

Reclamanta a realizat o evaluare provizorie a prejudiciului, indicând valoarea de 50000 euro, constând în lipsa de folosinţă, în condiţiile art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., atât timp cât norma legală îi impunea obligaţia de a arăta, în cererea de chemare în judecată, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului.

Ulterior, ca urmare a evaluării efectuate prin raportul de expertiză administrat în cauză, reclamanta şi-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată la valoarea rezultată prin expertiză, respectiv suma de 1.205.086 RON, reprezentând contravaloarea sumei de 258.719 euro.

Potrivit art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., precizarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată nu se consideră o modificare a cererii, drept pentru care "nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă, declaraţiile verbale făcute în instanţă când: (…)reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii',

Or, în cauză, la termenul de judecată din data de 26.09.2018 reclamanta a precizat valoarea obiectului cererii de chemare în judecată la valoarea rezultată din raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care expertul tehnic a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în sumă de 1.205.086 RON, reprezentând 258.719 euro, aspect ce a fost consemnat în încheierea de şedinţă din 26.09.2018 şi în cuprinsul sentinţei civile pronunţate de tribunal.

Aşadar, în contextul arătat, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a apreciat corect că nu a operat nicio modificare a cererii de chemare în judecată şi, că, tribunalul s-a pronunţat în limitele învestirii sale, conform precizărilor aduse de reclamantă cererii introductive.

3. Printr-o ultimă critică, recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul obligării sale la plata de despăgubiri, reprezentând lipsa de folosinţă, pentru o perioada ulterioară lunii ianuarie 2017, moment la care terenul care face obiectul litigiului de faţă a fost adus la starea iniţială, întrucât lucrările de pe teren au fost desfiinţate integral, în sensul ridicării tuturor aparatelor de joacă şi a mobilierului urban din locaţie. Pretinde, astfel, că a fost greşit obligat la plata lipsei de folosinţă, întrucât nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1349 C. civ., atât timp cât, începând cu anul 2017, terenul a fost lăsat în deplină proprietate proprietarului, context în care nu s-ar putea reţine nici existenţa vreunui prejudiciu cert.

Critica recurentului, susceptibilă de încadrare în motivul de recurs care vizează aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., se vădeşte a fi întemeiată.

Plecând de la premisa că acţiunea de faţă constituie o acţiune în repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, ce este reprezentată de ocuparea abuzivă a imobilului litigios, reiese cu claritate că daunele materiale solicitate în cauză sunt aferente încălcării dreptului de folosinţă a imobilului proprietatea reclamantei.

În concret, fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului constă în ocuparea, fără drept, a imobilului-teren proprietatea reclamantei, astfel cum rezultă din Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 8704/28.08.2007 de restituire în natură a terenului, titlu de proprietate ce a fost înscris, de reclamantă, în cartea funciară.

Acţiunea de ocupare a terenului litigios s-a realizat prin lucrările de amenajare a unui spaţiu de joacă de către Administraţia Domeniului Public Bucureşti (A.D.P.B.) S.A., în calitate de concesionar, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti (zona II şi III) prin concesiune din 03.06.2015 - contract din care rezultă (pct. 2.4) că investiţiile realizate de concesionar deveneau proprietatea concedentului din momentul realizării acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 2142/24.10.2018, prima instanţă a reţinut, în sarcina pârâtului, fapta ilicită constând în ocuparea terenului litigios, prin amenajarea unui loc de joacă pentru copii, acordând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, constând în lipsa de folosinţă, pentru perioada 30.09.2013 - 01.01.2017, însă pentru perioada ulterioară s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, sub aspectul reţinerii faptei ilicite, atât timp cât, din probatoriul administrat, tribunalul a reţinut că lucrările de pe teren au fost desfiinţate de pârât, în proporţie de 100%, iar terenul a fost adus la starea iniţială.

Prin decizia recurată, în urma completării probatoriului administrat, instanţa de apel a avut în vedere adresa nr. x/04.02.2020 emisă de Primăria Sectorului 3 Bucureşti - Direcţia Administraţiei Domeniului Public prin care se comunică faptul că terenul în litigiu "nu ar fi îngrădit liberei folosinţe de către proprietar, activităţile de aducere a acestuia la starea iniţială fiind în curs de derulare", arătând, totodată, că "în momentul de faţă, în urma verificărilor efectuate pe teren, s-a constatat că mai există, pe anumite porţiuni, covor de cauciuc (tartan), care va fi ridicat în cel mai scurt timp posibil".

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere şi adresa din 19.01.2017, potrivit căreia Serviciul Administrare Domeniul Public din cadrul Sectorului 3 Bucureşti nu a mai efectuat lucrări de investiţii pe terenul proprietatea reclamantei şi a emis comanda către operatorul S.C. A.D.P.B. S.A. în vederea aducerii la stare iniţială a terenului până la data de 20.01.2017.

În baza acestor adrese, Curtea de apel a constat că terenul nu a fost adus la starea anterioară amenajării sale ca spaţiu de joacă, covorul (pavajul) de cauciuc tip tartan acoperind încă terenul litigios, drept pentru a obligat pârâta la plata lipsei de folosinţă şi ulterior datei de 01.01.2017.

În circumstanţele examinate, se constată că elementele de fapt care fundamentează decizie atacată nu reflectă o completă stabilire a situaţiei de fapt, întrucât instanţa de apel, deşi reţine din cuprinsul adresei nr. x/04.02.2020, că pe terenul litigios mai există, pe anumite porţiuni, covor de cauciuc (tartan), nu a procedat la o identificarea concretă a porţiunilor de teren care ar fi acoperite efectiv de tartan şi, dacă, acestea afectează în întregime sau într-un anumit procent folosinţa normală a terenului litigios sau, dimpotrivă, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu sunt afectate, clarificări absolut necesare şi care se impun, cu atât mai mult cu cât pârâta, în baza aceleiaşi adrese examinate în cauză, pretinde că libera folosinţă a terenului de către proprietar nu este îngrădită.

Cum în cauza dedusă judecăţii, aceste aspecte esenţiale nu au fost analizate de către instanţa de apel, concluzia ce se desprinde este aceea că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost lămurite pe deplin şi că, în prezenţa omisiunii instanţei de apel de a proceda la deplina stabilire a situaţiei de fapt a cauzei, în speţă, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate în recurs, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 corob. cu pct. 5 C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, urmând ca, în rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere să aibă în vedere îndrumările instanţei de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii, care reclamă necesitatea verificării unor elemente de fapt, obligatorii, pe baza probelor existente la dosar sau a probelor noi, care vor fi administrate în rejudecare, în scopul lămuririi chestiunilor de drept invocate în cauză, sub aspectul întrunirii condiţiilor art. 1349 şi art. 1357 privind răspunderea civilă delictuală, spre a da o dezlegare acesteia la cazul concret şi a o fundamenta în mod corespunzător.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 836 A din 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei A. declarat împotriva sentinţei civile nr. 2142 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei cu privire la apelul pârâtului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.