Revision for violation of res judica in nationalization compensation valuation dismissed for lack of contradictory judgments and preclusion of valuation challenge

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 iulie 2022 sub nr. x/2022, revizuentele A. şi B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 1479 din 19 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, solicitând anularea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 385A din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În dezvoltarea motivelor de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentele au susţinut că sunt moştenitoarele defunctei C., fost acţionar la Societatea Anonimă pe Acţiuni "D." din Sinaia, naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948, şi că, în această calitate au formulat notificarea nr. x din 4 februarie 2002 prin care au solicitat despăgubiri/măsuri reparatorii pentru acţiunile aferente.

Prin decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a propus acordarea măsurilor compensatorii doar pentru acţiunile deţinute în nume propriu de autoarea lor (51.060 acţiuni), în cuantum de 1.240.455.275 ROL, calculat pe baza bilanţului contabil din 1946 al societăţii.

La data emiterii acestei decizii, revizuentele au arătat că nu aveau cunoştinţă despre existenţa, în dosarul administrativ, a altui bilanţ contabil în afara celui din anul 1946, acesta nefiindu-le comunicat de către instituţiile statului, motiv pentru care au contestat decizia doar în ceea ce priveşte numărul acţiunilor pentru care li se cuveneau despăgubiri. Contestaţia împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017 emise de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 663 din 30 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru un număr de 5.451,4821 acţiuni.

Pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 663 din 30 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a emis decizia nr. 1 din 19 februarie 2020, de completare a deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, pentru cele 5.451,4821 acţiuni, stabilind valoarea măsurilor reparatorii la suma de 132.438.686 ROL, calculată pe baza bilanţului din 1946.

După comunicarea deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, revizuentele au luat cunoştinţă de decizia nr. 385A din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în care se menţiona existenţa unui alt bilanţ contabil, din 11 iunie 1948, pe lângă cel întocmit în anul 1946.

Au arătat că, în considerentele acestei decizii, instanţa a statuat, cu putere de lucru judecat, că ultimul bilanţ contabil încheiat înainte de preluarea Societăţii Anonime pe Acţiuni "D." este cel din 11 iunie 1948, dispunând efectuarea unui supliment de expertiză contabilă pe baza acestuia, prin dispozitiv obligând-o pe intimată să emită decizie cu propunere de acordare de despăgubiri la valoarea rezultată din expertiza care s-a raportat la bilanţul contabil menţionat.

Revizuentele au susţinut că au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2556 din 20 octombrie 2021 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. x/2020, care a fost menţinută prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, intimata fiind obligată să acorde despăgubiri pe baza altui bilanţ contabil faţă de cel stabilit prin decizia nr. 385A din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Au învederat că, din analiza hotărârilor pretins contradictorii reiese că acestea au fost pronunţate în dosare diferite, existând identitate de obiect - contestaţie Lege nr. 10/2001, de părţi (deşi diferite, toate au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în calitate de moştenitori ai foştilor acţionari ai Societăţii Anonime pe Acţiuni "D.") şi o legătură de materie litigioasă (legată de ultimul bilanţ contabil anterior preluării, în raport de care se calculează valorile acţiunilor deţinute la societate, respectiv cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite, astfel încât cea de-a doua hotărâre trebuie să îşi sprijine soluţia pe ceea ce a rezolvat instanţa în procesul anterior).

Revizuentele au afirmat că, prin decizia pronunţată anterior a fost dezlegată, cu putere de lucru judecat, chestiunea referitoare la ultimul bilanţ contabil anterior preluării Societăţii Anonime pe Acţiuni "D.", în sensul că evaluarea acţiunilor se face prin raportare la bilanţul din 11 iunie 1948.

Au menţionat că, decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, a cărei revizuire o solicită, a reţinut că ultimul bilanţ al societăţii, înainte de preluarea de către stat, este cel din 1946, acţiunile urmând a fi evaluate pe baza acestuia, prin nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, conform căruia ultimul bilanţ contabil este cel din 11 iunie 1948.

De asemenea, au arătat că, în cea de-a doua cauză instanţa nu a analizat aspectul litigios referitor la ultimul bilanţ contabil înainte de preluare, ci doar a menţionat existenţa unei hotărâri judecătoreşti, prin care unor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu revizuentele li s-au calculat valorile acţiunilor prin raportare la un alt bilanţ contabil, anterior celui avut în vedere de intimată la evaluarea făcută, care constituia un element puternic pentru recunoaşterea pretenţiilor prin prisma efectelor autorităţii de lucru judecat şi a principiului echităţii.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2556 din 20 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a păstrat sentinţa apelată.

Prin sentinţa nr. 2556 din 20 octombrie 2021, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantele B. şi A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca obiect anularea deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii, atât pentru cele 51.060 de acţiuni acordate prin decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, cât şi pentru un număr de 5.451,4821 de acţiuni, menţionate în decizia contestată, raportat la bilanţul contabil din 11 iunie 1948, a căror valoare urmează a fi actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie la zi.

3. Hotărârea în raport de care se solicită revizuirea

Prin decizia nr. 385A din 22 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamanţii E., F., G. şi H. împotriva sentinţei nr. 890 din 12 iulie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A schimbat în tot sentinţa civilă apelată şi a anulat deciziile nr. 67 din 30 iulie 2014 şi nr. 14 din 27 ianuarie emise de intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, obligând-o pe aceasta să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii, în sumă totală de 9.877.264 RON, corespunzătoare celor 74.025 acţiuni deţinute de autorul reclamanţilor la fosta Societate Anonimă Română "D.".

3. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la 14 septembrie 2022, intimata a invocat excepţia tardivităţii, în raport de data înregistrării cererii de revizuire pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 4 iulie 2022, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentele nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Supunând cu prioritate dezbaterii, în şedinţă publică, excepţia tardivităţii invocată de intimată prin întâmpinare, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus respingerea acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri judecătoreşti, rămânând în pronunţare asupra cererii de revizuire.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire

Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, potrivit interpretării dispoziţiilor art. 431 din acelaşi act normativ.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin raportare la considerentele şi dispoziţiile legale menţionate, se constată că, prin cererea de revizuire dedusă judecăţii, revizuentele au solicitat anularea deciziei nr. 1479 din 19 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, pentru pretinsa încălcare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 385A din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Chestiunea de drept în legătură cu care revizuentele au invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat vizează evaluarea acţiunilor care au aparţinut autoarei lor, C., prin raportare la ultimul bilanţ contabil întocmit anterior preluării de către stat a Societăţii Anonime pe Acţiuni "D.", din 11 iunie 1948, iar nu la cel din 1946, reţinut de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022, supusă revizuirii.

Înalta Curte constată că aceste susţineri ale revizuentelor nu se verifică în cauză, pentru a deveni aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv condiţia ca, în cel de-al doilea dosar, să nu fi fost analizată hotărârea pronunţată în primul litigiu.

Astfel, prin decizia nr. 385A din 22 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamanţii E., F., G. şi H. împotriva sentinţei nr. 890 din 12 iulie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A schimbat în tot sentinţa civilă apelată şi a anulat deciziile nr. 67 din 30 iulie 2014 şi nr. 14 din 27 ianuarie 2015 emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, obligând-o pe aceasta să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii în sumă totală de 9.877.264 RON, corespunzătoare celor 74.025 acţiuni deţinute de autorul reclamanţilor la fosta Societate Anonimă Română "D.".

Prin acţiunea care a format obiectul acestui dosar, reclamanţii au solicitat anularea deciziei nr. 67 din 30 iulie 2014 emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu prilejul soluţionării notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001, nr. z/2001 şi nr. 306/2001, prin care s-a propus acordarea măsurilor compensatorii în sumă totală de 1.798.368.621 RON (ROL), pârâta fiind obligată să elibereze o nouă decizie cu propunere de acordare a acestor măsuri, în cuantumul ce se va stabili printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa nr. 890 din 12 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât, prin raportare la dispoziţiile art. 31.6.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut, cu privire la bilanţul contabil din 11 iunie 1948, că, din cuprinsul acestuia nu reiese dacă a fost întocmit pentru o jumătate de an sau pentru un an, pentru a putea fi considerat drept bilanţul contabil aferent ultimului exerciţiu financiar. Ca atare, instanţa a reţinut că ultimul bilanţ contabil întocmit anterior preluării întreprinderii de către stat, este cel din 31 decembrie 1946.

Sentinţa civilă anterior menţionată a fost schimbată în tot prin decizia nr. 385 A din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care a admis apelul declarat de reclamanţi, constatând, în raport de materialul probatoriu administrat (înscrisuri şi expertiză contabilă), că ultimul bilanţ contabil la care se referă dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, interpretate prin pct. 31 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, este cel din 11 iunie 1948, pe baza căruia a fost stabilită valoarea despăgubirilor.

Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor pct. 31.6.1 din H.G. nr. 250/2007, prin sintagma "ultimul bilanţ contabil" se înţelege bilanţul aferent ultimului exerciţiu financiar, încheiat înaintea preluării de către stat, dacă notificatorul face dovada că nu există un alt bilanţ contabil ulterior întocmirii acestuia.

În acest context, s-a apreciat că bilanţul din 11 iunie 1948 a fost întocmit ulterior celui din 31 decembrie 1947 şi că reflectă situaţia reală a activului net şi a structurii acţionariatului la momentul naţionalizării întreprinderii.

Referitor la dosarul nr. x/2020 în care a fost pronunţată decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă (a cărei anulare se solicită prin intermediul cererii de revizuire pendinte), se constată că acesta a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020, prin s-a propus completarea deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017 cu măsurile compensatorii ce vizau un număr de 5.451,4821 de acţiuni moştenite de la I. de autoarea lor, la fosta Societate Anonimă Română "D.", în valoare de 132.438.686 RON (ROL) la 14 februarie 2001, obligarea pârâtei la emiterea unei noi propuneri de acordare a măsurilor compensatorii, pentru 51.060 de acţiuni deţinute de antecesoarea lor şi pentru 5.451,4821 de acţiuni moştenite de la I., într-un cuantumul ce urma a se stabili printr-o expertiză tehnică de specialitate, întocmită pe baza bilanţului contabil încheiat la 11 iunie 1948 şi actualizarea valorii acţiunilor prin aplicarea indicelui de inflaţie la zi, prin raportare la acelaşi bilanţ contabil, încheiat la data de 11 iunie 1948.

Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa nr. 2556 din 20 octombrie 2021 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, prin care s-a reţinut, referitor la evaluarea celor 5.451,4821 de acţiuni din decizia contestată, prin prisma bilanţului contabil încheiat la 11 iunie 1948, a bilanţului comparativ pe anii 1948-1949, a statuărilor cu putere de lucru judecat din decizia nr. 385A din 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2014 şi a raportului de expertiză efectuat în cauză că, potrivit art. 31.6.1 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobată prin H.G. nr. 250/2007, bilanţul contabil întocmit la 11 iunie 1948 nu poate fi reţinut ca fiind cel aferent ultimului exerciţiu financiar, întrucât nu a rezultat că a fost încheiat anterior preluării realizate de stat, în condiţiile în care, în aceleaşi norme s-a specificat că activul net se actualizează până la 14 februarie 2001.

Apreciind că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, cu privire la data de 11 iunie 1948 nu există indicatori suficienţi pentru calculul activului net, astfel încât să poată fi stabilită valoarea unei acţiuni şi a tuturor acţiunilor revendicate, fiind depusă doar partea de active imobilizate, insuficientă pentru calculul activului net, tribunalul a considerat că nu pot fi reţinute concluziile raportului de expertiză faţă de bilanţul contabil din 31 decembrie 1948, ultimului bilanţ contabil fiind cel din 31 decembrie 1946.

Sentinţa nr. 2556 din 20 octombrie 2021 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă a fost menţinută prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reţinându-se că, prin decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a stabilit atât numărul de acţiuni cuvenite moştenitorilor defunctei C., cât şi valoarea acestora, prin aplicarea art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 31.6.1 din Normele de aplicare a acestui act normativ, prin raportare la activul net al fostei Societăţi Anonime Române "D." S.A., conform bilanţului general încheiat la 31 decembrie 1946.

Curtea a apreciat că cererea formulată de reclamante în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013 împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017 a avut ca obiect numai numărul de acţiuni la care erau îndreptăţite moştenitoarele defunctei C., astfel cum în mod expres s-a reţinut în considerentele sentinţei nr. 663 din 30 martie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. În raport de limitele învestirii, a constatat că reclamantele au decăzut, în temeiul art. 2545 alin. (1) C. civ., din dreptul de a contesta şi valoarea acestora, decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017 rămânând definitivă sub acest aspect.

De asemenea, a reţinut că decizia nr. 1 din 19 februarie 2020 completează decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, în ceea ce priveşte numărul de acţiuni cuvenite reclamantelor, fără a reanaliza şi criteriile de evaluare a acestora, valoarea celor 5.451,4821 de acţiuni suplimentare fiind cea stabilită potrivit criteriilor avute în vedere la emiterea deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, rămasă definitivă sub acest aspect.

Deşi a observat că existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care unor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu cea a reclamantelor li s-au calculat valori ale acţiunilor prin raportare la un alt bilanţ contabil, ulterior celui avut în vedere de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi că acesta constituia un argument puternic pentru recunoaşterea pretenţiilor prin prisma efectelor puterii de lucru judecat şi a principiului echităţii, a considerat că acest argument putea fi analizat numai în cadrul exercitării în termenul de decădere a contestaţiei împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, care trebuia să aibă ca obiect şi modalitatea de evaluare a acţiunilor. Faţă de acest aspect, curtea a considerat că nu se impune analiza modalităţii de interpretare şi de incidenţă a dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi art. 31.6.1 din Normele de aplicare a acestui act normativ.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că dezlegările date prin decizia nr. 385 A din 22 martie 2019 au constituit obiect de analiză în decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, însă această instanţă nu s-a pronunţat în sens contrar celor statuate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin hotărârea menţionată.

Curtea s-a limitat la a menţiona că, deşi unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică cu cea a revizuentelor li s-au calculat valori ale acţiunilor prin raportare la un alt bilanţ contabil, acest aspect nu poate fi reţinut în cazul petentelor, deoarece ele au fost decăzute din termenul de exercitare a contestaţiei împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, neimpunându-se analiza modalităţii de interpretare şi de incidenţă a dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi art. 31.6.1 din Normele de aplicare a actului normativ menţionat, chiar dacă acesta constituia un argument puternic pentru recunoaşterea pretenţiilor prin prisma efectelor puterii de lucru judecat şi a principiului echităţii.

Revizuentele pretind, contrar realităţii juridice, existenţa unor hotărâri potrivnice, deşi considerentele celei de-a doua decizii nu contrazic dezlegările şi efectele lucrului judecat ale primei hotărâri, judecata realizată prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă nefiind înfăptuită prin ignorarea aspectelor statuate anterior de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia nr. 385 A din 22 martie 2019, ci, dimpotrivă, prin raportare la aceasta, constatându-se că petentele nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cea a reclamanţilor din cauza care a format obiectul dosarului nr. x/2014, din perspectiva neexercitării în termen a dreptului la contestaţie.

În contextul arătat, Înalta Curte reţine că, de fapt, nu a fost învestită de către revizuente cu verificarea aspectelor de contrarietate cuprinse în două hotărâri ce au statuat asupra aceleiaşi chestiuni, ci cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată cu revizuire s-a soluţionat problema stabilirii valorii acţiunilor care li se cuveneau, din perspectiva ultimului bilanţ contabil întocmit anterior preluării întreprinderii de către stat, ceea ce nu poate fi primit în prezenta cale extraordinară de atac.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, ci doar verificând numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă.

În ce priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, invocat, de asemenea, de revizuente, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor acestora, că între cele două dosare nu există identitatea de părţi, obiect şi cauză cerută de ipoteza dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 431 alin. (1) C. proc. civ., dosarul în care a fost pronunţată decizia nr. 385 A din 22 martie 2019 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie vizând solicitarea reclamanţilor E., F., G. şi H. de anulare a deciziei nr. 67 din 30 iulie 2014 emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în soluţionarea notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001, nr. z/2001 şi nr. 306/2001, iar dosarul nr. x/2020, finalizat prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022, a cărei revizuire se cere, având ca obiect cererea revizuentelor A. şi B. de anulare a deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 eliberate de aceeaşi pârâtă.

Ca atare, nici din perspectiva acestui motiv nu se poate reţine că hotărârea atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 385 A din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care îşi păstrează autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină.

În consecinţă, Înalta Curte, pentru toate considerentele expuse, va respinge cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1479 din 19 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.