Statutory construction fees due per separate permit for ongoing projects under the Construction Authorization and Quality Laws

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 30 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 275.807,19 RON, reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale, aferente lucrărilor de construcţii autorizate cu AC nr. 175/11.12.2015, calculate astfel: 28.887,78 RON, constând în contravaloarea cotei de 0,1%, calculată la valoarea lucrărilor autorizate; 28.887,78 RON, reprezentând penalizări de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicate cotei de 0,1%, fără a se depăşi suma datorată; 72.219,45 RON, reprezentând 50% din suma echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii lucrărilor autorizate; 145.812,18 RON, penalizări de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere aplicate cotei de 0,5%, calculate pentru 1346 zile penalizatoare, din 4 aprilie 2016, până la 12 decembrie 2019 (data întocmirii notei de calcul); obligarea pârâtei la achitarea în continuare a penalizărilor de întârziere aferente cotei de 0,5% (respectiv un procent de 0,25% din valoarea lucrărilor autorizate, calculate până la data plăţii efective a debitului principal); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1409 din 28 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., obligând-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 275.807,19 RON din care 28.887,78 RON reprezentând contravaloarea cotei de 0,1%, calculată la valoarea lucrărilor autorizate; 28.887,78 RON, constând în penalităţi pe zi de întârziere; 72.219,45 RON reprezentând 50% din suma echivalentă cotei de 0,5 % aplicate valorii lucrărilor autorizate şi 145.812,18 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, aplicate cotei de 0,5 %, calculate pentru perioada 4 aprilie 2016 - 12 decembrie 2019. A obligat pârâta la plata către reclamantă a penalizărilor de întârziere aferente cotei de 0,5 % din valoarea lucrărilor autorizate, respectiv un procent de 0,25 %, în continuare, până la data plăţii debitului principal.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1616 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei nr. 1409 din 28 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1616 din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 50/1991 şi ale Legii nr. 10/1995, reţinând greşit că, pentru emiterea celei de-a doua autorizaţii de construire, nr. x din 11 decembrie 2015, aceasta avea obligaţia de a achita intimatului cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi cota de 50% din valoarea lucrărilor autorizate, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995.

A arătat că intimatul Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a solicitat obligarea recurentei la achitarea sumei totale de 275.807,19 RON, reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale, aferente lucrărilor de construcţii autorizate prin autorizaţia de construire nr. x din 11 decembrie 2015, intitulată "Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009 - Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc", eliberată de Consiliul Judeţean Covasna.

A menţionat că, pentru lucrările de la Barajul Surduc a fost obţinută autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009, emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, cu o perioadă de valabilitate de 12 luni, durata de execuţie a lucrărilor fiind de 60 de luni. Valoarea lucrărilor autorizate pentru lucrarea "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc" a fost de 26.230.704 RON, iar comunicarea de începere a lucrărilor a fost transmisă pentru data de 15 august 2009. La 18 iulie 2014, emitentul a aprobat prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire, de la 15 august 2014 la 15 august 2015.

Din cauza evoluţiei lente a lucrărilor, pentru continuarea acestora, la 11 decembrie 2015 s-a obţinut o nouă autorizaţie de construire pentru aceeaşi lucrare - autorizaţia nr. x din 11 decembrie 2015, intitulată "Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009, Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc", cu o valoare de 28.887.778,26 RON. Ulterior, a avut loc şi o actualizare a devizului general al investiţiei.

Reluarea lucrărilor a fost fixată la 4 aprilie 2016, conform comunicării de reluare a lucrărilor din 31 martie 2016. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/1995, în perioada 2009-2016, concomitent cu plata lucrărilor, a fost achitată antreprenorilor cota de 0,7% din valoarea lucrărilor, în sumă totală de 141.051,15 RON. Plăţile efectuate de recurentă au reprezentat cota de 0,1% şi cota de 0,5%.

La 6 august 2009, recurenta a achitat către Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Covasna, în baza art. 30 din Legea nr. 50/1991, cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, în sumă de 26.230,70 RON.

La 24 februarie 2016, Legea nr. 10/1995 a fost modificată şi republicată, iar cota legală de 0,7% a fost redusă la 0,5%. De asemenea, a fost modificată şi eligibilitatea acestei cote, respectiv 50% din valoarea lucrărilor autorizate, care era scadentă înainte de efectuarea lucrărilor, iar diferenţa dintre valoarea finală a lucrărilor şi orice sume achitate anterior era scadentă până la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

În perioada 2009-2016, concomitent cu plata lucrărilor a fost plătită cota de 0,7% din valoarea lucrărilor, în sumă totală de 114.820,45 RON.

Prin procesul-verbal de control nr. x din 14 noiembrie 2019 s-a constatat că, odată cu reînceperea lucrărilor nu s-au plătit cotele legale de 0,1% şi 1/2% din 0,5% pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute în autorizaţia de construire nr. x din 11 decembrie 2015.

Însă, a arătat recurenta, cotele legale fuseseră achitate, întrucât lucrarea începută în baza autorizaţiei nr. x din 27 februarie 2009 a fost continuată prin autorizaţia nr. x din 11 decembrie 2015.

Recurenta a criticat decizia recurată şi din perspectiva faptului că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că "textul de lege nu face distincţie între autorizaţia de construire pentru începerea lucrărilor şi cea de continuare a lucrărilor, urmând ca regularizarea sumelor achitate să se realizeze la momentul recepţiei lucrării."

În acest context, a susţinut că dispoziţiile Legii nr. 10/1995 nu fac referire directă la lucrările în curs. În schimb, a apreciat că, în mod indirect, din textul legii se poate deduce că, pentru lucrările aflate în desfăşurare se datorează doar taxa de la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lor, determinată ca diferenţă între valoarea finală a lucrării şi suma achitată anterior (cota de 0,7%).

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 10/1995, pretins încălcate de curtea de apel, arătând că argumentul instanţei, referitor la obligaţia de plată a jumătate din cota de 0,5% este incorect, întrucât s-a reţinut că textul de lege nu face distincţia între autorizaţia de construire pentru începerea lucrărilor şi cea de continuare a acestora şi s-a considerat că jumătate din cota de 50% ar trebui achitată la fiecare autorizaţie.

Însă, a arătat recurenta, data obligativităţii plăţii sumei de 50% din cota de 0,5% nu are legătură cu emiterea vreunei autorizaţii de construire (de începere sau de continuare a lucrărilor), ci cu data începerii lucrărilor autorizate (art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995).

Invocând dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/1995, recurenta a susţinut că acest act normativ menţionează data începerii lucrărilor ca moment al obligativităţii achitării cotei şi nu face referire la autorizaţii, specificând clar momentul începerii lucrărilor, iar nu continuarea lor. Astfel, cota de 0,5% nu are legătură cu emiterea sau valoarea autorizaţiilor de construire, nici ca mod de calcul.

Recurenta a susţinut că articolul se referă la lucrările autorizate, iar nu la valoarea autorizaţiilor şi a precizat că este vorba despre o singură lucrare, astfel cum reiese şi din titlul autorizaţiei. În acest caz, valoarea lucrărilor pentru care au fost emise autorizaţiile de construire este formată din valoarea efectiv realizată până la data emiterii ultimei autorizaţii de construire, la care se adaugă restul de executat, care figurează în ultima autorizaţie de construire, nr. x/2015, în sumă de 45.446.223,91 RON.

Recurenta a arătat că, la data introducerii acţiunii, achitase suma de 141.051,14 RON (cota de 0,7%, lunar, din valoarea lucrărilor de construcţii) în contul cotei de 0,5% (modificată prin lege în 2015 din cea de 0,7%), neputându-se reţine că nu se poate lua în calcul suma deja achitată cu acest titlu, în lipsa unei prevederi legale în acest sens.

Astfel, recurenta a susţinut că datorează o sumă totală de 142.503,34 RON, din care a plătit reclamantului suma de 141.051,14 RON, care a fost achitată după emiterea autorizaţiei de începere a lucrărilor din anul 2009, cota de 0,7% fiind modificată prin lege în 0,5%, punându-se problema achitării în plus a unei sume către reclamant.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la 2 septembrie 2022, intimatul Inspectoratul de Stat în Construcţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, încălcarea, de către curtea de apel, a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 şi ale Legii nr. 10/1995, sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material referitoare la obligaţiile de plată pretinse de reclamant în baza autorizaţiei de construire nr. x din 11 decembrie 2015 eliberate de Consiliul Judeţean Covasna ("Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009, Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc"), cu privire la procentul de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, şi jumătate din cota de 0,5% din aceeaşi valoare, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, cu penalităţi de întârziere.

Recurenta a afirmat că, în mod eronat a reţinut instanţa de apel că prevederile Legii nr. 50/1991 şi ale Legii nr. 10/1995 nu fac distincţie între autorizaţiile de construire iniţiale şi cele emise pentru continuarea lucrărilor, stabilind că regularizarea sumelor achitate se realizează la momentul recepţiei lucrării, întrucât Legea nr. 10/1995 nu face trimitere directă la lucrările în curs.

A arătat recurenta că, în cauză, se pune problema existenţei aceleiaşi lucrări de executat, valoarea lucrărilor autorizate în anul 2009 fiind inclusă în cea autorizată în anul 2015, cotele legale fiind achitate, Legea nr. 10/1995 nefăcând referire la lucrările în curs, iar din textul legii putându-se deduce că, pentru lucrările în desfăşurare se datorează doar taxa de la data semnării procesului-verbal de recepţie la finalizarea acestora (0,7%), obligaţia plăţii unui procent de 50% din cota de 0,5% neavând legătură cu emiterea vreunei autorizaţii de construire (de începere sau de continuare a lucrărilor), ci cu data începerii lucrărilor autorizate, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 şi art. 7 din Legea nr. 50/1991, prin acest din urmă act normativ stabilindu-se data începerii lucrărilor ca moment al obligativităţii achitării cotelor şi nefăcându-se referire la autorizaţii.

Raportând aceste critici de nelegalitate la motivul de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care reglementează casarea hotărârii în cazul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute în cauză de instanţele de fond şi de apel prin raportare la probatorul administrat şi care nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, la 27 februarie 2009, Consiliul Judeţean Covasna a emis autorizaţia de construire nr. 42 în vederea executării, de către recurentă, a lucrării "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc", în baza proiectului pentru autorizarea lucrării elaborat de S.C. Institutul de Studii şi A.. Lucrările autorizate aveau o valoare de 26.230.704 RON, termenul de valabilitate al autorizaţiei era de 12 luni de la data emiterii, iar durata de execuţie a lucrărilor, de 60 de luni.

La lit. D) pct. 2 al autorizaţiei nr. x din 27 februarie 2009 s-a stipulat obligaţia recurentei de a anunţa data începerii lucrărilor şi de a achita reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcţii cota legală de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora.

Prin adresa din 27 iulie 2009, recurenta a adus la cunoştinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna data începerii lucrărilor, 15 august 2009, şi a făcut dovada achitării sumei de 26.230.704 RON în contul reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcţii, potrivit ordinului de plată nr. x din 6 august 2009. Ulterior, prin ordine de plată emise în anii 2010 şi 2011, recurenta a achitat către reclamant sumele aferente procentului de 0,1% şi comisionului de 0,7% prevăzut la art. 40 din Legea nr. 10/1995 anterior modificării legii la 1 septembrie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 177/2015).

Din cauza nerespectării termenului de execuţie a lucrărilor, la solicitarea recurentei, Consiliul Judeţean Covasna a emis autorizaţia nr. x din 11 decembrie 2015, pentru continuarea lucrărilor autorizate cu autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009 "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc", în baza documentaţiei tehnice din octombrie 2015 - Baraj Surduc, elaborată de S.C. B. S.A., lucrările având o valoare de 28.887.778,26 RON.

Potrivit menţiunilor inserate la lit. B) pct. 2 în autorizaţia de construire nr. x din 11 decembrie 2015, titularul acesteia era obligat să anunţe data începerii lucrărilor, precum şi să achite inspectoratului teritorial în construcţii cota legală de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor şi instalaţiilor aferente.

La 14 noiembrie 2019, prin procesul-verbal de control în etapa de execuţie a lucrărilor de construcţii, încheiat cu ocazia verificărilor de specialitate efectuate la obiectivul continuarea lucrărilor autorizate cu autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009, s-a constatat că, odată cu reînceperea lucrărilor în anul 2016, recurenta nu a virat către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii cota de 0,1% din valoarea lucrărilor prevăzute în autorizaţia de construire, respectiv cota de 0,5% din cheltuielile efectuate pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute în autorizaţia nr. x din 11 decembrie 2015, potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 43 din Legea nr. 10/1005.

Or, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, această obligaţie de plată a lucrărilor autorizate era prevăzută expres în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, iar sumele aferente lucrărilor autorizate trebuiau achitate odată cu reînceperea lucrărilor (lit. B) pct. 2, din autorizaţia de construire nr. x din 11 decembrie 2015).

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, "Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi reglementarea în domeniul urbanismului se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), a) lăcaşurilor de cult şi a lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă pentru punerea în siguranţă a construcţiilor existente, inclusiv a instalaţiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de destinaţie; (2) Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor în construcţii, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, odată cu transmiterea notificării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 14. Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată. Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie."

Obligaţiile de plată ale investitorului rezidă şi din prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, în sensul că "Investitorii sau proprietarii au obligaţia să vireze către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcţiilor noi şi a lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire/desfiinţare (…)", suma echivalentă cotei de 0,5% prevăzută la alin. (1) determinându-se şi virându-se către Inspectoratul de Stat în Construcţii potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), iar întârzierea la plată a sumelor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) şi b) penalizându-se cu 0,15% pe zi de întârziere, conform alin. (3).

Cum, prin procesul-verbal de control din 14 noiembrie 2019 încheiat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii în etapa de execuţie a lucrărilor, cu ocazia verificărilor de specialitate efectuate la obiectivul "Continuarea lucrărilor autorizate cu autorizaţia de construire nr. x din 27 februarie 2009", s-a constatat că, odată cu reînceperea lucrărilor în anul 2016, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a cotelor de 0,1% din valoarea lucrărilor prevăzute în autorizaţia de construire nr. x din 11 decembrie 2015, respectiv cota de 0,5% din cheltuielile efectuate pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor, apare ca fiind corectă soluţia instanţei de apel cu privire la menţinerea obligaţiei de plată în sarcina sa, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea primei instanţe.

De asemenea, este corectă şi soluţia privind obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere aferente sumelor datorate, de vreme ce achitarea şi modalitatea de calcul a acestora rezidă din lege (art. 30 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 şi art. 43 alin. (3) din Legea nr. 10/1995).

Critica recurentei conform căreia aceasta a achitat suma aferentă valorii lucrărilor autorizate prin cea de-a doua autorizaţie emisă de Consiliul Judeţean Covasna - nr. 175 din 11 decembrie 2015 - nu poate fi primită, de vreme ce cele două autorizaţii de construire privesc valori diferite, iar din ansamblul probatoriului administrat în cauză nu a reieşit îndeplinirea acestei obligaţii de plată.

Mai mult, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate reţine că lucrările la Barajul Surduc au fost autorizate printr-o autorizaţie de construire unică.

Dimpotrivă, prima autorizaţie, nr. 42 din 27 februarie 2009, a fost eliberată recurentei de către Consiliul Judeţean Covasna în vederea executării lucrării "Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc", în baza proiectului pentru autorizarea lucrării elaborat de S.C. Institutul de Studii şi A., lucrările autorizate având o valoare de 26.230.704 RON.

Cea de-a doua autorizaţie, nr. 175 din 11 decembrie 2015, deşi priveşte acelaşi obiectiv, a fost eliberată la solicitarea recurentei, ca urmare a nerespectării termenului de execuţie de 60 de luni prevăzut în prima autorizaţie, în scopul continuării lucrărilor şi având la bază o documentaţie tehnică diferită, din octombrie 2015, elaborată de S.C. B. S.A., lucrările având o altă valoare faţă de cele iniţiale, de 28.887.778,26 RON.

Faptul că este vorba despre o altă autorizaţie de construire reiese şi din dispoziţiile art. 7 alin. (6)1 din Legea nr. 50/1991, conform cărora, "În situaţia nefinalizării lucrărilor în termenul de valabilitate al autorizaţiei de construire se va putea emite o nouă autorizaţie de construire, corespunzător stadiului fizic al realizării lucrărilor autorizate la data solicitării, pentru continuarea lucrărilor cu respectarea prevederilor documentaţiei pentru autorizarea lucrărilor de construire/desfiinţare iniţiale, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism şi fără obţinerea unor noi avize/acorduri."

Aşadar, fiind vorba despre autorizaţii de construire diferite, în sarcina recurentei au fost generate obligaţii de plată distincte, supuse condiţiilor şi termenelor prevăzute în cuprinsul acestora (lit. D) pct. 2 al autorizaţiei nr. x din 27 februarie 2009, respectiv lit. B) pct. 2 al autorizaţiei de construire nr. x din 11 decembrie 2015).

Argumentul recurentei, conform căruia în cauză este vorba despre o singură lucrare de construcţie pentru care au fost emise două autorizaţii de construire, sens în care taxele datorate ar trebui raportate la valoarea lucrărilor, iar nu la valoarea autorizaţiilor, nu poate fi reţinut în vederea înlăturării textelor de lege contestate de la aplicare, întrucât normele juridice în cauză fac referire la valoarea lucrărilor autorizate prin fiecare act administrativ emis, iar nu în ceea ce priveşte valoarea întregii lucrări propus a fi executată.

Din această perspectivă, orice neînţelegere cu privire la plata sumelor datorate de recurentă urmează a fi reglate de părţi odată cu încheierea procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrării, concluzie dedusă din dispoziţiile art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 şi din prevederile din Codul fiscal, în conformitate cu care, în 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, solicitantul are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a constatat că dispoziţiile legale incidente în cauză nu fac distincţia între autorizaţia de construire pentru începerea lucrărilor şi cea de continuare a lucrărilor, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată, respectiv cotele de 0,1% şi 50% din cota de 0,5%, astfel că acestea subzistă pentru fiecare autorizaţie în mod distinct, raportat la valoarea lucrărilor autorizate, urmând ca regularizarea taxelor şi cotelor legale să fie făcută numai după data stabilirii valorii finale a investiţiei (prin încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea întregii lucrări "Amenajarea Hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc-Nehoiaşu, Baraj Surduc").

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva deciziei nr. 1616A din 17 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva deciziei nr. 1616A din 17 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.