Proof of heir status required for compensation claims under Law No. 164/2014: insufficiency of birth certificates and notarized declarations.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la 22 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea deciziei nr. 6210 din 8 februarie 2021, emisă de pârâtă, de validare a hotărârii nr. 2351 din 5 decembrie 2018 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, urmând a se dispune recunoaşterea, pe cale judiciară, în favoarea autorului său, B., a dreptului la despăgubiri, constând în compensaţii băneşti, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 164/2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere cu privire la recunoaşterea dreptului la despăgubiri constând în compensaţii băneşti.

2. Hotărârea Tribunalului Suceava

Prin sentinţa nr. 1158 din 21 septembrie 2021, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată. A admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. A anulat decizia de validare nr. 6210 din 8 februarie 2021, emisă de pârâtă şi a constatat dreptul la despăgubiri, constând în compensaţii băneşti, în condiţiile Legii nr. 164/2014, în favoarea autorului B., după defuncţii C. şi D..

3. Hotărârea Curţii de Apel Suceava

Prin decizia nr. 21 din 12 ianuarie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) împotriva sentinţei nr. 1158 din 21 septembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu reclamanta A.. A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată. A menţinut dispoziţia prin care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 21 din 12 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A., în termenul legal.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 7 martie 2022, sub nr. x/2021, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, sub un prim aspect, că instanţa de apel nu a respectat regulile judecăţii în apel prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a cercetat fondul pricinii. Astfel, a susţinut că i s-a creat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate.

A afirmat că a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 din Constituţia României, întrucât curtea a examinat cauza prin prisma art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, deşi cererea a fost formulată de defunctul B. în baza Legii nr. 290/2003.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1109 din 1 noiembrie 2018 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi a sentinţei civile nr. 3428 din 1 octombrie 1992 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în dosarul nr. x/1992, prin această din urmă hotărâre stabilindu-se calitatea de moştenitor a defunctului B. după autorii săi, C. şi D..

Prin motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reclamat încălcarea dispoziţiilor art. 666 din C. proc. civ. de la 1864 şi prevederile Legii nr. 290/2003.

A arătat că a făcut dovada calităţii de moştenitor a defunctului său soţ după defuncţii C. şi D., prin depunerea declaraţiei nr. 2571 din 24 septembrie 2003 a numitei E. şi a certificatului de naştere al defunctului B..

Recurenta a afirmat că raţionamentul curţii, care a înlăturat de la analiză actele de stare civilă şi declaraţiile notariale de care s-a prevalat, încalcă prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014.

A menţionat că, prin declaraţia autentificată sub nr. x din 27 martie 2003 de Biroul Notarului Public F. s-a făcut menţiune despre calitatea de moştenitor după defuncţii C. şi D. a numitului B., acest înscris având semnificaţia unui certificat de moştenitor. Aceleaşi aspecte au fost consemnate şi în cuprinsul declaraţiei numitei E., autentificată sub nr. x la 24 septembrie 2003. Potrivit menţiunilor din cuprinsul certificatului de naştere al defunctului B., acesta este fiul numiţilor C. şi D.. Prin sentinţa civilă nr. 3428 din 1 octombrie 1992 a Judecătoriei Rădăuţi s-a stabilit că acesta este moştenitorul autorilor săi.

Recurenta a apreciat că nu se mai impune prezentarea certificatului de moştenitor, a certificatului de calitate de moştenitor sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care să ateste acest aspect.

Legat de motivarea instanţei de apel referitoare la faptul că declaraţia autentificată prin încheierea nr. 1062 din 27 noiembrie 2003 de Biroul Notarului Public F. nu poate fi asimilată unui certificat de calitate de moştenitor, recurenta a susţinut că, dimpotrivă, acest înscris poate fi alăturat acestei noţiuni, întrucât acceptarea moştenirii este expresă atunci când succesibilul îşi însuşeşte calitatea moştenitor, printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, conform art. 1108 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, acceptarea moştenirii poate interveni şi în mod tacit, în baza unor acte sau fapte care nu ar putea fi făcute de o persoană decât în calitatea sa de moştenitor. Sub acest aspect, recurenta a afirmat că au această semnificaţie cererile de despăgubire formulate în baza Legii nr. 290/2003.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 9 mai 2022, recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 10 mai 2022, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 29 septembrie 2022, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1 Motivul de recurs întemeiat de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Prin critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea regulilor judecăţii în apel prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., rezultată din necercetarea fondului cauzei, aspect care i-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate.

Această necercetare a fondului survine, în opinia recurentei, din faptul că instanţa de apel a analizat cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, deşi cererea de acordare a despăgubirilor a fost formulată de autorul său în baza Legii nr. 290/2003.

Raportând aceste susţineri ale recurentei la circumstanţele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că cererea formulată de defunctul B. privind acordarea despăgubirilor pentru bunurile deţinute de autorii săi, C. şi D., a fost înregistrată la Comisia Judeţeană Suceava pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 la 28 noiembrie 2003. Dosarul a fost înaintat Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, unde a fost înregistrat la 19 iulie 2006. Prin hotărârea nr. 2351 din 5 decembrie 2018, această din urmă comisie a respins cererea pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 164/2014, Legea nr. 290/2003 şi H.G. nr. 1120/2006. Hotărârea nr. 2351 din 5 decembrie 2018 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a fost validată prin decizia nr. 6210 din 8 februarie 2021, contestată în cauză.

Astfel, cererea de acordare a compensaţiilor băneşti a fost depusă, spre soluţionare, la Comisia Judeţeană Suceava pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 la 28 noiembrie 2003, fiind soluţionată definitiv la 8 februarie 2021, prin decizia de validare nr. 6210.

De la data depunerii cererii şi până la data emiterii deciziei nr. 6210 din 8 februarie 2021, Legea nr. 290/2003 a fost modificată succesiv, prin mai multe alte normative, la data emiterii deciziei contestate fiind în vigoare forma adoptată prin Legea nr. 164/2014, aplicabilă din 18 decembrie 2014.

Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Prin această normă, legiuitorul a stabilit care este legea aplicabilă procedurii iniţiate în baza Legii nr. 290/2003, cererile nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 fiind supuse acestui act normativ.

Din această categorie face parte şi cererea defunctului B. (continuată de recurentă), care, la momentul adoptării Legii nr. 164/2014, nu fusese soluţionată, fiind incidentă o situaţie juridică în curs de constituire - facta pendentia, o hotărâre definitivă asupra acesteia fiind dată abia la 8 februarie 2021, prin decizia nr. 6210 a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Faţă de aceste considerente, apare ca fiind justă soluţionarea litigiului din perspectiva acestui act normativ, curtea argumentând în considerentele deciziei recurate motivul pentru care a procedat la examinarea cererii în baza Legii nr. 164/2014, în acest sens arătând că, prin raportare la art. 3 alin. (1), dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 coroborate cu cele ale art. 2 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1120/2006 nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezent.

Astfel, nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 479 C. proc. civ., cercetarea fondului cauzei făcându-se prin raportarea situaţiei de fapt deduse judecăţii la normele de drept incidente.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recurentei nu i s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea dispune casarea deciziei recurate, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, astfel cum aceasta a solicitat.

Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte va respinge şi critica recurentei referitoare la încălcarea, de către instanţa de apel, a principiului neretroactivităţii legii civile, prevăzut în art. 15 din Constituţie (critică examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), întrucât, în speţă nu este vorba despre o aplicare "retroactivă" a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014, ci de aplicarea principiului tempus regit actum, potrivit căruia actul juridic este supus formelor prevăzute de legea în vigoare la momentul întocmirii lui (decizia nr. 6210/08.02.2021).

6.2 Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare indicat prevede că se poate cerere casarea unei hotărâri atunci "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată în scopul înlăturării încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, conform art. 431 C. proc. civ.

Prin critica subsumată acestor dispoziţii legale, recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1109 din 1 noiembrie 2018 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi a sentinţei civile nr. 3428 din 1 octombrie 1992 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în dosarul nr. x/1992, prin această din urmă hotărâre statuându-se asupra calităţii de moştenitor a defunctului B. după autorii săi, C. şi D..

Aceste susţineri ale recurentei nu pot fi primite de vreme ce, prin sentinţa civilă nr. 3428 din 1 octombrie 1992 pronunţată în dosarul nr. x/1992, Judecătoria Rădăuţi nu a constatat calitatea de erede a defunctului B. după antecesorii săi, ci, învestită fiind cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei hotărâri emise de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava în baza Legii nr. 18/1991, a dispus admiterea acesteia, reţinând că terenul în litigiu a fost dat de mama sa vitregă cumnatului său pentru a-l întreţine "pe fiul lui C." (B.).

Cum Judecătoria Rădăuţi nu a statuat asupra calităţii de moştenitor a autorului recurentei după părinţii săi defuncţi, ci asupra calităţii acestuia de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, aceste chestiuni nu puteau avea înrâurire asupra modului de soluţionare a prezentei cauze care a avut obiect diferit, respectiv anularea unei decizii de validare a hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 prin care a fost respinsă cererea de acordare a compensaţiilor băneşti în condiţiile Legii nr. 164/2014.

Continuând acest raţionament, Înalta Curte constată că nici aspectele reţinute în cuprinsul sentinţei civile nr. 1109 din 1 noiembrie 2018 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 nu se puteau impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât, în considerentele acestei hotărâri nu s-a analizat calitatea de moştenitor a autorului recurentei, ci termenul de soluţionare a cererii formulate de B. în baza Legii nr. 290/2003 de către Comisia Municipiului Bucureşti de Aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

Prin urmare, dezlegările jurisdicţionale din hotărârile menţionate nu pot fi opuse în prezentul dosar, întrucât nu au legătură cu chestiunea de drept soluţionată de instanţa de apel, referitoare la lipsa dovezii calităţii de moştenitor a autorului recurentei, examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014.

Constatând că efectul pozitiv al aspectelor dezlegate anterior nu a fost încălcat prin decizia a cărei casare se solicită, nepunându-se problema soluţionării unor aspecte litigioase deja rezolvate, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

6.3 Motivul de recurs încadrat de recurentă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, "Sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate."

Aşadar, dovada calităţii de moştenitor nu se poate face cu acte de stare civilă sau cu declaraţii pe propria răspundere sau ale martorilor, cum în mod eronat a susţinut recurenta, ci doar cu certificatul de moştenitor, certificatul de calitate de moştenitor sau cu o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care atestă această calitate.

Examinând probatoriul administrat în cauză, curtea a reţinut că recurenta nu a depus la dosar înscrisurile prevăzute de lege, apte să facă dovada calităţii de moştenitor a soţului său după defuncţii C. şi D., ci s-a prevalat de scripte care nu au fost prevăzute de legiuitor pentru admiterea unei cereri formulate în baza Legii nr. 164/2014 (certificatul de naştere al defunctului, declaraţii pe propria răspundere şi hotărâri judecătoreşti - sentinţa civilă nr. 1109 din 1 noiembrie 2018 a Tribunalului Suceava şi sentinţa civilă nr. 3428 din 1 octombrie 1992 a Judecătoriei Rădăuţi, care nu vizează, astfel cum s-a arătat, calitatea de moştenitor a numitului B.).

Cum în sarcina recurentei subzista obligaţia probei, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. ("Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească…"), în sensul depunerii înscrisurilor expres prevăzute de art. 1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 164/2014, apare ca fiind corectă soluţia instanţei de apel de respingere a acţiunii civile, ca urmare a constatării faptului că declaraţiile pe propria răspundere, chiar şi autentificate de notar, nu echivalează forţei probante a certificatului de moştenitor/de calitate de moştenitor sau a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care să ateste această împrejurare. Aceste din urmă înscrisuri au o forţă probantă superioară, atestând dobândirea de către moştenitor a dreptului de proprietate şi a tuturor celorlalte drepturi cuprinse în patrimoniul succesoral.

Astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 669 din C. civ. de la 1864, cum a pretins recurenta, întrucât aceste norme reglementează succesiunile deferite descendenţilor şi modalitatea în care aceştia vin la succesiunea autorilor lor, iar nu maniera în care aceştia îşi probează calitatea de moştenitor, dovadă care se face numai cu certificatul de moştenitor/de calitate de moştenitor sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată ce atestă acest aspect.

Chiar dacă, într-adevăr, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită - astfel cum a susţinut recurenta - dovada calităţii de moştenitor se poate face numai cu înscrisurile prevăzute de lege, ca şi condiţie pentru admiterea cererii formulate în baza Legii nr. 164/2014, certificatul de moştenitor făcând dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar pentru succesibilii care au acceptat moştenirea, precum şi dovada dreptului de proprietate al acestora asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia (art. 116 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 21 din 12 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 21 din 12 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.