Judicial error damages claim rejected as inadmissible for time-barred legal basis.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la Tribunalul Bacău, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând să se constate că, în cadrul procesului penal, s-a produs o eroare judiciară, cu obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 2.500.000 RON cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 242/2008.

La termenul din 9 decembrie 2019, pârâtul Statul Român a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dat fiind că reclamantul a suferit o condamnare definitivă prin Decizia 578 din 23 mai 2016 a Curţii de Apel Bacău, iar Legea nr. 242 a intrat în vigoare începând cu data de 16 octombrie 2018.

Hotărârea tribunalului

Prin decizia civilă nr. 186 din 11 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, s-a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 411 din 9 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins apelul promovat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 186 din 11 iunie 2020 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a I-a civilă, ca nefondat.

În motivare, a reţinut că este corectă soluţia instanţei de fond, în sensul că nu se pot valorifica în cauză prevederile art. 96 forma modificată prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018 în vigoare din 16 octombrie 2018, întrucât eroarea judiciară invocată are ca izvor nerespectarea normelor procedurale şi condamnarea dispusă prin Decizia 578 din 23 mai 2016 a Curţii de Apel Bacău, hotărâre judecătorească care este anterioară.

Curtea a constatat că prezenta cauză are o natură pur civilă, iar reclamantul solicită aplicarea unei forme speciale de răspundere civilă delictuală; se reţine faptul că, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011 răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

Curtea a mai reţinut că acţiunea este inadmisibilă din perspectiva faptului că, în prealabil, nu s-a stabilit existenţa unei erori judiciare prin pronunţarea unei hotărâri spre exemplu de achitare. Ca urmare, instanţa de drept civil, pe calea acestei acţiuni, nu poate să se pronunţe asupra încălcării dispoziţiilor legale de drept material şi procesual penal şi nici nu ar putea să stabilească că o hotărâre judecătorească definitivă este contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză întrucât, în această modalitate s-ar afecta grav siguranţa circuitului civil, instanţa civilă neputând judeca similar unei instanţe de control judiciar asupra aspectelor stabilite în cadrul unui dosar penal.

Instanţa de apel a avut în vedere şi Decizia nr. 76 din 12 noiembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea Unor Chestiuni de Drept a stabilit că "Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit după regulile prevăzute de art. 416 - 417 din C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 551 şi 552 din C. proc. pen. din 2010".

Recursul

Împotriva deciziei anterior menţionate, reclamantul A. a promovat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a făcut o amplă prezentare a situaţiei de fapt, referitoare la procesul penal în care a avut calitatea de inculpat, finalizat prin decizia penală nr. 578 din 23 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus condamnarea reclamantului la 12 ani de închisoare pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, precum şi a etapelor procesuale derulate în faţa instanţelor penale.

Cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii introductive de instanţă, din perspectiva imposibilităţii valorificării art. 96 din Legea nr. 303/2004, în mod greşit, instanţele de fond au interpretat principiul neretroactivităţii raportat la principiul aplicării imediate a legii civile, având în vedere că modificarea adusă art. 96 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, stabileşte o formă specială de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, care se impune a fi aplicată prioritar faţă de dispoziţiile art. 551 şi art. 552 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte soluţia de condamnare a reclamantului la pedeapsa de 12 ani cu închisoare pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, în mod nelegal, Curtea de Apel Bacău, secţia penală a reţinut că Tribunalul Bacău a dispus greşit achitarea inculpatului A., în baza aceluiaşi probatoriu administrat în faţa primei instanţe, dar reinterpretat, fără a indica probele ce susţin decizia sau a prezenta argumentele pentru care a înlăturat apărările reclamantului, ceea ce contravin normelor procesual penale, dar şi principiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În opinia sa, instanţa penală avea obligaţia de a repune pe rol cauza şi a judeca procesul penal, având în vedere că la 18 mai 2016 s-a publicat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, care transpune în dreptul naţional practica Curţii Europene în ceea ce priveşte dublul grad de jurisdicţie, modificând, în mod esenţial, obligaţiile ce revin instanţei de apel după o soluţie de achitare, în sensul readministrării probatoriului si continuarea procedurii în apel, conform regulilor de judecată a cauzei în faţa primei instanţe.

A susţinut că, prin nerepunerea pe rol a cauzei, instanţa de apel a dat dovadă de rea credinţă în aplicarea normelor de drept.

De asemenea, ulterior datei de 1 februarie 2016, doamna judecător B., în faţa căreia a fost administrat probatoriul, a fost înlocuită de domnul judecător C., conform deciziei colegiului de conducere al instanţei.

Or, în respectarea principiului continuităţii completului de judecată, se impunea ca, după numirea în complet a domnului judecător C., să se dispună readministrarea probelor, ca o garanţie a echitaţii procesului penal din perspectiva pronunţării unei hotărâri de către aceeaşi judecători care au participat nemijlocit la administrarea probatoriului. În continuare, recurentul a precizat că, deşi a declarat recurs împotriva acestei soluţii, încălcările prevederilor legale menţionate şi vătămarea nu au putut fi remediate.

În acest sens, a învederat că, în motivarea soluţiei de respingere a recursului exercitat împotriva soluţiei de condamnare pronunţate de curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că se impunea ca instanţa de apel să analizeze cauza prin raportare la prevederile art. 421 din C. proc. pen., şi deci să dispună readministrarea sau administrarea de probe, statuând totodată, că noua concepţie a legiuitorului român de a stabili dublul grad de jurisdicţie este conformă art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului doar dacă se asigură un echilibru între aceste principii şi pronunţarea unei hotărâri legale.

Faţă de cele anterior evidenţiate, procesul penal s-a derulat cu încălcarea dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, precum şi cu nesocotirea drepturilor fundamentale ale omului.

Vătămarea produsă reiese din soluţia de condamnare, care s-a pronunţat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, decizia curţii de apel în procesul penal fiind una vădit contrară legii şi situaţiei de fapt rezultate din probele administrate.

Recurentul a susţinut şi că acordarea daunelor morale se justifică din perspectiva în care pronunţarea hotărârii penale este o consecinţă a unei erori judiciare care a produs consecinţe negative atât în ceea ce priveşte starea de sănătate a reclamantului, cât şi asupra relaţiilor de viaţa de familie sau profesională a acestuia, care, anterior condamnării sale, derula activităţi de afaceri.

Procedura de filtru

Prin încheierea din 23 martie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 411 din 9 iunie 2021 a Curţii de Apel Bacău şi a fost fixat termen de judecată în şedinţa din 8 iunie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Recurentul reclamant a criticat decizia recurată, susţinând că instanţa a aplicat greşit atât principiul neretroactivităţii legii civile, care se referă la fapte consumate în trecut, cât şi principiul aplicării imediate a legii civile, potrivit căruia legea nouă se aplică de la intrarea ei în vigoare şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute, cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

În speţa de faţă, atât tribunalul, cât şi curtea de apel au reţinut că nu se pot valorifica prevederile art. 96, în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, în vigoare din 16 octombrie 2018, întrucât eroarea judiciară invocată are ca izvor nerespectarea normelor procedurale şi condamnarea dispusă prin Decizia 578/23.05.2016 a Curţii de Apel Bacău, hotărâre judecătorească care este anterioară modificării legii.

Recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel ar fi aplicat greşit principiul neretroactivităţii legii raportat la principiul aplicării imediate a legii civile, având în vedere că modificarea adusă art. 96 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 42/2018, stabileşte o formă specială de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare care se impune a fi aplicată prioritar faţă de dispoziţiile art. 551 şi art. 552 din C. proc. pen.

Aceste susţineri sunt nefondate.

Referitor la normele aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a învestit instanţa are ca obiect constatarea săvârşirii de către pârât a unei "erori judiciare" şi a fost întemeiată în drept pe art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar despăgubirile solicitate de reclamant au natură juridică civilă, întrucât ceea ce invocă reclamantul este răspunderea civilă delictuală a Statului Român, despre care instanţa de recurs reţine că este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

În cauză, dreptul la repararea pagubei produse reclamantului nu poate fi exercitat decât după ce a devenit definitivă hotărârea de achitare, care este momentul de care legea specială leagă naşterea dreptului la acţiune.

Aşadar, raportul juridic dintre persoana îndreptăţită şi stat, cuprinzând dreptul la repararea pagubei şi obligaţia statului de a plăti despăgubirea, se naşte, potrivit procedurii speciale, la data la care hotărârea de achitare/prin care s-a constatat eroarea judiciară a devenit definitivă.

Ca urmare, data la care hotărârea de achitare/prin care s-a constatat eroarea judiciară a devenit definitivă reprezintă faptul creator al unei situaţii juridice, care atrage legea aplicabilă în timp, potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, aşa cum este reglementat în cadrul prevederilor art. 6 alin. (1), (2) şi (5) din C. civ.

În speţa de faţă, din conţinutul cererii de chemare în judecată, se constată că reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru eroare judiciară comisă prin decizia nr. 578 din 23 mai 2016 a Curţii de Apel Bacău.

Înalta Curte are în vedere şi cele constatate prin Decizia nr. 76 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, potrivit căreia "Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit după regulile prevăzute de art. 416 - 417 din C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 551 şi 552 din C. proc. pen. din 2010".

Aplicând toate aceste consideraţii teoretice la pricina de faţă, se constată că dreptul la repararea pagubei produse reclamantului s-a născut la data la care hotărârea în raport de care s-a constatat eroarea judiciară a rămas definitivă, respectiv momentul pronunţării deciziei nr. 578/2016 de către Curtea de Apel Bacău, ceea ce înseamnă că speţei îi sunt aplicabile prevederile legii în vigoare la 23 mai 2016.

Potrivit art. 96 din Legea nr. 303/2004, varianta în vigoare la 23 mai 2016:

"(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de C. proc. pen.

(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

(5) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

(7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

(8) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an."

Textul de lege anterior citat a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care a intrat în vigoare la 16 octombrie 2018, care este momentul la care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 868, deci după momentul la care s-a născut dreptul la repararea pagubei produse reclamantului, 23 mai 2016.

Înalta Curte constată că, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, art. 96 din Legea nr. 303/2004, în forma modificată prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018 în vigoare din 16 octombrie 2018 nu este incident cauzei pendinte, întrucât reprezintă dispoziţii legale ulterioare datei la care hotărârea în raport de care se susţine eroarea judiciară a rămas definitivă; ca urmare, este legală reţinerea instanţei de apel, potrivit căreia cauzei îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 în vigoare la 23 mai 2016, data pronunţării deciziei nr. 578 de către Curtea de Apel Bacău, fiind nefondate criticile recurentului.

În argumentarea soluţiei privind legea aplicabilă în cauză, Înalta Curte reţine că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că legea civilă se aplică în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare şi data ieşirii sale din vigoare; ca urmare, aceasta nu are putere retroactivă.

În acest cadru de reglementare este necesar a se avea în vedere succesiunea legilor în timp; ca urmare a modificării continue a relaţiilor sociale apar cazuri când o situaţie juridică se naşte, se modifică şi se stinge, sub imperiul legii în care au luat fiinţă, dar pot apărea şi cazuri când o situaţie juridică se naşte sub imperiul unei legi şi se află în curs de desfăşurare la momentul intrării în vigoare a unei legi noi, cum este cazul de faţă.

Trebuie reţinut faptul că principiul neretroactivităţii a devenit, prin inserarea în Constituţia României din 1991 a art. 15 alin. (2), potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", un principiu constituţional.

Astfel, neretroactivitatea legii, ca principiu constituţional, este obligatorie, pentru toate ramurile de drept, fără excepţie, nu numai pentru acelea care îl prevăd explicit. În afara excepţiei stabilite prin Constituţie, care priveşte legea penală sau contravenţională mai favorabilă, nicio altă excepţie nu poate aduce limitări acestui principiu constituţional. Principiul neretroactivităţii legii civile constă în aceea că legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care iau naştere după intrarea ei în vigoare, aplicându-se doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

Astfel, faţă de cele menţionate anterior, reţinând că reclamantul a suferit condamnarea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, varianta legii în vigoare la 23 mai 2016, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incident, sens în care va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 411 din 09 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2022.