Land registry rights prescription: good faith presumption and procedural grounds for remittal under old civil law

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 3 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. şi G.:

- să se constate nulitatea contractului de donaţie autentificat la notarul public H. sub nr. x/1998 şi a încheierii de întabulare nr. 2727/27 martie 1999 privind imobilul înscris în CF x nr. top x casă şi fânaţ în suprafaţă de 5300 mp;

- să se dispună anularea încheierilor de întabulare nr. 2727 din data de 26 martie 1999 în CF nr. x Cugir nr. ord. x fânaţ în suprafaţă de 6300 mp;

- să se dispună anularea actului de partaj autentificat nr. 1267/1998 întocmit de notarul public H. şi restabilirea de carte funciară anterioară întabulării drepturilor prevăzute în titlul de proprietate x/1996 declarat parţial nul;

- să fie obligaţi pârâţii să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF x Cugir nr. top x fânaţ în suprafaţă de 5300 mp şi CF nr. x Cugir nr. top x în suprafaţă de 1300 mp şi să le predea în paşnică folosinţă;

- să se dispună unificarea celor două cărţi funciare (CF nr. x Cugir şi CF nr. x Cugir) într-o singură carte funciară şi un singur corp de avere, cu înscrierea suprafeţei reale a imobilului;

- să fie obligaţi pârâţii Rad să demoleze construcţiile de pe imobilul în litigiu iar în cazul în care aceştia refuză, reclamanţii să fie autorizaţi să efectueze aceste demolări pe cheltuiala pârâţilor Rad;

- să fie obligat OCPI Alba-Iulia să facă cuvenitele menţiuni în cartea funciară, conform sentinţei după rămânerea definitivă a acesteia;

- să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care se vor opune admiterii acţiunii.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 9 aprilie 2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi G.:

- să se constate nulitatea absolută parţială a actului de partaj autentificat sub nr. x/23.06.1998 de BNP H. în ceea ce priveşte parcela de teren nr. 1118/2979/2) cu o suprafaţă de 2000 m.p. înscrisă în TP n. 7122/1404;

- să se dispună anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate asupra acestei parcele înscris cu titlu de partaj iniţial reconstituit în CF nr. x Cugir şi nr. top x în suprafaţă de 2000 mp;

- să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care se opun admiterii acţiunii.

La termenul din data de 14 ianuarie 2015, instanţa a admis excepţia de conexitate, invocată de pârâta D., în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014.

Sentinţa tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 863/2018 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E. şi F..

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea actelor de întabulare.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului I. şi B. în calitate de moştenitor al defunctului I., împotriva pârâţilor C., D., E., F. şi G..

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor C. şi D. cheltuieli judiciare în sumă de 3000 RON, iar pârâţilor E. şi F. cheltuieli judiciare în sumă de 1100 RON.

Primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 29/2012 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. x/2010 s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate 7122/1403 în ce priveşte parcela în discuţie, identificată sub nr. cadastral nou în suprafaţă de 2000 mp.

Prin decizia civilă nr. 1449/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar x/2014 s-a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 863/17.05.2018 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă în dosar nr. x/2014.

S-a dispus anularea sentinţei atacate şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Alba Iulia.

S-a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 14.01.2015 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. x/2014.

Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 2330/2020 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în dosar x/2014, s-a admis recursul declarat de recurenţii pârâţi C., F., E. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

S-a casat decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În motivare, instanţa de recurs a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 95 alin. (1) şi 94 lit. k) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine tribunalului, astfel că în mod greşit curtea de apel, admiţând apelul declarat de reclamanţii Ciubean, a anulat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Alba Iulia. Totodată, s-a reţinut că a fost greşit aplicat art. 909 C. civ., fiindcă actele în litigiu au fost încheiate în anul 1999, sub imperiul vechiul C. civ., iar prescripţia urma să se aprecieze prin raportare la art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938.

Înalta Curte a reţinut, analizând motivul de anulare a sentinţei apelate prin care s-a criticat admiterea de către Tribunalul Alba a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, că instanţa de apel a constatat că tribunalul a reţinut în mod greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 909 din noul C. civ., întrucât, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 71/2011:

"Dispoziţiile art. 876 - 915 din C. civ. privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.."

A conchis instanţa de apel că întrucât, în cauză, actele juridice în litigiu au fost încheiate în anul 1998, drepturile fiind întabulate în anul 1999 (anterior intărării în vigoare a noului C. civ.), în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei, fără a se analiza fondul cauzei.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 909 din noul C. civ. (privitoare la termenele de exercitare a acţiunii în rectificare a înscrierilor în cartea funciară), a statuat asupra caracterului nefondat al excepţiei prescripţiei fără a observa că, prin întâmpinarea depusă la data de 8 aprilie 2014, aflată la dosarul nr. x/2014, pârâţii E. şi F. au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor atât din perspectiva art. 909 din noul C. civ., cât şi din perspectiva art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Or, prin efectul conexării celor două dosare nu are loc o prorogare a excepţiilor invocate în dosarul nr. x/2014 anterior conexării şi asupra cererilor formulate în dosarul nr. x/2014, însă hotărârea instanţei de apel cu referire la greşita admitere de către tribunal a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor nu cuprinde considerentele care susţin această statuare, având în vedere că excepţia a fost invocată din perspectiva a două norme legale succesive, iar în apel s-a reţinut că, din perspectivă temporală, nu este aplicabil noul C. civ., fără a se dispune cu privire la temeiul de drept reprezentat de legea veche, respectiv art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Decizia pronunţată în rejudecare

Prin decizia nr. 724 din 6 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 863/17.05.2018 pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă în dosar nr. x/2014, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba, respingând apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 14.01.2015 a Judecătoriei Alba Iulia în dosar nr. x/2014.

În motivare, instanţa a avut în vedere că aspectele critice invocate de apelanţi cu privire la încălcarea normelor de drept material privind stabilirea competenţei instanţei de fond în soluţionarea pricinii au fost tranşate definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia 2330/2020, fiind stabilită competenţa de soluţionare a litigiului de faţă în primă instanţă în favoarea Tribunalului Alba. De asemenea, prin aceeaşi decizie de casare s-a stabilit că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 909 din noul C. civ. (privitoare la termenele de exercitare a acţiunii în rectificare a înscrierilor în cartea funciară), însă s-a statuat faptul că instanţa de apel nu a analizat prescripţia invocată prin întâmpinarea depusă la data de 8 aprilie 2014, aflată la dosarul nr. x/2014, de către pârâţii E. şi F., respectiv excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor şi din perspectiva art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Ca urmare, analizând critica din apel vizând neanalizarea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor raportat la art. 27 din Decretul-lege menţionat, Curtea de Apel Alba Iulia, în rejudecare, a constatat că această excepţie este nefondată, urmând a o respinge, întrucât termenul de prescripţie nu s-a împlinit, litigiul dintre părţi referitor la încheierile de intabulare fiind început încă din anul 2007. De asemenea, a reţinut că părţile nu au fost de bună-credinţă, cunoscând că, anterior împlinirii termenului de 10 ani, titlul de proprietate este contestat.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a trimis cauza spre soluţionarea pe fond către Tribunalul Alba, care ar urma să aibă în vedere criticile reclamanţilor din apel, referitoare la compararea titlurilor de proprietate şi analizarea motivele de nulitate invocate şi cele privind identitatea de imobile din cele două titluri de proprietate.

Instanţa a respins apelul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus conexarea cauzelor anterior amintite, faţă de art. 465 C. proc. civ. şi ţinând cont că apelanţii nu au formulat critici în concret, ci doar au solicitat anularea încheierii.

Recursul

Împotriva deciziei pronunţate în rejudecare de curtea de apel, pârâţii C., F., D. şi E. au formulat recurs.

Recurenţii au susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile. art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Au arătat că instanţa de apel, în rejudecare, analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la dispoziţiile art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938 cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a administra vreo probă face reţineri contrare legii, a ignorat atât motivele de apel formulate, potrivit principiului disponibilităţii, cât şi prezumţia bunei-credinţe, care nu a fost răsturnată în speţă şi a constatat reaua credinţă a pârâţilor, deşi acest aspect nu a fost invocat.

Astfel, apelanţii nu au formulat vreun motiv de apel referitor la reaua credinţă a pârâţilor, cu referire la dispoziţiile art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938 şi mai mult, nu au solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, decât în contextul în care Tribunalul Alba, nu ar fi fost competent să soluţioneze, ca instanţă de fond, şi acţiunea trebuia soluţionată, în fond de Judecătoria Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia a soluţionat critica din apel (inexistentă) vizând neanalizarea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor, raportat la art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, constatând că această excepţie este nefondată şi respingând-o.

De asemenea, instanţa de apel susţine fără temei şi nelegal că părţile s-ar fi judecat cu privire la imobilul din litigiu încă înainte de împlinirea termenului de 10 ani; această reţinere este eronară, având în vedere că pârâţii E. şi F. nu au fost parte în dosarul nr. x/2007, devenit dosar nr. x/2010, soluţionat prin decizia nr. 39/2012.

Nu este legală şi nici motivată reţinererea instanţei de apel, în sensul că procesul derulat între donatorul J. - contract de donaţie nr. x/1998 şi apelanţii Ciubean ar determina reaua credinţă a dobânditorilor Rad.

Este nelegală, de asemenea, reţinerea inexistenţei bunei-credinţe la data dobândirii imobilului prin contractul autentificat sub nr. x/1998 şi ulterior, până la data înregistrării dosarului nr. x/2014, câtă vreme buna credinţă este prezumată (prezumţie legală) şi trebuie răsturnată de către cel care o contestă, pârâţii Rad neavând obligaţia de a o proba, cum prevede art. 1202 C. civ.

Recurenţii au criticat hotărârea atacată şi sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestei critici, au arătat că instanţa de rejudecare a ignorat poziţia procesuală a pârâţilor Rad, reţinând că autorul acestora s-a judecat cu reclamanţii înainte de împlinirea termenului de prescripţie de 10 ani, în dosarul nr. x/2007. Instanţa a apreciat că părţile aveau cunoştinţă că titlul de proprietate este contestat, întrucât autorul pârâţilor ar fi adus la cunoştinţa pârâţilor Rad aceste aspecte, fără a exista probe în acest sens, ci doar supoziţii ale instanţei.

Recurenţii consideră că sunt terţi dobânditori de buna-credinţă, au dobândit imobilul de la proprietarul tabular, dreptul acestuia fiind atestat prin titlul de proprietate nr. x/22.04.1996, întabulat în cartea funciară, în care nu exista nicio notare, interdicţie de înstrăinare, imobilul era intrat în circuitul civil şi mai mult, autorul poseda imobilul, de ani de zile anterior, transmiţându-l pârâtului E..

Cum recurenţii nu au fost parte în litigiile purtate între reclamanţii intimaţi şi autorul lor nu pot fi asimilaţi autorului acestora, cu atât mai mult cu cât la momentul dobândirii imobilului, pe lângă faptul că extrasele de Carte Funciară erau libere de orice sarcini, nu exista niciun litigiu între autorul lor şi reclamanţii intimaţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Procedura de filtru

Prin încheierea din 5 aprilie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâţii C., F., D. şi E. împotriva deciziei nr. 724 din 6 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi s-a acordat termen în şedinţa publică din 27.09.2022.

În considerente s-a reţinut că excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi nu este întemeiată, de vreme ce criticile pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Apărările părţilor

Intimaţii A. şi Emil au formulat întâmpinări, prin avocat K. şi avocat L., prin care au invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinări, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimaţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Asupra recursului de faţă, se reţin următoarele:

Recurenţii pârâţi au criticat decizia recurată, susţinând că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât nu au formulat vreun motiv de apel referitor la reaua credinţă şi nici nu au solicitat casarea cu trimitere, chestiuni ce au fost circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susţinerile privind lipsa unei critici în motivele de apel referitoare la reaua credinţă şi nesolicitarea trimiterii cauzei spre rejudecare sunt critici privind aplicarea greşită a normelor de procedură civilă, urmând a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ., care instituie principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Pârâţii, în susţinerea acestui motiv de recurs, au arătat că în mod greşit instanţa de apel a casat cu trimitere, întrucât părţile au solicitat trimiterea doar în cazul în care Tribunalul Alba nu ar fi fost competent şi acţiunea trebuia soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Alba Iulia.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ. "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede "Dacă instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă.".

C. proc. civ. reglementează în mod expres situaţiile în care instanţa de apel, admiţând apelul, anulează sentinţa şi trimite procesul spre a fi judecat la instanţa inferioară, respectiv când prima instanţă nu a cercetat fondul sau judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, când părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare şi când se stabileşte în apel că prima instanţă ar fi fost necompetentă.

Aşa fiind, se reţine că reclamanţii A. şi B. au formulat apel împotriva sentinţei nr. 863 din 17 mai 2018, la dosar existând două memorii de apel.

Primul memoriu este formulat de reclamanţi prin avocat K. şi critică sentinţa pronunţată de tribunal sub mai multe aspecte, solicitând anularea hotărârii atacate, disjungerea dosarului civil nr. x/2014 şi, ca urmare a disjungerii, judecând dosarul, să fie admisă acţiunea, aşa cum a fost formulată.

Cel de al doilea memoriu de apel este redactat prin avocat L. şi în cuprinsul acestuia se solicită, în principal, în raport de art. 480 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Alba Iulia pentru soluţionarea în fond; în subsidiar, în raport de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei pe fond.

În motivarea solicitării principale, s-a arătat că revine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei, având în vedere valoarea imobilului, faţă de prevederile art. 94 C. proc. civ.

Aşadar, se reţine că sunt fondate criticile pârâţilor, referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor privind anularea cu trimitere, din analiza celor două memorii de apel ale reclamanţilor reieşind că aceştia nu au solicitat ca, în caz de admitere a apelului, instanţa să trimită cauza spre rejudecare, ci au solicitat ca instanţa, admiţând apelul, să soluţioneze cauza pe fond.

Împrejurarea că în memoriul de recurs formulat de avocat L. se solicită în principal anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Alba Iulia nu echivalează cu o veritabilă cerere a părţii de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe, în sensul textului de lege anterior citat, întrucât partea a detaliat că judecarea cauzei în primă instanţă revine judecătoriei, având în vedere valoarea obiectului litigiului dedus judecăţii. De altfel, partea a indicat ca temei de drept al solicitării de trimitere spre rejudecare Judecătoriei Alba Iulia prevederile art. 480 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., care se referă la necompetenţă.

Cu alte cuvinte, solicitarea de trimitere a fost circumscrisă de apelanţi ipotezei necompetenţei tribunalului, când legea, de altfel, nici nu prevede o altă soluţie, iar pentru celelalte motive de apel, ce priveau alte pretinse neregularităţi ivite în judecata de primă instanţă, solicitarea apelanţilor a fost de anulare a sentinţei şi judecare a cauzei pe fond.

Reţinând deci că instanţa de apel a interpretat greşit voinţa părţii exprimată în memoriul de apel, se constată că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 480 alin. (3) C. proc. civ., caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în ipoteza admiterii apelului pentru motivele invocate în subsidiar nu se putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cea de-a doua critică, recurenţii pârâţi au susţinut aplicarea greşită a legii cu privire la răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă a subdobânditorului, chestiune circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise motivului de recurs menţionat anterior se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

În speţă, având în vedere cele dezlegate prin decizia de casare referitoare la legea aplicabilă în cauză, cu referire la art. 76 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., sunt incidente dispoziţiile art. 1898 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora:

"Buna-credinţă este credinţa posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului".

Conform art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938:

"În cazul când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani".

Prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că, deşi actele a căror nulitate se solicită a fi constatată datează din anul 1999, între reclamanţii Ciubean şi autorul pârâţilor au existat litigii încă din anul 2007, cu referire la dosarul finalizat prin decizia nr. 39/2012 a Tribunalului Alba.

Ca urmare, instanţa de apel a constatat, pe de-o parte, că termenul de prescripţie de 10 ani prevăzut de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu s-a împlinit, iar pe de altă parte, că părţile nu au dat dovadă de bună-credinţă, dat fiindcă între ele s-a purtat litigiul anterior menţionat, de unde a rezultat că transmiţătorul prin donaţie al bunului a cunoscut din anul 2007 că titlul său este contestat.

Instanţa de apel a concluzionat în sensul că prezumţia bunei-credinţe a părţilor ar fi fost răsturnată, iar prescripţia dreptului material la acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu s-a împlinit.

Pârâţii au criticat aceste reţineri, arătând că, în realitate, părţile din litigiul pendinte nu se judecă din anul 2007, întrucât nici E. şi nici F. nu au fost parte în dosarul invocat de instanţa de apel, ceea ce înseamnă că hotărârile pronunţate în acel litigiu nu le sunt opozabile.

Au mai susţinut că simpla împrejurare că pârâţii au invocat în cuprinsul întâmpinării dosarul respectiv nu poate răsturna prezumţia bunei lor credinţe, deoarece la data formulării respectivei întâmpinări procesul era finalizat şi nu se poate considera astfel dovedită cunoaşterea de către pârâţi a existenţei litigului purtat cu autorul lor; mai mult, pârâţii susţin că buna-credinţă prezumată din momentul dobândirii imobilului prin contractul nr. x/1998 şi până la înregistrarea dosarului nr. x/2014 nu a fost răsturnată de reclamanţi, deşi este o prezumţie legală, făcând referire şi la art. 1202 din C. civ. de la 1865.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, iar instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente, respectiv a art. 1898 din C. civ. de la 1864 şi a art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938.

Astfel, instanţa de apel, în analiza bunei-credinţe a pârâţilor, nu a prezentat cronologic faptele, pentru a demonstra când a intervenit reaua-credinţă, nu a stabilit şi, ca urmare, nici nu s-a raportat la data înscrierii actelor de proprietate ale pârâţilor în cartea funciară, nu a determinat de când a curs posesia lor de bună-credinţă, când ar fi intervenit reaua - credinţă şi nu a calculat când s-ar fi împlinit termenul de prescripţie de 10 ani, prevăzut de art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Având în vedere că buna-credinţă a subdobânditorului cu titlu oneros este prezumată, instanţa de apel trebuia să analizeze prin raportare la elementele concrete ale speţei, dacă existau premisele necesare pentru ca reclamanţii să poată pretinde răsturnarea prezumţiei.

Analizând actele şi lucările dosarului, Înalta Curte reţine că procesul care a făcut obiectul dosarului invocat de curtea de apel în susţinerea concluziei că prezumţia bunei-credinţe a fost răsturnată s-a purtat între reclamanţii A. şi B. şi pârâţii J., J., G., Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Cugir şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenului Alba.

De asemenea, instanţa de recurs reţine că împrejurarea că pârâţii C., F., D. şi E. au făcut referire în cuprinsul întâmpinării la dosarul purtat anterior între părţi nu are valenţele juridice pe care i le conferă instanţa de apel şi nu este un argument apt să răstoarne prezumţia legală sus amintită, deoarece chestiunea reţinută de curtea de apel nu este concretizată în situaţia de fapt, prin raportare la momentul concret al cunoaşterii litigiului şi, deci, al încetării posesiei de bună-credinţă a pârâţilor.

De aceea, absenţa reperelor necesare analizării prevederilor art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938 şi ignorarea existenţei unei prezumţii legale ale bunei-credinţe în temeiul art. 1898 C. civ. din 1865 conduc, în realitate, la greşita aplicare a acestor din urmă dispoziţii legale.

Înalta Curte reţine că este fondată şi critica pârâţilor referitoare la nemotivarea unor aspecte esenţiale ale regimului juridic al dobândirii dreptului de proprietate în temeiul art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938, critică ce urmează să fie analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în ansamblul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

În speţă, concluzia privind răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă este nemotivată, fiind evidentă omisiunea instanţei de a expune mecanismul juridic în urma căruia instanţa a ajuns la acest raţionament.

Raportând cele expuse la decizia recurată, Înalta Curte constată că, dezlegând chestiunea aplicării art. 27 din Decretul -lege nr. 115/1938, instanţa de apel a omis să analizeze acele elemente concrete ale speţei care ar fi permis instanţei să constate că prezumţia bunei-credinţe a fost răsturnată - chestiune care constituie o deficienţă importantă a raţionamentului jurisidicţional, decisivă pentru soluţia pronunţată în cauză. Astfel, concluzia privind răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă este nemotivată, instanţa omiţând să expună mecanismul juridic în urma căruia ar fi ajuns la acest raţionament.

Or, din această perspectivă, este de reţinut că motivarea soluţiei pronunţate este insuficientă, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, sens în care Înalta Curte constată incidenţa şi a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În rejudecare, urmează ca instanţa să examineze excepţia prescripţiei din perspectiva art. 27 din Decretul - lege nr. 115/1938, să prezinte cronologic succesiunea înscrierii în Cartea Funciară a actelor de proprietate în discuţie, să detalieze de la ce moment curge buna - credinţă, să indice momentul de la curge termenul de prescripţie şi să determine când s-ar fi împlinit, să analizeze dacă a fost sau nu răsturnată prezumţia bunei-credinţe şi să arate probele care susţin această ipoteză, cu respectarea art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine şi că, prin memoriul de recurs, pârâţii au mai criticat decizia recurată, susţinând că, în motivele de apel formulate împotriva sentinţei nr. 863/2018 a Tribunalului Alba, nu ar fi făcut nicio critică privind reaua lor credinţă, ca urmare, ar fi nelegală analiza acestor aspecte de către instanţa de apel, în rejudecare.

Înalta Curte va înlătura aceste critici, cu următoarele argumente:

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

În cauză, prin decizia de casare pronunţată, instanţa de recurs a dispus ca, în rejudecare, să fie examinată critica din apel vizând neanalizarea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor, prin raportare la art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, anterior citat. Din conţinutul acestui text normativ, reiese că, în analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, se apreciază şi asupra bunei-credinţe a celor care au posedat bunul înscris în Cartea Funciară, chestiune care obligă instanţa să analizeze regimul juridic al prescripţiei prin raportare la toate elementele componente ale acestei instituţii de drept.

Pentru motivele anterior expuse, reţinând incidenţa în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâţii C., F., D. şi E. împotriva deciziei nr. 724 din 6 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii C., F., D. şi E. împotriva deciziei nr. 724 din 6 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.