Appeal dismissed; judgment ordering payment for property improvements upheld

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanţii A. şi B. au solicitat: obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 530.520 Euro, reprezentând valoarea lucrărilor şi dotărilor efectuate la imobilul din Focşani; să se constate că au drept de retenţie asupra imobilului până la plata integrală a drepturilor stabilite la capătul de cerere principal, conform art. 2495 C. civ.; obligarea pârâţilor la plata terenului aferent construcţiei, respectiv a sumei de 100.200 euro şi obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţa a imobilului în perioada 11 iunie 2009 - 27 aprilie 2011 şi 23 mai 2012 - 1 iulie 2015, respectiv suma de 89.700 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 4332 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

Primul ciclu procesual

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 251 din 25 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a fost admisă în parte acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 440.034,21 RON despăgubiri reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului din Focşani, str. x, jud. Vrancea.

Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind instituirea unui drept retenţie şi despăgubiri civile reprezentând preţul terenului aferent şi contravaloarea lipsei folosinţă imobil.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 10.005,35 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 292/A din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 251 din 25 aprilie 2017 şi a încheierii din 26 ianuarie 2017 pronunţate de Tribunalul Vrancea.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe, a încheierii din 6 aprilie 2017 şi a încheierii din 20 februarie 2015 pronunţate de Tribunalul Vrancea.

4. Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 3991 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 292 A din data de 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

A fost admis recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva aceleiaşi hotărâri, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată în rejudecare apel de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 65/A din 19 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 251 din 25 aprilie 2017, a încheierii din 6 aprilie 2017 şi a încheierii din 20 februarie 2015, pronunţate de Tribunalul Vrancea.

Au fost obligaţi apelanţii-pârâţi la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

6. Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva deciziei nr. 65/A din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

A fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Al treilea ciclu procesual

7. Decizia pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-pârâţi D. şi C. - decedat în timpul procesului şi succedat procesual de D., E. şi F. împotriva sentinţei civile 251 din 25 aprilie 2017, a încheierii din 6 aprilie 2017 şi a încheierii din 20 februarie 2015, pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu apelanţii-reclamanţi A. şi B..

8. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr 18/A din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pârâtele D., E. şi F. au declarat recurs.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. În acest sens s-a arătat că, la data 5 mai 2020 a decedat apelantul C., situaţie în care trebuia să opereze suspendarea de drept conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece în cauză nu s-au stabilit persoanele care au calitatea de moştenitor al lui C. întrucât soţia supravieţuitoare, D., şi cele două fiice, E. şi F., nu şi-au exprimat opţiunea privind acceptarea succesiunii. Or, susţin recurentele, potrivit art. 1103 C. civ., dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de 1 an de la data deschiderii succesiunii. De asemenea, s-a învederat că potrivit art. 1106 C. civ., nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine, că, din poziţia exprimată de E. rezultă că există neînţelegeri între succesibili cu privire la acceptarea moştenirii şi că până la expirarea termenului de 1 an prevăzut de lege pentru acceptarea moştenirii, cele trei persoane nu au calitatea de moştenitori, ci de succesibili.

Se învederează că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că D. a indicat numele succesorilor luiTiptiş Neculai. Dimpotrivă, aceasta în nenumărate rânduri, chiar şi prin concluziile scrise, a arătat că succesiunea nu a fost dezbătută şi a indicat doar numele succesibililor şi toate părţile au arătat că succesiunea nu a fost acceptată, existând neînţelegeri.

Se susţine că motivarea instanţei de apel este eronată, considerându-se că prin introducerea în cauză a succesibililor defunctului aceştia dobândesc în litigiu doar "calitatea de succesori procesuali", nu şi calitatea de succesori acceptaţi ai succesiunii, iar "acceptarea sau neacceptarea succesiuni în termen de 1 an ar atrage o eventuală caducitate a hotărârii".

Recurenţii-pârâţi au mai invocat că soluţia instanţei de apel de a complini lipsa motivării primei instanţe este nelegală în raport cu art. 6 din CEDO şi art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 497 C. proc. civ. întrucât prima instanţă nu a explicat ce include suma de 440.034,21 RON la care au fost obligaţi pârâţii şi, care sunt dovezile din care rezultă efectuarea unor lucrări de către reclamanţi după data încheierii convenţiei, încălcându-se prevederile art. 425şi art. 497 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Or, susţin recurentele, instanţa are obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Toate hotărârile anterioare date de Curtea de Apel Galaţi ca instanţă de apel, precum şi toate deciziile date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reţinut la unison că hotărârea fondului (a Judecătoriei Focşani) este nemotivată. Nemotivarea soluţiei Tribunalului Vrancea nu se poate acoperi de instanţa de apel, deoarece pârâţii ar fi lipsiţi de o cale de atac, nemaiputând formula critici legate de temeinicie. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte.

Potrivit art. 970 C. civ., convenţiile trebuie executate cu bună credinţă, ele obligând nu numai la ce este expres prevăzut în ele, dar la toate "urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le dă obligaţiei după natura sa".Este absurd să se pretindă că, în ceea ce priveşte obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare, nu intrau împrejmuirea (gardul), acoperişul, tencuielile etc.

La momentul perfectării convenţiei de vânzare cumpărare imobilul era finalizat, iar această împrejurare rezultă din contractul de închiriere din 2.03.2000 încheiat între reclamanţi şi G., precum şi din solicitarea obţinerii avizului de la Inspectoratul Şcolar Vrancea pentru aprobarea funcţionării în imobilul din litigiu a unei grădiniţe.

Stabilirea aleatorie de către instanţă a acestei sume înseamnă plata încă o dată a imobilului ce a făcut obiectul înţelegerii dintre părţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. 9. Apărările formulate în cauză:

La 26 iulie 2021 intimaţii-reclamanţi B. şi A. au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Primul motiv de recurs invocat de către recurenţii pârâţi în sensul că apelul trebuia suspendat de drept ca urmare a decesului pârâtului C., pe motiv că nu s-a dezbătut succesiunea acestuia, este unul nefondat, în realitate neimpunându-se suspendarea de drept a cauzei întrucât la 23 iunie 2020, apelanta pârâtă D. a depus la dosar copia certificatului de deces al pârâtului C., indicând ca moştenitori ai defunctului, pe fiicele acestora, respectiv E. şi F..

Cele două fiice au fost citate şi, chiar dacă E. a arătat, prin corespondenţa purtată cu instanţa, că există dispute succesorale cu privire la imobilul în litigiu, se apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită, astfel că nu au fost incidente dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat raportat la caracterul devolutiv al apelului, dar şi al indicaţiilor instanţelor de recurs, respectiv decizia civilă nr. 3991/2018, prin care se arată că instanţa de apel nu trebuie să dispună anularea sentinţei motivata cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci poate complini argumentaţia adoptării soluţiei.

Hotărârea instanţei de apel este motivată, instanţa precizând în mod detaliat raţionamentul juridic care a condus-o la adoptarea soluţiei de respingere a apelului.

De asemenea, au menţionat că nici ultimul motiv de recurs nu este unul fondat, recurenţii răstălmăcind, efectiv, considerentele deciziei recurate şi scoţând din context susţinerile instanţei de apel. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că aceste lucrări s-au efectuat după 1999, data încheierii convenţiei de vânzare dintre A. şi pârâţii Tiptis, procesul-verbal de recepţie încheiat la terminarea lucrărilor şi declaraţia de înregistrare a imobilului fiind din 2004 . În condiţiile în care racordarea la reţeaua de gaze s-a făcut abia în anul 2002, racordarea la reţeaua de electricitate s-a efectuat în 2001, este evident că în anul 2000 imobilul nu putea fi locuit, lucrările de investiţii nefiind terminate.

Este de o reală importanţă faptul că dispoziţiile deciziei nr. 588/2012, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinţei civile 1939/2007 au intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât nu mai pot fi contestate în această fază procesuală, apelanţii încercând să nege că reclamanţii au efectuat inclusiv lucrările exemplificate în decizia nr. 588, atitudine procesuală ce nu poate fi validată de către instanţa de apel.

Instanţa de apel a făcut referire la dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Focşani, având ca obiect asigurare dovezi, în cadrul căruia s-a constatat ca imobilul prezenta o serie de îmbunătăţiri, dintre care unele erau degradate, dar a explicat ca acest lucru se datora pârâţilor Tiptis, care ocupaseră imobilul pana în luna aprilie 2011, ulterior imobilul fiind preluat de reclamanţi, care realizaseră îmbunătăţirile în discuţie. Această exprimare nu echivalează cu o plasare temporală a momentului efectuării îmbunătăţirilor exclusiv după aprilie 2011, ci doar sublinia că îmbunătăţirile au fost realizate de către reclamanţi, astfel că interpretarea recurenţilor nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs. Momentul efectuării îmbunătăţirilor a fost stabilit de către instanţă, conform probelor administrate - înscrisuri şi rapoarte de expertiză - astfel că şi acest motiv de recurs este nefondat.

10. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtele D., F. şi E. împotriva deciziei civile nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a fixat termen la 26 mai 2022 în vederea soluţionării recursului, termen la care cauza a fost amânată la 6 octombrie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea sa de părţile litigante.

Astfel, Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva deciziei nr. 65/A din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea a doua oară a apelului.

Pentru a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţa de casare a reţinut că este întemeiată "prima critică de nelegalitate, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care pârâţii au susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a omis să analizeze criticile relative la nemotivarea hotărârii primei instanţe şi netemeinicia sumei de 440.034,21 RON la plata căreia au fost obligaţi în favoarea reclamanţilor.

Această critică este întemeiată, întrucât instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiei legale menţionate, a statuat eronat că nu poate analiza motivele de apel relative la lucrările evaluate şi pentru care s-au acordat reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 440.034,21 RON prin sentinţa primei instanţe, sub motiv că aceste aspecte ale cauzei ar fi intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, potrivit considerentelor deciziei de casare nr. 3991/15 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, instanţa de recurs a găsit că este fondată critica formulată de pârâţii Tiptiş privind motivarea insuficientă a deciziei recurate sub aspectul neidentificării lucrărilor pentru care s-a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 440.034,21 RON şi a neindicării dovezilor din care rezultă efectuarea acestor lucrări.

Referitor la această critică s-a reţinut că ea a constituit motiv de apel, că instanţa de apel a apreciat-o a fi întemeiată (justificat de faptul că prima instanţă, la rândul ei, nu a explicat prin considerente din ce se compune suma de 440.034,21 RON la plata căreia au fost obligaţi pârâţii şi nici care sunt dovezile din care rezultă efectuarea lucrărilor de către reclamanţi) şi a statuat că va complini această lipsă în propria-i hotărâre, pentru ca, ulterior, să omită la rându-i să enunţe în cuprinsul deciziei din apel considerentele corespunzătoare prin care să se identifice lucrările evaluate la suma de 440.034,21 RON şi dovezile din care rezultă că aceste lucrări au fost efectuate de reclamanţi, limitându-se doar la a face trimitere la raportul de expertiză în varianta luată în calcul pentru stabilirea sumei cuvenite reclamanţilor.

Faţă de această omisiune, instanţa de recurs a reţinut incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, statuând în sarcina instanţei de trimitere obligaţia de a dispune motivat cu privire la situaţia de fapt a litigiului în ceea ce priveşte lucrările evaluate şi pentru care pârâţii au fost obligaţi prin sentinţa primei instanţe să plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 440.034,21 RON.

Aşa fiind, în mod eronat, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel a apreciat că nu poate analiza criticile formulate prin apelul declarat de pârâţii C. şi D. vizând nemotivarea hotărârii primei instanţe şi netemeinicia acesteia în ceea ce priveşte acordarea sumei de 440.034,21 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situat în municipiul Focşani, str. x, jud. Vrancea, sub motiv că aceste aspecte ale procesului ar fi intrat în puterea lucrului judecat în raport de considerentele deciziei de casare nr. 3991/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă,,

În consecinţă, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost admis recursul, casată decizia recurată cu trimiterea cauzei, aceleaşi instanţe pentru rejudecarea acestor chestiuni litigioase, în limita criticilor formulate de pârâţi prin apel".

Înalta Curte constată că în rejudecare, instanţa în al treilea ciclu procesual faţă de recomandările şi statuările obligatorii ale instanţei de casare, s-a conformat acestora examinând cauza în limitele precizate prin decizia de casare, reţinând în mod corect că "a fost învestită cu analiza apelului cu privire la temeinicia sumei de 440.034,21 RON solicitată de reclamanţi, urmând a indica îmbunătăţirile ce pot fi sau nu reţinute în favoarea reclamanţilor-apelanţi, valoarea lor şi probele pe care se sprijină acestea".

Recurenţii au susţinut prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea recurată este nemotivată întrucât instanţa nu a explicat ce include suma de 440.034,21 RON la care au fost obligaţi şi care sunt dovezile din care rezultă efectuarea unor lucrări de către reclamanţi după data încheierii convenţiei, încălcându-se prevederile art. 425 şi art. 497 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că dispoziţiile enunţate consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurenţilor pârâţi legat de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată în raport de motivele de apel invocate şi de obiectul dedus judecaţii.

Astfel, în argumentarea/motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel "referitor la temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii referitoare la îmbunătăţirile aduse imobilului şi împrejmuirea lui" a reţinut că: "Din decizia civilă nr. 588/2012 a Tribunalului Vrancea rezultă că la momentul intervenirii contractului de vânzare-cumpărare imobilul era în stadiul "la roşu", adică era netencuit interior şi exterior, nu avea acoperiş, nu avea tâmplărie, nu avea garaj şi nu era împrejmuit.

Aceste repere constructive au fost adăugate de reclamanţii-apelanţi ulterior, în baza autorizaţiei de construire nr. x/19.03.2001, lucrarea fiind finalizată, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire nr. x/29.05.2012 - Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea.

Respectivele repere tehnice au fost identificate şi de cei doi experţi tehnici imobiliari în expertizele întocmite, motiv pentru care se impune a fi recunoscute şi prin prezenta hotărâre de apel, aşa cum a făcut-o şi prima instanţă.

Din listele olografe întocmite de reclamanţi cu privire la alte cheltuieli făcute pentru terminarea construcţiei şi facturile fiscale şi chitanţele eliberate de diverşi comercianţi şi antreprenori rezultă că reclamanţii au cumpărat şi pus în operă şi alte repere, cum ar fi: centrale termice, boilere, faianţă, gresie, obiecte sanitare, pavele, parchet, instalaţie electrică, trasee de utilităţi comunale - gaze, apă, canalizare etc., şape, parchet, mozaic veneţian, uşi de exterior, la acestea adăugându-se şi alte materiale (adezivi, nisip, vopsea etc.) şi c/val. manoperei.

Aceste ultime cheltuieli au fost identificate şi în teren de cei doi experţi (vezi rapoartele de expertiză tehnică imobiliară întocmite de expertul titular H. şi consilierul expert I. - filele x vol. al II-lea Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea şi răspunsurile la obiecţiuni - filele x vol. al II-lea Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea).

Este adevărat că în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Focşani - Încheierea din data de 17.11.2011, având ca obiect "asigurare dovezi", s-a constatat că imobilul prezenta o serie de îmbunătăţiri, dintre care unele degradate, dar starea lor era la acel moment (august 2011) mai puţin bună pentru că imobilul fusese ocupat de pârâţii Tiptiş până în luna aprilie 2011. Ulterior, imobilul a fost din nou preluat de reclamanţi, care au realizat îmbunătăţirile în discuţie.

Faţă de aceste probe menţionate mai sus, Curtea constată că reclamanţii-apelanţi au demonstrat că au adus îmbunătăţirile respective imobilului în litigiu, c/val. lor trebuind a le fi restituită, aşa cum a stabilit prima instanţă şi chiar şi ÎCCJ în cele două decizii de casare.

Cu privire la valoarea îmbunătăţirilor şi a gardului, şi Curtea, ca şi Tribunalul Vrancea, consideră că valorile date de ing. exp. I. (de 1.026.341 RON - Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea) sunt exagerat de mari, nerealiste, astfel că nu pot fi recunoscute de instanţele de judecată.

Apreciem, aşa cum şi prima instanţă a făcut-o, că valoarea exprimată de ing. exp. H. - filele x vol. al II-lea Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea) este cea reală, aceasta fiind în total de 440.034,21 RON, din care suma de 414.785 RON o reprezintă îmbunătăţirile - fila x şi suma de 25.249,21 RON o reprezintă împrejmuirea imobilului - fila x).

Faţă de aceste aspecte, în rejudecarea apelului conform limitelor impuse în concordanţă cu disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că suma de 440.034,21 RON stabilită de Tribunalul Vrancea este corectă şi se impune a fi confirmată şi de instanţa de apel".

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată în raport de limitele impuse prin decizia de casare şi în concordanţă cu disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" invocat de recurente ca temei de drept al recursului, în condiţiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce nu se verifică în cauză.

Astfel, raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a examinat raporturile juridice dintre părţi atât în raport de statuările şi recomandările obligatorii din decizia de casare nr. 200 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi în raport de obiectul dedus judecăţii ce îşi are izvorul de drept în îmbogăţirea fără justă cauză, (aşa cum s-a statuat şi prin decizia de casare anterioară nr. 3991/2018 a ICCJ) în condiţiile în care reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii tuturor îmbunătăţirilor şi dotărilor efectuate la imobilul situat în Focşani, str. x, jud. Vrancea.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva susţinută de recurenţi, că în cauză trebuia să opereze suspendarea de drept conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât la 5 mai 2020 a decedat apelantul C., nefiind stabilite persoanele care au calitatea de moştenitor al acestuia, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 412 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că judecarea cauzelor se suspendă de drept: prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Este real, că art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. obligă instanţa să constate suspendarea de drept a judecăţii în cazul decesului uneia dintre părţi în cursul judecăţii, însă aceste dispoziţii prevăd că măsura poate fi împiedicată prin arătarea de către partea interesată a moştenitorilor părţii decedate; această indicare se poate face fie prin dovedirea calităţii de moştenitor cu certificatul de moştenitor sau cel de calitate de moştenitor, fie - în mod excepţional - prin prezentarea certificatelor de stare civilă ale persoanelor astfel desemnate, dimpreună cu probarea actului celui care are vocaţie succesorală concretă de acceptare expresă sau tacită a moştenirii părţii decedate, iar o cerere de continuare de deschidere a judecăţii sau o declaraţie în faţa instanţei că înţelege să continue procesul, valorează acceptarea tacită.

Or, în condiţiile în care din înscrisurile existente la dosar filele x rezultă că au fost emise certificatele de moştenitor nr. x din 2 noiembrie 2020, si respectiv nr. 112 din 27 noiembrie 2020 de Biroul Notarial J., după defunctul C., decedat la 4 mai 2020, din care rezultă calitatea de moştenitoare a pârâtelor, respectiv în calitate de soţie supravieţuitoare a pârâtei D., şi de fiice, a pârâtelor E. şi F., Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurenţilor legate de încălcarea dispoziţiilor art. 412 alin. (1) C. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susţinerile pârâtelor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele D., F. şi E. împotriva deciziei nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, cu obligarea acestora în temeiul art. 453 C. proc. civ. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă B., cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele D., F. şi E. împotriva deciziei nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi D., F. şi E. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă B., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.