Request to suspend execution of civil liability judgment for workplace injury damages denied; guarantee restitution ordered

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

asupra cererii de suspendare a executării, constată următoarele:

La data de 23.09.2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2022, cererea privind suspendarea executării deciziei civile nr. 155 din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017 formulată de petentul Şantierul Naval Orşova S.A.

În motivarea cererii, petentul a arătat că decizia a cărei executare se solicită a fi suspendată are caracter executoriu, fiind pronunţată în apel, într-o acţiune având ca obiect pretenţii decurgând din răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie.

A mai precizat faptul că a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (5), (6), (7) şi 8 C. proc. civ., arătând că punerea în executare a deciziei este dificil de realizat, sumele la care a fost obligat nefiind certe, întrucât hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii între considerente şi dispozitiv cu privire la sumele datorate.

Astfel, potrivit dispozitivului, instanţa de apel a dispus obligarea intimatelor la plata sumei de 21.428,5 euro cu titlu de despăgubiri morale, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, calculate de la data de 12.06.2009, până la plata efectivă, însă prin considerente s-a reţinut că "reclamantul a solicitat un cuantum total de despăgubiri de 71.428,57 euro, din care însă suma de 50.000 euro i-a fost acordată în cadrul procesului penal, rămânând un rest de acordat de 21.728,57 euro, la această sumă urmează a se adăuga, conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri si până la data plăţii integrale a sumei".

Petentul solicită ca instanţa să constate că hotărârea este interpretabilă sub aspectul sumelor care pot face obiectul executării silite, că achitarea unei dobânzi legale la o suma cuantificată de către o instanţa de judecată, pentru prima dată în anul 2022, pentru o perioada de minim 13 ani anteriori anului în care instanţa a determinat câtimea (2009-2022), presupune practic achitarea a încă 100% din sumă cu titlu de dobândă legală.

Având în vedere că suma a fost stabilită abia în anul 2022, apreciază că nu putea fi obligată să plătească dobânda legală începând cu anul 2009, cu atât mai mult cu cât reclamantul a înţeles să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată în anul 2017, iar pretenţiile sale au fost admise numai în parte.

Petentul a mai arătat că prin decizia ce face obiectul cererii de suspendare a executării nu au fost cuantificate sumele datorate cu titlu de daune materiale, acestea urmând să fie determinate în funcţie de o sumă fixă, respectiv 938 RON şi/sau în funcţie de salariul minim net şi pensia încasată de reclamant.

Petentul a precizat că nu cunoaşte cuantumul pensiei încasate de reclamant, întrucât acesta nu a făcut dovada pensiei încasate în perioada 2009-2022 în faţa instanţelor de fond şi nici nu a răspuns solicitărilor petentului privind comunicarea acestui cuantum.

De asemenea, a susţinut că există riscul să fie prejudiciat prin punerea în executare a deciziei deoarece suma stabilită este în cuantum de 21.428,57 euro, la care se adaugă daunele materiale pentru o perioadă de 13 ani, în condiţiile în care a mai achitat contravaloarea sumei de 25.000 euro cu titlu de despăgubiri către reclamant, în baza deciziei nr. 433/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa, aceste despăgubiri fiind achitate benevol pentru acelaşi accident de muncă.

Petentul a apreciat că achitarea unor sume suplimentare, prin raportare la hotărârile penale definitive care au soluţionat latura civila a cauzei privind accidentul de muncă, este de natură să afecteze financiar societatea.

Totodată, petentul a menţionat că riscul începerii unei executări silite este iminent, întrucât într-o situaţie anterioară, deşi a intenţionat executarea de bunăvoie a hotărârilor pronunţate în dosarele penale, reclamantul a început executarea silită în baza unui certificat eliberat pe baza minutei, această executare fiind ulterior anulată de către instanţa de judecată.

Astfel, suma datorată potrivit deciziei penale nr. 433/P/2014 a fost achitată în contul executorului judecătoresc, deoarece reclamantul a refuzat indicarea unui cont în vederea efectuării plăţii, comportamentul abuziv al acestuia rezultând din hotărârile şi corespondenţa ataşată cererii de suspendare a executării.

Petentul mai arată că, în situaţia demarării executării silite, realizarea creanţei se poate face de către reclamant printr-o simplă poprire, iar in ipoteza admiterii recursului, acesta s-ar afla în imposibilitatea obiectivă de a mai recupera sumele achitate, fiind evident că reclamantul, persoană fizică, nu va deţine resursele financiare necesare pentru restituirea sumelor achitate cu ocazia punerii în executare a deciziei nr. 155 din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Ipoteza mai sus arătată este dovedită şi de faptul că petentul, având calitatea de pârât, a achitat benevol suma de 12.323 RON, reprezentând prejudiciul material astfel cum a fost stabilit prin decizia nr. 73 C din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în primul ciclu procesual, decizie ulterior casată prin decizia nr. 2463/18.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar reclamantul nu a înţeles să restituie aceste sume.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 484 alin. (2) C. proc. civ.

Prin notele scrise, intimatul a cerut respingerea cererii in considerarea faptului că petentul tergiversează de cca. 13 ani procedurile judiciare, deşi în această perioadă de timp a trebuit să urmeze proceduri de recuperare a stării de sănătate.

Susţine că petentul nu a făcut demersuri pentru plata benevolă, cel puţin a despăgubirii morale, al cărei cuantum este precis, ci a formulat cereri de lămurire a dispozitivului şi de îndreptare a erorilor materiale.

Depune practică judiciară care evidenţiază că pentru despăgubirile acordate victimelor accidentelor dobânda se calculează de la data accidentului până la achitarea integrală a debitului.

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 17.05.2018, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 27 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 998-999 şi următoarele C. civ. obligarea pârâţilor S.C. B. S.A. şi Şantierul Naval Orşova S.A. la plata sumei totale de 71.428,57 euro reprezentând daune morale ca urmare a culpei angajatorilor (cealaltă jumătate a culpei) ce a condus la producerea accidentului din data de 12.06.2009; la plata sumei de 295.400 RON reprezentând prejudiciul privind venitul nerealizat, respectiv contravaloarea veniturilor nerealizate calculate de la momentul producerii accidentului (12.06.2009) până la vârsta legală de pensionare de 65 de ani (19.01.2027), respectiv pentru o vârstă de 17 ani şi 7 luni, timp în care ar fi avut acelaşi venit lunar de 1400 RON ca şi până la momentul accidentului; la plata dobânzii legale aferente daunelor în cuantum de 71.428,57 euro, calculate de la data accidentului şi până la data plăţii efective a despăgubirilor.

Prin sentinţa nr. 2450 din 19 octombrie 2018, Tribunalul Constanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte, fiind respinsă ca neîntemeiată şi cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 73 C din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. şi apelurile incidente formulate de intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. şi Şantierul Naval Orşova S.A. (prin sucursala Agigea), a schimbat în parte încheierea din 19.04.2018 şi sentinţa civilă nr. 2450/19.10.2018 ale Tribunalului Constanţa, în sensul că: a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cât priveşte pretenţiile vizând prejudiciul moral şi, respectiv, pretenţiile aferente prejudiciului material pentru perioada 12.06.2009-13.04.2017; a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâte la plata, în solidar, a sumei de 12.323 RON reprezentând prejudiciu material (venit nerealizat) aferent perioadei mai 2017 - iunie 2019, cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii integrale a sumei, a menţinut restul dispoziţiilor încheierii şi sentinţei apelate, a obligat pârâtele la plata, către reclamant, a sumei de 721 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente pretenţiilor materiale admise şi pentru care a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar în primă instanţă.

Prin decizia nr. 2463 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Şantierul Naval Orşova S.A., prin Sucursala Agigea, împotriva deciziei nr. 73 C din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Prin decizia nr. 155 din 16 iunie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii, a respins ca nefondate apelurile incidente declarate de intimaţii pârâţi B. S.R.L. şi Şantierul Naval Orşova S.A. împotriva încheierii din 19 aprilie 2018 şi sentinţei civile nr. 2450 din 19 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2017; a admis apelul principal declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2450 din 19 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a schimbat parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea.

A obligat pârâtele să plătească, în solidar, reclamantului o despăgubire materială netă, aferentă perioadei 1.11.2009 - 19.01.2027, dar nu mai mult de luna în care ar surveni decesul acestuia, egală cel puţin cu media salariilor nete de care a beneficiat reclamantul în ultimele 12 luni înaintea accidentului de muncă, de 938 RON (dar nu mai puţin de salariul minim brut pe ţară garantat în plată minus sarcinile fiscale aplicabile acestuia în fiecare lună), minus cuantumul net al pensiei de invaliditate încasate lunar, rezultatul neputând depăşi, în fiecare lună, suma de 1.400 RON. Despăgubirea aferentă perioadei 1.11.2009 - 30.06.2022 se va plăti la data pronunţării acestei hotărâri, iar despăgubirea aferentă perioadei 1.07.2022 - 19.01.2027 se va plăti în prima zi a fiecărei luni, începând cu 1.07.2022 pentru luna iulie 2022.

A obligat pârâtele să plătească, în solidar, reclamantului o despăgubire morală de 21.428,57 euro, în RON la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la 12.06.2009, până la plata efectivă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat apelantele pârâte la plata către apelantul reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 de RON.

La dosarul cauzei a fost depus extras Ecris potrivit căruia prin încheierea din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de lămurire formulată de apelanta pârâtă Şantierul Naval Orşova S.A., ca nefondată. A admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta pârâtă B. S.R.L.. A dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 155/C/16.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în sensul că media salariilor nete de care a beneficiat reclamantul în ultimele 12 luni înaintea accidentului de muncă este de 878,83 RON, iar nu de 938 RON, cum în mod eronat s-a menţionat. A respins, în rest, cererea de îndreptare a erorii materiale ca nefondată.

Verificările sistemului informatic evidenţiază că împotriva deciziei civile nr. 155 din 16 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, au declarat recurs atât petentul Şantierul Naval Orşova S.A, cât şi reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.R.L..

Analizând cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 484 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări cu aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege."

Alin. (2) prevede că "La cererea recurentului formulată în condiţiile art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1)...".

Cu titlu prealabil, se impune menţiunea că măsura suspendării executării hotărârii recurate este una excepţională, dată fiind necesitatea ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, şi că o astfel de măsură poate fi acordată numai în cazuri temeinic justificate, în acele situaţii în care debitorul face dovada că, prin executare, i s-ar crea grave prejudicii imposibil de reparat în viitor şi care nu ar putea fi remediate pe calea întoarcerii executării silite.

Rezultă că, pretinzând adoptarea unei astfel de măsuri în favoarea sa, debitorul trebuie să facă dovada urgenţei care ar justifica suspendarea executării hotărârii recurate ce constituie titlu executoriu, a prejudiciilor care i-ar putea fi provocate prin executare, precum şi posibila sustragere a creditorului de la întoarcerea executării, eventual prin provocarea insolvenţei, până la finalizarea judecăţii cauzei în recurs.

În speţă, printr-un prim argument, petentul a arătat că a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând că punerea în executare a deciziei este dificil de realizat, sumele la care a fost obligat nefiind certe.

În susţinerea caracterului incert al cuantumului despăgubirilor, petentul afirmă că hotărârea recurată cuprinde menţiuni contradictorii în ceea ce priveşte sumele de bani datorate cu titlu de dobândă legală pentru daunele morale, învederând că, potrivit considerentelor, acestea ar trebui calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii recurate în timp ce, potrivit dispozitivului, de la data de 12.06.2009, această din urmă dispoziţie fiind, în opinia sa, nelegală, întrucât nu se poate dispune în sarcina sa achitarea unei dobânzi legale la o sumă cuantificată (...), pentru prima dată în anul 2022, pentru o perioada de minim 13 ani anteriori anului în care instanţa a determinat câtimea.

În plus, petentul pretinde că prin hotărârea recurată nu au fost cuantificate cu exactitate sumele de bani datorate cu titlu de daune materiale, acestea urmând să fie determinate în funcţie de o sumă fixă, respectiv 938 RON şi/sau în funcţie de salariul minim net şi pensia încasată de reclamant, pensie al cărei cuantum nu îl cunoaşte, în absenţa unor înscrisuri care să fi fost depuse la dosarul cauzei, respectiv, în absenţa unui răspuns al creditorului la solicitările pe care i le-a adresat în acest sens.

Aspectele învederate de petent nu fundamentează însă, cum eronat pretinde, temeinicia cererii de suspendare, ci pun în discuţie, fie legalitatea hotărârii ce constituie titlu executoriu, fie nevoia petentului, care se declară gata să execute, de lămurire a unora dintre menţiunile dispozitivului.

Or, pe de o parte, menţiunile dispozitivului hotărârii recurate în privinţa intervalului de timp pentru care urmează să se calculeze dobânzi la sumele de bani acordate cu titlu de daune morale sunt redactate într-o manieră clară, anume de la data de 12.06.2009, până la plata efectivă, iar conformitatea acestei dispoziţii cu normele de drept aplicabile raportului juridic dedus judecăţii şi eventuala contradictorialitate a considerentelor sub acest aspect, se subsumează unor critici de nelegalitate care pot fi examinate doar de instanţa de recurs.

Pe de altă parte, dificultăţile pe care petentul pretinde că le întâmpină pentru determinarea sumelor de bani datorate cu titlu de daune materiale în raport de criteriul stabilit de instanţa de apel nu justifică măsura solicitată, ci impune lămuriri în privinţa înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii recurate.

De altminteri, se constată că prin încheierea din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 155/C/16.06.2022 şi a admis, în parte, cererea de îndreptare erori materiale, statuând, în ceea ce priveşte daunele materiale, că la calcularea sumelor de bani se va avea în vedere că media salariilor nete de care a beneficiat reclamantul în ultimele 12 luni înaintea accidentului de muncă este de 878,83 RON, iar nu de 938 RON, cum în mod eronat s-a menţionat, respingând, în rest cererea de îndreptare erori materiale, ca nefondată.

Printr-un al doilea argument, petentul pretinde că prin punerea în executare a hotărârii recurate există riscul să fie prejudiciat cu o sumă de bani semnificativă, în condiţiile în care a mai achitat părţii contravaloarea sumei de 25.000 euro, cu titlu de despăgubiri, în baza deciziei nr. 433/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa şi, respectiv, că prin plata sumelor de bani stabilite cu titlu de daune materiale şi morale, activitatea sa ar fi afectată din punct de vedere financiar.

Cât priveşte eventualul prejudiciu pe care l-ar încerca prin executare, petentul afirmă că în situaţia începerii executării silite (iminente, în opinia sa, în considerarea conduitei creditorului care a demarat şi alte proceduri execuţionale rapid), executare ce se poate realiza prin poprire, plata se poate face într-o perioadă scurtă de timp, caz în care, în ipoteza admiterii recursului, s-ar vedea în imposibilitate să recupereze, prin întoarcerea executării, sumele plătite, în opinia părţii, fiind evident că reclamantul, persoană fizică, nu va deţine resursele financiare necesare pentru restituirea sumelor achitate.

Susţinerile petentului sunt contradictorii acesta evocând, pe de o parte, disponibilitatea de a plăti de bunăvoie sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubiri prin hotărârea recurată, şi, pe de altă, că dacă executarea silită ar fi pornită de creditor, ar fi prejudiciat, întrucât nu le-ar mai putea obţine, prin întoarcerea executării.

Şi în ceea ce priveşte iminenţa declanşării procedurii execuţionale, petentul pretinde, de asemenea, contradictoriu, că punerea în executare a deciziei este dificil de realizat, în considerarea faptului că determinarea sumelor de bani presupune efectuarea de calcule complicate, în condiţiile indicării de către instanţă doar a criteriilor de cuantificare pentru daunele materiale, nu a unei sume precise şi, deopotrivă, că executarea ar putea fi intempestivă, dacă partea optează pentru poprire.

În fapt, singurul argument adus de petent în susţinerea posibilităţii producerii unui prejudiciu în patrimoniul său este supoziţia că, în cazul admiterii recursului, o întoarcere a executării silite nu ar fi posibilă, întrucât creditorul, fiind persoană fizică, nu ar avea resursele necesare pentru a înapoia sumele de bani plătite.

Or, împrejurarea că acesta, creditorul, este o persoană fizică, în absenţa altor elemente, nu poate constitui, în sine, un argument pentru suspendarea executării unei hotărâri definitive, în privinţa căreia, de altminteri, nu s-au făcut dovezi ale demarării procedurii execuţionale, pentru ca ulterior să se poată pune problema unui risc de insolvabilitate, de analizat într-o ipotetică întoarcere a executării.

Cât priveşte o eventuală executare silită a hotărârii recurate (nedemarată, cum s-a precizat), se constată că relevant din perspectiva analizei este nu împrejurarea că aceasta ar putea fi declanşată intempestiv, cum se afirmă, ci posibilitatea ca aceasta, executarea silită, să fie terminată anterior judecării căii de atac a recursului, posibilitate infirmată chiar de petent care învederează existenţa unor menţiuni ale dispozitivului care impun calcule suplimentare pentru stabilirea sumelor de bani datorate.

Totodată, se constată că nici în ceea ce priveşte pretinsa afectare a activităţii sale financiare prin executarea intempestivă a hotărârii recurate petentul nu a indicat în ce ar consta această afectare, anume în ce ar consta prejudiciile pe care le-ar încerca în activitatea financiară curentă.

Împrejurarea că executarea silită a despăgubirilor stabilite prin altă hotărâre judecătorească, decizia penală nr. 433/P/2014, ar fi fost demarată de creditor în baza unui certificat eliberat după minuta hotărârii, ignorând disponibilitatea sa de a plăti de bunăvoie, respectiv, faptul că sumele de bani datorate în baza în baza respectivei hotărâri au fost virate în contul bancar al biroului executorului judecătoresc, în absenţa unui cont bancar care să fi fost deschis/indicat de creditor, nu se subsumează unor conduite abuzive ale acestuia din urmă, cum eronat se pretinde, cât timp sunt permise în scopul executării.

Nici conduita imputată creditorului, aceea de a nu-i fi restituit suma de 12.323 RON, reprezentând prejudiciul material stabilit prin decizia nr. 73/C din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, pronunţată în primul ciclu procesual, casată, ulterior, prin decizia nr. 2463/18.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sumă pe care a plătit-o benevol, nu se constituie, în absenţa altor elemente de fapt, într-o conduită abuzivă a acestuia, în condiţiile în care procedura judiciară încă nu a fost finalizată.

Aşa fiind, se constată că petentul, în cadrul cererii formulate, a dedus judecăţii, în realitate, aspecte care ţin de procedura reglementată de art. 443 C. proc. civ. şi respectiv, aspecte care vizează legalitatea deciziei atacate cu recurs, nesusceptibile de verificare în limitele procedurale prevăzute de art. 484 alin. (2) C. proc. civ. şi ca atare, fără să se poată circumscrie unor motive temeinic justificate pentru suspendare.

Dimpotrivă, rămânând în cadrul judecăţii fixat prin cererea de suspendare, se constată că partea nu a probat motive temeinice pentru a demonstra urgenţa în suspendarea executării hotărârii recurate, sub motivul producerii în patrimoniul său a unor prejudicii a căror reparare nu ar mai fi posibilă în situaţia admiterii recursului şi reformării hotărârii instanţei de apel, astfel încât Înalta Curte urmează a respinge cererea dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 484 alin. (2) din C. proc. civ., privind suspendarea executării deciziei civile nr. 155 din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., se va dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 6.150 RON, consemnată la C., conform ordinului de plată nr. x din 21.09.2022, depus la casa de valori a instanţei şi înregistrat la poziţia nr. 181/2022 din 26.09.2022, către petentul Şantierul Naval Orşova S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate: Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 155 din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, formulată de petentul Şantierul Naval Orşova S.A.

Dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 6.150 RON, consemnată la C., conform ordinului de plată nr. x din 21.09.2022, depus la casa de valori a instanţei şi înregistrat la poziţia nr. 181/2022 din 26.09.2022, către petentul Şantierul Naval Orşova S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară, consider că cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 155/16.06.2022 pronunţată de Curtea de apel Constanţa se impunea a fi admisă, cu consecinţa suspendării executării acesteia până la soluţionarea recursurilor declarate împotriva sa.

În primul rând, cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 155/16.06.2022 este admisibilă în raport cu cerinţele impuse prin dispoziţiile art. 484 C. proc. civ., fiind formulată în legătură cu o hotărâre care, potrivit legii (art. 633 pct. 1 C. proc. civ.), este executorie şi împotriva căreia petenta a exercitat calea de atac a recursului, făcându-se totodată dovada consemnării cauţiunii prevăzută de art. 719 C. proc. civ., calculată funcţie de sumele fixe stabilite în sarcina petentei prin hotărârea atacată.

În al doilea rând, cererea formulată se dovedeşte a fi şi întemeiată.

Din raţiunea reglementării cuprinsă în art. 484 C. proc. civ., intitulată "Suspendarea executării", se înţelege că măsura ce se dispune pe acest temei legal vizează efectul hotărârii date în apel, constând în executorialitatea acesteia (aptitudinea de a fi adusă la îndeplinire pe cale silită) şi nu în mod necesar stoparea temporară a unei executări silite aflate în curs, pentru această din urmă măsură părţile interesate având la dispoziţie şi o altă cale procesuală, respectiv cea reglementată în cuprinsul art. 719 C. proc. civ.

Aprecierea riscului iminent de producere a unei pagube, ale cărei consecinţe asupra debitorului ar fi greu de reparat în cazul unei executări silite are loc, în procedura reglementată de art. 484 C. proc. civ., nu atât prin evaluarea acţiunilor creditorului (după cum există ori nu probe ale intenţiei acestuia de punere în executare a hotărârii recurate), cât mai ales prin observarea caracteristicilor potenţialului titlu executoriu, după cum acesta prezintă sau nu vicii de legalitate care să afecteze drepturile asupra cărora se dispune în conţinutul său, vicii care ar face discutabilă sau inechitabilă executarea silită a dispoziţiilor sale, mai înaintea realizării controlului în legalitate în privinţa acestuia, pe calea recursului.

De aceea, nu se poate pretinde titularului unei cereri de suspendare a executării, fundamentate pe dispoziţiile art. 484 C. proc. civ., dovedirea începerii executării silite împotriva sa, în justificarea interesului ori a temeiniciei solicitării, după cum nici absenţa unei atare dovezi nu poate justifica singură respingerea cererii.

În speţă, petenta a demonstrat interesul său în formularea cererii, evocând raporturile stabilite anterior între părţi în legătură cu punerea în executare a precedentului titlu executoriu constând în decizia penală nr. 433/13.04.2017 a Curţii de apel Constanţa, raporturi marcate de lipsa de cooperare în aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor acestuia, în recurgerea precipitată la o executare pe cale silită, urmată de anularea executării, stabilită ca fiind nelegală tocmai din acest motiv, prin decizia civilă nr. 398/15.03.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, potrivit actelor depuse la dosar.

Or, aşa cum petenta a susţinut, hotărârea a cărei suspendare a executării a solicitat-o prezintă atare vicii, observându-se că cel puţin în privinţa uneia dintre creanţele pe care le-a stabilit în sarcina pârâtelor, există incertitudine în privinţa întinderii sale, de vreme ce dobânda legală penalizatoare calculată la suma de 21.428,57 euro (acordată cu titlu de daune morale) se arată în dispozitiv că este datorată începând 12.06.2009 şi până la plata efectivă, în timp ce în considerente se arată că aceeaşi dobândă legală este datorată de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la data plăţii integrale a sumei de 21.428,57 euro.

Deşi contrarietatea între considerente şi dispozitiv afectează doar una dintre creanţele acordate prin hotărârea recurată, aceasta are totuşi un cuantum însemnat iar diferenţele între cele două măsuri, arătate prin dispozitiv şi considerente, pentru calcularea dobânzii legale acordate la suma de 21,428,57 euro, fac ca valoarea creanţelor luate în calcul ca fiind datorate să aibă proporţii diferite consistente.

Întrucât data acordării dobânzilor la sumele stabilite în sarcina pârâtelor cu titlu de daune morale, se înţelege că a fost controversată între părţi, reclamantul pretinzând acordarea lor de la data faptei prejudiciabile, în timp ce pârâtele au pretins acordarea lor de la data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a creanţelor principale, şi întrucât la acest moment hotărârea nu permite identificarea exactă a voinţei şi raţionamentului instanţei în tranşarea controversei între părţi, se apreciază că cererea de suspendare a executării silite este justificată în considerarea aspectelor anterior arătate.

De vreme ce garanţia unui proces echitabil este asigurată, între altele, prin soluţia dată litigiului, astfel cum este explicată în considerentele hotărârii care o pronunţă, nu se poate pretinde în mod rezonabil unui debitor conformarea benevolă dispoziţiilor acesteia cât timp atare garanţii lipsesc, date fiind neconcordanţele între dispozitiv şi considerente care nu permit cunoaşterea exactă a opţiunii clare a instanţei şi care, se înţelege, că lasă netranşată controversa între părţi pe problema de drept vizând data începând cu care se datorează dobânzi de către pârâte la sumele acordate reclamantului cu titlu de daune morale.

Ori, aceste elemente existente în privinţa hotărârii recurate, care este susceptibilă de executare în orice moment de către reclamantul creditor, dat fiind caracterul său executoriu, sunt de natură să genereze iminenţa unui risc de producere a pagubei debitorului, ţinut să execute un atare de titlu şi, totodată, se constituie în acele circumstanţe excepţionale care justifică încuviinţarea suspendării executării hotărârii recurate, până la momentul exercitării controlului în legalitate asupra acesteia.