Prescription start date for recovery of damages from negligent contract execution: audit decisions do not interrupt the limitation period

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la restituirea sumei de 250.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/15.09.2009 emis de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor în favoarea numitului B., sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 2275 din 8 aprilie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 160 din 5 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L..

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva pârâtei A. S.R.L., ca fiind prescris dreptul la acţiune.

A fost obligată reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata către pârâta A. S.R.L. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 322 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 160 din 5 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. S.R.L..

A fost obligată apelanta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 600 RON cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat şi cheltuieli transport).

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 322 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel, în mod greşit a reţinut că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii a început sa curgă la data depunerii rapoartelor de evaluare întocmite de prestator, dată de la care reclamanta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat că "au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării".

S-a învederat că pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în bază unor evaluări necorespunzătoare. Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost iniţial 30.04.2013, pentru ca ulterior, din cauza dificultăţilor întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/1V/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda ".

În condiţiile date, ANRP este obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Din perspectiva celor expuse, recurenta susţine că având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a respins criticile privind modul de aplicare a dispoziţiilor legale în materia întreruperii sau suspendării cursului prescripţiei, reţinând că actul de control al Curţii de Conturi nu poate marca începutul termenului de prescripţie extinctivă, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 19/2019, iar faptul că după emiterea deciziei Curţii de Conturi ANRP a derulat o procedură de angajare a unui alt evaluator sau că a întâmpinat dificultăţi în aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse nu are valoarea unui moment obiectiv în stabilirea datei de început a prescripţiei.

A doua critică inserată în motivele de recurs, se referă la faptul că instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON, reprezentând onorariu expert fără a avea în vedere faptul că cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor şi experţilor, cheltuieli făcute pentru administrarea probelor ori pentru deplasarea părţilor şi martorilor la instanţă.

Deşi s-ar părea că art. 451 alin. (2) C. proc. civ., intră în conflict cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora "contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", conflictul este însă numai aparent. Făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate. Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul convenit. În schimb, cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanţă.

Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

În cazul în care se va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere, solicită, în subsidiar, micşorarea cheltuielilor de judecată.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, apreciind că intervine nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor vizând cheltuielile de judecată. Cu referire la restul criticilor, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (10 iulie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi la motivele de recurs dezvoltate,ce vizează greşita reţinere a instanţei de apel în ce priveşte momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, Înalta Curte reţine următoarele:

Cum motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" invocat de recurentă ca temei de drept al recursului, vizează situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, Înalta Curte reţine că aceste aspecte nu se verifică în cauză.

Din cererea de chemare in judecată rezultă că obiectul dedus judecaţii vizează obligarea pârâtei A. S.R.L.,la plata sumei de 250.000 RON prejudiciu pretins a fi rezultat din raportul de evaluare nr. x/18.02.2009, întocmit de pârâtă în condiţiile în care între reclamantă şi pârâtă a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/2008, în ce priveşte evaluarea unor imobile în vederea stabilirii despăgubirilor datorate de stat către persoanele îndreptăţite, conform Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, (în vigoare la data naşterii raporturilor contractuale dintre părţi) dat fiind faptul că prin Decizia Curţii de Conturi nr. 2/15.06.2009 i s-a impus recuperarea prejudiciilor suferite de bugetul statului în urma unor evaluări necorespunzătoare efectuate de pârâtă, întrucât aceasta a stabilit valori mult mai mari pentru imobilele evaluate decât cele rezultate din aplicarea Standardelor Internaţionale de Evaluare.

Prin urmare, în condiţiile în care reclamanta susţine că pârâta îi datorează sume de bani ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de prestări servicii, pentru care a făcut plata în anul 2009 şi în urma căruia, în acelaşi an, a plătit persoanei îndreptăţite sume de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor, aşa cum au fost calculate de pârâtă, Înalta Curte reţine că în mod legal şi corect a reţinut instanţa de apel că acţiunea reclamantei vizează un drept de creanţă.

Or, în condiţiile în care dreptul de creanţă este un drept personal, Înalta Curte reţine că în mod legal a reţinut instanţa de apel că "dreptul beneficiarului unui contract de a pretinde executantului lucrării să îi plătească prejudiciul suferit ca urmare a modului în care a fost efectuata lucrarea se naşte la data când beneficiarul a fost în măsură să cunoască paguba pricinuită", că în cauză această dată se raportează la data în care reclamanta a luat cunoştinţă de raportul de evaluare eronat întocmit, respectiv în anul 2009.

Cum data în care reclamanta a luat cunoştinţă de raportul de evaluare întocmit de pârâtă, vizează anul 2009, Înalta Curte reţine că litigiului pendinte îi sunt aplicabile într-adevăr dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de creanţă invocat de reclamantă fiind prescriptibil într-un termen general de 3 ani.

Înalta Curte mai reţine că, în raport de succesiunea actelor şi faptelor juridice în mod legal şi corect a reţinut instanţa de apel că potrivit art. 6 alin. (4) din C. civ., prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a noului C. civ. sunt supuse legii sub imperiul căreia au fost instituite, aşa încât în litigiul pendinte nu sunt incidente dispoziţiile art. 2500 şi următorii din Noul C. civ., privind prescripţia extinctivă.

Faţă de dispoziţiile legale enunţate, incidente în litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel s-a raportat şi a reţinut statuările din Decizia nr. 19/2019, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24 octombrie 2019, decizie obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., prin care s-a statuat că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs ...ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, . . . . . . . . . ., că "controlul efectuat de Curtea de Conturi constată doar abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţia Curţii de Conturi de către instituţia supusă controlului.", " . . . . . . . . . .că constatările Curţii de Conturi, precum şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuşi, izvor al creanţei, instanţa supremă a arătat că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată, invocarea actului de control al Curţii de Conturi fiind irelevantă sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive,,. "Cum stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia, nu are relevanţă constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă de organul de control al Curţii de Conturi, ale cărui observaţii nu dau naştere unui drept substanţial".

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile reclamantei legate de curgerea termenului de prescripţie de la data actului de control al Curţii de Conturi.

Cum reclamanta a criticat hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva greşitei obligări la plata cheltuitelor de judecată şi cum aceste critici pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. în ce priveşte motivul de recurs privind cheltuielile de judecată. Nefondate sunt şi susţinerile legate de greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată,î în condiţiile în care faţă de soluţia adoptată în apel instanţa a făcut o legală şi corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., care prevăd că partea care este în culpă procesuală, ca urmare a pierderii procesului, este obligată să achite cheltuielile avansate de cealaltă parte.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susţinerile reclamantei nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 322 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 322 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.