Appeal quashed for defective grounds; artistic contract and damages claims finally dismissed.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă la data de 26 iulie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: să constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor materiale contractuale şi morale, în raport cu art. 188 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în calitatea reclamantei de artist interpret; să dispună rezilierea contractului de prestări servicii, manageriat şi impresariat artistic, convenţie cesiune drepturi interpret, autentificat de BNP Asociat C. prin încheierea nr. 1748 din data de 26 mai 2010; să oblige pârâta la plata remuneraţiei de 50% ce i se cuvine reclamantei, conform cap. III raportat la cap. V art. 1 din contract, şi la daune-interese în cuantum de 100.000 euro pentru încălcarea drepturilor morale; să dispună afişarea hotărârii şi publicarea acesteia în mijloacele de comunicare în masă pe cheltuiala pârâtei.

La termenul din data de 6 februarie 2020, reclamanta şi-a precizat capătul de cerere privind plata remuneraţiei de artist, în sensul că vizează doar perioada 26 iulie 2016 - 26 iulie 2019.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 70 din data de 4 februarie 2021, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a respins acţiunea precizată şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă

Prin decizia nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A..

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Astfel, printr-o primă critică a susţinut că hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 96 lit. a) raportat la art. 97 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, iar argumentul potrivit căruia un text de lege ar putea reglementa/interzice o situaţie absurdă "în contra firescului şi rezonabilului relaţiilor sociale" este nelegal raportat la scopul legii în reglementarea relaţiilor sociale.

A apreciat că instanţa de apel a dat o interpretare denaturată textului de lege menţionat, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a reglementa/interzice situaţii absurde; în opinia sa, aceste dispoziţii, în măsura în care sunt interpretate potrivit scopului urmărit de legiuitor în reglementarea anumitor relaţii sociale, sunt incidente în cauză.

Din această perspectivă, a subliniat că artistul interpret poate pretinde recunoaşterea paternităţii propriei interpretări sau execuţii, drept ce nu poate face obiectul unei renunţări sau înstrăinări, respectiv nu poate fi obligat să renunţe la cariera muzicală, imaginea publică şi la propriile interpretări.

A precizat că B. S.R.L. i-a cesionat un număr de 20 de opere/creaţii, astfel că, pe cale de consecinţă, în calitate de artist interpret, este îndreptăţită să pretindă recunoaşterea paternităţii propriilor interpretări şi nu poate fi obligată să renunţe la acestea, astfel cum a reţinut instanţa de apel, fără a analiza contractul de cesiune.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi că instanţa de apel a încălcat prevederile legale privind dreptul conex dreptului de autor al compozitorului, dreptul artistului interpret de a i se recunoaşte paternitatea propriei interpretări şi de a valorifica această interpretare fără o limitare din partea autorului (compozitorului).

Cu atât mai mult, în opinia recurentei-reclamante, nu se poate interzice/încălca dreptul artistului interpret de a i se recunoaşte paternitatea şi de a valorifica interpretarea în cazul dedus judecăţii, deoarece autorul a cesionat dreptul de interpretare în favoarea artistului interpret, în baza contractului de cesiune; chiar şi în absenţa acestui contract de cesiune, autorul (compozitorul) nu poate interzice altor artişti să interpreteze aceste creaţii muzicale, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Susţine că această concluzie a instanţei de apel este nelegală în raport de dispoziţiile art. 93-98 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Enunţând dispoziţiile legale invocate, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel i-a interzis punerea la dispoziţia publicului a interpretării şi i-a condiţionat interpretarea proprie de acordul autorului.

De asemenea, a invocat că prin hotărârea instanţei de apel i-au fost încălcate atât dreptul moral privind recunoaşterea propriei interpretări în condiţiile în care i s-a interzis să aducă la cunoştinţa publicului propria interpretare şi este condiţionată de acordul autorului, cât şi dreptul patrimonial de a realiza venituri în urma propriei interpretări.

Recurenta-reclamantă a criticat şi motivarea instanţei de apel referitoare la clauzele contractuale (Cap. VII art. 12, 13, Cap. VIII art. 4, Cap. XII art. 4), apreciind că aceasta este nelegală raportat la dispoziţiile legale privind dreptul moral de recunoaştere a propriei interpretări, nume de scenă, carieră artistică, care nu pot rămâne în proprietatea exclusivă a managerului la încetarea contractului.

A subliniat că, în măsura în care instanţa de judecată anulează contractul, aceste clauze contractuale nu pot rămâne în vigoare şi nu pot fi păstrate în continuare, precum şi că nu poate fi obligată să renunţe la numele de scenă, la genul muzical abordat în perioada contractului, la repertoriu sau prezentarea scenică, indiferent dacă respectivul contract este sau nu în vigoare sau dacă o instanţă de judecată îl anulează sau nu.

Recurenta-reclamantă a mai apreciat că este nelegală soluţia instanţei de apel şi din perspectiva celor referitoare la rezilierea contractului de prestări servicii (prestaţie artistică), manageriat şi impresariat artistic, convenţie cesiune drepturi interpret, autentificat de notarul public D., prin încheierea de autentificare nr. 1748 din data de 26 mai 2010.

A arăta că atât prima instanţă, cât şi cea de apel au reţinut împlinirea termenului contractual la data de 26 mai 2020, dar au omis faptul că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 26 iulie 2019 (în termenul contractual) şi că, potrivit Cap. XII Dispoziţii finale, termenul contractual se prelungeşte în mod tacit dacă niciuna din părţi nu a notificat celeilalte părţi intenţia de încetare a contractului cu un an înainte de împlinirea termenului - în condiţiile în care nu există astfel de notificări, contractul este în vigoare.

Recurenta-reclamantă a precizat şi că înţelege să menţină solicitările formulate prin petitele 3, 4 şi 5 ale acţiunii.

I.5 Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Totodată, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în esenţă, a arătat că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar este promovată de persoana fizică A., care nu are calitate procesuală, întrucât nu este titulară de drepturi şi obligaţii conform contractului pe care este întemeiată acţiunea - contractul a fost încheiat între două persoane juridice, respectiv B. S.R.L. şi Persoana fizică autorizată A., reprezentată de doamna A., în calitate de reprezentant al persoanei fizice autorizate.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a arătat că Persona Fizică Autorizată A. a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 22 mai 2022, astfel că aceasta nu mai poate fi titulară de drepturi şi obligaţii şi, în consecinţă, parte în proces.

Intimata-pârâtă a mai invocat şi faptul că recurenta-reclamantă, în susţinerea recursului, a formulat apărări din perspectiva altor pretenţii decât cele vizate de petitele acţiunii introductive de instanţă.

În opinia sa, criticile recurentei-reclamante exced obiectul acţiunii şi nu pot fi circumscrise în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai apreciat şi că instanţa de apel nu a încălcat şi nici nu a aplicat greşit normele de drept material incidente speţei, prin raportare la obiectul cauzei, şi, totodată, a adus argumente în susţinerea poziţiei sale prin care arată că în speţă pretenţiile părţii adverse nu au fost dovedite.

Recurenta-reclamantă A. nu a depus răspuns la întâmpinare.

I.6. Procedura desfăşurată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 septembrie 2021, sub nr. x/2019.

Prin încheierea de şedinţă nr. 646 din data de 16 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 15 aprilie 2022, sub nr. x/2019*.

Prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2022, constatându-se finalizată procedura de comunicare reglementată de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, la data de 20 septembrie 2020, când Înalta Curte a reţinut pricina în pronunţare asupra inadmisibilităţii reluării în cauză a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L., precum şi asupra excepţiei nulităţii recursului, ridicate prin întâmpinare de către aceeaşi intimată-pârâtă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând, cu prioritate, inadmisibilitatea reluării în cauză a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin întâmpinarea formulată în faza recursului, intimata-pârâtă a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii acţiunii, iar, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2022, instanţa a pus în discuţie inadmisibilitatea reluării acestor excepţii în această fază procesuală, în absenţa formulării de către parte a unui recurs cu privire la aceste aspecte, iar intimata-pârâtă, prin reprezentant, a arătat că lasă la aprecierea instanţei chestiunea pusă în discuţie.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, atât prin întâmpinarea formulată în prima fază procesuală a litigiului pendinte, cât şi prin cea depusă în apel, intimata-pârâtă a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii, excepţii care au fost analizate şi respinse de către cele două instanţe.

Cum soluţia instanţei de apel sub acest aspect nu face obiect al recursului cu care prezenta instanţă este învestită, în lipsa exercitării acestei căi de atac de către intimata-pârâtă, dezlegarea dată celor două excepţii de instanţa de fond are autoritate de lucru judecat, iar o reluarea a invocării lor, prin întâmpinarea formulată de parte în recurs, este inadmisibilă.

Ca atare, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L. prin întâmpinare.

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, raportarea la acest caz de casare este una pur formală, în condiţiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate hotărârii recurate.

Din cuprinsul cererii de recurs, se poate observa că recurenta-reclamantă afirmă nelegalitatea hotărârii instanţei de apel arătând fie că aceasta este contrară unor dispoziţii legale, fie prezentând elemente ale situaţiei de fapt sau propria opinie şi aspecte pur teoretice cu privire la chestiunea litigioasă supusă judecăţii.

Astfel, deşi a susţinut încălcarea normelor de drept material edictate de art. 93-98 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, recurenta-reclamantă s-a limitat doar la a enunţa aceste dispoziţii legale şi a evidenţia pasajele din cuprinsul deciziei atacate care, în opinia sa, sunt nelegale şi vin în contradicţie cu scopul acestor reglementări, exprimându-şi nemulţumirea faţă de cele reţinute de către instanţa de apel şi arătând care este în opinia sa interpretarea corectă a acestora.

Or, recurenta-reclamantă trebuia să indice punctual şi să argumenteze de ce raţionamentul curţii de apel încalcă sau aplică greşit dispoziţiile la care a făcut referire, dezacordul părţii faţă de cele constate de către instanţă neputând fi convertit în vreunul dintre motivele de casare reglementate de lege.

Pe de altă parte, nici cele susţinute cu privire la contractul ce formează obiect al litigiului şi la o pretinsă interpretare eronată a clauzelor contractuale nu sunt apte de încadrare în ipotezele la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă punând în discuţie chestiuni de fapt ale speţei şi aspecte ce ţin de aprecierea probelor de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte cele menţionate în finalul cererii de recurs, prin care recurenta-reclamantă a arătat că înţelege să susţină şi petitele 3, 4 şi 5 ale cereri de chemare în judecată, se constată că acestea nu reprezintă critici la adresa hotărârii recurate, nefăcându-se trimiteri la raţionamentul instanţei de apel, ci argumentele pentru care partea consideră că aceste solicitări ale sale sunt întemeiate şi, prin urmare, nu sunt apte a fi analizate din perspectiva vreunuia dintre motivele de nelegalitate pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susţinute prin cererea de recurs neputând fi convertite în vreun motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând, astfel cum s-a mai arătat, veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte reţine că pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Astfel, instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Aşa fiind, criticile care vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi aprecierea probelor cauzei, precum şi aprecierile personale ale părţii cu privire la aspectele supuse judecăţii nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului pendinte, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Nici simpla trimitere la o pretinsă încălcare/aplicare greşită a legii sau enunţarea unor dispoziţii legale, astfel cum a procedat recurenta-reclamantă, nu pot determina o analiză a legalităţii hotărârii recurate, în lipsa indicării unor chestiuni concrete care ar fi de natură a duce la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor de drept material în raţionamentul curţii de apel.

Prin urmare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 378/A din data de 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.