Scope of damages claim in trademark infringement: applicability of principle of dispositiveness to multiple parallel imports and prohibition of re-characterizing lack of representative capacity exception in appeal

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a

Civilă la data de 31.05.2017, reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. să înceteze actele de comerţ, import, export, distribuţie, vânzare, depozitare, oferire spre vânzare, precum şi orice altă folosire în scop comercial a produselor purtând mărcile nr. x atât de la societatea D. din Coreea, cât şi de la orice altă societate din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă;

Interzicerea actelor de comerţ, import, export, distribuţie, vânzare, depozitare, precum şi a oricărei alte folosiri în scop comercial, dar şi a finalizării operaţiunilor de vămuire a celor 1256 de piese de schimb pentru automobile, reţinute conform Deciziei vamale nr. x/05.05.2017, purtând mărcile nr. x şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă; Obligarea pârâtei C. S.R.L. să retragă de pe piaţă produsele purtând mărcile mai sus menţionate, provenite din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă;

Obligarea pârâtei C. S.R.L. să distrugă produsele purtând mărcile mai sus menţionate, provenite din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă; Obligarea pârâtei C. S.R.L. să furnizeze informaţii complete privind provenienţa şi circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: numele/adresele furnizorilor şi ale deţinătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienţilor, cu excepţia consumatorilor finali, informaţii cu privire la cantitatea de produse achiziţionată şi livrată, precum şi facturile sau alte documente de achiziţie relevante;

Obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata despăgubirilor materiale şi morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 10.000 de Euro (45.636 RON la cursul BNR de la data introducerii prezentei acţiuni) pentru fiecare reclamantă; Obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata cheltuielilor cu depozitarea şi distrugerea produselor ce încalcă mărcile reclamantelor; Obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1163/15.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L..

A obligat pârâta să înceteze actele de comerţ, import, export, distribuţie, vânzare, depozitare, oferire spre vânzare precum şi orice altă folosire în scop comercial a produselor purtând mărcile nr. x atât de la societatea D. din Coreea, cât şi de la orice altă societate din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ şi Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă.

A interzis actele de comerţ, import, export, distribuţie, vânzare, depozitare, precum şi ale oricărei alte folosiri în scop comercial, dar şi ale finalizării operaţiunilor de vămuire a celor 1256 de piese de schimb pentru automobile, reţinute conform Deciziei vamale nr. 6792/D63-2017/05.05.2017, purtând mărcile reclamantelor A. şi B. menţionate şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă.

A obligat pârâta C. S.R.L. să retragă de pe piaţă produsele purtând mărcile mai sus menţionate, provenite din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă; a obligat pârâta C. S.R.L. să distrugă produsele purtând mărcile menţionate.

A obligat pârâta să furnizeze informaţii complete privind provenienţa şi circuitele de distribuire a bunurilor din prezenta cauză, în special: -numele/adresele furnizorilor şi ale deţinătorilor anteriori ai bunurilor -numele/adresele cumpărătorilor/clienţilor, cu excepţia consumatorilor finali; -informaţii cu privire la cantitatea de produse achiziţionată şi livrată, precum şi facturile sau alte documente de achiziţie relevante.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor cu depozitarea şi distrugerea produselor ce încalcă mărcile reclamantelor.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.

A obligat pârâta C. S.R.L. la plata către reclamante a sumei de 20300 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat (cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.).

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1823 A din data de 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la judecata în apel; a respins apelurile formulate de apelanta-pârâtă C. S.R.L., de apelantele-reclamante A. şi B. şi de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1163/15.05.2018 şi a încheierii din data de 24.10.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate; şi a respins cererea apelantei-pârâte privind plata cheltuielilor de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamante A. şi B. şi pârâta C. S.R.L..

Totodată, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 9.12.2020.

II.1. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele A. şi B. au formulat următoarele critici:

Instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. - minus petita, acordând mai puţin decât s-a cerut, a dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. - a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată înfrângând principiul disponibilităţii procesului civil, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţia este nemotivată şi contradictorie câtă vreme argumentele instanţei se rezumă la concluzia că "este evident" că obiectul cererii vizează despăgubirile datorate pentru un singur import.

Instanţa nu a răspuns niciunuia dintre argumentele prezentate de reclamante, rezumându-se la a concluziona, doar cu indulgenţă, că paragraful 42 ar putea fi interpretat ca făcând referire la despăgubirile datorate pentru toate actele de încălcare a drepturilor reclamantelor, fără a arăta care este valoarea probatorie a acestei reţineri şi care sunt argumentele contrare ce răstoarnă această valoare probatorie.

Instanţa de apel a făcut aplicarea unor principii de drept inexistente arătând că orice ambiguitate ori neclaritate trebuie interpretată în contra reclamantului. Dispoziţiile legale privitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată, procedură prealabilă comunicării scrise, reprezentate de art. 200 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., stabilesc: Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197 "f", precum şi "Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Or, în cauza pendinte, reclamantelor nu le-a fost comunicată nicio adresă prin care să li se aducă la cunoştinţă necesitatea de a-şi întemeia ori, după caz, preciza în fapt acţiunea în etapa regularizării cererii, aceasta fiind clară sub aspectul indicării motivelor de fapt.

Neclarităţile cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată şi limitele învestirii instanţei, ca reguli de aplicare corectă a legii procesuale de către instanţă, nu pot fi distorsionate în contra părţii ce le-a determinat, urmând a fi cenzurate de către instanţă până la limita conturării dreptului la apărare al părţii adverse.

Instanţa a aplicat greşit normele privind analiza şi interpretarea actelor şi probelor, interpretând vădit greşit sensul cererii deduse judecăţii, instanţa trebuind să dea prevalenţă interpretării lit. a) cererii de chemare în judecată şi tuturor celorlalte acte de procedură realizate în faţa primei instanţe, niciuna neavând alt sens decât acela de a pretinde întreg prejudiciul cauzat prin actele de încălcare.

Capătul de cerere privind despăgubirile nu cuprinde nicio limitare a acestora la o anumită operaţiune comercială, import sau vânzare, însă instanţa de apel a reţinut că reclamanta ar fi trebuit să indice perioada pentru care solicita acordarea despăgubirilor indicând un termen de 3 ani anteriori cererii de chemare în judecată până la limita incidenţei prescripţiei extinctive, această reţinere fiind nelegală.

Critica reţinută de instanţa de apel potrivit căreia reclamantele ar fi trebuit ca până cel târziu la data formulării răspunsului la întâmpinare, să detalieze faptele la care se referă prejudiciul cerut şi modul de calcul este nefondată, deoarece reclamantele au arătat că prejudiciul estimat este provizoriu, urmând a fi precizat, nu modificat şi au solicitat, prin cerere, furnizarea datelor necesare estimării acestui prejudiciu.

Nemotivarea instanţei asupra soluţiei pronunţate are în vedere nu reţinerea că prezenta cerere de chemare în judecată nu era clară, situaţie în care instanţele şi părţile au la dispoziţie remediile procedurale apte a salvgarda cererea şi a acţiona în sensul producerii de efecte juridice, ci reţinerea că prezenta cerere de chemare în judecată este clară şi nu comporta dubiu pentru orice om rezonabil, indicând solicitarea clară de a acorda despăgubiri pentru un singur act de import. Această reţinere a instanţei este complet nemotivată.

Instanţa de apel a făcut o disjungere între actele părţii şi cele ale mandatarului nepermisă de lege, deoarece cererea de chemare în judecată şi actele de procedură subsecvente sunt făcute în numele şi pe seama părţii şi nu în nume propriu. Din această perspectivă, este nelegală calificarea cererii ca re-prezentând poziţia mandatarului şi nu a părţii.

Reţinând sensul real şi intenţia reclamantelor de la momentul redactării cererii, instanţa era ţinută, potrivit principiilor interpretării actelor juridice, să dea prevalentă intenţiei părţilor şi nu sensului dat modului de exteriorizare a acesteia.

Prin modul în care a procedat, instanţa a intrat în contradicţie şi cu dispoziţiile instanţei de fond din încheierea din 24.10.2017 prin care se reţine că acea cerere a reclamantei privind încuviinţarea probatoriului implică şi o modificare a cererii de chemare în judecată şi nu o precizare a acesteia. Or, reţinând neglijenţa, instanţa de apel reţine implicit că din actele dosarului rezultă nemijlocit şi clar că intenţia reclamantelor era aceea de obţinere de despăgubiri pentru toate actele de încălcare, astfel încât trebuia implicit să constate că respectivele cereri ale reclamantelor ulterioare puteau fi calificate drept clarificări ale cererii şi nu modificări ale acesteia.

Decizia instanţei este în contradicţie şi cu dispoziţiile acesteia din încheierea de la termenul din data de 10.07.2020, când a încuviinţat administrarea ca probă a înscrisurilor privind toate actele de import şi comercializare anterioare ale apelantei-pârâte, reţinând interesul, concludenţa acestora, cât şi teza probatorie a reclamantelor.

Instanţa de apel a respins cererea de despăgubiri în limita în care aceasta a reţinut obiectul cererii, respectiv pentru un import, reţinând că reclamantele nu au probat un prejudiciu, pârâta a dat dovadă de bună-credinţă, prin conduita ulterioară şi nu a avut intenţia să încalce drepturile reclamantelor, precum şi faptul că mandatara a blocat soluţionarea amiabilă a cauzei prin opunerea la reexportul produselor.

Instanţa de apel a considerat în mod nelegal, că prin reţinerea produselor în vamă şi neajungerea lor pe piaţă, nefiind comercializate, nu s-a creat un prejudiciu reclamantelor şi pârâta nu a obţinut niciun beneficiu injust, încălcând astfel dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. B) din O.U.G. nr. 100/2005.

Atât Directiva nr. 48/2004, cât şi O.U.G. nr. 100/2005 de transpunere în dreptul naţional, prevăd ca principiu esenţial, în materia măsurilor reparatorii cuvenite titularului dreptului încălcat, lipsirea autorului faptei de orice beneficiu sau avantaj economic rezultat în urma actului de încălcare a dreptului, astfel încât simpla înlăturare din circuitul comercial a produselor contrafăcute nu este de natură a satisface aceste exigenţe, câtă vreme autorul faptei păstrează în patrimoniu valoarea dreptului de folosinţă a mărcii, preţul echivalent unei licenţe, pe care ar fi fost ţinut să o achite acestuia sau ar fi fost parte din preţul produsului.

Astfel, profitul constând în preţul neobţinut este o consecinţă directă şi imediată a încălcării, inclusiv în cazurile în care bunurile au fost reţinute de autorităţile vamale.

Lipsa unui prejudiciu nu poate fi justificată prin aceea că produsele, deşi încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor, sunt provenite dintr-un import paralel şi nu din produse contrafăcute stricto sensu, deoarece o astfel de disjungere de regim juridic între cele două forme de încălcare a drepturilor conferite de marcă nu este realizată de lege. Or, unde legea nu distinge, nici instanţa nu trebuie să distingă.

O astfel de soluţie înfrânge principiile rezultate din Directiva nr. 48/2004 care prevede că autorul actelor de încălcare trebuie lipsit de orice beneficiu de pe urma acestora. Or, procedând astfel, instanţa de apel a 'lăsat pârâtei, cel puţin preţul pe care aceasta îl datorează pentru actele de folosire a mărcii.

Instanţa de apel în mod nelegal critică atitudinea reclamantelor de a prefera să dea în judecată pârâta pentru tragerea acesteia la răspundere, în loc să accepte oferta acesteia de returnare a produselor. Această critică este nelegală pentru că încalcă dreptul reclamantelor prevăzut de dispoziţiile art. 9 din Regulamentul nr. 1001/2017, art. 17 din O.U.G. nr. 100/2005, de a apela la toate remediile civile pe care legea le permite în cazul încălcării drepturilor sale.

Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, analizând răspunde-rea contractuală în condiţiile în care acţiunea a fost una exclusiv de răspundere civilă delictuală pentru actele de încălcare a mărcilor.

Atât timp cât reclamantele au învestit instanţa în apel, cu soluţionarea capătului referitor la daune, capăt de cerere întemeiat pe condiţiile răspunderii civile delictuale, acestea nu îşi explică cum instanţa a antamat îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către părţile la tranzacţie.

Instanţa a încălcat în acelaşi timp dispoziţiile privitoare la principiul disponibilităţii părţilor, al imposibilităţii de schimbare a cauzei în apel, cât şi dispoziţiile referitoare la considerentele supraabundente din perspectiva plus petita.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta C. S.R.L. a formulat următoarele critici:

Pârâta arată că înţelege să critice pe aspecte de nelegalitate şi de abuz de putere judecătorească considerentele hotărârii recurate în ceea ce priveşte modalitatea de reţinere a chestiunilor de fapt şi de drept de către instanţa de apel, cu privire la apelul C. S.R.L. şi subsecvent, cu privire la împrejurările de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel, cu privire la excepţia nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată şi a hotărârii de primă instanţă în temeiul prevederilor art. 84 alin 1 C. proc. civ., aşa cum au fost interpretate aceste dispoziţii prin Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016 şi respectiv nr. 40/2019 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin încălcarea principiilor fundamentale dintre cele consacrate de Constituţie sau de o lege organică cum ar fi accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, publicitatea, oralitatea, principiul nemijlocirii şi contradictorialitatea dezbaterilor, principii fundamentale a căror obligaţie de respectare îi incumbă judecătorului prin lege - conform art. 20 C. proc. civ. şi prin încălcarea dreptului la un proces echitabil (exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi prin art. 6 C. proc. civ.).

Invocând motivul de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., recurenta susţine că maniera în care instanţa de apel a soluţionat primul punct de apel, precum şi excepţia ridicată prin întâmpinare s-a făcut cu abuz de putere judecătorească, cu încălcarea art. 20 C. proc. civ., instanţa de apel înfrângând toate principiile fundamentale, prevăzute la art. 3, art. 14, art. 15,art. 16, art. 17, prin maniera în care a dispus prin hotărârea pronunţată recalificarea primului motiv de apel şi implicit a excepţiei invocate, fără să pună în discuţia părţilor aspectele pe care le-a apreciat că impun şi conduc la recalificarea apelului şi a excepţiei invocate. Abia la momentul comunicării soluţiei, au luat la cunoştinţă toate părţile din dosar despre dispoziţia instanţei de recalificare a actelor şi faptelor deduse judecăţii, în ceea ce priveşte excepţia invocată şi a primului motiv de apel.

Reprezentarea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică care nu are calitatea de avocat şi/sau consilier juridic în condiţiile legii, conduce la lovirea cu nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate în cauză de această manieră. Actele efectuate în cauză de la data introducerii acţiunii de chemare, în judecată - în speţa de faţă de la data de 31.05.2017, de către persoana juridică E. care stă în judecată şi care pretinde că ar avea dreptul să conserve aceste drepturi de reprezentare pentru reclamantele A. şi B., precum şi actele procedurale efectuate de avocat şi/sau consilier juridic al lui E.. sunt lovite şi ele de nulitate absolută.

Fiind vorba de o încălcare a unei norme de ordine publică, recurenta a invocat în apel, conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 476 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată şi subsecvent a hotărârii de primă instanţă.

Sancţiunea nulităţii absolute operează în cauză de la momentul producerii ei respectiv de la data de 31.05.2017 şi nu mai poate fi acoperită şi nici ratificată prin acte ulterioare.

Noile contracte de mandat, prezentate de reclamante prin Anexa 1 şi Anexa 2, depuse o dată cu întâmpinarea în apel, nu sunt valide şi nu pot acoperi lipsa de mandat cu care a acţionat E. la data de 30. 05.2017 când instanţa de fond, secţia a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti, a fost sesizată cu acţiunea de chemare in judecata a reclamantelor, pentru care a şi pronunţat în contradictoriu şi cu E., hotărârea apelată, din prisma Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016 şi respectiv a Deciziei ÎCCJ nr. 40/2019.

Drept urmare, persoana juridica E., la data de 30.05.2017, când a introdus - pe seama şi în beneficiul a două persoane juridice, respectiv a reclamantelor - prezenta cererea de chemare în judecata a acţionat fără niciun drept de reprezentare convenţională în sensul dispoziţiilor interpretative de la pct. 43 din Decizia ICCJ nr. 9/2016: nici pe legea belgiană sau coreană şi în mod cert nici pe legea română - care rămâne legea aplicabilă.

Întrucât nu există la dosar, nici un înscris autentificat care să ateste existenţa unui mandat administrativ dat în sensul pct. 43 din Decizia ICCJ nr. 9/2016, respectiv prin prisma art. 810 din C. civ. - după cum nu există la dosar nici un înscris dat potrivit unor legi speciale în sensul art. 792 din C. civ. şi următoarele, o asemenea ratificare de mandat dată acum de către societăţile A. si B. - un mandat direct de reprezentare dat aceleiaşi societăţi de avocatură angajată iniţial de către E.- nu este legală.

Contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu si în planul dreptului procesual, guvernat în materia reprezentării de norme legale imperative, conform paragrafului 33 din Decizia nr. 9/2016. Totodată, este lovit cu nulitate absolută şi mandatul acordat de o asemenea persoană unui avocat sau consilier juridic - (acesta din urmă chiar organizat în condiţiile legii)" - de vreme ce forma de organizare a profesiei, nu a fost angajată direct de parte şi a fost angajat de persoana juridică (în speţă de E.) care nu este reprezentantul legal al reclamantelor.

Instanţa de apel era obligată conform legii să fi pus în discuţia părţilor recalificarea juridică exactă, în temeiul căreia a respins primul motiv de apel al recurentei-pârâte şi pe cale de consecinţă, şi excepţia invocată prin întâmpinare.

Noile procuri date în cauză, prin anexa 1 si anexa 2, depuse în apel, nu pot fi privite ca o formă de mandat recunoscut ca valabil încheiat, conform legilor de exercitare a profesiei de avocat, în sensul dispoziţiilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ. şi nu sunt apte a înlătura cauza nulităţii cererii de chemare în judecată.

În speţă, cauza nulităţii nu o constituie lipsa mandatului F., pentru ca ratificarea actelor făcute de avocat să producă vreun efect asupra nulităţii invocate, ci formularea şi semnarea cererii de chemare în

judecată, printr-un reprezentant convenţional al reclamantelor (în speţă - societatea E.) cu încălcarea prevederilor exprese ale legii. Cu evidenţă se impunea obligativitatea pentru casa de avocatură F. ca aceasta să fi fost angajată potrivit legilor avocaturii, direct de către reclamante, conform dispoziţiilor exprese ale art. 84 alin. (1) teza finală raportat la art. 85 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

Cu toate acestea, curtea de apel nu a găsit nimerit să pună în discuţia părţilor arătarea atât a aspectelor principale, cât şi a celor arătate cu titlu subsidiar, prin hotărâre, cu nesocotirea principiilor fundamentale ale procesului civil şi cu încălcarea acestora. Nesocotindu-le a încălcat şi principiul legalităţii prevăzut la art. 7 alin. (2) C. proc. civ.: "Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor din proces".

Decizia instanţei de apel nu cuprinde doar motivări care nu se pot susţine, fiind străine de natura cauzei, ci şi, în raport de cadrul juridic aplicabil, aceste aserţiuni sunt străine şi de orice element probatoriu care să susţină argumentele Curţii de Apel. Astfel, la dosarul cauzei nu există niciun mijloc de probă care să ateste calitatea societăţii E. ca făcând parte din conglomeratul A. şi B., după cum nu există nici o dovadă la dosar a acestui "conglomerat", cum îl defineşte Curtea de Apel sau a faptului că societăţii E. i-ar fi revenit un drept de reprezentare al societăţilor mamă.

Instanţa de apel a făcut greşit aplicarea prevederilor art. 478 alin. C. proc. civ., fără să ia în considerare concluziile scrise depuse de către recurenta - pârâtă.

Solicitarea pârâtei de permitere de către instanţa de apel, a finalizării operaţiunilor de retur în Coreea a bunurilor reţinute, nu reprezintă o cerere nouă în apel, ea rezidă şi a fost cuprinsă implicit prin apărările adresate primei instanţe.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 şi 8 C. proc. civ. şi motivul de ordine publică prevăzut de art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 28 septembrie 2021, în termen legal, reclamantele A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâta C. S.R.L. în principal în procedura de filtrare pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

La data de 18 octombrie 2021, pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei de ordine publică prevăzută de art. 84 alin. (1) C. proc. civ., prin raportarea obligatorie la art. 84 alin. (1) C. proc. civ., la interpretările deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din deciziile nr. 9/2016 şi nr. 40/2019 pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată. In subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Tot la data de 18 octombrie 2021, pârâta C. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului formulat si admiterea acestuia.

La data de 9 noiembrie 2021, reclamantele au depus răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâtă prin care au solicitat înlăturarea apărărilor acesteia şi admiterea recursului declarat de reclamante.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 05 aprilie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantele B. şi A. şi de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1823A din 9 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 21 iunie 2022, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

1. Constatând faptul că motivele de recurs de ordin procedural invocate de către pârâtă au prioritate într-o ordine procedurală logică de analiză juridică, având în vedere împrejurarea că eventuala constatare a nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată şi a actelor procedurale subsecvente, ca urmare a constatării încălcării art. 84 alin. (1) C. proc. civ., ar determina inutilitatea analizării tuturor celorlalte aspecte criticate în cauză de către părţile procesuale recurente, instanţa de recurs va proceda la analiza mai întâi a acestora.

Astfel, contrar multiplelor argumente dezvoltatoare expuse de recurenta pârâtă, se observă că în cauză instanţa de apel nu a procedat la analiza motivului de apel principal constituit de excepţia nulităţii deduse din prevederile art. 84 alin. (1) C. proc. civ. (excepţie reinvocată identic de pârâtă şi prin întâmpinarea sa din recurs şi afectată - prin încheierea de admitere în principiu a recursurilor formulate - de instanţa de recurs fondului recursurilor, astfel încât şi ea îşi va găsi rezolvarea potrivit considerentelor prezentei decizii civile de recurs), cu încălcarea, ignorarea dispoziţiilor procesuale referitoare la respectarea principiului legalităţii, al contradictorialităţii, al oralităţii, al publicităţii, al dreptului la apărare, al nemijlocirii, al rolului activ al instanţei de judecată, toate privite ca şi componente garanţii ale dreptului fundamental la un proces echitabil consacrat între altele, atât constituţional, prin art. 21 din Constituţia României, infraconstituţional, prin art. 6 C. proc. civ. sau art. 10 din Legea nr. 304/2004, cât şi international prin art. 6 CEDO.

Grefându-se pe sistematizarea criticilor ample, expuse în mod repetat de recurenta pârâtă în cadrul recursului acesteia, instanţa de recurs remarcă pentru început faptul că dimpotrivă, aspectele care au circumscris problematica în discuţie, rezolvată de instanţa de apel, au fost pe larg dezbătute de către părţile procesuale în cadrul actelor procedurale realizate în faza de judecată a apelului, mai întâi în cadrul procedurii prealabile (a se vedea în acest sens, amplele puncta de vedere ale ambelor părţi procesuale realizate sub aceste aspecte prin: apelul pârâtei, întâmpinarea pârâtei faţă de apelul reclamantelor, întâmpinarea reclamantelor faţă de apelul promovat de partea pârâtă, răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtă formulat de reclamante, răspunsul la întâmpinare realizat de pârâta apelantă), cât şi ulterior pe parcursul judecăţii publice a cauzei respective de apel.

Astfel, la termenul de judecată din 09.12.2020 când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor declarate, instanţa de apel a acordat cu prevalenţă cuvântul asupra criticilor de ordin procedural din cele două apeluri declarate, între care şi critica pârâtei apelante relativă încălcării art. 84 alin. (1) C. proc. civ. privind reprezentarea convenţională, element care a fost dezbătut pe larg de cele două părţi procesuale în respectiva şedinţă de judecată.

În acest context, se observă potrivit încheierii respective de şedinţă că apelanta pârâtă s-a referit cu acest prilej inclusiv la trimiterile părţilor adverse la incidenţa în privinţa acestei excepţii procesuale invocate, a dispoziţiilor art. 82 C. proc. civ., dispoziţii repudiate de către apelanta pârâtă prin prisma cărora reclamantele intimate au invocat inadmisibilitatea susţinerii direct în apel a acestei chestiuni legate de reprezentarea convenţională în faza procesuală a fondului (a se vedea în acest sens, încheierea de dezbateri a apelurilor şi întâmpinarea reclamantelor aflată la fila x şi urm. dosar apel, vol. I).

Din perspectiva ilustrată, atunci când instanţa de apel a procedat în aceste condiţii expuse, la analiza acestui prim motiv de apel (care constituia şi o excepţie procesuală) prin prisma art. 82 C. proc. civ., însuşindu-şi aşadar punctul de vedere argumentat al reclamantelor sub acest aspect (punct de vedere ce, constituind un mijloc de apărare al intimatelor reclamante, era admisibil, contrar deci aserţiunii în sens contrar a recurentei pârâte), curtea de apel nu a procedat la încălcarea principiilor procedural invocate de recurenta pârâtă, a obligaţiilor procesuale corelative impuse inclusiv de prevederile art. 20 în referire la art. 6, art. 7, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16 sau art. 17 C. proc. civ. sau de cele ale art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., cum nefondat invocă recurenta pârâtă.

Tot astfel, instanţa de apel nu a adoptat nici o conduită contradictorie faţă de restul dispoziţiilor sale din apel (precum ar fi dezbaterea în şedinţă publică a necesităţii pronunţării în prealabil, a unei hotărâri de apel intermediare potrivit art. 480 alin. (6) C. proc. civ.), astfel cum greşit invocă recurenta pârâtă. De altfel, susţinerea în acest sens a recurentei pârâte poartă însăşi o amprentă de contradictorialitate, atât timp cât unul dintre motivele procedurale de apel care impuneau - în opinia apelantei pârâte la acel moment - pronunţarea unei hotărâri intermediare de apel, era chiar motivul de apel arondat încălcării de către prima instanţă de judecată a prevederilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce evident, presupunea şi a presupus discuţii în şedinţă publică asupra lui, laolaltă cu apărările opuse acestuia de către părţile adverse, astfel cum s-a consemnat de altfel, în cadrul încheierii de şedinţă de dezbateri a instanţei de apel din data de 09.12.2020.

Continuând, instanţa de recurs constată justeţea raţionamentului curţii de apel, inclusiv din perspectiva considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40/2019, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 117 din 14 februarie 2020, decizie de care recurenta pârâtă se prevalează în mod expres şi repetat în susţinerea acestui motiv de recurs:

"50. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă sediul materiei pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

51. Art. 84 din C. proc. civ. reglementează reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, dispunând la alin. (1) în sensul că: "Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. (…)

66. În raport cu aceste considerente, se observă că instanţa de trimitere tinde la o reevaluare a condiţiilor de valabilitate a cererii de chemare în judecată în raport cu un moment ulterior sesizării instanţei şi propune ca fundament al chestiunii de drept interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (1) din C. proc. civ.

67. Coroborarea acestor dispoziţii conduce la concluzia că, atunci când constată că în numele unei persoane juridice acţionează un reprezentant convenţional care nu are calitatea de consilier juridic sau avocat al acesteia, instanţa va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar în cazul în care acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

68. Dispoziţiile legale sunt lipsite de orice echivoc sub aspectul modalităţii în care instanţele de judecată trebuie să procedeze atunci când constată lipsa calităţii de reprezentant; prin urmare, coroborarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. cu cele ale art. 84 alin. (1) din acelaşi act normativ nu implică nicio dificultate de interpretare, cu atât mai mult cu cât instituţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant nu este nouă în dreptul procesual român şi nici nu a suferit modificări esenţiale în noua reglementare".

Aşadar, contrar deciziei de speţă nr. 439/2020 a secţiei I Civile a instanţei supreme invocate de recurenta pârâtă, însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor judiciare de unificare a practicii judiciare a ilustrat prin considerente înrâurirea şi întrepătrunderea evidente care există între prevederile art. 84 din C. proc. civ. invocate de recurenta pârâtă şi dispoziţiile art. 82 din acelaşi cod procesual care reglementează mijlocul procedural de invocare şi remediere în privinţa lipsei calităţii de reprezentant şi acest lucru indiferent deci, de menţiunea în cuprinsul literal al art. 82 C. proc. civ. a substantivului "dovezii".

Instanţa de recurs constată de altfel, că însăşi recurenta pârâtă a arătat în cadrul motivelor sale de recurs (a se vedea de exemplu, pagina 57 a acestora) că Decizia nr. 40/2019 vizează interpretarea coroborată a prevederilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 82 din acelaşi cod procesual.

Continuând, instanţa de recurs constată că acelaşi filon juridic de gândire expus de prezenta instanţă de judecată se regăseşte şi în jurispridenţa recentă a instanţei supreme, de exemplu decizia nr. 610 din 15 martie 2022 a secţiei a II-a civile, în cadrul căreia s-a stipulat că potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată şi că excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie dilatorie, ceea ce înseamnă că instanţa este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficienţe procedurale.

În egală măsură, în cadrul Deciziei nr. 246/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 602 din 26 iulie 2017, decizie de care se prevalează chiar recurenta pârâtă în susţinerea excepţiei identice din cadrul întâmpinării formulate în recurs, "Curtea Constituţională reţine că (…) Nimic nu împiedică reclamanta, persoană juridică al cărei sediu se află în străinătate, care a sesizat instanţa de judecată prin intermediul filialei sale din România, să încheie cu un avocat un contract distinct de asistenţă juridică. C. proc. civ. oferă remedii procedurale pentru acoperirea lipsei dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, stabilind, prin art. 82 alin. (1), obligaţia instanţei de a da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Aşadar, inclusiv instanţa de contencios constitutional, analizând constituţionalitatea prevederilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., a arondat aceste dispoziţii aceluiaşi regim juridic instituit de art. 82 C. proc. civ., nerealizându-se aşadar, de către instanţa de apel din prezenta cauză, vreo recalificare juridică inadmisibilă în apel din perspectiva art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., astfel cum nefondat a invocat recurenta pârâtă.

Instanţa de recurs constată totodată, faptul că nici un considerent al instanţei supreme din cuprinsul Deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul de a şti dacă acestea permit reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată printr-un mandatar persoană juridică, inclusiv formularea cererii introductive de instanţă printr-o astfel de persoană juridică, respectiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 400 din 26 mai 2016, de asemenea, nici un considerent din cuprinsul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept sau din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 698/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (4) raportate la prevederile art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 966 din 28 decembrie 2015 sau din cuprinsul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 936 din 20 noiembrie 2006 - toate fiind decizii de care se prevalează în mod expres recurenta pârâtă în susţinerea acestui motiv de recurs - nu se contrapune, nu infirmă statuările citate anterior din cuprinsul Deciziei nr. 40/2019 a instanţei supreme.

Aşadar, însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de apel ca fiind unul corect, instanţa prezentă de recurs constată pe cale de consecinţă, justeţea concluziei curţii de apel relative imposibilităţii invocării în apel, date fiind prevederile art. 82 alin. (2) C. proc. civ. ("(2) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac"), pentru prima dată a excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată şi a actelor procedurale subsecvente acesteia conform art. 179 alin. (3) C. proc. civ., justificate pe lipsa calităţii de reprezentant reglementate de art. 84 alin. (1) C. proc. civ., în cauză atât în privinţa E., cât şi subsecvent, în privinţa societăţii de avocatură mandatate de această societate comercială.

Această concluzie se întemeiază pe fundamentului nulităţii invocate de recurentă, fundament care este reprezentat de lipsa calităţii de reprezentant, guvernată obligatoriu - astfel cum am expus - atât de prevederile art. 84 alin. (1) C. proc. civ., cât şi de cele ale art. 82 C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta pârâtă atât în faza de apel, cât şi în faza de recurs, exhibă o excepţie de nulitate a cererii de chemare în judecată şi a actelor procedurale subsecvente (între care şi hotărârea pronunţată de prima instanţă de judecată) ca urmare a acestei invocate lipse a calităţii de reprezentant nu este de natură să înlăture regimul juridic restrictiv impus de art. 82 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât fundamentul acestei nulităţi, respectiv lipsa invocată a calităţii de reprezentant, este guvernat de acest regim juridic ilustrat.

Cu alte cuvinte şi într-o aşezare corectă a elementelor acestui silogism judiciar, lipsa calităţii de reprezentant se exhibă prin intermediul excepţiei lipsei calităţii de reprezentant reglementate de art. 82 C. proc. civ., iar nulitatea cererii de chemare în judecată, a actelor procedurale subsecvente introducerii în astfel de condiţii a unei cereri de chemare în judecată, potrivit art. 179 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă doar efectul juridic, consecinţa unei astfel de lipse de reprezentantivitate.

În egală măsură, instanţa de recurs constată că în concursul juridic dintre prevederile art. 247 C. proc. civ. invocate de recurenta pârâtă şi dispoziţiile art. 82 alin. (2) C. proc. civ., au prioritate în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant, ultimele, ca urmare a aplicării principiului juridic specialia generalibus derogant (specialul derogă de la general), prevederile art. 82 C. proc. civ. care reglementează în mod expres, special, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, astfel cum s-a expus anterior, având un caracter special, derogator de la regimul juridic general al invocării excepţiilor procesuale reglementat de art. 247 C. proc. civ. şi acest lucru indiferent aşadar, de natura interesului protejat prin intermediul art. 84 C. proc. civ. sau de caracterul nulităţii incidente în cazul nerespectării acestor prevederi procesuale sau de modalitatea de invocare a acestei neregularităţi în cadrul unei căi de atac (ca motiv de apel, respectiv de recurs, ca excepţie absolută prin întâmpinare sau în afara întâmpinării sau chiar şi din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum invocă recurenta pârâtă raportat inclusiv la hotărârea nr. 439/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în toate aceste cazuri fără aplicabilitatea sancţiunii decăderii).

Aşadar, pentru ansamblul acestor argumente care interzic criticarea pentru prima dată în apel (astfel cum este cazul de faţă) a calităţii de reprezentant din faţa primei instanţe de judecată, instanţa de recurs constată că întreg amplul ansamblu al criticilor recurentei pârâte relative încălcării art. 84 alin. (1) C. proc. civ. în faţa primei instanţe de judecată, cu multitudinea de argumente dezvoltatoare, incluzând aici între altele şi nelimitat la:

- aspectele procedurale de necompetenţă material sau teritorială sau cele legate de legea naţională aplicabilă procurilor depuse în faza procesuală a fondului, raportat inclusiv la prevederile art. 26 şi art. 28 C. proc. civ. roman sau la ordinea publică de drept international roman care ar fi conturată între altele, şi de Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care nu s-ar realiza distincţie între persoanele juridice de drept privat roman şi cele de drept privat străin, distincţie care nu ar fi realizată nici de vreo altă prevedere din dreptul în vigoare;

- cele legate de inconsecvenţa instanţei de apel referitoare la raţionamentul juridic vizând persoanele juridce de drept străin;

- cele legate de incapacitatea procurilor depuse în apel de a confirma invocata nulitate decurgând din afirmata lipsă de reprezentare în faţa instanţei de fond sau de a ratifica actele procedurale efectuate la fond;

- cele referitoare la nerespectarea de către instanţa de apel a principiului nemijlocirii administrării probelor consacrat de art. 16 C. proc. civ., subsumate de asemenea, aceluiaşi motiv de recurs, inclusiv din perspectiva invocatei inexistenţe de probe asupra faptului că societatea E. ar face parte din acelaşi grup de firme cu reclamantele;

- cele contrapuse argumentelor reclamantelor din întâmpinarea din apel referitoare la aceleaşi elemente menţionate;

- cele referitoare la calificarea procurilor drept contracte de licenţă sau cele referitoare la inexistenţa unui mandat administrativ;

- cele referitoare la neincidenţa în cauză a prevederilor art. 1259 C. civ.

- cele privind necesitatea respectării prevederilor art. 2013 alin. (2) C. civ. sau cele referitoare la decelarea raportului juridic concret existent între reclamante şi E., toate invocate în acest context de partea procesuală pârâtă, nu pot fi primite, opunându-se impedimentul procedural enunţat.

De altfel, instanţa de recurs constată că parte din aceste critici formulate sunt orientate către argumentele suplimentar reţinute de către curtea de apel sub aspectele cercetate. Or, atât timp cât impedimentul procedural de invocare şi subsecvent, de evaluare reglementat de art. 82 alin. (2) C. proc. civ. şi identificat de instanţa de apel a fost găsit întemeiat şi de prezenta instanţă de recurs, atunci analiza corectitudinii respectivelor argumente distincte invocate suplimentar de instanţa de apel devine şi superfluă, inutilă cauzei, întrucât ele erau orientate către acelaşi efect juridic (respingerea respectivului motiv de apel constituit şi ca excepţie procesuală), efect deja obţinut şi confirmat de către prezenta instanţă de recurs prin intermediul argumentului de ordin procedural al art. 82 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aceeaşi neregularitate invocată de recurentă în referire strict la faza procesuală a apelului, instanţa de recurs apreciază că soluţia curţii de apel de respingere ca neîntemeiată a excepţiei aferente calităţii de reprezentant este corectă.

Astfel, în cadrul fazei procesuale a apelului, reclamantele apelante au depus la dosar împuternicire avocaţială la dosar apel vol. I care atestă angajarea societăţii de avocatură direct de către reclamantele persoane juridice străine şi nu prin intermediul unui mandatar persoană juridică.

Aşa cum în mod corect a sesizat şi instanţa de apel, în faza procesuală a apelului s-au depus procurile date de către reclamante direct către societatea de avocaţi pentru între altele, reprezentare şi asistenţă judiciară.

Contrar susţinerii recurentei pârâte, nici o prevedere legală nu împiedică o parte procesuală să acorde mandat direct, să încheie un contract de asistenţă juridică cu un cabinet avocaţial direct în faza procesuală a căii de atac, situaţie însă diametral opusă celei reglementate de art. 82 al 2 C. proc. civ. prin care se interzice în mod expres invocarea direct în apel a unei excepţii a lipsei calităţii de reprezentant aferent fazei procesuale a fondului. Din această perspectivă, cele două împrejurări juridice nu sunt echivalente, astfel cum invocă practic recurenta pârâtă.

În finalul acestor procuri care au fost executate de către societatea de avocaţi (potrivit activităţii de asistenţă juridică specifice realizate în acest dosar civil), se menţionează în mod expres faptul că aceste acte juridice reprezintă contracte de asistenţă juridică în sensul art. 122 şi art. 123 din Statutul Român al Profesiei de Avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR.

Din coroborarea prevederilor art. 121 cu art. 122 din Statutul profesiei de avocat, rezultă că forma contractului de asistenţă juridică prevăzută în cadrul art. 122 alin. (3) din Statut şi în anexa la acesta, este una cu caracter orientativ.

Instanţa de recurs constată că situaţia din faza procesuală a apelului este una distinctă, nefiind incidente considerentele Deciziei nr. 40/2019 sau cele ale Deciziei nr. 9/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Concluzia se impune întrucât potrivit actelor juridice evocate, în apel reprezentarea convenţională a reclamantelor apelante s-a realizat în condiţiile art. 84 alin. (1) C. proc. civ., direct prin intermediul societăţii de avocatură şi nu indirect, prin mandatar persoană juridică (evident diferită de forma de organizare profesională a avocatului), premisă a aplicării statuărilor celor două decizii ale instanţei supreme menţionate.

Chiar dacă, mergând pe filonul de gândire juridică al recurentei pârâte ce se întemeiază sub acest aspect pe decizia de speţă a instanţei supreme nr. 439/2020 a secţiei I Civile, am aprecia că procurile depuse în apel nu reprezintă contracte de asistenţă juridică întrucât nu au fost înseriate în sensul art. 122 alin. (4) şi (5) din Statutul profesiei de avocat, înserierea fiind invocată a fi esenţială pentru calificarea unui contract ca fiind de asistenţă juridică, cu toate acestea instanţa de recurs constată că până la momentul soluţionării prezentelor recursuri şi implicit a nulităţii astfel invocate în temeiul art. 84 alin. (1) C. proc. civ. (subliniem, aferent exclusiv fazei procesuale a apelului) a dispărut eventuala cauză de nulitate, fapt de natură a remedia potenţiala neregularitate invocată, date fiind prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. civ. (temei procesual distinct de cel al art. 177 alin. (1) C. proc. civ. repudiat de recurenta pârâtă în recursul formulat).

Astfel, în faza recursului, recurentele reclamante au depus la dosar împuternicirea avocaţială seria x/2021 emisă la 01.07.2021 în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2020 .

Potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, "(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale", rezultă că faţă de terţi (incluzându-se aici şi instanţa de judecată de recurs) a fost dovedită în condiţiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ. calitatea societăţii de avocaţi de reprezentant conventional al înseşi reclamantelor recurente, foste apelante reclamante, fiind îndeplinită conform menţiunii din împuternicirea avocaţială şi cerinţa de înseriere a contractului de asistenţă juridică, cerinţă invocată ca şi cauză de nulitate a mandatului acordat direct de către părţile procesuale reclamante.

Aşadar, conchizând, instanţa de recurs, observând menţionarea contractului de asistenţă juridică potrivit împuternicirii avocaţiale depuse în recurs, constată că instanţa de apel, luând act de mandatul acordat direct de reclamante în faza procesuală a apelului, nu a procedat pe cale de consecinţă la o modificare a cadrului procesual în apel (sub aspectul calităţii părţilor, cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată) contrar art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., astfel cum nefondat a invocate recurenta pârâtă.

Aşa cum am ilustrat anterior, sediul invocării excepţiei lipsei de reprezentare se regăseşte în cadrul art. 82 C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, pronunţarea curţii de apel asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant aferent fazei procedurale de apel din perspectiva acestui temei processual şi în condiţiile dezbaterilor concrete de la termenul de judecată din apel din data de 09.12.2020, anterior enunţate, nu este realizată cu încălcarea prevederilor art. 20 C. proc. civ., art. 22 alin. (4) teza finală C. proc. civ. în referire la art. 6, art. 7 sau art. 13 - art. 17 din acelaşi act normativ.

Constatând şi faptul că la dosarul de apel nu se regăseşte vreo împuternicire avocaţială, astfel cum recurenta pârâtă a susţinut, instanţa de recurs, pentru toate aceste considerente conjugate, apreciază ca fiind corect din punct de vedere legal modul în care instanţa de apel a pus în discuţia părţilor procesuale şi subsecvent, a apreciat asupra primului motiv de apel al pârâtei care se constituia totodată şi într-o excepţie, acelaşi atribut de legalitate revenind şi soluţiei date de aceeaşi curte de apel asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la judecata în apel, soluţie care pe cale de consecinţă, va fi menţinută.

De asemenea, raportat la toate argumentele expuse în prezenta decizie civilă, rezultă cu prisosinţă faptul că instanţa de apel nu a realizat nici un exces de putere, respectând pe deplin dreptul la un proces echitabil al apelantei pârâte şi nedepăşind atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul art. 488 pct. 4 C. proc. civ. şi - contrar celor invocate în mod nefondat de către această parte procesuală - nici nu a aplicat greşit din perspectiva prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. exhibate de partea procesuală), fie ele în referire şi la dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. de asemenea invocate de recurenta pârâtă, multiplele norme procedurale sau materiale invocate de recurentă sub acest aspect prin motivele sale de recurs, prin întâmpinarea sa faţă de recursul advers sau prin răspunsul său la întâmpinarea părţilor adverse.

În egală măsură şi tot raportat la ansamblul considerentelor anterior prezentate, instanţa de recurs apreciază că nici argumentele deciziei civile recurate în această privinţă nu suferă de vreunul dintre viciile enunţate în art. 488 pct. 6 C. proc. civ., astfel cum în mod nefondat a invocat recurenta pârâtă, hotărârea curţii de apel sub acest aspect cuprinzând motivele pe care se întemeiază, acestea nefiind nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei, ele fiind pertinente şi strâns legate de această natură şi armonios integrate în silogismul juridic corect al pricinii, nicidecum absurde, astfel cum pe alocuri le caracterizează recurenta pârâtă.

De altfel, instanţa de recurs observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat de recurenta pârâtă în special în privinţa considerentelor instanţei de apel reţinute suplimentar celui derivat din dispoziţiile art. 82 alin. (2) C. proc. civ., faţă de motivul de apel vizând nerespectarea în faţa instanţei de judecată a prevederilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

Or, atât timp cât argumentele deciziei recurate vizând acest motiv de apel, arondate impedimentului procedural prevăzut de art. 82 alin. (2) C. proc. civ., au fost confirmate de către instanţa de recurs, atunci analiza pe fond de către prezenta instanţă de recurs a excepţiei procesuale derivate din dispoziţiile art. 84 alin. (1) C. proc. civ. invocate cu privire la faza procesuală a fondului, devine prohibită.

Prin acest motiv de recurs, recurenta pârâtă repune practic în discuţie modul de evaluare pe fond a excepţiei procesuale menţionate, ceea ce - date fiind considerentele expuse în paragrafele precedente de instanţa de recurs - nu poate fi primit, opunându-se impedimentul procesual de analiză menţionat.

Ultimul motiv de recurs invocat de către recurenta pârâtă, încadrat de aceasta în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., afectat fondului raportului juridic dintre părţile procesuale, va impune însă, admiterea inclusive a recursului acestei părţi procesuale, pentru argumentele comune care succed.

2. Recursul declarat de către recurentele reclamante se impune a fi admis din perspectiva motivului de recurs de ordin procedural invocat.

Constatând cu titlu preliminar, faptul că criticile expuse de recurentele reclamante în cadrul căii de atac prezente promovate sunt palpabile din punct de vedere juridic şi dezvoltate, fapt care înlătură sancţiunea nulităţii invocată repetat de intimata pârâtă în special din perspectiva nemotivării diverselor motive de recurs, instanţa de judecată prezentă constată în continuare, faptul că în acord cu criticile recurentelor reclamante, instanţa de fond şi subsecvent, instanţa de apel au nesocotit în cauză prevederile art. 9 C. proc. civ. care impun prevalenţa principiului disponibilităţii în cadrul procesului civil.

Potrivit art. 194 alin. (1) lit. c), d) C. proc. civ., " Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea".

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", iar art. 22 alin. (6) C. proc. civ. statuează:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Lecturarea cererii de chemare în judecată denotă din punct de vedere logico - sistematic, concluzia indubitabilă că reclamantele au înţeles să investească instanţa de judecată cu cercetarea mai multor fapte ilicite imputate pârâtei şi aferent, cu solicitarea de despăgubire corespunzătoare tuturor faptelor ilicite reclamate şi deci, nu doar privitor la actul de import obiect al deciziei vamale nr. 6792/D63-2017/05.05.2017.

Că aşa stau lucrurile şi nu astfel cum au reţinut instanţele devolutive, rezultă în primul rând din faptul că primul petit al cererii de chemare în judecată este reprezentat de "obligarea pârâtei C. S.R.L. să înceteze actele de comerţ, import, export, distribuţie, vânzare, depozitare, oferire spre vânzare precum şi orice altă folosire în scop comercial a produselor purtând mărcile nr. x atât de la societatea D. din Coreea, cât şi de la orice altă societate din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă".

Acest capăt de cerere (care de altfel, a fost integral admis de către prima instanţă de judecată şi menţinut de cea de apel) vizează aşadar, în mod expres, alte fapte ilicite decât cea enunţată în cadrul capătului secund de cerere:

"Interzicerea actelor de comerţ, import, export, distribuţie, vânzare, depozitare, precum şi a oricărei alte folosiri în scop comercial, dar şi a finalizării operaţiunilor de vămuire a celor 1256 de piese de schimb pentru automobile, reţinute conform Deciziei vamale nr. 679/D63-2017/05.05.2017, purtând mărcile nr. (…) şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă".

Concluzia se impune tranşant prin raportare cel puţin la menţiunea vizând produsele "cât şi de la orice altă societate din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene" în afara societăţii D. din Coreea. Or, produsele menţionate în decizia vamală enunţată proveneau potrivit conţinutului deciziei vamale, exclusiv de la societatea coreeană D..

Aşadar, cererea de chemare în judecată viza nu doar produsele obiect al importului enunţat în cadrul respectivei decizii vamale, cum în mod greşit au apreciat instanţele devolutive ale fondului cauzei.

În egală măsură, capetele trei, patru şi şapte ale cererii de chemare în judecată, de asemenea admise de tribunal şi menţinute de curtea de apel, vizează obligarea pârâtei să retragă de pe piaţă, să distrugă şi să plătească cheltuielile de depozitare şi de distrugere ale produsele purtând mărcile mai sus menţionate, provenite din afara Spaţiului Economic European/Uniunii Europene şi care nu au fost puse în comerţ în Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană de către sau cu acordul titularilor de marcă, fără a se menţiona în vreun fel că ele se limitează la produsele la care se referă secundul capăt de cerere, respectiv cele obiect al deciziei vamale.

De asemenea, instanţa de recurs subliniază faptul că al cincilea capăt al cererii de chemare în judecată, de asemenea admis de instanţele devolutive ale fondului cauzei, respectiv "Obligarea pârâtei C. S.R.L. să furnizeze informaţii complete privind provenienţa şi circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: numele/adresele furnizorilor şi ale deţinătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienţilor, cu excepţia consumatorilor finali, informaţii cu privire la cantitatea de produse achiziţionată şi livrată, precum şi facturile sau alte documente de achiziţie relevante", nu şi-ar găsi nici o justificare a existenţei sale dacă nu ar fi evaluat ca vizând şi alte produse decît cele menţionate în decizia vamală indicată.

Cu alte cuvinte, atât timp cât informaţiile privind provenienţa şi circuitele de distribuire ale produsele menţionate în decizia vamală erau cunoscute, incusiv cantitatea de produse achiziţionată şi livrată, ar fi fost ilogic să se solicite obligarea pârâtei la comunicarea acestor informaţii în legătură doar cu aceste produse şi nu în referire la alte produse aflate în situaţii similare.

Coerent şi consecvent din punct de vedere logic celor deja expuse, capătul şase de cerere, aferent despăgubirilor solicitate, ilustrează doar cu titlu provizoriu suma acestora de 10.000 Euro. Citirea în mod sistematic a acestui capăt de cerere, prin raportare deci la celelalte anterior dezbătute de instanţa de recurs, este de natură a înlătura viciul lipsei de concreteţe reţinut în mod eronat de către instanţa de apel.

De asemenea, se observă că aprecierea instanţei de recurs este subliniată nu doar de petitele cererii de chemare în judecată, ci şi de motivele de fapt şi de drept concrete care au fost expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Astfel, la paragraful 15 al cererii, reclamantele arată că faptele pârâtei de a importa, distribui, comercializa produse purtând mărcile A. şi B., ştiind că nu are acordul titularilor de marcă pentru a le pune pe piaţa ţărilor din Spaţiul Economic European/Uniunea Europeană reprezintă un act ilicit. Se observă că reclamantele recurente nu se limitează la produsele obiect al deciziei vamale menţionate.

În egală măsură, paragraful 26 al cererii justifică solicitarea reclamantelor de a fi obligată pârâta la furnizarea informaţiilor ilustrate, pe - între altele - necesitatea verificării întinderii faptelor de încălcare.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din cuprinsul paragrafului 42 al cererii, paragraf reţinut de altfel şi de instanţa de apel şi în cadrul căruia reclamantele au arătat că indicarea cuantumului despăgubirilor este doar provizorie, până la depunerea de către partea adversă a actelor financiar - contabile din care să rezulte volumul total al produselor incriminate, valoarea comerţului cu aceste produse.

Orice eventual dubiu este înlăturat de paragraful 28 al cererii de chemare în judecată, potrivit căruia "obligaţia pârâtei de a achita costurile cu depozitarea şi distrugerea reţinute de autorităţile vamale prin decizia nr. 6792/D63-2017/05.05.2017 cât şi a produselor care încalcă drepturile reclamantelor ce se află încă în deţinerea pârâtei, şi care urmează a fi retrase de pe piaţă este fondată atât pe dreptul comun al răspunderii civile delictuale, cât şi pe dispoziţiile legale speciale în materia protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală".

Aşadar, în temeiul acestor motive, reclamantele au arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în mod expres, că acţiunea vizează nu doar produsele reţinute conform deciziei vamale indicate, ci şi celelalte produse aflate în deţinerea sa, fiind aşadar decelate, inclusiv aspecte de concreteţe necesară din perspectiva exigenţelor obiectului unei cereri de chemare în judecată, constatate în mod nefondat lipsă de către instanţa de apel. Aşadar, restrângerea procesuală operată de către instanţele devolutive ale fondului cauzei este una nelegală, pronunţată cu încălcarea normelor procedurale indicate în partea de început a punctului 2 al prezentelor considerente.

Contrar apărărilor intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării faţă de acest recurs, recurentele reclamante s-au plâns în esenţă, de faptul că instanţele devolutive ale fondului cauzei s-au raportat doar la faptul ilicit constatat prin decizia vamală respectivă şi nu au cercetat toate faptele ilicite similare ale pârâtei.

În egală măsură, raportat la constatările proprii ale prezentei instanţe de recurs, expuse deja, se observă caracterul nefondat al ansamblului considerentelor instanţei de apel, ca şi al apărărilor formulate sub acest aspect de către intimata pârâtă în recurs referitoare la necesitatea ca reclamantele să îşi fi modificat cererea de chemare în judecată potrivit prevederilor procesuale prevăzute sub acest aspect, pentru a se putea lua act de solicitarea evaluării cererii de chemare în judecată prin prisma şi a altor fapte ilicite similare imputate pârâtei intimate.

Din aceeaşi perspectivă, nu se poate reţine nici apărarea aceleiaşi părţi procesuale în sensul că recurentele reclamante solicită practic, o derogare de la regimul juridic obligatoriu instituit de art. 148, art. 194 lit. c) şi d) şi art. 204 C. proc. civ. şi că s-ar încălca astfel, dreptul la apărare al intimatei pârâte. Atât timp cât cererea de chemare în judecată era clară sub aspectul obiectului său, al solicitărilor concrete realizate de reclamante, intimata pârâtă trebuia ca în cadrul întâmpinării formulate să îşi expună - tocmai în exercitarea dreptului său fundamental invocat - apărările în mod complet, plenar.

Aşadar, în temeiul tuturor acestor considerente conjugate care se opun argumentelor decelate de instanţa de fond în cadrul sentinţei sale, dar şi al încheierii de şedinţă din data de 24.10.2017, respectiv de instanţa de apel în cadrul deciziei recurate, precum şi apărărilor formulate sub acest aspect în recurs de către intimata pârâtă, instanţa de recurs apreciază în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (incident aşadar cauzei, contrar susţinerilor în sens opus ale intimatei pârâte) în referire la normele procesuale concrete expuse, că decizia recurată este nelegală sub acest aspect, astfel încât se impune în temeiul art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului reclamantelor (şi nu constatarea nulităţii acestuia sau respingerea sa, cum în mod eronat a solicitat pârâta), casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte de apel, urmând a fi respectate obiectul şi limitele procesului, potrivit celor anterior expuse, date fiind dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.. Faţă de aceste argumente ilustrate şi concluzia expusă, devine inutilă analiza de către prezenta instanţă de recurs a celorlalte critici de ordin procedural enunţate în recursul reclamantelor - inclusiv cele referitoare la încălcarea concretă astfel, şi a art. 397 al 1 C. proc. civ. (sub aspectul tezei invocate minus petita) sau a art. 478 alin. (3) C. proc. civ. sau cele referitoare la aplicarea nelegală în cauză de către instanţa de apel a unor principii de drept inexistente sau cele referitoare la motivarea contradictorie a instanţei de apel sub aceste elemente -, evident laolaltă cu apărările opuse lor de intimata pârâtă.

Întrucât judecata în alte limite, cu nesocotirea obiectului cererii de chemare în judecată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de recurs constată că motivele de recurs ale ambelor părţi procesuale, subsumate fondului raportului juridic dintre părţile procesuale, nu pot fi cercetate în prezenta fază procesuală exclusiv de legalitate, impunându-se evaluarea lor de către instanţele devolutive ale fondului care vor proceda la judecarea cererii cu respectarea prevederilor art. 9 C. proc. civ., aşa cum s-a expus, astfel încât pentru judecarea unitară a fondului cauzei, pentru analiza laolaltă a solicitărilor reclamantelor şi a apărărilor opuse lor de către pârâtă, se impune admiterea ambelor recursuri prezente (care ambele cuprind motive de recurs afectate fondului raportului juridic dintre părţi).

Aşadar, în temeiul art. 497 C. proc. civ., instanţa de recurs va proceda la admiterea recursurilor declarate de reclamantele B. şi A. şi de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1823A din 9 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă care va fi casată în parte şi va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte de apel. Va fi menţinută dispoziţia instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, în rejudecare instanţa de apel urmând a avea în vedere şi celelalte aspecte invocate în recurs, a căror analiză a devenit inutilă în această fază procesuală faţă de soluţia impusă în raport de considerentele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantele B. şi A. şi de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1823A din 9 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează în parte, decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte de apel.

Menţine dispoziţia instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iunie 2022.