Quashed and remanded for retrial: Sanitation company and municipality both face reopened tort liability after Santa Claus figurine fall.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Câmpia Turzii şi Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în temeiul răspunderii civile delictuale, a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea prejudiciului moral în valoare de 20.000 euro, a prejudiciului material în valoare de 16.225,86 RON şi a beneficiului nerealizat în cuantum de 130.866.5 RON, pe care l-a suferit ca urmare a faptei juridice ilicite săvârşite de către pârâte, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 231 din data de 02 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. şi obligată această pârâtă la repararea prejudiciul moral în valoare de 9.000 euro şi a prejudiciului material în valoare de 10.078,63 RON pe care le-a suferit ca urmare a faptei juridice ilicite săvârşite de către pârâtă; a fost obligată pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată parţiale în sumă 3255,93 RON; a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Câmpia Turzii ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei să achite pârâtului suma de 221,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 346/A/2021 din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 02 aprilie 2021 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A.; a fost înlăturată dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond; au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei; a fost respins apelul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi hotărâri şi a fost obligată reclamanta A. să plătească intimatului Municipiul Câmpia Turzii suma de 46,27 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat casarea în tot a deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că soluţia instanţei de apel cu privire la inexistenţa unei fapte ilicite, în contextul producerii unui accident de o asemenea gravitate, este una superficială şi dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 1357 C. civ.

Sub un prim aspect criticat, recurenta a arătat că acţiunea introductivă vizează antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâţilor, respectiv a Companiei de Salubritate Câmpia Turzii, constând în montarea greşită a statuetei lui Moş Crăciun pe domeniul public, fără a lua măsurile de siguranţă care se impuneau, şi a Municipiul Câmpia Turzii, constând în realizarea unei recepţii superficiale a lucrărilor efectuate de compania de salubritate.

Suplimentar, a arătat că, faţă de Municipiul Câmpia Turzii, a invocat inclusiv răspunderea pentru lucruri, acesta având paza juridică şi faptică a statuetei după data recepţiei, inclusiv la data producerii accidentului.

A susţinut recurenta că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că aceste aspecte nu pot fi avut în vedere, întrucât prin acţiunea introductivă instanţa nu a fost investită cu analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii pentru fapta bunului, deşi această formă de răspundere a fost invocată prin acţiunea introductivă la pagina 7 paragrafele 2 şi 3, în analizarea condiţiei vinovăţiei pârâţilor.

Drept urmare, consideră greşită reţinerea instanţei de apel potrivit căreia răspunderea pentru bunuri a fost invocată pentru prima dată în dezbaterile orale în faţa instanţei de judecată.

Astfel, având în vedere că răspunderea pentru lucruri a fost invocată prin acţiunea introductivă şi că instanţa de fond a reţinut că s-a invocat această formă de răspundere faţă de Municipiul Câmpia Turzii, precum şi că apelul este devolutiv conform art. 477 C. proc. civ., a considerat că instanţa de apel avea obligaţia să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1376 C. civ.

În consecinţă, a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucruri se impunea a fi analizată, cu atât mai mult cu cât cele două forme de răspundere delictuală, şi anume răspunderea pentru fapta proprie şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri, nu se exclud.

Sub un alt aspect criticat, recurenta a susţinut că decizia atacată s-a dat cu greşita aplicare a normelor de drept material şi aprecierea probatoriului din speţă, dar şi cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei procesuale de a face dovada unui fapt negativ.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., arată că răspunderea pentru fapta proprie, care este o specie de răspundere subiectivă, presupune că autorul răspunde chiar şi pentru cea mai uşoară culpă şi având în vedere că autorul faptei este un profesionist, companie de stat chiar, chiar şi culpa levissima ar fi suficientă pentru a-i fi antrenată răspunderea.

Astfel, a arătat că vinovăţia intimatei compania de salubritate reiese din împrejurarea că aceasta şi-a asumat montajul figurinei metalice de 5 m, care s-a desprins la o simplă rafală de vânt. Or, neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de profesionist, în montarea unor figurine luminoase de mari dimensiuni pe domeniul public, reiese din întreg probatoriul administrat.

Menţionează că avocatul intimatei a susţinut, cu ocazia dezbaterilor orale, iar instanţa de apel a validat acest argument, că nu se poate angaja răspunderea întrucât absolut orice ar fi putut determina căderea statuetei, inclusiv să fi fost furate cablurile de ancorare după montaj, însă o asemenea probă nu a fost făcută, cum nu a fost probată nici existenţa unui caz fortuit.

Astfel, în opinia recurentei, nu doar că nu există nicio dovadă a vreunei cauze de exonerare a răspunderii sau a unui caz fortuit, ci mai mult decât atât, cu privire la starea de fapt şi existenţa faptei ilicite s-a statuat deja cu putere de lucru judecat în dosarul penal, în sensul că figurina s-a desprins pentru că nu a fost montată în mod corespunzător, iar producerea accidentului, în condiţii absolut previzibile raportat la anotimpul şi locaţia în care s-a produs, rezultă din evidenta lipsă de diligenţă a intimatei în instalarea statuetei.

În continuare, cu referire la antrenarea răspunderii civile delictuale a Municipiului Câmpia Turzii, reclamanta a susţinut că instanţa de apel, în mod eronat şi cu încălcarea prevederilor de drept materiale, a reţinut că nu s-a făcut dovada că acest pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia de supraveghere şi verificare a modalităţii de montare a figurinelor pe domeniul public.

Concluzionând, reclamanta a apreciat că este evident că nici Municipiul Câmpia Turzii şi nici compania de salubritate nu şi-au respectat obligaţiile legale care le reveneau, acţionând cu desconsiderarea interesului public şi a siguranţei locuitorilor, în serviciul cărora ar trebui să funcţioneze, susţinând că nu poate fi înlăturată răspunderea unităţii administrativ-teritoriale care avea obligaţia de a verifica realizarea lucrărilor, nu doar ca beneficiar, ci şi ca autoritatea publică însărcinată cu verificarea conformităţii lucrărilor realizate pe domeniul public.

Astfel, a considerat că instanţa de apel a desconsiderat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului, fiind inacceptabil să fie înlăturată răspunderea autorităţilor şi instituţiilor publice faţă de cetăţeni.

Totodată, recurenta a arătat că hotărârea atacată contravine dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, garantat de art. 22 din Constituţie şi constituie o încălcare a art. 16 alin. (2) din legea fundamentală.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Municipiul Câmpia Turzii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul-pârât a arătat că acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe art. 1357 C. civ. privind răspunderea pentru fapta proprie, făcând trimitere doar tangenţial la art. 1376 alin. (1), fără a-şi întemeia acţiunea pe aceste prevederi legale, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel.

Ca atare, corect s-a reţinut că prin acţiunea principală instanţa a fost învestită cu o acţiune în răspundere pentru fapta proprie, neputându-se lua în considerare precizările reclamantei făcute direct în faţa instanţei de apel, raportat la invocarea prevederilor art. 1376 alin. (1) C. civ. privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.

În opinia intimatului, soluţia instanţei de apel este pronunţată cu interpretarea corectă a temeiurilor de drept, raportat la contractul de furnizare prin închiriere nr 161/24.1.2016 al cărui obiect l-a constituit obligaţia furnizorului, Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., de a închiria, monta, pune în funcţiune şi demonta mai multe produse de iluminat ornamental pentru sărbătorile de iarnă 2016-2017, printre care şi statueta care face obiectul cauzei.

Intimata-pârâtă Compania de Salubritate Câmpia Turzii Cluj a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimata-pârâtă a arătat că, prin memoriul de recurs, recurenta critică modul în care au fost interpretate şi aplicate probele de către instanţa de apel, critici care nu se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, intimata a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în speţă, nu s-a făcut dovada faptei ilicite, respectiv a întrunirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii pentru fapta proprie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele şi potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse.

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. În esenţă, prin criticile concrete de nelegalitate, recurenta a invocat, pe de o parte, încălcarea regulilor devoluţiunii apelului din perspectiva cauzei juridice, în sensul că instanţa de apel a refuzat examinarea incidenţei ipotezei de răspundere delictuală obiectivă a pârâtului Municipiul Câmpia Turzii, prevăzută de art. 1376 din C. civ., în calitatea acestuia de păzitor juridic al figurinei de iarnă "Moş Crăciun" căzute peste reclamanta recurentă în ziua de 28 decembrie 2016 în "Orăşelul Copiilor" amenajat pe domeniul public.

Pe de altă parte, recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 din C. civ. prin neantrenarea răspunderii delictuale subiective, pentru fapta proprie, a pârâţilor Municipiul Câmpia Turzii şi Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în condiţiile în care concluzia instanţei de apel ignoră faptul că nu s-a dovedit existenţa vreunei cauze exoneratoare de răspundere, nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a ordonanţei de clasare din 4.04.2018 date în procesul penal pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., încalcă regula răspunderii delictuale chiar şi pentru culpa levissima (culpa foarte uşoară) şi impută eronat reclamantei o obligaţie de a face dovada unui fapt negativ.

Luând în examinare primul motiv de recurs, încadrabil în tezele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., prin care recurenta invocă omisiunea cercetării ipotezei de răspundere delictuală obiectivă a Municipiului Câmpia Turzii pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, în condiţiile art. 1376 alin. (1) din C. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al criticilor formulate.

Astfel, prin demersul judiciar pendinte, reclamanta urmăreşte antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, pentru repararea prejudiciului material şi moral suferit în urma accidentului din 28 decembrie 2016, petrecut în "Orăşelul Copiilor" din municipiul Câmpia Turzii, când o figurină de iarnă "Moş Crăciun" a căzut peste aceasta.

Drept temei juridic au fost invocate două ipoteze de răspundere: pe de o parte, răspunderea subiectivă, pentru fapta proprie, a Municipiului Câmpia Turzii şi a Companiei de Salubritate Câmpia Turzii S.A., în condiţiile art. 1357-1371 din C. civ., faptele ilicite imputate constând în neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi verificare a modalităţii în care s-au prestat serviciile asumate, respectiv instalarea necorespunzătoare a figurinei de iarnă; pe de altă parte, răspunderea obiectivă a Municipiului Câmpia Turzii, în condiţiile art. 1376-1380 din C. civ., pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică.

În primă instanţă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în răspundere delictuală formulată împotriva pârâtului Municipiul Câmpia Turzii şi admisă în parte cea formulată împotriva pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A..

Instanţa de apel, devoluând fondul, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, respingând ca neîntemeiată şi acţiunea în antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A..

În esenţă, verificând limitele cadrului procesual obiectiv din perspectiva cauzei juridice a litigiului, astfel cum a fost acesta configurat prin actele procesuale ale reclamantei (cererea introductivă, apelul incident, întâmpinarea la apelul principal) şi susţinerile orale consemnate în încheierea de dezbateri din 19.10.2021, instanţa de apel a reţinut că este învestită exclusiv cu acţiunea în răspundere delictuală pentru fapta proprie a celor doi pârâţi, nu însă şi cu o acţiune în răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de lucruri.

Pe fondul dreptului afirmat, instanţa de apel a argumentat că nu poate fi antrenată răspunderea pentru fapta proprie a celor doi pârâţi - validând soluţia judecătorului fondului în privinţa pârâtului Municipiul Câmpia Turzii şi reformând-o pe cea dată în contradictoriu cu pârâta Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. -, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei faptelor ilicite imputate, ceea ce a atras şi consecinţa necercetării celorlalte condiţii generale legale, cerute a fi întrunite cumulativ.

Soluţia instanţei de apel care a repudiat, în mod nelegal, examinarea ipotezei răspunderii civile delictuale obiective, fără vinovăţie, a pârâtului Municipiul Câmpia Turzii în calitate de păzitor juridic al respectivei figurine de iarnă, în temeiul art. 1376 alin. (1) din C. civ., temei juridic cu care fuseseră incontestabil învestite instanţele de fond, se impune a fi reformată, întrucât:

Este binecunoscut faptul că răspunderea civilă delictuală, consacrată în textul de principiu al art. 1349 din C. civ., are o finalitate eminamente reparatorie, constituie dreptului comun pentru întreaga instituţie a răspunderii civile şi cunoaşte mai multe forme, între care şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită proprie (în condiţiile art. 1357, potrivit cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare) ori răspunderea pentru prejudiciul injust cauzat de lucruri în general (în condiţiile art. 1376 alin. (1), potrivit cu care oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa).

În mod evident, cele două forme de răspundere în discuţie nu se exclud reciproc, victima prejudiciului având posibilitatea de alegere între căile puse la îndemână, cu respectarea exigenţelor specifice fiecărui temei juridic, fără însă a putea obţine, bineînţeles, o dublă reparaţie a aceluiaşi prejudiciu.

În litigiul pendinte, Înalta Curte constată că instanţele de fond au fost învestite - din perspectiva cauzei juridice a litigiului, înţeleasă ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii -, şi cu o ipoteză de răspundere delictuală obiectivă, fără vinovăţie, a unităţii administrativ-teritoriale, fundamentată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament al lucrului", a cărei antrenare necesită doar dovedirea condiţiilor generale referitoare la prejudiciu şi la raportul de cauzalitate dintre lucru şi prejudiciu, precum şi a celei speciale referitoare la calitatea de păzitor juridic al lucrului (figurina de iarnă "Moş Crăciun" amplasată pe domeniul public).

Astfel, observând întreg parcursul procedural din anterioarele etape procesuale, Înalta Curte reţine că, în chip limpede şi lipsit de orice echivoc, reclamanta a afirmat în mod consecvent şi teza răspunderii delictuale obiective a păzitorului juridic al lucrului.

Aceasta întrucât, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, distinct de temeiul juridic al răspunderii pentru fapta proprie a celor doi pârâţi, reclamanta a menţionat explicit (pag. 6-7) şi ipoteza răspunderii obiective a Municipiului Câmpia Turzii pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, fiind detaliate expres atât sediul materiei (art. 1376 alin. (1) din C. civ.), cât şi condiţiile de antrenare a acestui tip de răspundere. Este nerelevantă aşezarea topografică a celor două temeiuri juridice în redactarea cererii introductive (doar art. 1357 în preambulul cererii, iar art. 1376 numai în corpul actului de procedură), de vreme ce conţinutul actului este neîndoielnic în privinţa motivelor de fapt şi de drept ce conturează cele două temeiuri juridice care compun cauza juridică din litigiul pendinte.

În egală măsură, prin apelul incident declarat, reclamanta a susţinut în continuare şi ipoteza răspunderii obiective a unităţii administrativ-teritoriale, solicitând admiterea în tot a cererii de chemare în judecată. Chiar şi în cuprinsul concluziilor orale formulate cu prilejul dezbaterilor în fond, atât la judecata în primă instanţă, cât şi la cea din calea de atac a apelului, reclamanta a susţinut şi ipoteza răspunderii obiective, fără vinovăţie, pentru paza lucrului, în sarcina Municipiului Câmpia Turzii, precizând că nu constituie un temei juridic nou invocat direct în apel şi că necesitatea unor clarificări din perspectiva cauzei juridice nu a fost adusă în discuţie de judecătorul fondului, aspecte consemnate în încheierile de dezbateri din 19.03.2021, respectiv 19.10.2021.

Drept urmare, raportat la circumstanţele factuale concrete evidenţiate de parcursul procedural al litigiului, instanţa de apel a încălcat regulile efectului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită de către reclamanta-apelantă, iar soluţia dată cererii de apel incident echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

Aceasta întrucât, după cum este îndeobşte cunoscut, efectul devolutiv constituie o trăsătură esenţială a apelului, astfel că, odată exercitat în termen, acesta provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt, cât şi cu privire la cele de drept, potrivit art. 476 alin. (1) din C. proc. civ.

În directă legătură fiind cu principiul disponibilităţii, efectul devolutiv este limitat de cele două reguli, exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum, cărora le conferă valoare normativă dispoziţiile art. 477 şi art. 478 din C. proc. civ.

Se cuvine observat şi faptul că, dispoziţiile art. 478 alin. (4) din acelaşi cod permit explicitarea pretenţiilor cuprinse în mod implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, cunoscut fiind că atari explicaţii sau precizări pot avea ca obiect pretenţii sau mijloace de apărare insuficient conturate sau argumentate, cuprinse în oricare dintre cererile care au fixat cadrul procesual obiectiv la prima instanţă, precum şi în întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare.

Oricare dintre părţile căii de atac, prin intermediul actelor de procedură formulate în apel, poate face uz din proprie iniţiativă de dreptul procesual prevăzut de art. 478 alin. (4), după cum şi instanţa de apel, din oficiu, poate solicita părţilor astfel de precizări şi explicaţii oricând în cursul judecării apelului, în considerarea principiului fundamental al rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Relevantă, sub acest aspect, este dezlegarea obligatorie pronunţată prin decizia nr. 28/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat în sensul că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 478, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.

Astfel fiind, în mod nelegal instanţa de apel a repudiat, fără a efectua cuvenita şi necesara cercetare pe fond, criticile şi apărările circumscrise tezei răspunderii pentru lucruri (astfel cum sunt reliefate de conţinutul actelor de procedură emanând de la reclamantă ori de clarificările sale orale făcute cu prilejul dezbaterii apelului), în baza unei argumentaţii greşite potrivit cu care cadrul procesual cu care a fost învestită prima instanţă s-ar fi rezumat, din perspectiva cauzei juridice a pretenţiei afirmate în contradictoriu cu Municipiul Câmpia Turzii, doar la ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, nu şi pentru paza juridică a lucrului.

Altfel spus, instanţei de apel nu doar că îi era îngăduită, ci, mai mult decât atât, îi era impusă obligaţia de a cerceta şi ipoteza de răspundere prevăzută de art. 1376 din C. civ., numai în acest mod putându-se considera că este valorizată efectiv devoluţiunea specifică apelului şi sunt respectate, în substanţa lor, regulile care consacră limitele acesteia.

De altfel, chiar şi în ipoteza în care instanţa de apel ar fi considerat că cererea introductivă a fost redactată imprecis (precum se reţine în considerentele deciziei atacate, unde se precizează că "într-adevăr, în cuprinsul acţiunii formulate, la capitolul privind vinovăţia pârâtelor, există anumite consideraţii făcute prin prisma răspunderii pentru lucruri") îi revenea curţii de apel îndatorirea ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum au fost dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia prealabilă nr. 28/2015, să solicite şi să se primească lămuririle reclamantei-apelante în legătură cu cauza juridică afirmată prin cererea de chemare în judecată, ceea ce s-a şi întâmplat de altfel, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 19.10.2021, când "la întrebarea instanţei" reclamanta a clarificat aspectul că răspunderea pentru paza juridică a lucrului a fost solicitată în subsidiar.

Înalta Curte mai reţine, sub un alt aspect, că este greşită concluzia instanţei de apel cu privire la cauza juridică, dedusă din comportamentul procesual al reclamantei ulterior soluţionării procesului în primă instanţă, în sensul în care aceasta nu a declarat apel principal, ci doar apel incident, ceea ce în opinia curţii de apel ar avea semnificaţia unei confirmări a învestirii instanţei exclusiv cu ipoteza răspunderii pentru fapta proprie a pârâţilor.

Se cuvine amintit, în acest sens, că prin decizia nr. 14/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din C. proc. civ., că apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.

Astfel cum s-a argumentat în considerentul de principiu din paragraful 88 al deciziei precitate, "Obiectivul urmărit prin consacrarea instituţiei procesuale a apelului incident este acela de a conferi intimatului din apelul principal un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii atacate de partea adversă, în situaţia în care acesta nu a exercitat apel, în speranţa că nici partea adversă nu o va face, deşi justifică interesul de a exercita apel (de exemplu, atunci când ambele părţi au căzut în pretenţii) sau interesul de a declara apel incident se naşte în ipoteza în care partea adversă exercită calea de atac şi există riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să îi prejudicieze situaţia juridică stabilită prin respectiva hotărâre."

Este şi cazul litigiului pendinte, în care reclamanta-recurentă deşi a acceptat iniţial, prin nedeclararea unui apel principal, doar o reparaţie parţială a prejudiciului afirmat şi doar din partea unuia dintre pârâţii chemaţi în judecată, totuşi, prin exercitarea apelului principal de către partea adversă (compania de salubritate) exista riscul reformării sentinţei primei instanţe şi al înrăutăţirii situaţiei sale juridice, risc care de altfel s-a şi produs, în sensul că prin soluţia instanţei de apel i-au fost respinse în tot drepturile pretinse în proces.

Pe cale de consecinţă, reclamanta a fost determinată astfel să iasă din pasivitate, având interesul de a formula apel incident şi a supune analizei instanţei de prim control judiciar inclusiv soluţia nefavorabilă dată de judecătorul fondului cu privire la antrenarea răspunderii delictuale a Municipiului Câmpia Turzii.

În mod evident, în calitatea sa de titular al apelului incident, reclamanta a justificat interes pentru reevaluarea situaţiei sale juridice, din perspectiva ambelor temeiuri juridice de răspundere delictuală pretinse în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială pârâtă, iar accesul la calea de atac nu-i putea fi limitat doar la cenzurarea soluţiei (parţial favorabile) date cererii de antrenare a răspunderii delictuale a companiei de salubritate pârâte, vizată de apelul principal.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte constată că soluţia dată cererii de apel incident încalcă regulile efectului devolutiv şi echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, sancţionată cu casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind de prisos a examina şi celelalte critici ale recurentei-reclamante.

În consecinţă, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., pentru a asigura o judecată unitară a cauzei, Înalta Curte va admite recursul declarat şi va casa în tot decizia atacată, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelului principal şi a apelului incident.

Urmează ca instanţa de trimitere să se pronunţe asupra raportului juridic litigios, ţinând seama şi de celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 346/A/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.