Exclusion of revision petition for violating res judicata as tardiv: deadline calculated from pronouncement of final non-appealable decision

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2901/A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri definitive: sentinţa nr. 8781/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, decizia nr. 221R/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, şi decizia nr. 3918A/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Revizuenta s-a prevalat în susţinerea demersului judiciar de ipoteza de revizuire configurată de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 983A din 18 iunie 2021, prin care a hotărât următoarele: a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (revizuirea deciziei nr. 2901A/25.11.2020 a Tribunalului Ilfov în raport de deciziile nr. 3918A/2019 şi nr. 221R/2017 pronunţate de aceeaşi instanţă) şi a respins calea extraordinară de atac, ca tardiv formulată; a disjuns cererea de revizuire fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (revizuirea deciziei nr. 2901A/25.11.2020 a Tribunalului Ilfov în raport de sentinţa nr. 8781/2016 a Judecătoriei Buftea) şi a format dosarul nr. x/2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

2. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea dată în calea de atac a revizuirii, cu privire la soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, a fost atacată cu recurs de către revizuenta A..

În dezvoltarea criticilor axate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a suspus dezbaterii mai multe aspecte.

A susţinut că data rămânerii definitive a ultimei hotărâri nu este cea a pronunţării hotărârii, constatată de instanţă - 25 noiembrie 2020, a punerii la dispoziţia părţilor a soluţiei prin intermediul grefei, ci are în vedere data pronunţării minutei, în conformitate cu prevederile art. 403 C. proc. civ. "Data hotărârii este aceea la care minuta este pronunţată potrivit legii’’. Astfel, pentru minută, legiuitorul nu a distins o altă formă de pronunţare decât aceea prin citire/pronunţare astfel cum se reglementează în art. 401 şi 402 din cod.

Dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează pronunţarea hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, nu au aplicabilitate şi în situaţia pronunţării minutei, deoarece actul juridic al pronunţării hotărârii este diferit de cel al pronunţării minutei, iar legiuitorul nu distinge asupra modalităţii de pronunţare a minutei, ci doar a hotărârii. În lipsa pronunţării efective a minutei nu se poate vorbi de o dată a hotărârii, în concret, data hotărârii devine data efectivă a luării la cunoştinţă de către părţi.

Prin prisma acestor consideraţii, a apreciat revizuenta că decizia atacată reflectă o aplicare greşită a normelor de drept material privind data hotărârii şi pronunţarea minutei, cu consecinţa admiterii eronate a excepţiei de tardivitate a revizuirii.

Recurenta a explicitat că o hotărâre formală poate fi definitivă ca soluţie, însă chestiunile litigioase tranşate în interiorul acesteia pot fi doar provizorii şi aminteşte în acest sens dispoziţiile art. 430 şi 431 C. proc. civ. relativ la autoritatea de lucru judecat şi efectele lucrului judecat. Or, aceasta este şi situaţia în speţă, în care lucrul judecat "existenţa înregistrării la autoritatea de fond funciar a cererii de reconstituire ’’ nu a fost tranşat prin soluţia de la grefă, ci numai prin considerente, cunoscute abia la momentul comunicării hotărârii. Cu alte cuvinte, chestiunea tranşată de instanţa ce a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere nu are autoritate de lucru judecat de la pronunţarea sumară a soluţiei de ansamblu.

A mai afirmat că deciziile Curţii Constituţionale sunt aplicabile numai în lipsa manifestării unei diligenţe procesuale, aptă să conducă la contradictorialitatea hotărârilor potrivnice. În speţă, aceasta a acţionat cu maximă diligenţă în sensul invocării hotărârilor definitive contradictorii pe tot parcursul procesului.

Recurenta că nu era în măsură a cunoaşte potrivnicia hotărârilor la momentul pronunţării hotărârii, astfel că termenul pentru introducerea căii de atac a revizuirii nu poate fi calculat faţă de acest reper. În cauză, raportat la data comunicării, cererea de revizuire este formulată în interiorul termenului de o lună.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare la curtea de apel, cu cheltuieli de judecată.

3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în speţă, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 16 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Totodată, în considerentele încheierii, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele Unitatea administrativ teritorială Comuna Snagov şi Comisia Locală Snagov pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Recurenta a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata Instituţia Prefectului Ilfov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimata B. S.R.L., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi ataşate dovezi privind efectuarea acestora.

Intimatele Unitatea administrativ teritorială Comuna Snagov şi Comisia Locală Snagov pentru aplicarea legilor fondului funciar au invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării criticilor expuse în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În măsura în care instanţa va trece peste excepţie, au solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiate. Părţile au mai solicitat în ambele situaţii obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului şi nu au anexat dovezi în acest sens.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul promovat de revizuenta A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Recurenta revizuentă a invocat, în susţinerea recursului, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, în cauză, în considerarea soluţiei pronunţate şi criticate prin prezenta cale de atac - respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată - nu se pot pune în dezbatere norme de drept material, ci norme de drept procesual care reglementează condiţiile formale ale introducerii unei cereri de revizuire din perspectiva termenului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac de retractare, astfel încât analiza recursului se va realiza din unghiul dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.’’

Recurenta a susţinut că data rămânerii definitive a hotărârii are în vedere data pronunţării minutei, iar art. 396 alin. (2) C. proc. civ. în baza căruia s-a dispus pronunţarea hotărârii, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, nu vizează ipoteza minutei, cele două momente fiind diferite. De aceea, în lipsa pronunţării efective a minutei, nu se poate stabili o dată a hotărârii, aceasta având ca reper data luării la cunoştinţă de către părţi a considerentelor. Totodată a apreciat că lucrul judecat prin decizia civilă nr. 2901A din 25 noiembrie 2020, supusă revizuirii, nu a fost tranşat prin soluţia de la grefă, ci numai prin considerente, cunoscute abia la momentul comunicării hotărârii, astfel revizuirea trebuie considerată a fi introdusă în termen.

Se observă, aşadar, că se pune în discuţie greşita aplicare a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultând, din întreaga ipoteză ilustrată, faptul că punctul de plecare al termenului pentru exercitarea căii de atac a revizuirii îl constituie momentul comunicării hotărârii (şi nu al pronunţării), când revizuenta a aflat despre considerentele prin care a fost tranşat lucrul judecat.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, temeiul juridic al cererii formulate de revizuenta A., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, recurenta revizuentă a pretins că decizia nr. 2901A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 3918A/2019 şi 221R/2017, ambele pronunţate de Tribunalul Ilfov.

Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 2901A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, dată în calea de atac a apelului (fără drept de recurs), şi, în raport de data rămânerii definitive a acesteia, se va calcula în litigiul dedus judecăţii termenul de introducere a cererii de revizuire.

Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs (…), iar potrivit alin. (2) al normei, hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la situaţia dedusă judecăţii, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunţării deciziei civile nr. 2901A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, astfel încât termenul de o lună, prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-ar fi împlinit în cauză la 28 decembrie 2020, prin prorogarea instituită de art. 181 alin. (2) C. proc. civ. (termenul a expirat la 25 decembrie 2020, într-o zi de sărbătoare legală şi s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a urmat, 28 decembrie 2020).

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost înregistrată la instanţă la 14 ianuarie 2021, fiind expediată prin serviciul poştal aşa cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul de la dosar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În conformitate cu argumentele prezentate, care validează raţionamentul instanţei de revizuire din hotărârea recurată, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii a expirat la 28 decembrie 2020, ceea ce face ca formularea, la 14 ianuarie 2021, a cererii de revizuire deduse judecăţii să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.

În contextul procesual analizat, Înalta Curte observă că ceea ce se impune a fi examinat este dacă recurenta revizuentă a respectat termenul legal imperativ de declarare a căii extraordinare de atac, aceasta având posibilitatea în lumina dispoziţiilor art. 511 alin. (4) din cod să expună ulterior, în termenul de o lună de la comunicarea hotărârii, argumentele pentru care contestă deznodământul judiciar al instanţei de revizuire. Trebuie făcută, aşadar, distincţia între obligaţia impusă de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii, şi cea impusă de art. 511 alin. (4) din acelaşi cod, care instituie obligaţia de motivare. Or, recurenta nu a declarat revizuirea în termenul defipt de lege, astfel în mod corect a fost constatată calea de atac ca tardiv introdusă.

Cum instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudenţă constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie necesare şi proporţionale, reţinând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securităţii raporturilor juridice, instanţa de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces şi nu încalcă, în circumstanţele concrete ale cauzei, în care părţile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a României, în deciziile nr. 8/14.01.2020, nr. 346/16.06.2020 şi nr. 823/9.12.2021, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect aceste dispoziţii legale, a reţinut în cadrul următoarelor paragrafe:

15. "Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, iar în cazul în care se constată existenţa motivului prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa competentă să o soluţioneze nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

16. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.

18. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

19. De altfel, Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.’’

Pentru considerentele expuse, instanţa de recurs apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei, în sensul întrunirii cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru a determina reformarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Intimata B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4.879,49 RON, onorariu de avocat achitat conform facturilor şi dovezilor de plată anexate la dosarul de recurs. În temeiul dispoziţiilor art. 453 din acelaşi cod se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.500 RON, reduse cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata B. S.R.L., apreciindu-se întreaga sumă pretinsă în faza procesuală a recursului este nepotrivit de mare în raport de complexitatea speţei, apărările formulate în cauză şi faptul că pricina s-a judecat la un singur termen de judecată.

Totodată, în temeiul art. 452 şi 453 C. proc. civ., se va respinge cererea intimatelor Unitatea administrativ teritorială Comuna Snagov şi Comisia Locală Snagov pentru aplicarea legilor fondului funciar - Primăria Snagov de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât nu au fost depuse documente justificative care să ateste efectuarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 983A din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.