Constitutional exception inadmissibility due to lack of relevance to revision request in property compensation proceedings

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 24 august 2020 sub dosarul nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de compensare nr. 34421 din 9 iulie 2020, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 413 din 22 septembrie 2020, Tribunalul Vrancea a respins contestaţia ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 150/A din 14 octombrie 2021, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de contestatorii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 413 din 22 septembrie 2020 a Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată.

A admis contestaţia formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei de compensare nr. 34421 din 9 iulie 2020 emisă de pârâtă, a anulat în parte decizia contestată, numai cu privire la art. 1 al acesteia, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor A. şi B. un număr de 8130 puncte (în loc de 439 puncte). Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

1. Cererea de revizuire şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 150/A din 14 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Revizuentul-reclamant A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (62) din Legea nr. 165/2013.

2. Decizia recurată

Prin decizia civilă nr. 35 A din 16 februarie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (6)2 din Legea nr. 165/2013 ca inadmisibilă.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 150/A din 14 octombrie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 35A din 16 februarie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6)2 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Recurentul-revizuent a solicitat să se constate că este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (62) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, conform prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

A precizat că excepţia este ridicată la cererea uneia dintre părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare şi care are legătură cu soluţionarea cauzei, privind calculul suprafeţei casei, ţinând seama şi de prevederile Legii nr. 10/2001 şi H.G. nr. 250/2007, iar prevederile legale nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

A mai menţionat că în punctul de vedere al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu se prezintă obiecţii referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (6)2 din Legea nr. 165/2013, ceea ce conduce la concluzia că această cerere este considerată admisibilă de către intimată.

De asemenea, a precizat că art. 21 alin. (6)2 din Legea nr. 165/2013 nu este constituţional în raport cu art. 20 pct. (2) şi art. 44 pct. (1) din Constituţia României.

În cuprinsul cererii de recurs nu este menţionat motivul de casare pe care se întemeiază.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Faţă de conţinutul cererii de recurs, se constată că principala critică dedusă judecăţii priveşte analiza uneia dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (62) din Legea nr. 165/2013 are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, recurentul-revizuent a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţia legală priveşte calculul suprafeţei casei, ţinând seama şi de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale H.G. nr. 250/2007.

Această critică urmează a fi examinată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece se pune în discuţie modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Analizând legalitatea deciziei recurate, se observă că în cadrul examenului de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (62) din Legea nr. 165/2013, Curtea de Apel Galaţi a reţinut în mod corect că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cererii de revizuire cu care a fost învestită.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă raportat la împrejurarea că dispoziţiile art. 21 alin. (62) din Legea nr. 165/2013 ar putea deveni incidente doar în situaţia analizei pe fond a cererii introductive, ceea ce însă nu mai este posibil în acest cadru procesual faţă de inadmisibilitatea cererii de revizuire.

O astfel de argumentare este corectă în sensul în care, sub aspectul legăturii dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale cu soluţionarea cauzei, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret în desfăşurarea procesului, cerinţa relevanţei pentru cauză fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.

În acest sens, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că "legătură cu soluţionarea cauzei au toate dispoziţiile legale de drept substanţial şi de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecăţii şi fac posibilă desfăşurarea şi finalizarea procedurii judiciare."

După cum reiese din analiza pe care o face chiar Curtea Constituţională în privinţa acestei condiţii de admisibilitate, legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Astfel, prin prisma motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se analizeze dacă instanţa a omis să se pronunţe asupra unui lucru cerut prin aceea că nu s-ar fi ţinut seama de prevederile Legii nr. 10/2001 şi de prevederile H.G. nr. 250/2007, respectiv de concluziile unei expertize extrajudiciare.

Or, dispoziţiile art. 21 alin. (62) din Legea nr. 165/2013 reglementează ipoteza în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot/poate stabili suprafaţa şi/sau descrierea, din punct de vedere arhitectural, a construcţiilor pentru care se stabilesc despăgubiri, statuând că se acordă măsuri compensatorii pentru o suprafaţă utilă de 21 mp şi că evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială aplicabilă pentru localitatea respectivă.

Drept urmare, se constată că aceste prevederi legale nu au legătură cu aspectele analizate de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, cu atât mai mult cu cât s-a reţinut că împrejurările învederate de revizuent nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea fiind respinsă ca inadmisibilă, astfel încât soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legală.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-revizuent în sensul că intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ar fi considerat admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică a deciziei recurate.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, nu se poate constata aplicarea greşită a legii de către curtea de apel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 35/A din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.