Exoneration from court costs for recognizing absolute contract nullity in proceedings incompatible with default notice

Acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract. Exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Hotărârile judecătorești/ Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Contractul

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute

contract de schimb

punerea în întârziere a debitorului

cheltuieli de judecată

C. proc. civ., art. 453 alin. (1), art. 454

C. civ., art. 1246 alin. (3), art. 1522 alin. (1), alin. (3)

Conform dispozițiilor art. 454 C.proc.civ., „pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile”.

Punerea în întârziere, realizată, potrivit art. 1.522 alin. (1) C.civ., fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată, are ca scop acordarea, de către creditor, a unui termen în care debitorul trebuie să execute obligația care îi revine, după cum rezultă din prevederile art. 1.522 alin. (3) C.civ.

Atunci când litigiul nu este compatibil cu cerința punerii în întârziere - ca în situația unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui contract, în care nu se pune problema executării unei obligații -, exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată intervine numai în măsura în care hotârârea poate fi pronunțată doar pe baza recunoașterii pârâtului, adică atunci când poziția procesuală a acestei părți are un efect util, în sensul de a fi aptă să conducă, prin ea însăși, la soluționarea litigiului, fără administrarea altor probe.

În consecinţă, în această situaţie, singura cerinţă necesară pentru a opera exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată este cea referitoare la recunoaşterea pretenţiilor reclamantei, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 797 din 6 aprilie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 06.08.2020, reclamanta Fundaţia A. a chemat în judecat pe pârâţii U.A.T. Oraşul B., prin primar şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. 927/13.06.2019 de B.N.P. D. şi să dispună radierea din cartea funciară a imobilului situat în Buşteni, str. (...), jud. Prahova şi înscrierea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L., precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin acţiune a fost invocată excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 58/24.05.2019 emise de Consiliul Local al Oraşului B.

Prin sentinţa nr. 1244/10.12.2020, Tribunalul Prahova, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca rămase fără obiect atât excepţia de nelegalitate, cât și acţiunea, obligând-o pe pârâta U.A.T. Oraşul B., prin primar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.869,8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, U.A.T. Oraşul B. a declarat apel, prin care a solicitat anularea ei în parte, în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 173/12.05.2021, Curtea de Apel Ploieşti, Secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, U.A.T. Oraşul B. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Autoarea recursului a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii ca rămase fără obiect atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C.proc.civ., apreciind că intimata-reclamantă nu a câştigat procesul.

A mai arătat că partea adversă nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte punerea în întârziere, astfel încât este incidentă regula instituită de art. 454 C.proc.civ. privind exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă la termenul de astăzi, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta susţine, în esenţă, că nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., întrucât este incident cazul de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, reglementat de art. 454 C.proc.civ.

Criticile din cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa de apel a apreciat că nu este incident art. 454 C.proc.civ., întrucât corespondenţa transmisă de intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă poate să fie asimilată unei notificări de punere în întârziere, iar prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe nu au fost recunoscute pretenţiile deduse judecăţii.

Conform art. 454 C.proc.civ., „pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile”.

Acest text de lege stabileşte că pârâtul este exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în cazul recunoaşterii pretenţiilor reclamantului, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, sub rezerva ca pârâtul să nu fi fost pus în întârziere de către reclamant sau să nu se fi aflat de drept în întârziere înainte de începerea procesului.

Prin urmare, în măsura în care cerinţa punerii în întârziere este compatibilă cu obiectul litigiului, exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor intervine doar în măsura în care acesta a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului și doar dacă, prealabil pornirii procesului, nu a fost pus în întârziere de către reclamant sau nu se afla de drept în întârziere.

Astfel, prin efectul pe care îl produce, acela al exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, norma legală evocată îndeplinește o funcție sancționatorie față de reclamant, pentru ușurința pe care o manifestă dacă sesizează instanța cu o cerere de chemare în judecată, fără a uza de instituția punerii în întârziere, pusă de lege la dispoziția sa, deci fără a încerca să soluționeze disputa anterior sesizării, oferind pârâtului un interval de timp pentru a-și executa obligațiile.

Evaluând, în limita controlului de legalitate, decizia atacată, Înalta Curte ia act că acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de schimb autentificat.

Punerea în întârziere, realizată, potrivit art. 1.522 alin. (1) C.civ., fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată, are ca scop acordarea, de către creditor, a unui termen în care debitorul trebuie să execute obligația care îi revine, după cum rezultă din prevederile art. 1.522 alin. (3) C.civ.

Dispozițiile art. 1.246 alin. (3) C.civ. recunosc părților semnatare ale unui contract dreptul ca - în măsura în care considerau că acesta este lovit de nulitate - să constate nulitatea sau să o declare prin acord; așadar, pârâtele aveau doar o facultate, nu însă și o obligație de a acționa în acest mod.

În aceste condiții, obiectul litigiului este incompatibil cu cerinţa punerii în întârziere, căci un asemenea demers nu ar fi putut să-și atingă finalitatea legii, de vreme ce în sarcina pârâtelor nu putea fi identificată vreo obligație de constatare a nulității contractului.

Atunci când litigiul nu este compatibil cu cerința punerii în întârziere - ca în speță -, exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată intervine numai în măsura în care hotârârea poate fi pronunțată doar pe baza recunoașterii pârâtului, adică atunci când poziția procesuală a acestei părți are un efect util, în sensul de a fi aptă să conducă, prin ea însăși, la soluționarea litigiului, fără administrarea altor probe.

În consecinţă, singura cerinţă necesară pentru a opera exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată este cea referitoare la recunoaşterea pretenţiilor reclamantei, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Această condiţie este îndeplinită, deoarece recurenta (pârâtă în proces) a depus la primul termen de judecată în faţa primei instanţe Hotărârea Consiliului Local B. nr. 148/18.09.2020 şi tranzacţia autentificată sub nr. 1876/19.10.2020 de B.N.P. D. prin care pârâtele au convenit desfiinţarea contractului de schimb autentificat sub nr. 927/13.06.2019 de B.N.P. D., acte care atestă, în mod neîndoielnic, recunoaşterea dreptului pretins de intimata-reclamantă.

Deși dispozitivul sentinței pare a conduce la concluzia că reclamanta a pierdut procesul, în realitate l-a câștigat, pentru că rămânerea fără obiect a pretențiilor este consecința recunoașterii lor de către pârâte.

Prin urmare, hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 454 C.proc.civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 teza I C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, curţii de apel.