Professional Liability Insurance Exclusion for Gross Negligence in Civil Liability of Judicial Bailiffs

Contract de asigurare de răspundere profesională a executorului judecătoresc. Interpretarea clauzelor contractuale referitoare la cazurile de excludere a răspunderii asigurătorului

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în răspundere civilă delictuală

executor judecătoresc

motivarea hotărârii judecătoreşti

contract de asigurare

risc asigurat

culpă gravă

cauze exoneratoare de răspundere

interpretarea contractului

C. civ., art. 16 alin. (3) teza a II-a, art. 1358

Asigurătorul nu răspunde pentru orice faptă culpabilă a asiguratului, ci doar pentru faptele şi riscurile preluate în asigurare, excluderile prevăzute expres în contractul de asigurare exonerând asigurătorul de obligaţia de plată a despăgubirii, acestea nefiind riscuri asigurate.

Astfel, în cazul în care prin poliţa de asigurare de răspundere civilă profesională încheiată de executorul judecătoresc cu societatea de asigurare este prevăzută ca şi caz de excludere culpa gravă, în mod corect instanţa a analizat forma de vinovăţie a pârâtului, raportat la dispoziţiile art. 16 şi art. 1358 C. civ., reţinând că fapta a fost comisă dintr-o culpă gravă şi nu reprezintă un risc asigurat conform contractului de asigurare.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1728 din 22 septembrie 2022

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/231/13.11.2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții: Birou executor judecătoresc B. cu sediul în Focşani; Casa de Asigurare a Executorilor Judecatoreşti București; S.C. C. S.A. București şi D., solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 990.683 lei ca urmare a încălcării obligațiilor profesionale ale executorului judecătoresc D. în cadrul exercitării profesiei de executor în cadrul BEJ B. conform art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000. Această sumă se compune din: 849.403 lei sumă achitată efectiv prin OP nr. 50 din 15 octombrie 2013, valoarea totală achitată prin acest Ordin fiind de 1.280.000 lei şi a reprezentat cauțiune în dosarul execuțional nr. x/2013 al BEJ B., dar din care s-a restituit de către pârât doar suma de 430.597 lei la data de 18 octombrie 2013; suma de 101.594 lei reprezintă dobânda legală aferentă sumei mai sus indicate, calculată până la data sesizării instanței; suma de 39.689 lei reprezintă comisioanele aferente creditelor achitate în perioada 2015-2017.

Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 1924 din 5 martie 2018, a admis excepția necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Vrancea, Secția a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 15 februarie 2019, SC E. SRL, societate în insolvenţă, prin practician F. SPRL, în contradictoriu cu pârâții BEJ B. şi D. şi chemații în garanție G. SA prin Sucursala Vrancea, C. SA București şi Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești București, a formulat cerere de intervenție în cauză, solicitând obligarea pârâtului BEJ B. la plata sumei de 667.894 lei (1.185.000 lei achitată, din care s-a restituit suma de 420.856 lei şi 96.250 lei). A solicitat obligarea chemaților în garanție la plata acestei sume.

B.Hotărârea instanţei de fond

Prin sentința civilă nr. 7 din 19 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC C. SA Bucureşti şi, în consecinţă:

A fost respinsă acţiunea promovată de reclamanta SC A. SRL şi SC E. SRL - societate în insolvenţă, în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind promovată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse celelalte excepţii invocate de această pârâtă ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse, ca fiind neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâta G. SA Bucureşti, faţă de acţiunea principală şi cererea de intervenţie/chemare în garanţie.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL şi cererea de intervenţie/chemare în garanţie promovată de SC E. SRL - societate în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâţii BEJ B., Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti şi SC G. SA Bucureşti;

A fost obligat pârâtul BEJ B. să plătească reclamantei SC A. SRL despăgubiri civile în sumă de 849.403 lei.

S-a dispus actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma actualizată la zi la momentul plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la 24 martie 2016 şi până la momentul achitării integrale a debitului.

A fost obligat pârâtul BEJ B. să plătească intervenientei SC E. - societate în lichidare, în contul deschis de lichidator, suma de 540.926 lei.

S-a luat act că pentru această sumă nu s-a solicitat actualizarea și nici daune-interese.

Au fost obligați pârâții/chemați în garanție Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești şi SC G. SA să răspundă pentru debitele (prejudiciul efectiv) stabilite mai sus, în solidar cu pârâtul BEJ B., până la limita următoarelor sume:

- Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti până la limita sumei de 5000 lei;

- SC G. SA Bucureşti până la limita sumei de 150.000 Euro pentru fiecare dintre părţi: reclamanta şi intervenienta.

A fost obligat pârâtul BEJ B. să plătească reclamantei SC A. SRL suma de 25.412 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act că intervenienta SC E. SRL - societate în lichidare nu a solicitat cheltuieli de judecată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei SC G. SA de obligare a reclamantei şi intervenientei la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 37 din 8 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/231/2017, a fost admisă cererea de completare hotărâre formulată de SC C. SA, în contradictoriu cu SC A. SRL, BEJ B., Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti, D. şi SC E. SRL; s-a dispus completarea sentinţei civile nr. 7 din 19 februarie 2020 şi, în consecinţă:

A fost obligată reclamanta SC A. SRL să plătească pârâtei C. SA Bucureşti cheltuieli de judecată în sumă de 16.182,52 lei; a fost obligată intervenienta-reclamantă SC E. SRL - societate în lichidare să plătească pârâtei C. SA Bucureşti suma de 7.823,59 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva sentinţei instanţei de fond şi a sentinţei de completare

Împotriva sentinței civile nr. 7 din 19 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea, au declarat apel pârâta/chemata în garanție societatea G. SA și intervenienta societatea E. SRL.

Împotriva sentinţei civile nr. 37 din 8 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea, au declarat apel reclamanta societatea A. SRL şi intervenienta societatea E. SRL.

D.Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 337/A din 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Galaţi, Secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de pârâta-chemată în garanţie G. SA împotriva sentinţei civile nr. 7 din 19 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi în rejudecare: a respins acţiunea formulată de reclamanta societatea A. SRL şi cererea de intervenţie - chemare în garanţie formulată de societatea E. SRL prin administrator judiciar F. SPRL în contradictoriu cu pârâta - chemata în garanţie societatea G. SA ca nefondate; a obligat pârâta - chemata în garanţie Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti să răspundă pentru debitele (prejudiciul efectiv) stabilite, în solidar cu pârâtul BEJ B. în limita sumei de 5000 lei; a obligat reclamanta societatea A. SRL la plata sumei de 1833,3 lei şi pe intervenienta societatea E. SRL prin administrator judiciar F. SPRL la plata sumei de 3666,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta-chemata în garanţie societatea G. SA; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a respins ca nefondat apelul declarat de intervenienta societatea E. SRL prin administrator judiciar F. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 7 din 19 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea; a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta societatea A. SRL şi de intervenienta societatea E. SRL prin administrator judiciar F. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 37 din 8 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea; a obligat intervenienta societatea E. SRL prin administrator judiciar F. SPRL la plata sumei de 6123,50 lei către pârâta - chemata în garanţie societatea C. S.A. şi către pârâta - chemata în garanţie societatea G. SA la plata sumei de 6815,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat reclamanta societatea A. SRL la plata sumei de 6123,50 lei către pârâta - chemata în garanţie societatea C. S.A. şi către pârâta - chemata în garanţie G. SA la plata sumei de 6816,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

E.Calea de atac împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi au declarat recurs reclamanta SC A. SRL şi intervenienta societatea E. SRL - în insolvenţă prin administrator judiciar F. SPRL.

Reclamanta SC A. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea cuprinde motive contradictorii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deşi instanţa de apel reţine existenţa condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a executorului judecătoresc ajunge la concluzia că există o cauză exoneratoare de răspundere a societăţii de asigurare care operează în cauză şi, astfel, lipseşte de efecte întreaga instituţie a răspunderii civile delictuale şi a poliţei de asigurare.

Hotărârea este nemotivată întrucât instanţa de apel nu arată care este efectiv culpa gravă, respectiv actul juridic pretins efectuat sau neefectuat de executor în procedura execuţională.

Instanţa de apel a aplicat greşit legea, respectiv art. 16 şi art. 1358 C. civ. - în cauză fiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Normele de drept material ce trebuiau aplicate în cauză sunt dispoziţiile art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 16 alin. (1) C. civ. şi alin. (3) teza I şi nicidecum dispoziţiile art. 16 alin. (3) teza a II-a C. civ.

În cauză sunt aplicabile doar condiţiile generale de răspundere civilă profesională.

În conformitate cu dispoziţiile din Asigurarea de răspundere civilă profesională nu există această clauză de excludere „culpa gravă”, astfel cum a reţinut instanţa de apel, condiţie ce se regăseşte doar în cadrul Condiţiilor Generale de răspundere civilă.

În cauză nu se pot aplica dispoziţiile art. 1358 C. civ. deoarece faptele săvârşite de executorul judecătoresc nu sunt străine de persoana autorului faptei.

Criteriul obiectiv este reprezentat de hotărârile judecătoreşti ce au anulat actele de executare efectuate de pârât, iar natura subiectivă este reprezentată de executorul judecătoresc care, din culpă, a dispus de sumele ce aparţin recurentei-reclamante şi a achitat alte dosare de executare.

Pârâtul BEJ B. a săvârşit din culpă faptele reţinute în sarcina sa, o culpă evidentă, fără a se putea circumscrie această culpă vreunui caz de excludere, aşa cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Nu există o culpă gravă, ci doar culpa în formă simplă, executorul optând să achite către creditorul din dosarul de executare (a cărui acte de executare au fost anulate) în defavoarea recurentei-reclamante.

Executorii judecătoreşti folosesc contul de consemnare astfel, fiind de notorietate faptul că sting debitele în funcţie de urgenţa lor.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Intervenienta E. SRL - societate în insolvenţă, prin administrator judiciar F. SPRL, critică decizia recurată sub următoarele aspecte:

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut faptul că sunt întrunite elementele pentru antrenarea răspunderii civile, însă în apel s-a reţinut o altă formă de vinovăţie a pârâtului, care ar fi o cauză de exonerare de răspundere.

În cauză nu există o hotărâre de punere a părţilor în situaţia anterioară actelor de adjudecare, de unde rezultă că nu se putea prevede de către executor perioada de plată a sumelor din dosarul execuţional şi, mai ales, modalitatea prin care adjudecatarii vor solicita returnarea sumelor, aceştia având deschisă calea întoarcerii executării silite, cât şi a contestaţiei la executare.

Doar plata către o terţă persoană nu poate fi încadrată în categoria culpei grave.

În condiţiile în care s-a constatat decăderea autorităţii fiscale şi, deci, lipsa de diligenţă a acesteia în urmărirea propriei creanţe în termen, recurenta-intervenientă apreciază că este îndreptăţită şi la suma de 126.968 lei, deoarece în caz contrar s-ar înfrânge principiul reparării integrale a prejudiciului.

Cererea prin care s-a solicitat obligarea intervenientei - societate în insolvenţă la plata cheltuielilor de judecată are natura unei acţiuni în realizarea unei creanţe asupra averii debitorului, astfel că este corectă aplicarea de către instanţă a prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care se referă la suspendarea de drept a acestor acţiuni.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

F.Analizând recursurile prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, instanţa de judecată a arătat în considerentele hotărârii obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Astfel, au fost arătate faptele concrete ale executorului judecătoresc care au fost săvârşite din culpă gravă, precum şi motivele pentru care a fost înlăturată răspunderea societăţii de asigurare G. SA.

Începând cu data de 24 martie 2016, executorul judecătoresc a dispus pe nedrept de sumele de bani consemnate de reclamantă şi intervenientă cu titlu de preţ pentru imobilele adjudecate.

Faptele de a nu restitui adjudecatarilor sumele consemnate ca preţ al adjudecării, făcând plăţi în contul altei societăţi, precum şi în contul unui cabinet de avocatură, dispunând pe nedrept de sumele de bani consemnate, au fost apreciate de instanţa de apel ca fiind săvârşite din culpă gravă.

Fiind promovată alături de acţiunea în răspunderea civilă delictuală a executorului judecătoresc şi acţiunea civilă contractuală directă, pe lângă condiţiile răspunderii asigurătorului trebuie dovedită şi conformitatea faptei ilicite cu riscul asigurat.

În condiţiile de asigurare, anexe la poliţa de asigurare încheiată cu G. SA, este prevăzută ca şi caz de excludere culpa gravă, definiţia acesteia regăsindu-se în art. 15.8 din condiţiile generale, definiţie identică cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) teza a II-a C. civ.: „culpa este gravă când autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese”.

Aşa fiind, motivarea hotărârii se înfăţişează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Ca atare, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză nu sunt întrunite cerinţele acestui motiv de casare.

Instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a clauzelor contractului de asigurare referitoare la exonerarea asigurătorului de obligaţia de plată a indemnizaţiei de asigurare, reţinând că faptele săvârşite din culpă gravă reprezintă excludere din asigurare, fiind incidente clauzele de excludere cuprinse în condiţiile de asigurare, coroborate cu dispoziţiile art. 16 şi art. 1358 C. civ.

Asigurătorul nu răspunde pentru orice faptă culpabilă a asiguratului, ci doar pentru faptele şi riscurile preluate în asigurare.

Excluderile prevăzute expres în contractul de asigurare exonerează asigurătorul de obligaţia de plată a despăgubirii, acestea nefiind riscuri asigurate.

Culpa gravă este definită în art. 15.8 din Condiţiile generale şi în art. 5 din Condiţiile speciale privind asigurarea de răspundere civilă profesională decurgând din practica executorilor judecătoreşti, fiind identică cu dispoziţiile art. 16 C. civ.

Instanţa de apel a analizat în mod corect forma de vinovăţie a pârâtului, raportat la dispoziţiile art. 16 C. civ. şi art. 1358 C. civ., reţinând că fapta a fost comisă dintr-o culpă gravă şi nu reprezintă un risc asigurat conform contractului de asigurare.

În ceea ce priveşte modul de interpretare a probelor administrate, precum şi raţionamentul instanţei de apel în stabilirea gradului de vinovăţie, acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs întrucât ţin de temeinicia hotărârii.

Aşa fiind, hotărârea este dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

În ceea ce priveşte critica recurentei E. referitoare la cheltuielile de judecată, aceasta este nefondată, nefiind formulate critici de nelegalitate cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi, respectiv art. 455 C. proc. civ.

Referitor la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reţine caracterul legal al dezlegării date de instanţa de apel cu privire la lipsa oricărei relevanţe a stării de insolvabilitate a societăţii E., raportat la cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimatele-pârâte C. SA şi G. SA.