Negative conflict of jurisdiction over statutory veterinary allowance: legal obligation under Emergency Ordinance 117/2020 versus contractual concession fees
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Bucharest Court of Appeal, Second Civil Section (Administrative and Fiscal Contencioso), had exclusive competence to hear the dispute, thereby reversing the lower court's declination of jurisdiction and overriding the appellate court's reciprocal declination back to the civil court. The case involved an individual veterinary practice seeking payment of a statutory monthly allowance of 10,000 RON for August 2020, along with legal interest and inflation adjustment, from the National Sanitary Veterinary and Food Safety Authority and its county-level directorate, arguing that the authorities unjustly refused to disburse funds mandated by Emergency Ordinance No. 117/2020. The decisive legal basis rested on the characterization of the claim as a legal right rather than a contractual obligation; the Court held that the allowance, established by Article 15(7) of Government Ordinance No. 42/2004 (as amended by Law No. 236/2019), constitutes a statutory compensation distinct from the fees in administrative concession contracts, making the dispute subject to administrative jurisdiction under Article 8(1) and Article 2(1)(i) of Law No. 554/2004, rather than civil jurisdiction under Article 8(2) of the same law.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over statutory veterinary allowance: legal obligation under Emergency Ordinance 117/2020 versus contractual concession fees: The case involved an individual veterinary practice seeking payment of a statutory monthly allowance of 10,000 RON for August 2020, along with legal interest and inflation adjustment, from the National Sanitary Veterinary and Food Safety Authority and its county-level directorate, arguing that the authorities unjustly refused to disburse funds mandated by Emergency Ordinance No. 117/2020. The decisive legal basis rested on the characterization of the claim as a legal right rather than a contractual obligation; the Court held that the allowance, established by Article 15(7) of Government Ordinance No. 42/2004 (as amended by Law No. 236/2019), constitutes a statutory compensation distinct from the fees in administrative concession contracts, making the dispute subject to administrative jurisdiction under Article 8(1) and Article 2(1)(i) of Law No. 554/2004, rather than civil jurisdiction under Article 8(2) of the same law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedDefines the legal basis for the existence of a negative conflict of jurisdiction between two courts that have reciprocally declined competence.
Procedural rule governing the method by which the High Court of Cassation and Justice resolves conflicts of jurisdiction.
Procedural rule establishing the High Court's power to definitively assign competence to one of the conflicting courts.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secţia civilă la data de 01 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, a solicitat:
- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;
- obligarea pârâtei Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1677/29.06.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de ambele pârâte şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii reclamantului Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a reţinut, în esenţă, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă demersul judiciar al reclamantului împotriva refuzului nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, astfel că, competenţa materială se determină în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 93 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, suspendând judecata cauzei şi înaintând dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ competenţă.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut, în esenţă, că litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenţiei deduse judecăţii fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, respectiv judecătoria în cazul de faţă.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Din perspectiva cadrului procesual, se constată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020, iar pe de altă parte obligarea pârâtei Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Conflictul negativ de competenţă ivit în prezenta cauză între Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secţia civilă, a avut la bază, în fapt, chestiunea temeiului obligaţiei de plată exhibate de reclamant, respectiv dacă aceasta reprezintă un act de executare a unui contract administrativ sau un drept ori interes legitim în exercitarea căruia reclamantul a fost vătămat prin nesoluţionarea, în termen, a cererii sale.
Din perspectiva acestei chestiuni de drept, Înalta Curte, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizează plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, constată că izvorul obligaţiei îl constituie legea, iar nu contractul încheiat între reclamant şi pârâta DSVSA Harghita.
Astfel, potrivit art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, "Prestatorii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării".
Înalta Curte reţine că acest alineat a fost introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019, iar din expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 236/2019, rezultă că suma reglementată de prevederile alin. (7) anterior menţionat reprezintă o indemnizaţie menită a acoperi: (i) pe de o parte, acele cheltuielile realizate de medicii veterinari pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de ANSVSA prin DSVSA, şi care nu sunt remunerate contractual, precum: transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, participarea la şedinţe de instruire, analiză etc., iar pe de altă parte (ii) serviciul de emitere a certificatelor sanitare veterinare pentru animalele destinate sacrificării, ce anterior adoptării Legii nr. 236/2019, era achitat de proprietarii animalelor, fiind generat (prin plata realizată de proprietari) un conflict economic, sesizat de multe ori de către misiunile de audit ale Comisiei Europene (ultima dată prin raportul 2018-6477 privind misiunea pentru pesta porcină clasică).
Totodată, aşa cum reiese din preambulul O.U.G. nr. 117/2020, acest act normativ a fost adoptat având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative a fost prevăzută acordarea unei sume de 10.000 RON, lunar, beneficiarilor contractelor încheiate în vederea realizării activităţilor sanitar-veterinare publice, aspect insuficient reglementat la nivel de legislaţie primară, fiind astfel confirmat, încă o dată, caracterul de obligaţie legală şi nu de obligaţie contractuală, privind achitarea unei sume fixe, nediferenţiate, tuturor beneficiarilor de astfel de contracte.
Aşadar, Înalta Curte reţine că, prin sus indicatele prevederi normative, legiuitorul a recunoscut un drept al medicilor veterinari de a beneficia de o indemnizaţie într-un cuantum forfetar şi predeterminat (de 10.000 de RON lunar), prin însăşi norma legală, indemnizaţie care este distinctă de preţul individualizat în contractele de concesiune/de prestări servicii, fiind un drept suplimentar faţă de cel indicat în acestea, deţinerea de către beneficiar a unor contracte valabile fiind doar o condiţie extrinsecă, ce trebuie îndeplinită pentru valorificarea dreptului.
Astfel, pretenţia afirmată de reclamant este în legătură strânsă cu contractele administrative de care acesta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.
Cum prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul invocă refuzul pretins nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine instanţei de contencios administrativ.
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.
Procesat de GGC - LM