Material competence for challenging Central Electoral Bureau election results under administrative litigation law

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a solicitat anularea Hotărârii BEC nr. 222/15.10.2020 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a rezultatelor finale ale alegerilor pentru consiliile judeţene, Consiliul General al municipiului Bucureşti din data de 27 septembrie 2020.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 şi ale art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1010 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

La termenul de judecată din data 11 noiembrie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale, invocată de reclamant.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, invocată de reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată prin dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Astfel, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa.

În ceea ce priveşte teza de la pct. 4 al art. 97 sus citat:

"orice alte cereri date prin lege în competenţa sa", raportată la problema de competenţă materială pusă în discuţie şi la obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că nici în Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi nici în H.G. nr. 576/2020 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 nu se stabileşte o competenţă cu caracter special în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat de către reclamant, cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte are în vedere faptul că nu există în conţinutul celor două acte normative menţionate anterior un text care să prevadă expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei cereri de natura celei cu care a fost învestită în prezenta cauză.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a reţinut că birourile electorale sunt organisme administrativ-electorale cu prerogative temporare de putere publică, iar actele lor sunt acte administrative sau administrativ-jurisdicţionale, care aparţin materiei contenciosului electoral (paragraful 58), remarcându-se existenţa a trei categorii de acte determinate de competenţele legale. Astfel, birourile electorale: soluţionează conflictele apărute în perioada electorală (atribuţii de contencios electoral - acte administrativ-jurisdicţionale); hotărăsc în legătură cu unele operaţiuni electorale (acte administrative); emit acte de legiferare şi interpretare unitară a dispoziţiilor electorale cu obligativitate pentru toate celelalte structuri electorale (atribuţii care intră doar în competenţa Biroului Electoral Central) (paragraful 57).

În aceleaşi considerente se arată că, atunci când legea organică stabileşte o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudenţă s-a recunoscut dreptul de acces la justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca jurisdicţie cu caracter general în materia actelor administrative (paragraful 68).

Totodată, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a reţinut că hotărârile pentru care nu se prevede o cale de contestare specială, pot fi atacate în condiţiile legii contencios administrativ.

Din conţinutul înscrisului contestat rezultă faptul că aceasta are natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, act emis de Biroul Electoral Central, care este încadrat în categoria autorităţilor publice centrale.

Chiar şi în circumstanţe de imprecizie terminologică a legii speciale, este cert că activitatea Biroului Electoral Central poate fi asimilată celei a unei autorităţi publice centrale, iar atribuţia pe care o exercită în soluţionarea sesizărilor, plângerilor, contestaţiilor, întâmpinărilor ce-i sunt adresate, se circumscrie unei "jurisdicţii administrative special", astfel cum este ea definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, care cuprind norme de competenţă de ordine publică, de obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi şi în raport de calitatea pârâtului, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel în a cărui rază teritorială se află sediul reclamantului, conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din punct de vedere formal, contestaţia formulată în cauza de faţă este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa competentă din punct de vedere material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din lege, curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă în privinţa litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autorităţile publice centrale, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, având în vedere sediul contestatorului din municipiul Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine şi că potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., (2) Nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 97 pct. 4 din C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 222 din 15.10.2020, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 222 din 15.10.2020, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM