Jurisdictional conflict over compulsory appointment to contractual public office and accessory suspension of civil service relations

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă: - obligarea pârâtei la emiterea ordinului de numire a sa în funcţia de consilier în cadrul cabinetului Vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, domnul B.; - obligarea pârâtei la emiterea, pe cale de consecinţă, a ordinului de suspendare a raporturilor sale de serviciu cu Autoritatea Electorală Permanentă pe perioada ocupării funcţiei de consilier la cabinetul demnitarului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 11 decembrie 2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată de instanţă din oficiu şi a dispus trimiterea cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, către secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul acestei din urmă secţii, cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2020*.

Prin sentinţa nr. 3181 din data de 29 aprilie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că reclamanta are calitatea de funcţionar public şi solicită să fie numită în funcţia contractuală de consilier, conform dispoziţiilor art. 542 alin. (1), art. 544 - 548 din Codul administrativ, astfel încât primul capăt de cerere intră sub jurisdicţia dreptului muncii.

Pe de altă parte, al doilea capăt de cerere, care are tot natura unui capăt principal şi nu accesoriu, este de competenţa instanţei de contencios administrativ, el fiind formulat în contradictoriu cu pârâta autoritate publică centrală, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

S-a apreciat că această din urmă instanţă este instanţa superioară în grad Tribunalului Bucureşti, astfel încât, faţă de împrejurarea că între capetele de cerere deduse judecăţii există o strânsă legătură, intervine prorogarea de competenţă la care se referă dispoziţiile art. 99 C. proc. civ.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 914 din data de 10 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale în cauza privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că este exclusă competenţa curţii de apel întrucât: - capătul 1 de cerere intră sub jurisdicţia dreptului muncii, dat fiind că vizează numirea într-o funcţie contractuală a reclamantei (aspecte admise şi de instanţa specializată în conflicte de muncă), fiind aplicabile dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, cu referire la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 210 din Legea nr. 62/2011; - capătul 2 de cerere, prin care se solicită emiterea de către pârâtă a ordinului de suspendare a raporturilor de serviciu ale reclamantei (actualmente, funcţionar public) pe perioada ocupării funcţiei de consilier la cabinetul demnitarului, este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, conform dispoziţiilor speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Prin urmare, referitor la capătul 2 de cerere este esenţială natura raportului juridic dedus judecăţii, în funcţie de care legea stabileşte o competenţă materială specială, iar nu rangul autorităţii emitente a actului solicitat a fi emis.

În raport de aceste elemente de drept şi de fapt s-a reţinut că tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauza, mai precis secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, întrucât soarta capătului doi de cerere depinde de soluţia pe care o primeşte primul capăt de cerere, care este de competenţa instanţei specializate în conflicte de muncă.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prezentul demers judiciar iniţiat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă este structurat pe 2 capete de cerere şi vizează: - obligarea pârâtei la emiterea ordinului de numire a reclamantei într-o funcţie contractuală, conform art. 542 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; - obligarea pârâtei la emiterea, pe cale de consecinţă, a ordinului de suspendare a raporturilor de serviciu deja existente, pe perioada ocupării ocupării funcţiei contractuale, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă este reprezentat de calificarea dată celui de al doilea capăt de cerere, principal sau accesoriu, în contextul în care ambele instanţe aflate în conflict au reţinut că primul capăt de cerere intră sub jurisdicţia dreptului muncii, iar cel de al doilea este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că o eventuală obligare a pârâtei la emiterea unui ordin în sensul celor solicitate prin cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public parlamentar, poate interveni, conform dispoziţiilor legale în materie, doar în cazul admiterii primului capăt de cerere şi încadrării reclamantei pe o funcţie contractuală la cabinetul unui demnitar.

Această succesiune determină caracterul accesoriu, subsecvent, al celui de-al doilea capăt de cerere, neputând fi acceptată concluzia referitoare la natura de capăt principal pentru ambele solicitări ale reclamantei şi la incidenţa dispoziţiilor art. 99 C. proc. civ., câtă vreme soluţia asupra celui de-al doilea capăt de cerere depinde, în mod evident, de modul de soluţionare a primului.

Se constată, aşadar, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ. şi existenţa unei prorogări legale de competenţă, în sensul că instanţa competentă a soluţiona capătul de cerere principal devine competentă a soluţiona şi capătul de cerere accesoriu.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM