Proportionality of full financial recovery for late reimbursement documentation under EU funds management framework

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 6310/26.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - OIPOSDRU, a solicitat anularea Deciziei CNDIPT-OI-POSDRU nr. 8081/25.10.2016 emisă de Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic - OIPOSDRU şi a Deciziei nr. 4/12.01.2017 privind soluţionarea contestaţiei nr. CNDIPT-OI x, formulată de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici cu privire la Decizia de recuperare a sumelor virate beneficiarului în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată şi nejustificate prin cererea de rambursare, nr. x, aferent proiectului x, cu titlul "Azi student, mâine specialist", codul SMIS 53256, emisă de Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic - OIPOSDRU.

Prin încheierea din 28 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de pârât, având în vedere cererea precizatoare depusă de Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5478 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene;

- a respins cererea îndreptată împotriva Ministerului Fondurilor Europene, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman;

- a anulat în parte deciziile nr. 8081/25.10.2016 şi nr. 4/12.01.2017 emise de pârât;

- a redus cu 75% creanţa bugetară stabilită prin decizia nr. 8081/25.10.2016 şi decizia nr. 4/12.01.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub aspectul criticilor pe care recurentul le încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta arată că, respingând cererea reclamantului împotriva Ministerului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a pronunţat o sentinţă care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii,

Consideră că instanţa de fond nu a motivat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene şi a constatat că art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil în cauză, dar, fără a motiva înlăturarea temeiului de drept în baza căruia a fost emisă decizia emisă legal de Organismul Intermediar în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 64/2009 şi a instrucţiunilor şi deciziilor AMPOSDRU.

Instanţa de fond nu a motivat fundamentarea procentului de 75% şi temeiul legal al acestei reduceri.

Se mai arată că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 3.14. din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015 potrivit cărora, "în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către AM POS DRU, beneficiarii au obligaţia de a depune la AM/OI/OIR, Cererea de rambursare aferentă Cererii de plată-Anexa 14" şi prevederile art. 3.18. din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015 conform cărora, "beneficiarul are obligaţia restituirii integrale sau parţiale a fondurilor virate de către AMPOSDRU, în cazul în care nu justifică prin cereri de rambursare aferente cererilor de plată utilizarea acestora conform destinaţiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor",

În cauză, faţă de prevederile art. 3 .18 din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015, nu este vorba despre nicio corecţie financiară, iar legiuitorul a menţionat în mod expres situaţia în care se va restitui integral sau parţial fondurile virate beneficiarului şi nejustificate prin cerere de rambursare în termenul imperativ de 10 zile lucrătoare, acesta nu este nici un termen de recomandare, nici unul de graţie.

Astfel, instanţa de fond a omis cu desăvârşire să motiveze aceste aspect menţionat în apărare şi considerentele pentru care ie-a înlăturat, sentinţa prezentând contradicţii în integralitatea ei,

Mai mult de atât, nu face nicio motivare asupra solicitării de restituire sume aferente C. pen. 3 comunicată beneficiarului-reclamant-intimat de către Organismul Intermediar, înregistrată sub nr. x referitor la cererea de rambursare nr. x aferentă cererii de plată nr. x înregistrată la CNDIPT OI cu nr. x din 17.02.2016 prin care s-a constatat depăşirea termenului de depunere a cererii de rambursare aferentă cererii de plată, respective, au fost încălcate astfel prevederile art. 3.14. din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. x/18.03.2015.

Recurentul consideră că lipseşte şi motivarea instanţei de fond cu privire la motivul de înlăturare a apărării formulate în care a precizat că a fost emisă Notificarea nr. 2833 comunicată în data de 04.03.2016 având în vedere faptul că beneficiarul nu a restituit autorităţii de management sumele primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată şi nejustificate prin cereri de rambursare în termenul legal, ulterior fiind emisă decizia atacată prin care s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligaţia de restituire a sumele virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată şi nejustificate prin cereri de rambursare, în cuantum de 388.068,88 RON.

Sub aspectul criticilor aferente motivelor de recurs care se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de fond a motivat sentinţa în funcţie numai de o singură frază, respectiv:

"art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil în prezenta cauză, susţinerile contrare ale pârâtului neputând fi reţinute, potrivit art. 10 alin. (2) din contractul de finanţare x că, constatarea neregulilor, stabilirea acestora şi recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea fondurilor europene.

În rest, menţionează dispoziţiile O.U.G nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, norme speciale în materie, în baza cărora a fost formulată apărarea şi pe care instanţa de fond le-a înlăturat, fără a motiva, astfel, sentinţa recurată prezintă o evidentă contradictorialitate, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Învederează că normele speciale în materie au fost ignorate de Curtea de Apel Bucureşti, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, Instrucţiunea nr. 103/18.03.2015 emisă de Autoritatea de Management, art. 177 şi art. 178 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările ulterioare.

Arată astfel că, beneficiarul nu a justificat utilizarea sumelor acordate de AMPOSDRU în data de 24.12.2015. în baza Cererii de Plată nr. x, înregistrată la CNDIPT OI POSDRU cu nr. x/16.11.2015.

Beneficiarul nu a depus cererea de rambursare a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată. în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării, conform prevederilor art. 175 alin. (16) din O.U.G. nr. 64/2009 cu modificările şi completările ulterioare iar în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (3), (4), (5) din O.U.G. nr. 64/2009, a fost comunicată beneficiarului notificarea de plată nr. 2833/din 04.03.2016.

Beneficiarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată şi nejustificate prin cerere de finanţare în termen de 5 zile de la data primirii Notificării nr. x/04.03.2016, în conformitate cu prevederile art. 177 din O.U.G. nr. 64/2009.

Aşadar, legiuitorul nu a făcut vorbire de O.U.G. nr. 66/2011 aşa cum greşit s-a motivat instanţa de fond, iar norma specială în materie este O.U.G. nr. 64/2009, normă care derogă de la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar corecţiile financiare se aplică în cazul achiziţiilor publice, nu a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant SNFP solicită respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., fără aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 23.05.2019, s-a fixat termen de judecată la data de 27.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că, prin contractul de finanţare nr. x, Cod SMIS s-a acordat finanţarea nerambursabilă reclamantului intimat de către AMPOSDRU prin CNDPT IO POSDRU, pentru implementarea proiectului Azi student, mâine specialist, cererea de finanţare nr. x din data de 14.08.2013. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 2.008.250,00 RON, din care valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din FSE a fost de 1.729.159,48 RON, reprezentând 87,86% din sumă.

Prin decizia nr. 8081 din data 25.10.2016 (Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - OIPOSDRU, a stabilit în sarcina reclamantului, în calitate de beneficiar al proiectului, obligaţia de restituire a sumelor virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată şi nejustificate prin cereri de rambursare, în cuantum de 388.068 RON, întrucât acesta nu a justificat utilizarea sumelor acordate de AMPOSDRU în data de 24.12.2015, în baza cererii de plată nr. x, documentele justificative fiind depuse cu încălcarea termenului prevăzut de lege, respectiv 10 zile lucrătoare de la data încasării.

Contestaţia formulate de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. 4/12.01.2017 de către CNDIPT OI POSDRU, reţinându-se că reclamantul a încălcat prevederile art. 3.14. din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015, potrivit cărora, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către AM POS DRU, beneficiarii au obligaţia de a depune cererea de rambursare aferentă Cererii de plată nr. x Anexa 14". De asemenea, în decizia s-a menţionat că în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor, O.U.G. nr. 66/2011 nu este aplicabilă, acesta fiind supus dispoziţiilor O.U.G. nr. 64/2009.

Instanţa de fond a anulat în parte deciziile nr. 8081/25.10.2016 şi nr. 4/12.01.2017 emise de pârâtă şi a redus cu 75% creanţa bugetară stabilită prin aceste decizii. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, s-a reţinut că, Decizia nr. 8081/25.10.2016 precum şi Decizia nr. 4/12.01.2017 au fost emise de Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT-OI POSDRU) iar în cauză nu s-a făcut dovada transmiterii calităţii procesuale pasive de la acest emitent al deciziilor atacate, la Ministerul Fondurilor Europene. Astfel, potrivit art. 6 din H.G. nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, OI POCU, reorganizat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, îndeplineşte atribuţiile delegate de Autoritatea de management pentru Programul operaţional "Capital uman" din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca organism intermediar la nivel naţional. Atât timp cât atribuţiile de autoritate de management pentru programul operaţional sectorial 2007 - 2013 al OI PSDRU au fost preluate de la Ministerul Fondurilor Europene, conform dispoziţiilor de mai sus, Curtea constată că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că potrivit art. 10 alin. (2) din contractul de finanţare nr. x, Cod SMIS 51662, constatarea neregulilor, stabilirea acestora şi recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea fondurilor europene, constatând că art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil în prezenta cauză, susţinerile contrare ale pârâtului neputând fi reţinute. S-a mai constatat că într-adevăr, reclamantul se află în culpă pentru depunerea documentelor cu întârziere faţă data de la care începe să curgă termenul pentru depunerea documentelor, 15.01.2017, termenul de 10 zile lucrătoare în care ar fi trebui depuse documentele expirând la data de 31 ianuarie 2017. Or, reclamantul a depus documentele la 17.02.2017.

Aşadar s-a constatat că în mod corect prin deciziile atacate s-a reţinut depăşirea termenului de depunere a documentelor justificative de către reclamant, actele administrative menţionate fiind, în consecinţă, legale sub acest aspect, însă pârâtul nu a făcut aplicarea principiului proporţionalităţii, aşa cum este reglementat în dreptul Uniunii Europene şi în dreptul naţional, conform celor menţionate mai sus, atunci când a stabilit rambursarea întregii sume aferente cererii de plată nr. x, respectiv 395.988,65 RON. Apreciind că această măsură este disproporţionată, în condiţiile în care depăşirea termenului de depunere a documentelor este minimă, iar reclamantului nu i s-au mai imputat alte nereguli, a concluzionat că aplicarea unei sancţiuni de 100% din suma decontată este de natură să deturneze scopul finanţării şi să creeze consecinţe negative excesiv de împovărătoare pentru reclamant.

Înalta Curte, constată că, faţă de o primă critică formulate de recurent care se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri judecătoreşti se impune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu are incidenţă în cauză, motivarea răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de recurent.

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat susţineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţa sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Astfel, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

În acest sens, contrar susţinerilor recurentului, este de remarcat că instanţa de fond a motivat în mod corespunzător admiterea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, indicând toate dispoziţiile legale care acordă legitimitate procesuală pasivă doar recurentului pârât. De altfel, formulând această critică la modul general, recurentul nu arată de ce, în opinia sa, Ministerului Fondurilor Europene ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

De asemenea, instanţa de fond nu trebuia să motiveze înlăturarea temeiului de drept în baza căruia au fost emise deciziile Organismului Intermediar (O.G.. nr. 66/2009) câtă vreme a arătat că deciziile emise sunt legale, aplicând însă principiul proporţionalităţii prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011 asupra sancţiunii aplicate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Prin criticile care se subscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a aplicat dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 unui titlu de creanţă emis în baza art. 171 O.G. nr. 66/2009. De asemenea, nu s-a justificat nici reducerea de 75% a creanţei bugetare.

Înalta Curte nu poate achiesa la susţinerea recurentului, în sensul că soluţionarea cererii ar fi întemeiată pe aplicarea greşită a legii, aceasta fiind de natură să determine anularea deciziilor atacate.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali.

(2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi oricăror alte instituţii publice care au atribuţii privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea şi urmărirea încasării creanţelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, precum şi oricăror alţi operatori economici cu capital public sau privat care desfăşoară activităţi finanţate din fonduri europene în baza unor acte juridice.

De asemenea, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României pentru obiectivul convergenţă al politicii de coeziune a Uniunii Europene, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor provenite din instrumente structurale.

Se observă, aşadar că, din însăşi obiectul de reglementare a celor două acte normative rezultă faptul că acestea se completează una pe cealaltă şi nicidecum nu se exclud, aşa cum sugerează recurentul.

Apoi, chiar în contractul de finanţare nr. x, Cod SMIS 51662 se face trimitere la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, în art. 10 alin. (2) arătându-se că, constatarea neregulilor, stabilirea acestora şi recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea fondurilor europene. Astfel, întreaga activitate de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se desfăşoară de către structurile/echipele de control conform art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, chiar şi în soluţionarea contestaţiei prin decizia nr. 4/12.01.2017 recurentul pârât a avut în vedere, la indicarea temeiurilor de drept pe care şi-a justificat soluţia, şi dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Într-adevăr, fapta care constituie neregulă şi sancţiunea aplicabilă sunt prevăzute în O.U.G. nr. 64/2009 şi Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015 însă constatarea acestei nereguli şi stabilirea acesteia precum şi recuperarea sumelor plătite necorespunzător, se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, aşa cum corect a reţinut de altfel şi instanţa de fond.

Într-adevăr, corecţiile financiare prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, se aplică în cazul achiziţiilor publice şi nu a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată, însă în speţă instanţa de fond nici nu a considerat sancţiunea aplicată constând în restituirea integral a sumei acordate în baza contractului de finanţare, ca fiind o corecţie financiară. Textul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 defineşte "neregula" ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Se observă astfel că, pentru a fi în prezenţa unei nereguli trebuie să existe o abatere, care constă în acţiunea/inacţiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale şi ale contractului de finanţare, precum şi un prejudiciu care constă în suma plătită necuvenit, ceea ce instanţa de fond a şi constatat stabilind că, într-adevăr, intimatul reclamant a încălcat dispoziţiile art. 5 lit. C) din contractul de finanţare, art. 17 alin. (3), (175) alin. (16), art. 176 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009 şi art. 3.18 din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015.

Astfel, instanţa de fond nu a făcut decât să aplice sancţiunii principiul proporţionalităţii, consacrat de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, de dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 care arată că, orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia. Aşadar, principiul proporţionalităţii nu priveşte doar corecţiile financiare aplicate contractelor de achiziţii publice, aşa cum greşit susţine recurentul pârât.

După cum s-a reţinut în mod constant şi în jurisprudenţa C.J.U.E., ţinând cont de tradiţiile constituţionale comune statelor membre, măsurile şi restricţiile impuse de autorităţile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate şi să nu afecteze în mod disproporţionat drepturile şi interesele legitime ale destinatarului (de pildă, cauzele C-44/79, hotărârea din 13 decembrie 1979, L. Hauer c. Land Rheinland - Pfalz; C-181/84, The Queen, ex parte E.D.&F. M. (S.) Ltd c. Intervention Board for Agricultural Produce, hotărârea din 24 septembrie 1985).

Este adevărat că la art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale comunităţilor europene, ca regulă generală, se prevede că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat şi prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans.

Însă, art. 5 lit. c) din acelaşi Regulament enumeră, printre sancţiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenţionate sau săvârşite din neglijenţă, "retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".

Instanţa de control judiciar nu va nega susţinerile autorităţii din recurs, referitoare la menţiunile din contractul de finanţare şi din O.U.G. nr. 64/2009, care justifică reţinerea neregulilor constatate prin actul administrativ.

Însă, aceste clauze contractuale şi dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2009 trebuie interpretate într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, aşa cum au fost redate mai sus, Înalta Curte constatând că, într-adevăr, autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancţiunii administrative pe care o consideră necesară şi adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parţială a avantajului, în funcţie de toate circumstanţele cauzei, între care gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii, durata în timp şi efectele produse.

În speţă, fundamentarea neregulii constatate pe o situaţie de fapt care nu poate fi imputată doar reclamantului intimat (depunerea cu o întârziere de 14 zile a documentelor), nu justifică recuperarea integrală a sprijinului financiar nerambursabil, care ar reprezenta o măsură disproporţionată, de natură să deturneze scopul finanţării şi să creeze consecinţe negative pentru reclamantul intimat, cu atât mai mult cu cât, chiar art. 17 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009 prevedea posibilitatea aplicării unei măsuri proporţionale, acestea prevăzând că, beneficiarii au obligaţia restituirii integrale sau parţiale a fondurilor virate în cazul proiectelor pentru care aceştia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acestora. Pe de altă parte, retragerea integrală a finanţării, nu se impune în prezenta cauză, întrucât nu este vorba de neîndeplinirea unor condiţii legale de eligibilitate, care ar fi justificat neacordarea de la bun început a finanţării, ci doar de existenţa unei nereguli săvârşite pe parcursul perioadei vizate de verificare, neregulă care poate atrage şi restituirea parţială a finanţării, aşa cum just a apreciat instanţa de fond în condiţiile în care nu este nici suficient de fundamentată din punctul de vedere al amplorii şi implicaţiilor financiare ale neregulii.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală, instanţa de fond aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale aferente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 5478 din data de 19 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM