Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5021/2021 AI generated

Appeal against dismissal of public official performance evaluation and reinstatement claims declared inadmissible as late

Case Number Decizia nr. 5021/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as late, thereby upholding the Court of Appeal's decision that declared the lower court's dismissal of the administrative claims to be perished. The dispute concerned a public official's challenge to an individual performance evaluation report for 2014 and a subsequent order dismissing him from his position as an anti-fraud inspector at the National Agency for Fiscal Administration, with the plaintiff seeking annulment of these acts, reinstatement, and moral damages. The appellate court had previously ruled that the plaintiff's appeal against the first-instance judgment dismissing these claims was time-barred (perished) due to procedural delays; the Supreme Court affirmed this outcome by finding that the present appeal against the perishment decision itself was filed on July 20, 2020, exceeding the mandatory five-day deadline established under Article 421(2) of the Code of Civil Procedure for challenging such interlocutory orders.

Legislator headnote

AI generated

art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, art. 394 alin. (2) din C. proc. civ, art. 421 alin. (2) din C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against dismissal of public official performance evaluation and reinstatement claims declared inadmissible as late: Împotriva deciziei civile nr. 1295 din 06 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecării, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020.

Keywords

AI generated
administrative dismissal procedural deadline article of civil procedure filing of a claim civil annulment public official

Cited Legislation

AI generated
art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999
4 Târgu Jiu din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi Inspectorul General Antifraudă - B., a solicitat anularea raportului de evaluare a performanţelor individuale pe anul 2014 şi obligarea pârâţilor la întocmirea un nou raport de evaluare cu respectarea întocmai a prevederilor art. 69 alin.
art. 394 alin. (2) din C. proc. civ
După închiderea dezbaterilor recurentul - reclamant a depus o serie de note scrise, avute în vedere la soluţionarea cauzei de instanţa de recurs exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 394 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 421 alin. (2) din C. proc. civ
Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:
art. 181 alin. (2) C. proc. civ
2 şi art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 13 iulie 2020.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi Inspectorul General Antifraudă - B., a solicitat anularea raportului de evaluare a performanţelor individuale pe anul 2014 şi obligarea pârâţilor la întocmirea un nou raport de evaluare cu respectarea întocmai a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 106 şi urm, din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificările şi completările ulterioare, cât şi la obligarea la plata cu titlu de daune morale a sumei de 30.000 RON şi a cheltuielilor de judecată făcute cu ocazia acestui proces.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - C., a solicitat anularea Ordinului nr. 602/27.02.2015 prin care a fost eliberat din funcţia publică de inspector antifraudă şi reintegrarea sa în funcţia publică deţinută anterior, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia publică avută, pe perioada 03 aprilie 2015, data expirării termenului de preaviz, şi până la reintegrarea sa în funcţie şi la plata de despăgubiri morale în sumă de 100.000 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 05 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus rectificarea citativului, în sensul de a fi introdusă în calitate de pârâtă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a admis excepţia conexităţii şi a dispus înaintarea cauzei la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj.

Prin sentinţa civilă nr. 194/05.02.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, au fost respinse acţiunile - acţiunea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi Inspectorul General Antifraudă - B. şi acţiunea conexată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - C. - ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 3166/09.11.2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 194/05.02.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu din Cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, B. şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

La data de 12 decembrie 2016, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de dosar x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 839 din 31 martie 2017, Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu, din cadrul Direcţiei Regională Antifraudă Fiscală şi Inspectorul General Antifraudă - B. şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - C.

Împotriva sentinţei civile nr. 839 din data de 31 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamantul A., considerând sentinţa nelegală şi netemeinică.

2. Hotărârea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin decizia civilă nr. 1295 din 06 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimat recursul formulat de recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, B. - Inspector General Antifraudă şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 839 din data de 31 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1295 din 06 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecării, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

5. Alte aspecte procesuale relevante

După închiderea dezbaterilor recurentul - reclamant a depus o serie de note scrise, avute în vedere la soluţionarea cauzei de instanţa de recurs exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 394 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. (...)".

Hotărârea atacată prin prezentul recurs, respectiv decizia nr. 1295, a fost pronunţată de Curtea de Apel Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 06 iulie 2020, astfel încât, în raport de modul de calcul ale termenelor de procedură socotite pe zile, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 2 şi art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 13 iulie 2020.

Având în vedere că cererea de recurs a fost depusă de reclamantul A. prin intermediul serviciului de poştă electronică, la data de 20 iulie 2020, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1295 din 06 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1295 din 06 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM