Damages for illegal transport route allocation: res judicata bars renewed claim following prior evidentiary failure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, obligarea instituţiilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 543.931,20 RON (129,60 RON/maşină/zi x 3 maşini x 1399 zile) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie a Autorităţii Rutiere Române, formulată de Consiliul Judeţean Brăila, respingând, totodată, ca inadmisibilă şi cererea de chemare în garanţie. De asemenea, instanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, precum şi cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost aceasta formulată de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila.

2.2. Prin încheierea de şedinţă din 15 mai 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte cererea în pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, respingând acţiunea astfel promovată ca tardiv formulată. Pe de altă parte, prin aceeaşi încheiere instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Consiliul Judeţean Brăila.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 187 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Brăila la plata către reclamantă a sumei de 256.071,46 RON, drept contravaloare a pretenţiilor aferente perioadei 04.06.2015 - 01.11.2017, respingând, în rest, solicitările reclamantei ca nefondate. Totodată, instanţa, în conformitate cu art. 453 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 9000 RON, proporţional cu pretenţiile admise.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivare, recurenta reclamantă arată că, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune faţă de ministere şi obligarea Consiliului Judeţean Brăila la a repara prejudiciul doar începând cu 03.06.2015 (data soluţionării definitive a cauzei 1443/44/2012 prin care s-a anulat Ordinul 240/1614/2012) şi nu începând cu 01.01.2014, dată de la care a început sa se producă prejudiciul, s-a făcut în mod nelegal de către instanţa de fond.

Astfel, instanţa de fond a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu ministerele motivând că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune faţă de acestea, a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 156/27.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi (dosar x/2012), respectiv 03.06.2015, data respingerii recursului de către ÎCCJ prin decizia nr. 2281.

Susţine aprecierea instanţei de fond ca vădit eronat deoarece, chiar dacă s-a obţinut anularea actului administrativ normativ în contradictoriu cu ministerele, nu putea pretinde repararea prejudiciului decât după soluţionarea cauzei în care era contestată legalitatea actului administrativ individual (Hotărârea nr. 189/20.12.2013 a Consiliului Judeţean Brăila) adoptat în temeiul acelui act administrativ normativ.

Acesta din urmă a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, hotărârea în această cauză rămânând definitivă Ia 20.01.2017.

Curgerea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune împotriva ministerelor era condiţionat de soluţionarea favorabilă a litigiului în care se analiza legalitatea actului administrativ individual, deoarece, ipotetic, era posibil ca actul administrativ individual să fie considerat ca valabil în urma soluţionării contestaţiei ce a făcut obiectul cauzei 584/113/2014, astfel că nu avea încă deschisă calea acţiunii în despăgubiri.

Arată de asemenea că, acţiunea în despăgubiri nu putea fi introdusă faţă de niciuna dintre autorităţile publice (ministere sau Consiliul Judeţean Brăila) decât după soluţionarea definitivă a litigiului în care s-a constatat nelegalitatea actului administrativ individual adoptat în baza actului administrativ normativ, anterior anulat, pentru că numai într-o asemenea situaţie a avut deschisă calea acţiunii în despăgubiri.

Astfel, cuantumul prejudiciului nu a putut fi cunoscut şi/sau estimat decât la momentul soluţionării definitive a cauzei 584/113/2014*(20.01.2017), moment de la care a început să curgă termenul de prescripţie, deoarece până la acel moment nu se putea formula acţiunea în despăgubiri motivat de faptul că actul administrativ individual nu era anulat definitiv.

Prejudiciul a existat de la data stabilirii rezultatelor sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013, prin Hotărârea nr. 189/20.12.2013 emisă de Consiliul Judeţean Brăila, însă întinderea acestui prejudiciu (condiţie esenţială impusă de lege pentru a începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material Ia acţiune) nu a fost cunoscută la acea dată.

Întinderea prejudiciului nu a fost cunoscută nici la data soluţionării definitive a cauzei 1443/44/2012 (prin care s-a anulat actul administrativ normativ prin care erau stabilite criteriile de punctare a participanţilor la sesiunile de atribuire trasee transport persoane).

La data soluţionării definitive a cauzei 584/113/2014* s-a confirmat existenţa prejudiciului, deoarece s-a confirmat susţinerea sa potrivit căreia, rezultatele sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013 fuseseră nelegal stabilite şi s-a dispus recalcularea acestor rezultate.

Evident, în urma recalculării rezultatelor şi în urma constatării că a dobândit cel mai mare punctaj pe cele două trasee menţionate în hotărâre, s-a constată că societatea nu a putut efectua activitatea de transport de la data 01.01.2014 datorită culpei exclusive a intimatelor-pârâte.

Licenţele de traseu au fost eliberate la data de 01.11.2017, ca urmare a emiterii de către Consiliul Judeţean Brăila a Hotărârii nr. 258/27.10.2017, acesta fiind momentul la care s-a putut stabili întinderea prejudiciului şi de la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune.

În toate cazurile prescripţia dreptului la acţiunea în despăgubiri începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Referitor la obligarea Consiliul Judeţean Brăila la plata prejudiciului produs începând cu data de 03.06.2015 şi respingerea acţiunii pentru repararea prejudiciului produs în perioada 01.01.2014 - 03.06.2015, recurenta susţine că, instanţa de fond a motivat extrem de sumar soluţionarea acestei cereri în acest fel, menţionând doar că potrivit Deciziei nr. 10/2015 a ÎCCJ, efectele hotărârii prin care s-a anulat actul administrativ normativ (în cauza 1443/44/2012) nu pot fi "extinse" anterior datei rămânerii definitive a acesteia (03.06.2015 în cazul analizat), doar de la acea dată Consiliul Judeţean Brăila fiind obligat să întreprindă măsurile necesare şi să recalculeze rezultatele sesiunii de atribuire trasee şi să elibereze licenţele către subscrisa.

Este de necontestat că prejudiciul a început să se producă de la 01.01.2014, data la care a început activitatea de transport în temeiul rezultatelor sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013.

Instanţa de fond nu a motivat, cu referire la temeiurile de drept, motivele pentru care a respins acţiunea pentru repararea prejudiciului produs anterior datei de 03.06.2015, chiar dacă existenţa acestuia a fost constatată făcând referire doar la faptul că efectele hotărârii prin care a fost anulat actul administrativ normativ (sentinţa nr. 156/27.06.2013) nu ar putea "fi extinse pe perioada anterioară datei de 03.06.2015", dată când a avut loc soluţionarea recursului, acesta fiind respins prin Decizia nr. 2281 de către ÎCCJ.

Apreciază că instanţa de fond este într-o vădită eroare, deoarece o asemenea interpretare lipseşte de conţinut tocmai unul din efectele esenţiale ale hotărârii judecătoreşti.

Conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., efectele sentinţei 156/27.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi se produc de la data pronunţării sale, nu de la data rămânerii sale definitive, aşa cum se desprinde din motivarea instanţei de fond.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin decizia 10/2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că efectele unei hotărâri prin care se anulează un act administrativ normativ (în cauza 1443/44/2012) se răsfrâng şi asupra actelor administrative individuale adoptate în temeiul acestuia (Hotărârea 189/20.12.2013 a Consiliului Judeţean Brăila, anulată în cauza 584/113/2014).

Se constată, astfel, că instanţa de fond a făcut o nelegală interpretare şi aplicare a Hotărârii 10/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, restrângând efectele aplicabilităţii sale contrar dispoziţiilor legale (art. 430 alin. (1) C. proc. civ.) şi considerentelor acestei hotărâri.

Actul administrativ normativ (ce prevedea depunctarea cu 10 puncte pentru starea de insolvenţă) şi actul administrativ individual (prin care s-a aplicat această depunctare) au fost adoptate cu încălcarea acestei norme legale cu forţă juridică superioară (acesta constituind motivul anulării lor), astfel că nelegalitatea lor exista independent de considerentele deciziei 10/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond nu a constata că anterior datei de 03.06.2015 nu a existat prejudiciu, astfel că respingerea acţiunii pentru repararea sa este vădit nelegală.

În cauză a formulat recurs şi pârâtul Consiliul Judeţean Brăila, prin care, susţinând incidenţa, în cauză, a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a încheierilor de şedinţă din 24 aprilie 2018 şi 15 mai 2018, precum şi a sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, toate pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamanta A., în principal faţă de efectele autorităţii de lucru judecat, iar în subsidiar, ca nefondată.

În motivare, într-o primă critică de nelegalitate, recurentul pârât arată că, instanţa de fond, în mod eronat şi cu aplicarea greşită a normelor materiale a respins, prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2018, cererea de chemare în garanţie a Autorităţii Rutiere Romane ca inadmisibilă, motivând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 72 - 74 C. proc. civ., reţinând doar că, dispoziţiile Legii nr. 92/2007 şi ale O.M.I.R.A nr. 353/2007 reglementează atribuţiile consiliilor judeţene de organizare, reglementare coordonare şi control a prestării serviciilor de transport public desfăşurate pe raza administrativ- teritorială a acestora, A.R.R neavând competenţe în ceea ce priveşte transportul de persoane în trafic judeţean. Cu ocazia pronunţării însă, instanţa de fond a omis să ţină cont de prevederile art. 28 din Ordinul 353/23.11.2017, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, conform cărora, instituţia abilitată să emită şi să retragă licenţele de traseu unui operator de transport este ARR.

O altă critică de nelegalitate vizează încheierea de şedinţă din data de 15.05.2018, recurentul arătând că, instanţa de fond a respins, în mod eronat, excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care erau îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ.

Dacă intimata - reclamantă din propria culpă nu a dovedit pretenţiile solicitate în cauza dosarului nr. x/2015, acest lucru nu îi poate fi imputat.

Prin respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond, a permis, cu o insuficientă justificare în drept, cele solicitate din nou de către intimatul-reclamant, deoarece, din analizarea cererii introductive de instanţa şi a probatoriului administrat în cauză, reiese în mod clar şi fără echivoc că pretenţiile solicitate de reclamantă sunt identice cu cele anterior deduse judecăţii în cauza dosarului nr. x/2015 şi au acelaşi fundament juridic, respectiv neatribuirea licenţelor de traseu. Aşadar, respingerea excepţiei de către instanţa de fond pe motiv că nu sunt îndeplinite cerinţele identităţii de obiect şi de cauză, este vădit nefondată.

Faptul că în prezenta cauză s-a indicat un alt cuantum al pretenţiei nu este de natură să conducă la concluzia unui alt obiect, pentru că în realitate, ceea ce se urmăreşte nu este decât punerea în valoare a unor mijloace de probă, respectiv a acelor mijloace de probă de care reclamanta intimata nu a uzitat în cauza anterioară, aspect pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere la pronunţarea încheierii din data de 15.05.2018.

Împrejurarea că reclamanta-intimată nu s-a prevalat de mijloacele de proba necesare pentru dovedirea prejudiciului cu ocazia primei judecăţi şi că a pretins o altă întindere a prejudiciului nu deschide reclamantei calea unei noi acţiuni.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, recurentul pârât consideră că, instanţa de fond, în mod eronat a reţinut că, "de la data 3.06.2015 autoritatea pârâtă era obligată să facă demersuri imediate pentru recalcularea punctajelor sesiunii de atribuire şi eliberarea licenţelor de traseu, de la această dată putându-se reţine săvârşirea faptei ilicite, cu vinovăţie, ce a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu în sarcina reclamantei", întrucât, actele administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autorităţile emitente, constatarea nulităţii sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanţele judecătoreşti competente.

Aşadar, chiar dacă instanţa de fond a luat în considerare conţinutul încheierii de şedinţă din data de 6.10.2015 şi a reţinut că H.C.J nr. 189/2013 a fost contestată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, şi ca atare sunt incidente dispoziţiile Deciziei 10/2015 a Înaltei Curţi, Consiliul Judeţean Brăila nu putea să îşi revoce propriul act administrativ, decât după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, care să constate nelegalitatea acestuia.

În condiţiile în care Legea nr. 554/2004, prevede în mod expres interdicţia unei autorităţi publice să îşi revoce propriile acte administrative, este nelegală aprecierea instanţei de fond conform căreia Consiliul Judeţean Brăila trebuia de la data de 3.06.2015 să recalculeze punctajele sesiunii de atribuire şi eliberarea licenţelor de traseu.

Dacă ar fi procedat în această manieră, în sensul să îşi revoce propriul act administrativ, respectiv H.C.J. nr. 189/2013 ar fi încălcat dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 554/2004, şi în al doilea rând, în lipsa unui temei juridic sau al unei hotărâri judecătoreşti, ar fi prejudiciat şi vătămat drepturile legale şi legitime ale celor doi operatori câştigători, conform rezultatelor sesiunii de atribuire transmise de A.A.D.R., cărora li s-au eliberat licenţele de traseu de către Autoritatea Rutieră Romană -Agenţia Teritorială Brăila.

Mai mult, această motivare a instanţei de fond este în contradicţie cu restul considerentelor avute în vedere. Astfel, în mod greşit, instanţa de fond, nu a mai avut în vedere că, în cauza dosarului nr. x/2014, Tribunalul Brăila, s-a pronunţat abia în data de 20.09.2016. prin sentinţa civilă nr. 444/2016, hotărâre ce a rămas definitivă la data de 20.01.2017, preluând, în mod nelegal, motivarea instanţei de recurs, prin considerentele deciziei nr. 2581/28.09.2017, a Curţii de Apel Galaţi, potrivit cărora:

"ultima adresa prin care pârâtul refuză să recalculeze punctajele şi să acorde licenţele este cea cu nr. x din 08.09.2015 şi este ulterioară pronunţării deciziei nr. 2281/03.06.2015 de respingere a recursului (dosar nr. x/2013) şi soluţionării definitive a dosarului x/2014".

Dosarul nr. x/2014, a fost soluţionat definitiv abia în data de 20.01.2017, deci adresa din data de 08.09.2015 nu poate fi ulterioară soluţionării dosarului nr. x/2014, cum în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond, respectiv de instanţa de recurs.

Mai mult de atât, instanţa de judecată, prin considerentele avute în vedere la pronunţarea prezentei cauze, se dezice de propriile convingeri reţinute în decizia civilă nr. 2487/21.09.2017, potrivit cărora a reţinut următoarele:

"Consiliul Judeţean Brăila a întreprins demersuri în vederea soluţionării situaţiei în întregul său, atât anterior rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 444/2016, cât şi ulterior, prin emiterea unor adrese către Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi către Autoritatea Rutieră Romană.

În acest sens, Curtea reţine că Consiliul Judeţean Brăila a solicitat AADR reluarea procedurii de recalculare a punctajelor din şedinţa de atribuire din data de 18.12.2013 pentru cele două trasee în discuţie, în privinţa S.C. A.. (...) în aceste condiţii, Curtea reţine că demersurile recurentului se circumscriu diligentelor de soluţionare unitară a acestei situaţii, cu atât mai mult cu cât autoritatea publică a executat dispozitivul sentinţei civile nr. 444/2016 a Tribunalului Brăila rămasă definitivă la data de 20.01.2017 prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 87.

Este adevărat că societatea intimată (SC A. SRL) în urma recalculării punctajelor este desemnată câştigătoare, fără însă a se bucura de atribuirea licenţelor de traseu, însă Curtea de Apel are în vedere în primul rând dispozitivul sentinţei civile nr. 444/2016, de a recalcula rezultatul sesiunii de atribuire trasee organizată la 18.12.2013 din programul judeţean de transport public curse 2014 - 2019 cu eliminarea criteriului menţionat la pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului 240/1614/2012, anulat prin sentinţa civilă nr. 156/2013.

Această obligaţie prevăzută în dispozitivul hotărârii a fost executată de Consiliul Judeţean Brăila, iar faptul că încă nu s-a procedat la atribuirea licenţelor de traseu societăţii A., nu este o consecinţă a neexecutării sentinţei civile nr. 444/2016."

Sub aspectul criticilor subsumate dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că, că motivarea instanţei de fond reprezintă de fapt considerentele Deciziei nr. 2581/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi din dosarul nr. x/2015, ceea ce în mod evident conduce la nelegalitatea hotărârii atacate, Deşi instanţa de fond face trimitere la hotărârile pronunţate în cele două cauze purtate între părţi, aceasta nu a tranşat problema litigioasă şi nu a arătat clar şi fără echivoc dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Soluţionarea Dosarului nr. x/2012, s-a finalizat prin emiterea Deciziei ÎCCJ nr. 2281 în data de 03.06.2015, data la care, dosarul nr. x/2014, prin care se solicita recalcularea punctajelor şedinţei de atribuire din 18.12.2013, era încă pe rolul instanţelor de judecata şi a fost soluţionat abia în data de 20.01.2017.

Deşi Consiliul Judeţean Brăila nu are atribuţii privind calcularea sau recalcularea rezultatelor la o şedinţa de atribuire (nu sunt atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare nici la acest moment pentru a calcula sau recalcula rezultate la o şedinţa de atribuire electronica), totuşi a realizat acest demers, prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, respectiv la emiterea unei HCJ cu recalcularea rezultatelor cu eliminarea criteriului prevăzut la pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului 240/1614/2012.

În mod nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a reţinut culpa instituţiei Consiliul Judeţean Brăila, având în vedere că, în perioada 4 iunie 2015 - 1 noiembrie 2017, pe rolul instanţei de judecată, Tribunalul Brăila, s-a aflat dosarul nr. x/2015 şi nr. y/2015*, finalizat în data de 28.09.2017, prin care reclamanta a solicitat modificarea HCJ Brăila nr. 189/2013, în sensul obligării sale la atribuirea licenţelor de traseu pentru traseele nr. 039 şi nr. 059.

Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Astfel, conform măsurilor dispuse de instanţele de judecată, respectiv Tribunalul Brăila şi Curtea de Apel Galaţi, reclamanta S.C. A., a primit licenţele de traseu începând cu data de 1.11.2017.

Presupusul prejudiciu, creat prin imposibilitatea de a efectua transport public judeţean de călători pe cele două trasee nu poate fi imputat Consiliului Judeţean Brăila, atâta timp cat, instanţele de judecata s-au pronunţat în cele două cauze la termenele de 20.01.2017 şi 28.09.2017.

Interpretând în mod greşit dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, care definesc condiţiile angajării răspunderii patrimoniale, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite respectivele cerinţe legale.

Astfel, a reţinut că s-a săvârşit cu vinovăţie o faptă ilicită şi s-a făcut dovada existenţei prejudiciului suferit ca urmare a refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de recalculare a punctajelor şi eliberare a licenţelor de traseu însă a omis să analizeze şi să motiveze de ce nu a luat în considerare argumentele sintetice invocate în susţinerea netemeiniciei pretenţiilor solicitate.

Având în vedere toate cele precizate, solicită admiterea recursului împotriva încheierilor de şedinţă din data de 24.04.2018 şi 15.05.2018 şi a sentinţei civile nr. 187/18.12.2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, casarea în parte a hotărârilor atacate, şi în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de S.C. A., în principal ca fiind intervenită autoritatea de lucru judecat, şi în subsidiar, ca nefondată, pentru argumentele care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 14 martie 2019, intimatul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L, solicitând, totodată, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei drept legală şi temeinică.

Astfel, intimatul pârât susţine că, criticile recurentei faţă de considerentele expuse în sentinţa civilă nr. 187/18.12.2018 cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în pretenţii faţă de instituţie nu pot fi reţinute, întrucât asupra excepţiei instanţa s-a pronunţat prin încheierea din data de 15.05.2018, împotriva căreia recurenta nu a înţeles să exercite cale de atac.

Faţă de aspectele menţionate, solicită să se constate faptul că recursul formulat de S.C. A. cu privire la excepţia dreptului material la acţiunea în pretenţii faţă de MDRAP este inadmisibil prin neexercitarea căii de atac împotriva încheierii din data de 15.05.2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în prezenta cauză.

Pe fond, instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că în cauză a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune faţă de MDRAP, raportându-se la momentul rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 156/27.06.2013, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2012 şi nu de la data soluţionării dosarului nr. x/2014, cauza în care, instituţia nu a fost parte.

La data de 20 martie 2019 a formulat întâmpinare şi recurentul - pârât Consiliul Judeţean Brăila, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurenta - reclamantă A. S.R.L împotriva soluţiei de respingere a cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata prejudiciului produs începând cu data de 01.01.2014, însă admiterea recursului formulat de aceeaşi recurentă împotriva soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte cererea în pretenţii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

În cauză a formulat întâmpinare şi intimata-chemată în garanţie Autoritatea Rutieră Română, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L şi recurentul-pârât Consiliul Judeţean Brăila, apreciind că sus indicatele căi de atac au un caracter nefondat.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată împotriva recursului promovat de recurentul-pârât Consiliul Judeţean Brăila, recurenta-reclamantă A. S.R.L a invocat excepţia tardivităţii căii de atac declarate de recurentul-pârât împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2018 şi sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 (ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal), solicitând, totodată şi respingerea unui astfel de recurs ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

La data de 5 aprilie 2019, recurentul-pârâtul Consiliul Judeţean Brăila a formulat răspuns la întâmpinarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului recurentei-reclamante A. S.R.L, astfel cum această excepţie a fost invocată de intimat. De asemenea, la data de 10 aprilie 2019 aceeaşi parte a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante A. S.R.L, prin care a solicita respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de această parte. În plus faţă de acestea, la data de 11 aprilie 2019 Consiliul Judeţean Brăila a formulat răspuns şi la întâmpinarea intimatei-chemate în garanţie Autoritatea Rutieră Română, prin care a solicita respingerea apărărilor invocate de o astfel de parte.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 10 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 17.10.2019 a fost înregistrată cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L, cerere ce a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2019, în sensul respingerii acesteia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 şi de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2018 sunt nefondate, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 15 mai 2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte reţine că toate criticile sunt subsumate modului în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pe de o parte faţă de pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar pe de altă parte, faţă de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila pentru perioada 01.01.2014 - 03.06.2015.

Sub un prim aspect, instanţa de control judiciar reţine că, prin încheierea de şedinţă din 15.05.2018, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte acţiunea în pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâţii M.T. şi M.A.D.R. (actual MDLPA) şi, în consecinţă, a respins ca tardiv formulată acţiunea în pretenţii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii M.T. şi M.A.D.R. S-a reţinut că acţiunea în despăgubiri ca urmare a emiterii nelegale a unui act normativ trebuia formulată în termenul de 1 an de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, respectiv în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 156/27.06.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus anularea pct. 6 din Anexa nr. 2 a Ordinului comun al Ministrului Administraţiei şi Internelor şi al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 240/1614/01.11.2012, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia nr. 2281/03.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu toate acestea, în considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond reia integral considerentele încheierii de şedinţă din 15.05.2018, motiv pentru care, Înalta Curte se consideră investită şi cu criticile aduse modului în care s-a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune faţă de pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Din punct de vedere al criticii vizând motivarea sumară a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, critică care, potrivit susţinerilor recurentei reclamante, ar putea face obiectul şi a motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte o consideră nefondată. Pe lângă faptul că recurenta nu a înţeles să dezvolte acest motiv de casare, susţinerea nu poate fi reţinută întrucât, instanţa de fond a făcut o dezvoltare amplă a motivelor pentru care se impune soluţia. Astfel, transpunând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în contextul criticii formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Aşadar, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Sub aspectul incidenţei motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază şi aceste critici ca fiind nefondate.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, se reţine că, într-adevăr, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2).

În speţă, anularea pct. 6 din Anexa nr. 2 a Ordinului comun al Ministrului Administraţiei şi Internelor şi al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 240/1614/01.11.2012 s-a dispus prin sentinţa nr. 156/27.06.2013, pronunţată de Curtea Apel Galaţi în dosarul nr. x/2012, sentinţă rămasă definitive prin Decizia nr. 2281/03.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din acest punct de vedere, susţinerile recurentei reclamante potrivit cărora nu putea pretinde repararea prejudiciului decât după soluţionarea cauzei în care era contestată legalitatea actului administrativ individual, respectiv, Hotărârea nr. 189/20.12.2013 a Consiliului Judeţean Brăila care fusese adoptată în temeiul acelui act administrativ normativ anulat, nu pot fi reţinute. În acest sens, este de reţinut că, contrar susţinerilor recurentei, curgerea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune împotriva ministerelor nu era condiţionat de soluţionarea favorabilă a litigiului în care se analiza legalitatea actului subsecvent, respectiv, hotărârea nr. 189/20.12.2013 a Consiliului Judeţean Brăila, act administrative individual faţă de care cele două ministere erau terţe. De asemenea, nu prezenta nicio relevanţă, pentru naşterea dreptului la acţiune, dacă hotărârea de mai sus era sau nu anulată, de vreme ce actul administrativ normativ pe care l-au emis cele două ministere pârâte a fost anulat.

Recurenta reclamantă a înţeles să-şi formuleze pretenţiile constând în despăgubiri datorate de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017, prin raportare la veniturile pe care le-a realizat în luna decembrie 2013.

Astfel, recurenta reclamantă cunoştea paguba cauzată prin emiterea Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012 iar termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru despăgubiri a început să curgă cel mai târziu la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 156/27.06.2013, respectiv la data de 03.06.2015, data pronunţării deciziei nr. 2281 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, raportat la data înregistrării a prezentei cauze pe rolul Curţii de Apel Galaţi, respectiv 18.01.2018, termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 înăuntrul căruia recurenta reclamantă putea solicita despăgubiri celor două instituţii pârâte, a fost cu mult depăşit, criticile acesteia fiind nefondate.

Cât priveşte modul de soluţionare excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune faţă de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila pentru perioada 01.01.2014 - 03.06.2015 prin sentinţa nr. 187 din 18 decembrie 2018, Înalta Curte apreciază că, pentru acurateţe juridică, este necesar a fi analizat cu prioritate recursul declarat de către pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 15 mai 2018.

Astfel, recurentul-pârât consideră că, instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze este identic cu capătul de cerere din dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din 15.05.2018 instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât considerând că, în dosarul nr. x/2015, în faţa instanţei de fond nu s-a analizat existenţa sau nu a prejudiciului, iar instanţa de recurs a apreciat că acesta nu a fost dovedit. În opinia instanţei de fond, dacă într-o primă cerere de chemare în judecată au fost formulate mai multe pretenţii, dar instanţa nu s-a pronunţat pe fondul acestora cu privire la toate capetele de cerere, cele rămase nesoluţionate vor putea fi reiterate într-un al doilea proces, neexistând identitate de obiect.

Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca stare de fapt, se reţine că, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi. Prin sentinţa nr. 156/27.06.2013, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2281/03.06.2015, s-a anulat pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012.

În dosarul nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, recalcularea rezultatului atribuirii traseelor judeţene nr. 39 şi 59 cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012, anulat prin sentinţa definitivă nr. 156/27.06.2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în cauza nr. 1443/44/2012.

Prin sentinţa nr. 444/20.09.2016 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 87/20.01.2017, instanţa de judecată a obligat Consiliul Judeţean Brăila să recalculeze rezultatul atribuirii traseelor judeţene nr. 39 şi 59 cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun nr. 240/1614/2012 anulat prin sentinţa definitivă nr. 156/27.06.2013.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, să se dispună obligarea la refacerea, recalcularea punctajelor şedinţei de atribuire din 18.12.2013 şi stabilirea câştigătorilor pentru traseele 039 (Brăila-Gemenele-Constantineşti) şi nr. 059 (Brăila-Râmnicelu-Custura) prin eliminarea criteriului prevăzut la pct. 6 anexa 2 a Ordinului comun nr. 240/1614/2012 anulat prin sentinţa nr. 156/27.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi; modificarea anexei Hotărârea nr. 189/20.12.2013 potrivit noilor punctaje obţinute în condiţii de legalitate şi eliberarea licenţelor de transport şi obligarea la plata a 1500 RON/zi (500 RON/zi/maşină), începând cu data de 08.09.2015 (reprezentând data comunicării refuzului la cererea prealabilă pe care a formulat-o) şi până la data punerii în executare a hotărârii ce se va pronunţa.

Contrar susţinerilor primei instanţe, asupra acestui capăt de cerere Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 2581/28.09.2017, s-a pronunţat pe fondul pretenţiilor reclamantei A. Astfel, s-a reţinut că fapta ilicită a pârâtului constă în refuzul de recalculare a punctajelor cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012, cu atribuirea licenţelor de traseu recurentei reclamante, că există vinovăţia acestuia întrucât existau hotărâri judecătoreşti care îndreptăţeau pe reclamantă la acestea. Ultima adresă prin care pârâtul refuză să recalculeze punctajele şi să acorde licenţele este cea cu nr. x din 08.09.2015 şi este ulterioară pronunţării deciziei 2281/03.06.2015 de respingere a recursului (dosar x/2013) şi soluţionării definitive a dosarului x/2014, aceasta fiind şi data de la care recurenta reclamantă a solicitat daunele. În schimb, Curtea apreciază că reclamanta nu a făcut dovada întinderii prejudiciului suferit.

În acest sens, se observă că reclamanta nu a solicitat la fond proba cu expertiză, ci s-a mulţumit să depună la dosar un raport de expertiză extrajudiciară, ale cărui concluzii sunt contestate de intimatul pârât. Acest raport de expertiză extrajudiciară nu poate fi folosit, aşadar, ca probă împotriva pârâtului şi nu poate face dovada întinderii prejudiciului încercat de recurenta reclamantă.

În consecinţă s-au respins pretenţiile formulate de reclamanta A. S.R.L, ca nedovedite.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, obligarea instituţiilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 543.931,20 RON (129,60 RON/maşină/zi x 3 maşini x 1399 zile) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

Conform recurentei reclamante, fapta ilicită a Consiliul Judeţean Brăila constă în punerea în executare a unui act normativ care a fost constatat ca fiind nelegal (Ordinul 240/1614/2012), deşi prin plângeri prealabile formulate în decembrie 2018 solicitase să nu fie pus în executare, precum şi refacerea rezultatelor sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013 în condiţii de legalitate (cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6, anexa 2, Ordinul 240/1614/2012).

Aceasta mai susţine că, săvârşirea faptei ilicite rezultă şi din soluţiile date în cauzele 1443/44/2013 (prin care s-a anulat pct. 6, anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012) şi 584/113/2014 (prin care s-au anulat rezultatele sesiunii de, atribuire trasee din 18.12.2013 şi s-a dispus refacerea lor, în condiţii legale).

În modul de calcul al prejudiciului, în ambele cauze, reclamanta a avut în vedere veniturile pe care le-a realizat în anul 2013, aspect care rezultă atât din raportul de expertiză extrajudiciară din dosarul nr. x/2015, cât şi din raportul de expertiză judiciară din prezenta cauză.

Practic, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru a-şi dovedi întinderea pretenţiilor, în condiţiile în care, tocmai nesolicitarea acestei probe în dosarul nr. x/2015 a constituit motivul pentru care acestea au fost respinse ca nedovedite.

Mai mult, pentru a nu-i fi aplicată sancţiunea autorităţii de lucru judecat, reclamanta şi-a "cosmetizat" prejudiciul, modificând cuantumul acestuia dar şi solicitându-l de la o dată anterioară faţă de cea din dosarul nr. x/2015, deşi potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Aşadar, doar la data de 03.06.2015 a rămas definitivă sentinţa prin care s-a anulat pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012, plângerile prealabile formulate de reclamantă în decembrie 2013 neavând vreo relevanţă juridică şi aceasta cu atât mai mult cu cât, aplicarea prevederilor Ordinului nu era suspendată la momentul la care Consiliul Judeţean Brăila a organizat şedinţa de atribuire de trasee transport public judeţean de călători şi în cadrul căreia reclamanta a fost depunctată cu 10 puncte în baza pct. 6, anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 al MTI şi MDRAP .

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Contrar instanţei de fond, în Decizia nr. 2581/28.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 s-a analizat implicit existenţa prejudiciului de vreme ce instanţa de recurs a apreciat că acesta nu a fost dovedit, sub aspectul pretenţiilor, chestiunea fiind astfel tranşată pe fondul ei. Că în dosarul nr. x/2015 reclamanta nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 10 C. proc. civ., respectiv cea de a-şi proba pretenţiile, îi este exclusiv imputabilă, propria-i culpă neputând sta la baza reiterării aceloraşi pretenţii în prezenta cauză.

Aşadar, de vreme ce există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză în ambele dosare cu privire la pretenţiile reclamantei constând în despăgubiri datorate de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila pentru refuzul de recalculare a punctajelor cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012 şi atribuirea licenţelor de traseu, în mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate de recurentul pârât Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii din 15 mai 2018 sunt fondate, situaţie în care, se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila şi respingerea acţiunii formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, ca inadmisibilă.

Având în vedere respingerea cererii reclamantei faţă de Consiliul Judeţean Brăila, Înalta Curte consideră că nu mai este necesar a fi analizat motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă referitor la modul de soluţionare excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune faţă de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila pentru perioada 01.01.2014 - 03.06.2015, de către instanţa de fond în cadrul sentinţei nr. 187 din 18 decembrie 2018.

De asemenea, tot ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantei formulate de aceasta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Brăila, nu se mai impun a fi analizate nici criticile de nelegalitate aduse de către acest pârât încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2018 cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de chemare în garanţie a Autorităţii Rutiere Române

Pentru toate acestea, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 ca nefondat, va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2018 ca nefondat şi va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 15 mai 2018 pe care o va casa în parte şi împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 pe care va casa integral. Ca urmare a rejudecării, va admite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, ca inadmisibilă.

Vor fi menţinute restul dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din 15 mai 2018, respectiv, respingerea acţiunii în pretenţii în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 15 mai 2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în parte, încheierea de şedinţă din 15 mai 2018 şi, rejudecând:

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Brăila. Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Brăila, ca inadmisibilă.

Menţine restul dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din 15 mai 2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM