Municipality as Beneficiary Not Public Authority; Jurisdiction Set at Claimant's Seat Tribunal

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020 din data de 14 august 2020, reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au chemat în judecată pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, solicitând instanţei:

- Anularea actelor administrative Decizia nr. 295/05.06.2020 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, înregistrată la MLPDA sub nr. x/09.6.2020, "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1", prin care s-a efectuat autorizarea Cererii de rambursare nr. x în valoare totală autorizată de 164.895,37 RON aferentă proiectului "Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploieşti - Lot x, cod SMIS 121383",

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor neachitate în conformitate cu Cererea de rambursare nr. x în cadrul proiectului anterior menţionat.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 28 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal spre competentă soluţionare.

Pentru a se pronunţa în acest mod, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric.

Cum în cauză pretenţiile nu depăşesc 3 milioane RON, plafon stabilit prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2343/2021 din 09 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 având în vedere că reclamant nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, pentru a se depune acţiunea la instanţa de la sediul destinatarului actului. Reţine Tribunalul Bucureşti că, în cauză, calitate de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de organ care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, o are doar pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în timp ce reclamantul este un simplu beneficiar al măsurilor dispuse de autoritatea publică.

Cum în prezentul litigiu reclamantul are sediul în judeţul Prahova, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine Tribunalului Prahova.

2.3. Hotărârea Tribunalului Prahova, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar la data de 08.06.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 902 din 08 septembrie 2021, Tribunalul Prahova, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că în lipsa unei norme speciale atributive de competenţă care să facă trimitere la instanţa de la sediul beneficiarului (astfel cum este definită această noţiune prin dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011) sau care să facă distincţie în stabilirea competenţei după cum instituţia publică este emitent al actului administrativ sau beneficiar al acestuia, sunt aplicabile litigiului de faţă dispoziţiile atributive de competenţă exclusivă prevăzute de art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 care fac trimitere la instanţa de la sediul pârâtului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamanţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea actelor administrative Decizia nr. 295/05.06.2020 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, înregistrată la MLPDA sub nr. x/09.6.2020, "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1", prin care s-a efectuat autorizarea Cererii de rambursare nr. x în valoare totală autorizată de 164.895,37 RON aferentă proiectului "Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploieşti - Lot x, cod SMIS 121383" şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor neachitate în conformitate cu Cererea de rambursare nr. x în cadrul proiectului anterior menţionat.

Prezentul conflict negativ de competenţă este de natură teritorială şi vizează aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Chestiunea de drept care trebuie dezlegată în speţă pentru a stabili instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, constă în a analiza care dintre cele două părţi litigante acţionează în regim de putere publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecăţii.

Din reglementarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze şi anume prima, în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat care se consideră vătămată de o autoritate publică şi a doua, în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată, care, învestită cu putere publică, se îndreaptă împotriva unei persoane fizice sau juridice de drept privat.

Analizând raportul juridic litigios născut între părţile prezentei cauze, Înalta Curte constată că reclamanţii în prezentul litigiu nu acţionează în regim de putere publică, pretenţiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare printr-un act administrativ prin care şi-a manifestat puterea publică pârâtul din speţă, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei.

În cauză, trebuie avut în vedere şi faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, prin beneficiar se înţelege orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, aşa cum este aceasta definită pentru fiecare program în reglementările europene incidente şi documentele programului respectiv şi care este fie direct sau indirect parte în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanţare finanţat integral sau parţial din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora ori, după caz, din fonduri provenite de la alţi donatori publici internaţionali, fie persoană fizică sau juridică îndreptăţită să primească numai pe baza unei cereri de plată, subvenţii ori ajutoare care sunt finanţate din instrumentele de finanţare a politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile legale naţionale şi/sau comunitare în vigoare.

Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, care definesc beneficiarul ca fiind orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, reiese că reclamanţii se manifestă în prezentul litigiu, ca orice particular vătămat în drepturile sale şi care doresc să înlăture efectele executorii ale unui act administrativ emis în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă.

Având în vedere că intenţia legiuitorului a fost aceea de favorizare a părţii aflate într-o poziţie de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorităţi publice, iar în speţă, deşi Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei este o autoritate publică şi are calitatea de pârât, cea care se află în poziţie inferioară în cadrul raportului juridic de drept public sunt reclamanţii, o interpretare contrară lipsind de raţiune şi eficienţă intenţia legiuitorului de a stabili o competenţă in favorem.

Dacă însăşi raţiunea textului prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este apărarea persoanei aflate pe o poziţie de inferioritate, dând acesteia arma procesuală a proximităţii judecării cauzei, interpretarea textului prin excluderea în orice situaţie a statului ca beneficiar poate constitui o interpretare în contra spiritului legii.

În raport cu statul, unitatea administrativ teritorială nu va acţiona în regim de autoritate publică, întrucât ab initio raportul dintre aceste părţi este unul caracterizat de un dezechilibru de putere, Ministerul fiind un organ de control, iar obiectul cauzei excedează ariei de competenţă în care reclamanţii ar putea să îşi exercite prerogativele de autoritate a statului.

În consecinţă, cât timp autoritatea publică, în cazul de faţă unitatea administrativ teritorială, nu acţionează în realizarea scopului pentru care există, potrivit competenţelor primite din partea statului, ci pune în discuţie elemente ţinând de îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor cuprinse în lege în cadrul contractelor cu fonduri europene, dezechilibrul de putere apare ca fiind evident.

În prezenta cauză, reclamanţii acţionează ca o persoană vătămată prin emiterea unui act administrativ, aplicabilă fiind chiar teza principală din cadrul art. 1 din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public"

Raţiunea stabilirii competenţei în favoarea persoanei care se află într-o poziţie de inferioritate, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situaţie scopul legii, anume protecţia suplimentară acordată părţii vulnerabile, putând fi atins.

Concluzionând, în raportul juridic de drept material în care părţi sunt o instituţie publică şi o autoritate publică de rang central, anume un Minister, nu are relevanţă calitatea de instituţie publică a reclamantei, întrucât aceasta nu acţionează în raport cu statul în regim de putere publică.

Concluzionând, constată Înalta Curte că litigiul dedus judecăţii nu se poartă între două autorităţi publice, ci între o autoritate publică, emitent al actului administrativ considerat nelegal, şi o persoană pretins vătămată - reclamantul, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacţionând în regim de putere publică, ci adresându-se instanţei de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum autoritatea publică din prezenta cauză are calitatea de pârât, acţiunea nu poate fi introdusă la instanţa de la sediul pârâtului, fiind competentă instanţa de la sediul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Prahova.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Primăria Municipiului Ploieşti şi Municipiul Ploieşti şi pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM