Territorial competence for discrimination suit filed by prosecutor attached to High Court: inapplicability of Article 127 CPC derogation.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020 din data de 14.08.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii solicitând instanţei de judecată:

1. Anularea hotărârii nr. 264/25.03.2020 a Consiliului Naţional pentru

Combaterea Discriminării emisă în dosarul nr. x/2019 ca urmare a petiţiei sale înregistrată sub nr. x/10.10.2019

2. Să sa constate ca aspectele sesizate prin această petiţie întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/20000

3. Să se constate ca reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia de a dovedi existenţa unei discriminări, ceea ce implică faptul că pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii îi revine sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiţie şi în completările ulterioare nu constituie discriminare conform dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000

4. Să se constate că având în vedere circumstanţele elementelor factuale descrise în petiţie, completările ulterioare, precum şi în cuprinsul acţiunii sunt de natură a atrage răspunderea contravenţională potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000

5. Obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea DiscriminăriI să refacă investigaţia şi să soluţioneze pe fond petiţia ce face obiectul dosarului menţionat.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, O.G. nr. 137/2000, Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 12 la CEDO, precum şi toate prevederile legale la care s-a făcut trimitere în cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 122/F-Cont din 04 noiembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost instituită o competenţă exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, nici părţile şi nici instanţa neputând deroga de la această regulă imperativă.

Reţine, de asemenea, Curtea de Apel Piteşti că nu sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. întrucât acest text de lege are în vedere numai instanţele din circumscripţia curţilor de apel (judecătorii, tribunale, curţi de apel), nu şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care este instanţa ierarhic superioară tuturor instanţelor din ţară, şi, în mod similar, nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unitate ierarhic superioară tuturor parchetelor din ţară.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 462 din 02 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, din punct de vedere material, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este într-adevăr curtea de apel.

Din punct de vedere teritorial, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în soluţionarea prezentei cauze competenţa aparţine Curţii de Apel Piteşti în raport de împrejurarea că reclamantul are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În acest sens a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/procurorul care are calitatea de reclamant al unei pricini (respectiv a instanţei inferioare acesteia) şi, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

Apreciază Curtea de Apel Bucureşti că sunt incidente în această cauză şi dispoziţiile Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. .

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, problema care a generat conflictul de competenţă vizează calitatea de procuror a reclamantului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

Reclamantul A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin cererea formulată a investit instanţa cu o acţiune întemeiată în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, calitatea de pârâţi în cauză aparţinând Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliului Superior al Magistraturii.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă de către reclamantul A. Curtea de Apel Piteşti considerând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. în conformitate cu care:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

A apreciat atât reclamantul cât şi Curtea de Apel Bucureşti că în baza acestor dispoziţii legale competenţa teritorială aparţine Curţii de Apel Piteşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, însă, că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt incidente prezentei cauze.

Cu prioritate, Înalta Curte observă că ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, legiuitorul a pus de acord prevederile art. 127 din C. proc. civ. cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin această decizie, forma în vigoare a normei art. 127 din C. proc. civ., la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, fiind cea menţionată mai sus.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a reglementat o competenţă teritorială alternativă ce se aplică în situaţia în care reclamantul are calitatea de judecător la instanţa competentă a soluţiona respectiva cauză sau are calitatea de judecător la o instanţă inferioară.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de Curtea de Apel Piteşti în sensul că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. îşi găsesc aplicarea numai atunci când cererea care urmează să fie formulată de un judecător ar fi, potrivit legii, de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, respectiv, de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află parchetul la care funcţionează procurorul sau a unei instanţe în a cărei circumscripţie se află parchetul inferior celui la care funcţionează, situaţie în care reclamantul judecător/procuror este obligat să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa, respectiv parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Constată Înalta Curte că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. are în vedere numai instanţele din circumscripţia curţilor de apel (judecătorii, tribunale, curţi de apel), nu şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este instanţă ierarhic superioară tuturor instanţelor din ţară, şi în mod similar, nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unitate ierarhic superioară tuturor parchetelor din ţară.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este o unitate din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, ci după cum rezultă chiar din titulatura lui, acesta funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând parte din circumscripţia acestei instanţe.

Observă Înalta Curte că termenul de circumscripţie vizează aria de competenţă a instanţei, cu referire la instanţele arondate şi parchetele care funcţionează pe lângă acestea, şi nu poziţionarea geografică a instanţei/parchetului.

Împrejurarea că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are sediul în Bucureşti nu poate duce la concluzia că această unitate de parchet se află în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, circumscripţie care potrivit legii include doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În atare situaţie, în cazul procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca de altfel şi al judecătorului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu există o instanţă egală în grad cu cea pe lângă care funcţionează şi care este unică în ierarhia instanţelor judecătoreşti astfel că nu mai subzistă raţiunea instituirii unei competenţe facultative şi cu privire la această instanţă.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a prezentei cauze se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, norme legale ce stabilesc o competenţă exclusivă a instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat.

În această situaţie, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM